Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VORBI MAI TARE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 395 pentru VORBI MAI TARE.
Alexei Mateevici - Trecutul și viitorul
... viața necunoscută, plină de taină, oarecum acoperită cu o perdea,— la viața anului viitor. Dar însăși vremea îl ia pe om, îl face să mai uite câteodată de cele mai de seamă lucruri în viața sa, având în cap grijile traiului zilnic. De aceea, omul trebuie mai adeseori să-și aducă aminte de starea lui îndeobște, de locul lui și al celor care trăiesc o viață cu dânsul în mijlocul altor oameni ... noastre, dar și că suntem vrednici de trăit în rândul celor mai luminate popoare și că din râurile lacrimilor noastre se nasc și se vor mai naște mari viteji ai neamului moldovean, uriașii minții și ai luminii, care vor birui, în sfârșit, mișelia oamenilor întunecați, ce ne-au apăsat pân-acuma ... toate vredniciile sale sufletești, toate puterile sale de viață. Acum, la începutul Anului Nou, mișcarea noastră tot înaintează, iar zorile luminii tot mai larg și mai frumos se lățesc pe deasupra noastră. Am arătat cele două clipe ale mișcării noastre, ale trecutului nostru din anul 1906, lămurindu-le în legătura lor ... și să stăm totdeauna în unire. Să avem în vedere că intrăm în Anul Nou încă cu multe datorii către neamul nostru, din care cea ...
Grigore Alexandrescu - Cîinele și cățelul
... mi place. Oamenii spun adesea că-n țări civilizate Este egalitate. Toate iau o schimbare și lumea se cioplește, Numai pe noi mîndria nu ne mai părăsește. Cît pentru mine unul, fieștecine știe C-o am de bucurie Cînd toată lighioana, măcar și cea mai proastă, Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.“ Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare Samson, dulău de curte, ce lătra foarte ...
... Dar el totuși nu-i Chiar așa cum spui Și el, cum văd bine, Nu trage spre tine, Căci te ocărește, Te batjocorește. Nu te mai voiește. Ana-ngălbenea Și din cap dădea; Mă-sa iar zicea: Dânsul, cum văd bine, Nu trage spre tine, Și-apoi dacă vrei Poți proba ... se-nnora, Căci vedea prin casă Lacrimi cum se varsă Și-auzea p-afară Bocete amare Și biata copilă Se umplea de milă Și era mai gata, Era p-aci fata Lumina s-o stângă, Pânza să o-nfrângă, S-arăte la lume, Că nu-i moartă-anume, S-arăte la ... venea! Fira veseloasă Cât ce-l vede-n casă, Prinde-a suspina, Prinde-a lăcrima, Prinde-n gura mare Să geamă mai tare. Însă cum plângea Inima-i râdea: Dinafară plânsul La inimă râsul, Pe limbă suspinul Sub limbă veninul. Ana tremura, Fira cuvânta, Vezi drăguța ta?! Doamne ... Atunci biata fată Umbla supărată Și plângea mereu Suspinând din greu; O, scumpa mea floare, Raza mea din soare! Ce-am făcut cu tine Nu mai facă nime Și ce-am făcut eu, Ierte-mi Dumnezeu! Atunci Ionel, Dalbul feciorel, De Fira-nvățat Mai
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... buze-năbușite, Cu palpite pentru-oricine — cunoscut — necunoscut; Seara este-o îngrozire pentru unele din ele, Nededate încă bine cu mârșavul povârniș; Altele, mai decăzute, mai deprinse, sau mai rele, Râd de cele care-au lacrimi sub al genelor umbriș... Lacrimi?... Nu mai știu să plângă de o vreme-ndelungată... Lacrimi?... Au vărsat destule ele, care nu mai plâng... Lacrimile nu dau pâine, și nici jimbla cea uscată Nu se cumpără cu ele, dacă pică sau se strâng. A! Civilizare! Secol ... câteva cadavre vii, Mute între ele, însă, vorbărețe dacă vii... Ele toate poartă-n față ca pecetie cumplită Sufleteasca prăvălire pentru veci întipărită... O femeie mai bătrână le dezmiardă părintește -- Lina este deocamdată mai frumoasă, — ș-o iubește Deocamdată, dintre toate, într-un chip deosebit... Însă nu disprețuiește nici pe Mimi — o nebună Ce știind ca să ... Nu! Victoria cea mare, bătălia câștigată Nu este decât podoaba tinereții, dezbrăcată Pe un corp ce i se dase pe-o monedă de cinci lei. Mai veni puțin la urmă un bătrân uitat de vreme, Rămășița lui de zile ca să-și dea mai
