Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZEFIR
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 106 pentru ZEFIR.
Constantin Stamati - Cântecul Gafiței
Constantin Stamati - Cântecul Gafiţei Cântecul Gafiței de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati O floare duioasă zice fluturașului ceresc, Nu fugi, că mor; Căci trista mea soartă este eu pe pământ să trăiesc, Nu la cer să zbor... Nu uita amorul nostru, neștiut de pizmașii oameni În câmpi depărtați... Nu uita ca tu cu mine la trup, la văpsele sameni, Ca când am fi frați. Dar vai! zefirul te suflă, iar eu nu pot să mă smulg Din negrul pământ. Ca pân’ la cer cu al meu abur, miros pe cale să-ți duc Și rămân plângând. Tu te duci tot pe departe, căci prea ți-i drag a pupa Orice floare vezi. Iar eu rămân părăsită făr-a mă putea mișca, Chiar ca din obezi. Tu fugi, și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci la mine, tot lăcrimând mă găsești, Mai ales în zori... Oh! la amor mai statornic de vrei ca să te deprinzi, Și să nu mor eu, Dă-mi aripi să zbor la tine sau tu rădăcină prinzi Lângă trupul
Constantin Stamati - Ce este fluturul
Constantin Stamati - Ce este fluturul Ce este fluturul de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati - Tălmăcire a meditației a XXXV-a - Le papillon de Lamartine Primăvara să se nască, ca roza să treacă, Pe-a zefirului aripi să înoate în văzduh, Și pe sânul floricelei de-a se legăna să-i placă... Hrana să-i fie lumina și a mirosului duh. Să-și scuture tânăr încă colbul de pe aripioare Și către cereasca boltă ca suflețelul să zboare... Iată soarta fericită fluturașului vremelnic, Ce seamănă cu dorința, care-astâmpăr nu găsește, Și care le cere toate, neiubind nimic temeinic, Și apoi, zburând în ceruri, acolo se
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț ...
Constantin Stamati - Luntrea pe uscat
Constantin Stamati - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe, Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite, Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă, Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită, Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate, Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite, Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca luntrea ...
Constantin Stamati - Stejarul singuratic
Constantin Stamati - Stejarul singuratic Stejarul singuratic de Constantin Stamati Pe un șes neted, ce dezvelește Pajiște vie cu mii de flori, Pe care crește și înverzește Un stejar mândru mai pân’ la nori, Dar el e singur, tovarăș n-are Nenorocosul ca vai de el!!! Chiar ca recrutul, ce cu-ntristare, Păzind la strajă, stă singurel. Când vara soare tot câmpul arde, Supt ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit Și-n a lui frunze scapă de frică, Dar trecând frica l-au părăsit. Stejarul falnic un soț dorește Fie și frasin* ce orice vânt Cu a lui frunze se hârjonește... El însă cere soț pe pământ. Oh! și copacul are rea soartă Să crească singur, singur supt cer. Apoi dar omul ce suflet poartă Amar trăiește fiind stingher. Eu sunt acela ce strâng avere, Ce gonesc slavă, titlu înalt, Dar aur, slavă nu-s de plăcere, Neavând cu cine să le împart. Tâlnesc prieteni ce mi se ...
Constantin Stamati - Timpul trecut
Constantin Stamati - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! Treceți ...
