Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VULPEA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 96 pentru VULPEA.
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor Ciuma dobitoacelor de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati La o grea boală de vite leul au și hotărât Ca să adune la sfat fiarele și dobitoace, Care, neavând ce face, Debile și istovite, cum au putut s-au târât Și cu umilință mare pe lâng-a lor împărat Toate s-au înșirat; Apoi cu luare-aminte către el ochii holbând, Și cu gurile căscate, cu urechile trăgând, Îl aștepta să grăiască; Iar el începu așa porunca sa să rostească: „Să știți, amatelor mele, Că cerul urgisit este de-a noastre păcate grele, Și atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, ...
Ivan Andreievici Krâlov - Leul la vânat (Stamati)
Ivan Andreievici Krâlov - Leul la vânat (Stamati) Leul la vânat de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fiind megieși din întâmplare, Leul, vulpea, lupul și un câine, S-au alcătuit toți între sine Să meargă la vânătoare Și ce va prinde fieștecare Să puie tot la un loc, și apoi în patru părți Să împartă tot vânatul, ca niște tovarăși drepți. Deci nu știu cum și ce fel vulpea mai întâi au prins Un cerb mare și hrănit, Și îndată la consoții au trimis, Să vie ca să împartă vânatul acest slăvit. S-au strâns toți, vine și leul și ghearele își arată, La tovarăși slut privește, Și însuși el se gătește Vânatul prins să împartă. Deci rupând cerbul îndată, Zice: „Noi toți suntem patru, apoi luați sama bine, Căci după cum ne-am alcătuit, Un pătrar mie mi se cuvine, Iar pe celălalt, ca leu, îl voi lua negreșit; A treia se cade mie, căci sunt decât voi mai tare, Iar la pătratul al patru, care laba va întinde, Eu îi spun mai înainte Că tot de brânca mea moare.â€� În zadar cu cel puternic cel slab se-ntovărășește, Căci câștigul îl răpește ...
Alecu Donici - Țăranul și oaia
Alecu Donici - Ţăranul şi oaia Țăranul și oaia de Alecu Donici Țăranul au fost tras pe oaie-n judecată, Cu reclamație de criminală faptă. Iar vulpea, pe atunci fiind judecătoare, Îndată au luat pricina-n cercetare Și, după formi, întâi chemări s-au rânduit Atât pârâtei oi, cât și jeluitor, Trimise înadins prin vrednic slujitor, Și-adeverințele la tact s-au priimit. Iar la înfățișare Țăranul au propus aceste următoare: — Cutare lună, zi, cinstită judecată! La mine doi claponi pieriră din poiată, A căror penele și puful au rămas, Și oaia singură cu păsările-au mas. Dar oaia au răspuns Că-asemene prepus, De sine-i prihănit, Căci toată noaptea ea atuncea au dormit; Că oaia furtișag nu are din natură, Precum vecinii câini vor spune lămurit, Și mai vârtos că ea nu pune carne-n gură. Deci dar, s-au hotărât: "Așa precum pârâta nu au tăgăduit, Că cu acei claponi au mas într-o ogradă, Apoi e îndestul de sigură dovadă, Că ea, puternică, pe slabi au biruit; Și prin urmare dar, nu cred că s-au răbdat Să nu-i fi ospătat. Pentru aceasta eu în cuget zic curat: Ca păgubașului pielcica să ...
Alecu Donici - Jderul și cacomul
Alecu Donici - Jderul şi cacomul Jderul și cacomul de Alecu Donici — Da' bună ziua, nene! Îmi pare curios Ca să te văz astăzi în piele și voios; Ieri am privit, eu singur, ciudata vânătoare După cacomi: trei oameni din ochi te urmăreau Și te-ndreptau mereu Spre mlaștina cea mare; Apoi am văzut încă, cum toți la ea au stat Și te-au înconjurat. Atunci... și eu, vezi bine, Temându-mă de mine, În scorbur-am intrat Și nu știu ce s-a mai urmat. Ian spune-mi, drag vecine, Cum ai scăpat din lăbi de om? — Întrebă jderul pe cacom. — Cum am scăpat? răspunse cacomul moderat, Curat ca prin minune, Dar trebuie a-ți spune Un lucru vederat: Că omul din natură are Plecări destul de bune. Tu ai văzut cu ochii cum m-au înconjurat La mlaștina cea mare Și știi că eu mai bine mă dau prins Decât să fiu de glod atins. Ei bine! Văz că-un om s-apropie de mine, Îmi pune pe cap mâna și zice la ceilalți: "Emblema curăției, el trebui să trăiască Ca în integritate pe om să pilduiască! Aideți mai bine, frați, ...
