Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN PIEPT

 Rezultatele 301 - 310 din aproximativ 503 pentru ÎN PIEPT.

Alexandru Macedonski - Avânt

... vis Răsunete suave, voioase sau murinde, Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris; Așa-n restriștea vieții, poetul, și el tace, Cu inima rănită în pieptul sângerat, Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu-i mai place Și-l află-orice simțire cu sufletu-nghețat. Ca el e și matrozul ... regret. Precum însă deodată la-ntâia adiere Corabia tresare pe-al undei sân amar Și pânzele se umflă ș-o-mpinge cu putere, Jucând-o în buiestru ca falnic armăsar; Tot astfel inspirarea deodată se ridică, Și aripi nevăzute îl schimbă-n semizeu, Se-ntinde pe hârtie a versului ... pe-a lui frunte Ca fulgere desprinse din foc dumnezeiesc, Nou Moise, el se urcă atunci pe vârf de munte Și alte legi sădește în sufletu-omenesc. Deși în urmă-i urlă a urei aiurare, Zâmbind, când să-l sfâșie cei răi se învrăjbesc, Așa de sus țintește ș-atâta e de ... ceresc și pământesc! El vede armonia din lumile eterne, Pricepe nesfârșitul ș-al totului mister; Materia în față-i se fierbe și se cerne, Urmează în adâncuri cometele ce pier; Știința grănițată o calcă ...

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)

... de parfum oriental). Pentru acești oameni, o mai repetăm, nu esistă iarnă, nici vifore, nici tempeste, ci o primăvară eternă și încîntătoare precum este ea în delicioasele cîmpii ale Indostanului. Pe scaeți îi prefac în roze, urzicele în camelii, corbii și ciocile în filomele, iar asinii în canari de cei mai perfecți din insula Hioților [2] . Să le fie de bine această fericire, nu-i invidiem, căci ar fi păcat de Dumnezeu ... și de un timbru ce nu displace; singurul defect ce găsim în meziile vocale ale acestei june cantatrice este că sunt foarte puțin vibrătoare și în contrast cu volumitatea și forța tonurilor ce reclamă repertoriul maestrului Verdi. Am ascultat-o în Traviata și în Maria de Rohan și am observat că în melodiile numite canto spianatto , cu toată lipsa sau mica vibrațiune a vocei sale, esprimă binișor ideea autorului și mulțumește oarecum urechea; cînd vine ... melodiile dramatice (canto dramatico) și la recitative , atunci lasă foarte mult de dorit în amîndouă operele. Ca artistă dramatică a dat dovezi și în Traviata , și în