Dimitrie Bolintineanu - Copilul din casă
... chemau Sion. Însă domnul Ștefan zice cu asprime — ,,Un copil din casă m-a rămas pe mine! Umilit de dânsul, domn nu mai pot fi; Ori eu las domnia, sau el va muri!" Un bătrân îi zice: — ,,Domnii din vechime Ar fi dat lui cinste, căci a ... a coborât! Dacă dai tu morții cei cu hărnicie, Cu acei nemernici ce-ar putea să fie? Vrei sa fii domn mare printre cei mai tari? Pe supuși-înainte fă-i să fie mari! Farul cât de luciu, focul lui dispare, Dacă nu se pune p-o nălțime mare. La ... bine ai grăit! Să se ierte dară cel copil din casă Și de azi să șează la domnească masă. Mulți vrăjmași au domnii, însă cel mai
Ion Luca Caragiale - Karkaleki
... Vodă și toată lumea în picioare. Un moment se privesc unii pe alții galbeni de spaimă, când o a doua cletinătură pornește și mai tare. Dar Karkaleki, fără să-și piardă mintea, se ridică în picioare pe un scaun și, jucând ochii galeși, de la vodă la policandru care se ... ce moravuri rușinoase! ce putrejune socială! Mi se revoltă sângele democratic când mă gândesc la așa ignominie! Bieții slujbași și isnafi, ispravnici, zapcii, magistrat, sfat, mai înțeleg; dar tu, tu publicist, tu om politic să mănânci palme și ciubuce, să te facă ticălos, să te arunce pe scară, și tu, ca ...
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... atent la toate a privit și-a ascultat. Zâmbea craiul, dar în urmă și-a pierdut răbdarea. Drace! Ei mai înțelepți în toate, chiar ca Dumnezeu s-ar face ! Astfel cugeta în sine, apoi zise tare: Eu, Pe-al meu sceptru tot de aur și pe-ntreg poporul meu, Jur că-nțelepciunea voastră este numai vorbă goală: Sunteți proști ca cel ... ajunge din potcoavă până-n scară! Vâjul tace; craiul râde; sfetnicii se fac ocol: Pentru dânșii, cum se vede, cată vâjul numa-n gol! Moșule, mai spune-mi una! Văd bine că ești slab tare Însă niște oi cu lapte, să le mulgi ai fi în stare? Zise craiul, și cu zâmbet către sfetnici lung privi, Și-apoi vâjului, cu ... De la un plugar să ceară sfetnicii vorbă și sfat, Nici nu s-a pomeni-n lume cât va fi iarna și vara! Mai umblă vâjul prin casă, mai râde și zise iară: Haida de! Glumă să fie, chiar de-ar fi așa cum nu-i Și-ați ajunge pân la vorba și sfatul ... Totuși nu v-aș spune (deși mi-aș face pomană), Omul câte ...
... Chiriașul nu da nici un semn de viață. Pesemne pleca dimineața, cum se lumina, și se întorcea tocmai seara. Nici mătușile nu-i putuseră încă vorbi. La urma urmei, nu era nici o grabă. Mai grăbit eram eu, care, la vârsta mea, vreo treisprezece ani, legam prietenie și cu cei tineri, și cu cei bătrâni. Dorința mea de a ... mintea mea nici după ce mă însănătoșisem, nici chiar după ce scăpasem de groaznicele visuri ce-mi cutreierau somnul. Și totuși, pe urmă doream să mai văd pe sălbaticul soldat. Nu știu de ce îmi inchipuiam că n-aș mai fi tremurat pe spatele calului... Era pe la mijlocul iernii. Auzisem că și regimentul acesta trebuia să plece numaidecât. Toata ziua mă plimbam prin grădinuță ... intrând săgeată printre miile de cioare care se ridicară, deodată, într-un vaier asurzitor, acoperindu-l, înfășurându-l ca-ntrun zăbranic, și nu l-am mai zărit, ca și cum nenumăratele păsări negre l-ar fi răpit în zborul lor spre cer. De atunci nu l-am mai întâlnit niciodată. Sublocotenentul își trecu mâna peste față, vroind să gonească parcă această amintire. Toți tăceau. Atunci, maiorul, care nu se mișcase toată vremea cât ...
Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj
... în fine o specialitate literară în arena publicității noastre. În adevăr un prozator nu e un specialist. S-a zis cu multă dreptate, mai întâi, că tot românul e poet; mai târziu, cu mai multă dreptate, s-a susținut că tot românul e și critic, cu mult mai multă dreptate pot zice eu că tot românul e prozator. A scrie proză nu e o specialitate de artă ci o deprindere instinctivă ... am zis „orice român", iar nu „orice româncă". Se știe că orice român de sex feminin, fie de orice vârstă, numai să poată vorbi, și fie de orice condiție socială, numai să aibă cui vorbi, este născut reporter. Cu românii de sex masculin, lucrul se schimbă; nu orișicare poate fi un reporter special. Odată stabilit aceasta, să vedem cum am ... de care au nevoie în convalescență. Doctorul german susține că trebuie să fie cu atât mai lungă convalescența cu cât maladia a fost mai grea. * Și acum CONCLUZIUNE Să mai ...
Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său
... M. Orgon. CRISPIN: — Să strâci parola lui M. Orgon? LABRANCHE: — Aceasta mă și aduci la Paris. Rămâi sănătos, Crispin. Cred că ne vom mai vide. CRISPIN: — Așteaptă, Labranche, așteaptă, fătul meu! Mi-au venit o idei ... Spune-mi, stăpână-tău esti cunoscut de M. Oront? LABRANCHE: — Ba ... la bașcă, mă tem să nu fi rămas făr curaj. LABRANCHE: — Nu, nu, spune, o furtună trecută nu oprești pe un bun corăbieri să mai între în mare; vorbești. Ce vrei să zâci? Ce, ai vre să faci pe stăpână-tău să treacâ cu numile lui Damis, și să ia ... pe zăstri. LABRANCHE: — Foarte bine. CRISPIN:— și mă voi duci pân a nu înțălegi ei încâ. LABRANCHE: — Să ne tălmăcim mai bine la acest pont. CRISPIN:— Pentru ce? LABRANCHE: — Tu zâci ca să te duci cu zăstrea făr să pominești de mine nimic. Trebui ... mari lucruri. Unde ne vom duci noi s-ascundim banii zăstrii? CRISPIN: — în fundul vreunii depărtate provinții. LABRANCHE: — Eu cred că va fi mai bine afară din stăpânire aceasta; ce zâci tu? CRISPIN:— Vom vidĂ©. Spune-mi de ce caractir este M. Oront? LABRANCHE: — Un târgovăț tari ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... învățat ei așa frumușele lucruri? Acasta nu știu. Dar glumele lor mă băteau la ureche ca clopotul de la Barnovschi într-o zi de sărbătoare. Mai pune încă și acel râs lancaviu, ce samănă cu muzica broaștelor. Și duhurile frumoase de societate, și jucătorii de șarade în faptă, și, mai ales, acei istorisitori de povești fantastice care totdeauna ți se par un tăciune ce fumegă în vatră, și, în sfârșit, îți pică peste picioare. În ... la gânduri; îndată ce la un banc farao va lepăda pe o carte un galbăn, este prăpădit, și jocul îi este urât. Nu ți-oi vorbi nimică de strălucitele baluri ce se da în vremea lui Muruz și a lui Calimah , unde se îndesa cea mai bună societate din Iași. Balurile de atunce nu sămăna nicidecum cu suarelele de astăzi. Luminația ce se făcea în ogradă și în ulițele de pinpregiur ... tabla, din ceas în ceas. La mijlocul suarelei, zama de ciorbă numită bulion sau ceaiul cu franzelă prăjită își face intrarea triumfală... ș-apoi să mai vezi acolo cincizeci-șaizeci de voinici, jucând ca niște fericiți, asudând sânge și apă la sunetul cobzei. Rămășița șede împrejurul odăii, privește, critică, încuviințează. Alții