Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZDROBIT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 255 pentru ZDROBIT.
Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului
Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului Hristos în biserica Ierusalimului de Alexei Mateevici I Libanul a dat chedrii Și aurul Ofirul, Alesu-și-a Sidonul, Eghiptul falnic, Tirul Tot ce avea mai mare, Mai vederat, mai rar, La facerea acestui Dumnezeiesc altar. Aicea, toată mintea, Puterea omenească, Pe cerul cu pământul Voit-au să unească, Voit-au să-mpreune Pe om cu Dumnezeu: Ușor era atuncea Ce este-acuma greu. Frumoasa Palestină Pusese să ridice Biserica cea mare Lui Savaoth — se zice. Mai patruzeci și șase De ani a fost lucrată, Cu marmură și aur Spoită și-mbrăcată. Era o fericire Nespusă a vedea Cum marmura cea albă În flori se împletea Cu aur, pietre scumpe, Cu lemnuri felurite; Cum se ridică-n ceruri Coloanele-ascuțite. Și grinzile înalte De jos de-abia se văd, Ușorii stâlpi în aer, În raze se prevăd. Când ziua albă-nuntru Strălucitoare cade, Cum ea de-odată-nvie Lumina minunată, Încât și cel mai negru, Întunecos și rău Și cel mai vrednic suflet Vedea pe Dumnezeu În mijlocul acestor Lumini strălucitoare, Înconjurat de stele, Înconjurat de soare. II Aici, în locu-acesta, În Israel ...
Alexei Mateevici - Iuda Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Hristos se roagă. Sânge cade Din fruntea lui în picături Pentru a lumii răutate, A omului păcate, uri. Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei învățătură El blând, în lume a intrat, A pătimit și s-a rugat; Iar lumea în nespusă ură Cu sângele Lui s-a pătat. II Sfârșitu-s-a! O noapte blândă Ardea-n albastre înălțimi, Ea lumina cetatea sfântă Și largile împrejurimi. Lumina lunii gânditoare Când s-ascundea în nourași, Când s-aprindea tremurătoare Deasupra sfântului ...
Alexei Mateevici - Mântuirea Mântuirea de Alexei Mateevici Se risipise al binelui cuvânt Din mintea-nnegurată de păcat; Dar miluirea Ta ne-a mângâiat Cu așteptarea ceasului cel sfânt. Prin mila Ta cea sfântă dat ne-a fost Să Te zărim în patul Tău smerit, Departe-n luminosul răsărit, De unde-ai arătat al vieții noastre rost. De unde-ai revărsat viață nouă-n noi Și ne-ai trimis lumina Ta din cer Spre-a mântui viețile ce pier, Mult necăjite-n rele și nevoi. Și cum o zare lină într-un pustiu Se-nalță și tot crește luminând, -- Așa pătrunde-n minte și în gând Credința într-aceia cari Te știu. La strălucirea stelei din senin, Trezitu-s-au nădejdile pe rând, S-au luminat și inimă și gând, Cu Tine s-a-nfrățit tot sufletul strein. La-mpărăția dragostei de veci Adus-au toți Puternicului dar, Ștergând și urma lacrimii de-amar Și-nfierbântându-și gândurile reci. Altar frumos ți-ai ridicat în ei Punându-i jertfă inima din piept, Spre liniștirea sufletului drept Și spre-a-ndrepta pe oamenii cei răi. Și fumul sfânt ce suie-ncet ...
