Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZBUCIUMAT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 103 pentru ZBUCIUMAT.
George Coșbuc - Crăciunul în tabără
George Coşbuc - Crăciunul în tabără Crăciunul în tabără de George Coșbuc (Pe Cîmpia Smîrdanului, 1877) Și-acei ce de-a pururi au glume, Azi tremură muți și-nghețați În jalea cea fără de nume; Pustii ei simt, și-aruncați Departe la margini de lume. Iar codru-ngropat e-n zăpadă; Nu-i ușă, nu-i cale, nu-i loc. În haine ca-n zi de paradă, Țin pînea-nghețată la foc, Stînd unul într-altul grămadă. E freamăt în zare: e tunul, Ori cîntec de clopot din sat? Crăciunul e astăzi, Crăciunul. Flăcăii țin capul plecat, Și plînge-necat cîte unul... Ard vesele flăcări pe vatră; Și-ai casei, la masă, gătiți. Vin oaspeți, și canele latră; Le ies înainte grăbiți Ai casei pe pragul de piatră. Iar pînea pe masă, vecină, Pe neted-întinsul ștergar, Cu vinul din oala cea plină; Și însuși bunicul, cel rar La vorbe, azi rîde și-nchină. Cu cîrpa la spate legată Nevasta se-nvîrte, avînd Spre toți cîte-o vorbă-mbunată Și, locuri pe laviți făcînd, E suflet și inima toată. Din leagăn îi bîlbîie-odorul, Se luptă din mîni și e-n zor Să-și ducă la gură piciorul, ...
George Coșbuc - De profundis (Coșbuc)
George Coşbuc - De profundis (Coşbuc) De profundis de George Coșbuc Pe sub dealurile Plevnei Doarme spaima și fiorul, Soarele-și ascunde fața Și-ngrozit se-ntoarce norul Să se ducă-ntr-alte părți. O, a fost acolo-n vale Moarte și pierire-odată, Iar amara ei cumplire Scrisă vreme-ndelungată Povesti-se-va prin cărți. Umblă mai încet cu plugul, Tu țăranule, cu grapa, Poartă-te să dai țărâna Mai deoparte-ncet cu sapa Pe colnice cu porumb Poate unde scurmi pământul Tu să vezi că iese sânge, Plugul tău să dezvelească Vrun voinic ce-n groapă plânge Zbuciumat de spăzi și plumb. Au venit din munți cu soare Și din văi întunecate, Au lăsat pustii acasă Stâne și câmpii și sate Și-au trecut grozavul râu. Moarte! Tu aveai cu tine Tot alaiul spaimei tale: Spune tu, putut-ai, moarte, Să oprești voinicii-n cale, Să le pui mâniei frâu? Pe sub dealuri pe la Plevna Doarme spaima și fiorul Plin de grije și-n tăcere Se strecoară călătorul Prin pustiul loc de-omor. Eu mă tem de-un semn, de-o șoaptă, Căci din gropile tăcute Vor ieși cei morți cu vuiet, Sute-n luptă ...
George Coșbuc - Dunărea și Oltul
George Coşbuc - Dunărea şi Oltul Dunărea și Oltul de George Coșbuc Dunărea vorbea cu Oltul: Tu, copile drag al meu, Zbuciumat tu vii la vale Tulbure mereu Plouă mult la voi la munte, Sate și câmpii de-neci, Ori ți-e firea ta de-a rupe Maluri pe-unde treci? Rup și maluri câteodată Și fac holdele de pier, Iar când plouă mult la munte Cap de om eu cer. Dar nu-i asta, maică sfântă, Nu de asta-s tulburat, Ci de câte văd mi-e milă, Maică, și-i păcat! Tu, pe unde-alergi prin lume, Vezi și țări și munți frumoși, Neamuri ce-și vorbesc ferice Graiul din strămoși. Toate laudă pe Domnul, Libere-a trăi cum vor, Vesele fiind de viața Și de soarta lor. Vezi și-aici poporul nostru Cel din veac adus pe-aici, Sprintene și mândre fete Și flăcăi voinici. Și ți-e dragă țara asta De români, căci te iubesc Dar tu nu cunoști de-a-ntregul Neamul românesc! Eu de unde vin, mâhnitul, Furios spre șes scobor, Căci de unde vin, e spaimă. Groază și fior. Tot români sunt și pe-acolo, Neam din ...