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca ... aritmetica, geometria și algebra, cu socotelile lor reci, simbolice, micșorară focul sufletului meu încet-încet, pe nesimțite. O ghiulea înroșită la foc, când o arunci în apă rece, azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab ... Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, apoi îl prindea în palmă și-l ținea o clipă sus, până ce clocotea glasul de tunet al tobei celei mari. Din poarta ogrăzii duceam mâna la pălărie, să ... un plic; după câteva clipe am văzut și pe tata, cu chipul îngrijat, trecând pe lângă mine fără să mă vadă. Mă rezemasem de parmaclâc, în colțul grădinuței, și priveam cu plăcere la neobișnuita mișcare a uliței. Peste puțin veni în fugă slujnica noastră, mătușa Smaranda. Am văzut-o ieșind până în mijlocul străzii, țipând speriată: Vai de mine, arde târgul! Atunci m-am strecurat printre două jaluzele desprinse, și bătrâna s-a trezit cu ... fi stat în această așteptare încordată. Mama nu mai venea, nici tata, care pornise pe urmă. Deodată răsunară niște pași trăgănați. Privirăm ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... încet-încet întâi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră È™i adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în pahar È™i părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colorilor lui... Într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuÈ›ă de om, c-o cârjă în mână, bătrân È™i pleÈ™uv, dormind cu picioarele-n soare È™i cu capul în umbra tinzii unei biserici... În apa roză văzu parcă un peÈ™tiÈ™or vioriu care semăna cu un tânăr frumos... în apa viorie văzu un om sinistru È™i rece, cu faÈ›a de bronz... — Peste cinci mii de ani, È™opti el ... Chipul tău, Isis... Pe tabla neagră se zugrăvi un cerc mare roÈ™u... de acest cerc erau aninate fiinÈ›e ca o scară... Jos, minerale în care plantele îÈ™i duceau rădăcinile... animalele îÈ™i duceau rădăcinile în plante, omul în animale; minerale în om, plante în minerale, animale în plante, omul în animale, È™i pin toate aceste forme tremura cercul roÈ™u È™i făcea să joace formele negre pe firul ei roÈ™u... — Am ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... după moda cea din urmă, adică cu pantaloni scurți și cu cizme ascuțite la vârf; să nu-și curățe unghiile cele trandafirii de trei ori în fiecare zi, mai ales că la degetele cele mici ale ambelor mâni își lăsase unghiiile să crească mari, cea din stânga în amintirea unei modiste din Caracal, și cea din dreapta în amintirea unei duduci din Târgul-Cucului din Iași. Petrecuse el iarna cum petrecuse cu puțini tăciuni în vatră și cu pântecele cam lipit de coaste; dar cum sosi vesela lună mai, își puse amanet hainele de iarnă, spre a-și ... de Brașov, și iată tot. Pentru buzunar, cam puțin: una sută cincizeci lei, scontați deasupra salariului la un zaraf de la Cuibu cu barză. Dar, în sfârșit, un cetățean român în țara lui nu piere. Astfel, plin de chef și de speranță în viitor, pleacă în aceeași sară de la gara Târgoviștea spre Moldova. A doua zi la opt oare dimineața trenul intră în gara de la TârguOcna, și Nae Peruzescu se coborî somnoros din clasa a III-a, unde voiajase tot timpul tăcut și ... ...

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... niște stupi scunzi, și din fumul ce le umple atmosfera biserica-și ridică turnul ei boltit și rotund, acoperit cu tinichea albă care strălucește frumos în soare, ca o argintoasă gândire, din mijlocul satelor cufundate în tăcere și a verzii și-ntunecatei lumi a pădurilor. Siretul, în văratica sa lene, e oprit adesea în drumul său de iazuri mari, încunjurate cu papură ce-și înalță ciucalăii copți în soare, cu stuf, cu măturile mohorâte ca blana de urs și răgoz verde. Pe malurile iazurilor jur împrejur mătreața de un verde tânăr strălucește ca ... umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte-un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zăplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga ― acarete pentru bucătărie și servitori, numită "jos", iar din dosul curții se întinde-n patrat, cu șanț, pomătul, florăriile, via și prisaca. Aceasta ... ...

 

Alexandru Vlahuță - La icoană

... Alexandru Vlahuţă - La icoană La icoană de Alexandru Vlahuță Noaptea s-a lăsat pe vale, și cătunu-i adormit. În bordei sărac, la vatră, suflet trist și chinuit, Fără somn, tânăra mamă copilașu-și ține-n poală, Și plângând îl netezește pe obrajii arși de ... al morții frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate... Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu ... nenchipuită E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape! Nu se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape, Își zicea mereu în gându-i, inimă de piatră fie, Și-ncă s-ar zdrobi de milă. Toată jalea mea pustie Mi-oi preface-o-n rugăciune la picioarele ... și... Cum să nu-nțeleagă sfânta glasul sfintei mele plângeri? Eu atâta am pe lume, pe când ceru-i plin de îngeri! Blândă, cu Isus în brațe, din argint, Fecioara cată Cu iubire spre spăsita mamă, jos îngenuncheată: Parc-ascultă și-nțelege...    O, îndură-te, privește-l, Și din ochii tăi ...

