Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN TRECUT
Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 1341 pentru ÎN TRECUT.
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu
... Că trece-n zbor copilul civilizației extreme Și zvârle-n aer trei semnale, — Trei versuri mici Din trei poeme Pe care trei poeți deodată În trei orașe le-au cântat, — Un leit-motiv, Trei note scurte, cu timbrul galbenului mat. Dar cine poate să priceapă Simbolul celor trei semnale ... Himalaia, Ploaia cade verticală din cerescul alambic Și sfidează paciența trecătorilor: Pic-pic... Cu vedenii de umbrele ce se-nchid Și se deschid, Resemnat primești în față proiectile de lichid. Când și când, pe pălărie Simți un ropot de cascadă, — Cântă streșinile toate... Iar în jurul tău, pe stradă, E-o obsesie galantă de picioare și frou-frou, De dantele, De jupoane Și ciorapi de la ,,Bon-Gout"... De trei ... romantic Se-nalță, Cresc tumultuoase, ca o tempestă pe Atlantic, Apoi coboară, se-ntretaie și mor încet Ca un ecou Produs de zborul unei muște În cavitatea unui ou... Dar placa se-nvârtește-ntruna Ca un perpetuum-mobile. Pe ea și-au imprimat scheletul un șir de sunete Fosile Prin care ... Căci, ce e placa? E un zero în ...
Matilda Cugler-Poni - Resignare
... de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Am luptat, făr-de noroc, Pentr-un vis de nemurire. Aș fi vrut să am un loc În a lumii amintire! Astăzi nu mai pot lupta! Oboseala mă cuprinde. Și încet pe mintea mea Vălul nopții se întinde. Parcă nu mai ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... poate) o mai mare putere și repegiune de asimilare (a culturii străine) a românilor din principate , din cauza amestecului de rase în pătura orășenească; libertatea mai mare decât în Ardealul oprimat. (Aceste deosebiri au existat în toată vremea, de aceea literatura de peste munți a fost în toate epocile inferioară celei din Principate și cantitativ, și calitativ.) În epoca următoare, a lui Eminescu, Ardealul se deosebește de Principate din nou, radical, ca și în epoca lui Conachi. În Ardeal (Slavici, Coșbuc etc.), literatura e obiectivă, clasică, optimistă, cu caracter țărănesc, pe când în Regat (Eminescu, Vlahuță, Caragiale, Delavrancea: "proletari intelectuali"), e intelectualistă, criticistă, antiburgheză și în genere pesimistă și romantică; ori (Duiliu Zamfirescu, Brătescu-Voinești: boierinașii), cu caracterele înșirate mai sus, minus pesimismul și romantismul. Cauza deosebirii dintre Ardeal și Regat ... era, în parte, vechea burghezie grecească dinainte de 1800, acum românizată, acea burghezie care, în vremea Revoluției Franceze, era atât de entuziasmată de ideile noi.) În epoca lui Eminescu, critica teoretică rămâne în Moldova, dar critica în forme de artă se mută ...
Vasile Alecsandri - Sora și hoțul
... Și de rude fără milă În pustiuri lepădată! Fără vină, din născare Mă văzui eu pedepsită, Și de-a lumii dezmierdare Mă simții în veci lipsită! În amar trăind de mică, Ochii-mi plâng, sufletu-mi geme, Și, ca pomul ce jos pică, Viața-mi cade fără vreme! Ah! sfârșească-se îndată ... Dragă soră tinerică, Fă trei cruci ș-o rugăciune. De vrei ochii să-ți lucească Într-un rai de veselie, Și ca floarea din câmpie În piept inima să-ți crească, Hai cu mine-n codrul verde S-auzi Doina cea de jale, Când plăieșii trec în vale Pe cărarea ce se pierde. Să vezi șoimul de pe stâncă Cum se-nalță, se izbește Peste corbul ce zărește În prăpastia adâncă. Iar ciocoiul cum se pleacă De mă vede la potică! Cum, smerit, în genunchi pică Și de fală se dezbracă! Am doi zmei de bună cale, Doi!... nici vântul nu-i întrece! Am tovarăși doisprezece, Și la brâu ... ce pândește Fericirea depărtată. Lasă tot, neagră chilie, Comănac, mătănii, rasă, Și de vrei a fi voioasă Ca o zi de voinicie, Vin în ...