George Coşbuc - Murind Murind de George Coșbuc Pe creștet de dealuri e soare, Dar umbre-ale nopții prin văi, Și-n umeda nopții răcoare Soldatul, departe de-ai săi, Se zbate, și geme, și moare. Îi sîngeră pieptul de-arsură. Iar apa se zbuciumă rar Devale, și-alene murmură — Ah, umed un deget măcar Să-l puie pe vînăta gură ! Dar trupu-i e frînt de prin cruce. Voind să se nalțe puțin, De-aseară se-ncearcă s-apuce Cu mînile-o creangă de spin. El vede părîul ! Măsoară Cu ochii, trei palme de drum. Așa de cînește să moară ! Se-ntunecă văile-acum, Iar noaptea grăbită scoboară. El parcă stă-n noapte la pîndă, Puțin rădicat pînă-n brîu; Și-i galben de-atîta osîndă, Cu ochii țintiți spre părîu, Scrîșnind ca o fiară flămîndă. S-astîmpără-n urmă și ține Pe inimă pumnu-ncleștat. Apoi cu răsufluri puține, Simțindu-și tot trupu-nghețat, Își trage mantaua pe sine. O-ntinde cu dinții și geme, Iar gura-i șoptește duios. Eu nu știu, sunt rugi ori blesteme, Dar știu c-a pierit fără vreme Flăcăul voinic și frumos. Că iată-l scăldat în sudoare, Și- ...
George Coșbuc - Pe dealul Plevnei
George Coşbuc - Pe dealul Plevnei Pe dealul Plevnei de George Coșbuc E-n amurg. Pe deal bulgarul Liniștit își mână carul. Roțile nu știu că plânge Dealul, pe-unde omul mână; Nu știu boii, că-n țărână, Pe-unde trec, e numai sânge. Noaptea-ncet, încet scoboară, Lilieci prin aer zboară. Pe-unde-a fost cumplire-odată Doarme-acum întreaga fire, Peste-un iad de zvârcolire Cade-o pace-ntunecată. Numai luna e pe lanuri Dar mai sus, pe sub rădanuri, Unde-a curs fierbinte plumbul, Duhuri vin din vreme-n vreme, Cât e noaptea-n dealuri geme Și se zbuciumă
George Coşbuc - Pierde-vară Pierde-vară de George Coșbuc Frunziș al pădurii bătrâne, Doinești, o tovarășe-al meu! Doinește și vântul prin grâne, Iar apa-n izvoare murmură Și spune tot, tot spune din gură, Tot spune mereu. Sub paltin aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori ce-n grăbire s-adună Pe munți, aurită cunună La margini de cer. Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin, Acum e cât corbul de mare, Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina Din largul senin. S-aude pe coasă cum sună Ciocanul; pe margini de râu Poporul de pasări s-adună. E cântec de luncă, pe creste; Flăcăi ce cosesc, și neveste Prin lanuri de grâu. Iar norii-și tot schimbă făptura, Se zbuciumă-ntr-înșii-arătări - Își cască balaurii gura; Văd cuiburi de pajuri măiestre, Și roibii cei fără căpestre Din smârcuri de mări. Prin mare trec zmeii cu-notul; Și, iată-l, târând un copac Piticul cu barba cât cotul, Ies scroafele-mării cu puii, Și sparge-nchisorile Gruii Bâtrânul Novac. Văd Lupul din basme, cu laba; Zmeoaice, și codu ce-l rod. ...
... îndelungat. Uneori izbea copita calului descălecat Pietrele ,-ngrozind tăcerea câtă mă-nsoțea pe cale. Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale Vântul zbuciuma frunzișul și prin stânci la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. Și urcam, urcam poteca. Parcă m-aș fi dus spre moarte ...
George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro...