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste Zadarnic, artiste de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Zadarnic, artiste, te crezi ziditor plăsmuirilor tale! Ele-n veci s-au purtat pe deasupra de ochi nevăzute. Nu, nu Phidias-nălțat-a vestitul Zeves Olympanul; El oare datu-i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea al său marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri de uniri minunate-n cuvânt și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, în ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Viersul
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Viersul Viersul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Homer cânta mânia divinului Ahille, Și Dante Tartarul cânta; Poetul, când se naște în amărâte zile, Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa baccanală nu-l poate îmbăta! Și eu câteodată smulg harpa din tăcere, Când sparge muza pieptul meu, Căci înima zdrobită răsună prin cădere Și saltă desperată în spasmuri de durere, Scoțând din agonie un țipăt scurt și greu; O poezie neagră, o poezie dură, O poezie de granit, Mișcată de teroare și palpitând de ură, Ca vocea răgușită pe patul de tortură, Când o silabă spune un chin nemărginit! Ar fi o ironie să cânt eu flori și stele În veacul nostru pe pământ, Când ele sunt o larvă grimată cu văpsele, Iar adevărul geme tempeste și rezbele, Blestem, urgie, neguri, pucioasă și mormânt! Lăsați pedestrei proze minciuna curtezană! Al cântului entuziazm Respinge veselia spoită și vicleană, Când totul împrejiuru-i printr-o imensă rană Exală din cangrenă un colosal miasm! Homer cânta mânia divinului Ahille, Și Dante Tartarul cânta; Poetul, când se naște în amărâte zile, Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa baccanală nu-l poate
Cezar Bolliac - Un suvenir Un suvenir de Cezar Bolliac Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie. Cineva iubește precum te-am iubit eu; Și blestem pe aceia care, prin viclenie, Mi-au amărât viața și tot amorul meu. Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită, Când ai ști acuma cu ce preț le plătesc, Și cât, sub fața-mi rece, mi-e inima zdrobită, Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc. Aș geme la picioare-ți, mi-aș arăta căirea! Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău! Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău. Și arburile,-ntocmai, ce focul mistuiește Și îi suge sucul cu-ncetul și p-ascuns, - Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbinește, Când cenușa-i zboară, când focul l-a pătruns, - Mai stă tot mândru încă și capul nu își pleacă: Stă cu brațe-ntinse zefirii înfruntând; Privește însă vântul ce-acuma o să treacă, Ș-o s-auzi un trosnet și focu-i
Cincinat Pavelescu - Îmbătrânesc
Cincinat Pavelescu - Îmbătrânesc Îmbătrânesc de Cincinat Pavelescu Îmbătrânesc!... Și zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare, Căci zi cu zi în ea zăresc Un rid mai mult, Un por mai mare, Un păr mai sur, Și-un zâmbet trist, Ironic, Care N-acceptă nici o resemnare... Și-mi pare rău că mai exist. Îmbătrânesc!... Și tinerețea N-am cunoscut-o niciodată. Când cei de vârsta mea Jucau, Cântau Și se înveseleau, Eu eram mamă, Eram tată, Luptam din greu pentr-o bucată De pâine, Pentru azi și mâine. Îmbătrânesc!.. Și ce-i iubirea? Eu n-am știut-o niciodată; Că niciodată n-am iubit, Când prea iubit-am fost de-oricare... Ca piatra, piatră-mi rămânea Și sufletul și inima La orișice chemare. Îmbătrânesc!... Și tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare? Ce ceas ferice, Ce zi mare Putea-va fi o sărbătoare Și pentru mine? Care soare Putea-va timpul nencălzit de nici o rază Să-ncălzească? Ce flacără ar fi în stare S-aprind-o inimă în care Au înghețat atâtea simțuri D-atâtea ierne grele, rele. Îmbătrânesc!... Și zi cu zi oglinda tot mai neagră mi se pare... Căci văd cum sufletu- ...
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului Cântecul omului de Cincinat Pavelescu Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm! Vin dintr-o țară depărtată, Pe care harta n-o arată... Sunt obosit, aș vrea să dorm. Sunt ani, sunt ani de când alerg Tot înainte, înainte! Cu-aceeași întrebare-n minte: De unde viu și unde merg? Și barca-mi nu mai e la fel, Iar pânzele-i imaculate, De la plecare, sunt pătate, Ca și o masă de hotel, O mânam eu sau mă ducea În voia vântului tot anul? Eram sau nu eu căpitanul Sărmanei bărci ce rătăcea? O amintire mi-a rămas: Țara nădejdii-n depărtare, Mi se părea atât de mare Și-am ocolit-o într-un ceas! Un gând mă turbură, mâhnit, Ca un ecou de harfă spartă: E visul meu neîmplinit, E idealul meu de artă! În goana lui, izbit de stânci, Mă-ntorc la mal, mânat de soartă, Pe inimă c-o floare moartă, S-ascunză rănile-i adânci. Și-acum, în drumul spre mormânt, Privind amurgul arămiu, Când simt ce-aș fi putut să fiu, Mă-nduioșez văzând ce
Cincinat Pavelescu - Geniul răului
Cincinat Pavelescu - Geniul răului Geniul răului de Cincinat Pavelescu Proteu ascuns și nestatornic, dar lacom d-a-nghiți întruna, Țin toată lumea-ngenuncheată sub gestul meu poruncitor, Doar pentru mine unii luptă, și alții-nving, și alții mor, Și nici nu știu că pentru mine muncesc cu toții, -ntodeauna. Când vrunul mi se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii... Eu îl zdrobesc. Să fie rege sau om ce iese din popor, E robul meu, ursit să piară, și-n clipele când îl dobor, Iau forma sacră-a datoriei, a banului sau a iubirii! În firea lui ce se revoltă, strecor al patimii venin, Căci ținta mea este măcelul și dușmăniile ce vin Să schimbe legea d-armonie și-n iad pământul să-l transforme. Și când din gloata unei lupte se-nalță vaiete, ușor, Eu re-mbrăcându-mă în haina primordialei mele forme, În aerul acrit de sânge mă schimb în corb