... cerut la leu nazâr pe oi. Se vede că la el, precum și pe la noi, Tot trebui mijlociri, Căci el întâi au pus pe vulpe meșteriță, Rege către leiță. Dar, pentru că de lupi sunt rele auziri, Prealuminatul leu ferind nemulțumiri, A poruncit la sfat Să facă tuturor ...
Alecu Donici - Satire și alte poetice compuneri
Alecu Donici - Satire şi alte poetice compuneri Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și dezvălirile ei sunt mai nimerite pentru că de luarea în râs noi ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales pre Orație și pre franțezul Boileau de la carii multe am ...
Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur
... pierde sub un strat de umbră groasă, Ce pe zei adăpostește de-orice gând pângăritor. Robi frumoși cu piepturi goale și cu ochi șireți de vulpe Ies fantastic ici și colo din noptosul labirint, Au tunici cu fir cusute, calasirise pe pulpe, Și înalță vase de-aur înflorite cu argint. Un ...
Anton Pann - Suflet altu n-are
Anton Pann - Suflet altu n-are Suflet altu n-are de Anton Pann Suflet altu n-are Chin astfel de mare, Foc astfel de greu. Trăiesc moarte vie, Fără să mă știe Altul decît eu. Ziua nu-mi dă pace, Noaptea n-am ce face, Greu mi-e într-ascuns. Unde cer dreptate, Surdă răutate; Nu-mi dă nici răspuns. Mă-ntinz în putere Cu glas, cu vedere; În sus și în jos. Nu e nici o fire Să aibă pornire A-mi fi spre folos. Ce e sus ascunde Cine știe unde, Supt acea perdea Carea n-o ridică, Zicînd că e frică Nu-l putem vedea. Ale lui slugi sfinte, Mii de seci cuvinte, Celor ce vorbesc, Care nu-i cunoaște Că sînt vulpi, șarpi, broaște, Ce-n zadar trăiesc. Vii la omenire, Mai rea nesimțire, De piatră sînt toți. Mai d-aproape rude Mai rău nu aude, D-ai striga cît poți. Nu găsești ființă Să aibă credință, Nici într-acel ceas Cînd păharul morții Stă în pragul porții. Alt ce-a mai rămas? Căci n-am o putere, Să trec printre sfere, Doar va fi vrun loc? Unde e astîmpăr, Nici ...
Constantin Negruzzi - Satire și alte poetice compuneri
Constantin Negruzzi - Satire şi alte poetice compuneri Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și dezvălirile ei sunt mai nimerite pentru că de luarea în râs noi ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales pre Orație și pre franțezul Boileau de la carii multe am ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu Pe un volum al lui E. Gîrleanu de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 13—14, 16 ian. 1911, p. 201—203. Brun, ca ieșit dintr-o sticlă de cerneală, adevăratul tip de oriental; ochi languroși și veșnic îndoliați de odaliscă. Cînd nu cuvîntă, știe să privească și să asculte. Înmagazinează bun și rău, minciună și adevăr, cu lăcomia struțului care nu alege cînd îi e foame. Buna lui credință e nesfîrșită și, printr-o bizarerie curioasă, cu care l-a dotat natura, după cîtva timp de la inhibiție, el își însușește toate întîmplările, transformîndu-le și dîndu-le proporții uriașe. Invenția la el e o trebuință organică, e o reacțiune contra uniformității, un antidot fără de care viața n-ar mai avea nici un haz, e, ca să zic așa, pîinea lui cotidiană. Și-apoi, ce-are a face dacă un lucru e adevărat sau nu, cînd el poate să deștepte curiozitatea cetitorului măcar o minută, sau poate avea aparența unui adevăr. Dacă baronul de MĂ¼nchhausen, de cinegetică memorie, care și-a petrecut cea mai mare parte din existență în lumea lighioanelor, ...
Emil Gârleanu - Fricosul Fricosul de Emil Gârleanu Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din povești: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Și-n cuprinsul larg, uriașul policandru al cerului își aprinde, una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Viețuitoarele pustietății sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zbor ca ziua; lupul poposește pe labe, în hățișuri, și privește nemișcat; vulpea stă lângă vizuină și nu se-ndură să meargă la vânat; veverița pleacă creangă lângă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea-ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură, și când a ajuns la margine și-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară de bucurie: „Poate mai întâlnesc un prietenâ€�, își zise iepurașul. Și gândul îi răspunse: „Poate mai întâlnești un prieten...â€� Și iar țupai-țupai, iepurele sare vesel: „Poate dau și peste o prietenă.â€� Și gândul: „Poate dai și peste o prietenă.â€� Și mergând așa, iepurașul cu gândul își vorbesc: „Ce lumină, și totuși luna încă nu a ...