George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro... O. Goga: Vade retro... de George Topîrceanu Invective la adresa unui fost co-director, în ziua când a dispărut revista Luceafărul. Multiscusita minții limbă Nu-mi spune clipa năzdrăvană Ce mi te-a scos de mult în cale, Ființă mașteră și vană! Uitat-am ziua și văleatul Ce-au înfrățit pe vremi, odată, A mele stihuri de aramă Cu proza ta cea nesărată. Iscoditor, cu ochii tulburi, Bicisnic făcător de rele, Te-ai agățat odinioară De haina strălucirii mele. Și te-am răbdat să-mi stai alături Și nime n-a putut să știe Amarul ce l-am tras cu tine În scurta noast' tovărășie. O, blestemată fie clipa Când ai purces apoi în țară Ș-ai cumpărat tipografie Să-mi faci revista de ocară. Să-mi porți Luceafărul prin lume, În cap cu proza ta neroadă, Cu acțibilduri pe spinare Și cu notițe slabe-n coadă. Din pieptul zbuciumat de patimi Eu simt cum lava și-o revarsă Cumplita vorbelor năvală, Potop păgân pe buza-mi arsă. Și nu știu, nu găsesc în pripă Destule vorbe-nfricoșate, Cu smalț de fulgere albastre, Să ți ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...
Gheorghe Asachi - La moldoveni
Gheorghe Asachi - La moldoveni La moldoveni de Gheorghe Asachi La restatornicirea domnilor pământeni Vers înalt de bucurie să răsune împregiur! Astăzi gemetul Moldovei în armonii se preface, Astăzi soarta îmblânzită ni urează cu ogur, Și din clime seninoase se întoarnă lină pace, Se întoarnă sânte drituri, ce-s odoare unui neam, Spre a cărora domnire de mult rugi noi înalțam. Pentru-a noastră fărdelege, pre cetăți și pre câmpii, Din a tunetului sferă, cu-nfocată aspră mână, Săgeta a morței înger mii de fulgere și mii Ce pre creștetele mândre sfărâmat-au în țărână, Într-atâta că urgia și văpaia nu a stâns Calde râuri de crunt sânge ș-un amar noian de plâns. Însă Domnul al puterei, ce pre omul păcătos Pentru lucrul cel nevrednic ș-ovelite fapte ceartă, Îmblânzitu-s-a acuma și, părintele duios, Spre a noastră vindecare, ni lovește și ni iartă; Dar la cuget și privire ni-a lăsat un trainic semn De-nfrânare despre rele și spre dreptul de îndemn. Ca un călători nemernic, zbuciumat de-al mărei val, Când în noaptea-ntunecoasă nici o stea în ...
Gheorghe Asachi - Limba și portul
Gheorghe Asachi - Limba şi portul Datine naționale de Gheorghe Asachi Portul și limba au avut la noi totdeauna analogie între sine și vedera starea morală a nației. Strămoșii noștri, venind din Italia în Dacia, purta tunica, toga, coiful și lancea, costium carele astăzi vedem numai pe icoanele sfinților. Patricii [1] noștri vorbea limba latină (sermo urbanus), plebeii acea rustică și peregrină, care limbă astăzi trebuie să o învățăm prin shoale. În acel costium și cu acea limbă, plini de virtute și curaj, dacoromanii învingea pre dușmani, mărea faima și marginele imperiei romane, zidea cetățile Ulpia Traiana, Munițipium Iassiorum, Severinul etc., deschidea minele de la Torda, Auraria, Baia și înarca peste Dunăre puntea cea ghigantică, a căria ruine pun pe lume în mirare. De atunce de câte revoluții s-au prefăcut limba și portul patriciilor? Căci din Colona Traiană vedem că costiumul plebeilor era precum este astăzi și di s-ar fi păstrat niscai papire (manuscrisuri) despre limba rustică, de bună seamă s-ar fi vederat limba noastră cea mai apropietă de dânsa. În luptele lor cu barbarii și nevoiți de asprimea climei, ii au adoptat mai în urmă căciula dacică și au înspătat burca caucazică, ...