... el, i se părea doar bâzâituri de albine. Și în vălmășagul sângeros, în vârtejul de moarte în care s-a aruncat la Smârdan, în capul călăreților, a simțit din nou fiorul acela care-i gâdilase sufletul în cel dintâi vals, ca sublocotenent. N-a simțit zdruncinătura grozavă când calul câzu cu el. În clipa de frământare, când primi un glonț, în mână, n-a simțit decât arsura repede a unui fier roșu; apoi alergarea nebună, după lupta scurtă, când sabia lui intrase ... ce căuta în oaste. Își dete demisia, își cumpără casa aceasta pe ulița cazărmilor, chiar lângă ele, și, singur, începu să trăiască viața de pustnic. În odăile mari, în care amintirile stăteau închise în orice lucru, trăia zilele trecute. Dar războiul, așa cum îl făcuse dânsul, lasă urme. Într-o zi simți că piciorul stâng îi amorțește, că de ... bine, pe ofițerul turc îl străpunsese într-o clipă, știa bine asta; dar acum acesta îl răpusese, îi apăsa genunchiul pe piept, ținându-l jos, în glod... Îi căzuse sabia, însă mai avea revolverul; se căută la coapsă și, ciudat, simți printre degete cearșaful ce-l învelea; era în
... și le ține una deasupra celeilalte. Băietanul e înalt, bine legat, dar cam galben la față. E îmbrăcat într-un cojoc cu lâna mițoasă întoarsă în afară. Își tot trece căciula dintr-o mână într-alta. După un răstimp, vin lângă masa de după care sublocotenentul îi privește. Flăcăul pleacă în jos capul și spune: — Eu sunt Vasile al Lixandrei. Ofițerul se uită mirat. — Sunt Vasile al Lixandrei... Din cumpania a doua ... pe vite, și dânșii merg, că așa-i legea, cum s-o dus moșutău și nu s-o mai întors că am avut un frate în dorobanți, de-o murit în bătălie, și tu, măi băiete, nici măcar cei trei ani nu vrei să-i faci. Tu ai fugit printre străini, m-ai lăsat singură cu ... izbeliște și de râsul oamenilor, mai bine ți-ai face osânda și anii tăi, și bun îi Dumnezeu, te-i întoarce acasă. Băietanul pune capul în piept și răspunde cu glasul tremurat: — Ghine, mămucă, oi rămâne. Mai stă o clipă așa, ținând capul în jos, apoi se îndreaptă, își
Mihai Eminescu - Înger și demon
... a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează; Ea o inimă de aur - El un suflet apostat; El , în umbra lui fatală, stă-ndărătnic răzemat - La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează. Pe un mur înalt și rece de o marmură curată, Albă ca ... dulci și timizi șoapte. ....................................................................... Ea? - O fiică e de rege, blondă-n diadem de stele, Trece-n lume fericită, înger, rege și femeie; El? - răscoală în popoare a distrugerii scânteie Și în inimi pustiite samănă gândiri rebele. Despărțiți de-a vieții valuri, între el și între dânsa Veacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor ... Se privesc, par a se soarbe în dorința lor aprinsă. Ochii ei cei mari, albaștri, de blândețe dulci și moi, Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoși! Și pe fața lui cea slabă trece-ușor un nour roș - Se iubesc... Și ce departe sunt deolaltă amândoi! A venit un rege palid, și coroana sa antică, Grea de ... piciorul de-ar fi pus Și în mâna-i însceptrată, mâna ei îngustă, mică. Dară nu - mute rămas-au buzele-i abia deschise, Mută inima ...
Ștefan Octavian Iosif - Lebăda (Iosif)
... Iosif Informații despre această ediție Doarme tainica grădină, Și departe, -asemeni unei Bărci de-argint rătăcitoare, Dusă lin de unda mută, Numai lebăda șe mișcă În singurătatea lunei, Singură purtînd solie Dintr-o lume dispărută. Mîndra apelor crăiasă Lunecă-n mișcări încete, Și vîslind la întîmplare, Dată visurilor pradă, Leagănă pe ... își înclină gîtul De omăt și trece printre Umbrele de sălcii triste, Ea visează-ntotdeauna Că palatele-i de aur Porțile-i deschid să intre În iatacurile mîndre Unde luminează luna... Astfel toată noaptea-și poartă Palida-i melancolie. Lunecînd rătăcitoare, Pradă visurilor dată... Dorm palatele de aur Scufundate pe vecie ...
Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...
... un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol  pierdut în chin  e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că în sânul pierdutului popor E viitorul lumei ș-al ei mântuitor. El n-a văzut pământul promisiei divine, Viața lui se stinse în munții slabi și suri, Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine, O ginte-ntreagă poartă a lui învățături. Ca-nmormântată-n ... de bărbat: Ca glasul Providenței din stinsele decade, Astfel s-auzi glasu-ți, bătrâne Eliade! O, limba lui! Îmi pare c-aud cum ea răsună În aspra ei mânie, zidind nor peste nor, Din ștearsa, nențeleasa a istoriei rună A descifrat al ginții puternic viitor. El trece ... ale lui Crist În limba inspirată unui evanghelist. Inima lui cea mare menită fu de soartă Să nască-ntr-un timp rece, căzut, degenerat, Dacă în
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
... Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ... a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire ... dulce, luminos; Aici aceste râuri... Dar unda lor e lină, Iar sufletu-mi e-n valuri, n-am soare seninos. Din sânul maicii mele, născut în griji, necazuri, Restriștea mi-a fost leagăn, cu lacrimi m-am hrănit, Ca ale mării repezi și groaznice talazuri, De vântul relei soarte ...
Gheorghe Asachi - Turnul lui But
... Și pre șerpe voi giura, Cu inel oi descânta, Va veni și te-a lua. Doamna-n hârcă se încrede Și se-mplântă în pacat, Butu-ascultă, el purcede De la țărânos palat, Nu cum mersă la război, Doamno, oare nu-i strigoi! În somn toată curtea zace; Doamna-i trează; au sosit Miazănoapte, paza tace; Pas de cal s-au auzit, Iar dulăul priceput, Ce urla, se făcu ... se deschide; Pintre păzitorii mii, Nu-s ce umblă, o deschide Și închide ușe trii; Iată-l în alb îmbrăcat Pe-așternut s-au așezat. Trece clipa cea duioasă, Calul rânchează mereu: Rămâi, Ano, sănătoasă, Că m-așteaptă roibul meu, Au cu mine vei veni Ș-a mea purure ... va sta, Ce-n veci nume-mi va purta. Dulce-odor, ah, calul ține, Că de spaimă abia șed! Pe șea pune ambe mâne, Dar în dreapta ta ce văd? Testamentul cel sfințit, Care popa-au dăruit. Calul nu-mi stă așa-n pripă, Că în fugă este-acum, Testamentul dă-l în ripă, Ține-te, c-avem rău drum! Roibul, parcă ușurat, Prăjini zece a saltat. Preste lacuri și păraie Trec mânați d-un rece ...