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse Puteri ascunse de Dimitrie Anghel Publicată în Românul , [Arad], I, 1, [14] ian. 1911, p. 1—2. Ce lucru fragil e o femeie ! Cea mai mică oboseală îi înclină fruntea, cel mai ascuns fior îi zugrăvește cearcăne viorii sub ochi, o veste bună sau rea e de ajuns ca să-i ofilească rozele din obraji și să-i facă mînele palide. Și totuși, ce putere de rezistență au ele, cînd viața lor urmează o stea ce le arată calea. De cîte nebunii nu sînt în stare cînd iubesc, ce jertfe n-ar face pentru o ființă scumpă. Legănări de valuri au în mersul lor și mlădieri de creangă înflorită. Dar aceste nu-s decît o părere, o cochetărie poale, căci cînd bate furtuna, asemenea valului, ele undoiază ca să se ridice, deopotrivă ramului se înmlădiază ca să nu se frîngă. Liniștitul val ce cîntă cît e cerul senin talaz se preface în mînie, și vai de cel ce se joacă cu astfel de talazuri ; înflorita creangă ce presară flori cînd o mîngîie zefirul arc se poate preface sub încordarea durerii. Un singur cuvînt o rănește și o face potrivnică, o lacrimă numai și e de ...
... Nu s-a stins ai tău amor? Căci se zice c-o iubire În al femeilor sân, Trece ca o fericire, Ca un zefir pe un crin! LA... (2) Când o floare în durere Pierde dulcele-i miros, Veștezită, cade, piere! Suflet dulce, amoros! Ca această dulce floare, Tu ...
Enache Gane - Călătoria m%C3%A8 la munte
Enache Gane - Călătoria m%C3%A8 la munte Călătoria mè la munte de Enache Gane Informații despre această ediție Fragment Luna ce este planetă mult mai gios decît de alte, Tîrziu după ce răsare să ivește pe drept munte Cu așa apropiere a lor vîrfuri atingînd, Încît la sănin curat ea să vede strălucînd, Ca cînd ar fi o lumină pe vîrf de munte născută, De unde ca în oglindă în Bistriță să arată. Toți copacii sînt sălbatici și numai cît înverzesc, Afară de puțîn număr de mălini ce înfloresc. Muzica acestor locuri, fără talanturi firești, Iaste sîngură cîntarea fluierilor păstorești, A cărora jelnic glas și firii mărturisăște De soarta pustietății încît ea de tristă este. Zefirii trecînd prin frunze lunică cu întristare Iho, acè dintre stînci, iaste lor răspunzătoare. Cînd noorii să adună, orizontul de închide Piste văi ca și o noapte, negura atunce cade, Și tunetul pintre munți, înfocat răspunde tare, Acel om întocma tartar la un nedeprins să pare, Și cînd acel întunerec pe încet să răsipește, A ceriului albăstrime cîte puțin să ivește, Atuncea inima lui are ace mare bucurie Ci sîmțește un închis și supus la tirănie, Cînd ...
George Topîrceanu - Broaştele Broaștele de George Topîrceanu Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă. Buchetele de trestii dormeau cu foșnet lin. Era o lună plină în fiecare baltă, Și-n fiecare undă o piatră de rubin. Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val, Păreau luceferi galbeni, căzuți adânc în apă Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal. Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii, Iar papura, mișcată în treacăt de zefiri, Nălța mănunchi în aer tremurătoare săbii, Prin pânza de lumină a undelor subțiri. Și broaștele semețe cântau cu glasuri multe Pe când, din înălțime, privindu-și fața-n lac, Un nour singuratic stătea uimit s-asculte Cum bat ca toaca toate și-o clipă toate tac. Se ridicau departe prelungi bătăi din palme Și note-adânci de flaut ieșeau de jos, din stuh. Părea că lapidează tăcerea nopții calme O grindină de note zvârlite în văzduh. Și cum deasupra apei s-amestecau întruna Umplând singurătatea de freamăt viu, părea Că toate laolaltă apostrofează luna. Că fiecare broască se ceartă cu o stea. Erau ocări în larma lunaticei orchestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. Spuneau ...
George Topîrceanu - Zi de vară
... mi ține de urât, M-am culcat în fân pe spate, , — Somnul lin, pe nechemate, A venit numaidecât. Cântec, murmur, adiere De zefir în frunze piere Și rămâne doar un glas Care umple valea-ngustă. ............ Ia te uită, o lăcustă Mi-a sărit tocmai pe nas ...