 

Emil Gârleanu - Grușan

... Emil Gârleanu - Gruşan Grușan de Emil Gârleanu Lui Costin Petrescu Făcusem inspecția și mă grăbisem să ajung în odaia largă, de scânduri, a cantinei, în care ne întâlneam, în fiecare seară, ofițerii aflați în tabără. Veneam cu toții, și tineri și bătrâni, mulțumiți că puteam sta puțin, unii lângă alții, fără să fim strânși în chinga legilor militărești. Astă-seară se adunaseră mai mulți ca de obicei, căci veniseră și ofițerii regimentului de cavalerie ce sosise dimineață. Toți vorbeau despre ... la el, rămase să-l asculte în picioare. Sublocotenentul stătu câteva clipe, apoi, hotărându-se, povesti: — Mi-am petrecut copilăria în Iași, în casele în care mă născusem, atât de aproape de cazarmă, încât răsunau comenzile până la noi. Casa fiind împărțită în două, partea dinspre cazărmi se închiria ofițerilor. Acolo am văzut mulți militari. Unul dintre aceștia era și colonelul care se duce acum. Regimentul primise ordinul ... țineau și, într-o smuncitură, scăpă din mâinile lor. Ordonanța se repezi, vroi să-l oprească, dar lunecă, și calul îl lovi cu picioarele dinapoi în piept. Toate acestea le istorisea, de-abia vorbind, un biet soldat colonelului, care, îngenuncheat, descheia haina celui lovit. Acesta din urmă rămăsese lungit jos, cu albul

 

Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire

... a îmbrăcat. Și Dumnezeu te știe... Tu ai un sân frumos, Tu ai o gură plină și roșă voluptoasă; Și părul tău cel negru în unde de-abanos Ajunge pân- la șale în unde luminoase; Și vorba ta e vie și ochiul lănguros Și mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă; Și totuși mi se pare că-n ... pieptul, singurătatea mea. Dar am lăsat eu iute al ființei tale cerc. Ca dintr-un somn magnetic eu m-am trezit îndată... Prezența ta vrodată în viața-mi n-am să cerc ­ Căci de o dureroasă beție mă îmbată. Nu știu nici ce gândiri am, nu știu nici unde merg ... mai bine. Cuvântu-mi pentru tine nu avea înțeles, Cuvântul tău pe mine mă înciuda adânc. Cu cât-amărăciune îți răspundeam ades, Cum îmi plăcea în suflet ca să te fac să plângi Și printr-o nedreptate părea că mă răzbun Dacă din a mea cauză plângeai tu vreodată ... de doruri și suspine S-au dus ca un vis negru, sălbatec și urât! Azi iarăși capu-n visuri eu îl cufund prin cărți Și în tăcere îmblu prin norii cei deșerți. Și ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... rele. Critica se află la începutul volumului, iar câteva exemple de poezii mai bune la fine, și publicațiunea întreagă este un semn caracteristic al stării în care a ajuns literatura română în anul 1867. T. M. Iași, iunie 1867 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 Studiul elementar asupra poeziei române apăruse întâi în primele numere ale Convorbirilor literare (1 martie—15 iunie 1867) și fusese apoi publicat în volum deosebit. „Exemplele de poezii mai bune“, care însoțeau acel mic volum de la 1867, nu se mai află reproduse în reeditarea de față. Cele 11 poezii lirice, 10 fabule-epigrame și 13 balade de Gr. Alexandrescu, Alecsandri, Bolintineanu, M. D. Corne, G. Crețeanu, Donici, I ... frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condițiune elementară a fiecărei lucrări artistice de a avea un material în care sau prin care să-și realizeze obiectul. Astfel, sculptura își taie ideea în lemn sau în piatră, pictura și-o exprimă prin culori, muzica prin sonuri. Numai poezia (și aci vedem prima ei distingere de celelalte arte) nu află ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>