Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VIERME
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 108 pentru VIERME.
Constantin Stamati - Vulturul și paingănul
... Când nici o pasăre alta din câte sunt pe pământ, Pretutindenea zburând, Până aici să se suie nici una n-au îndrăznit? Iar tu, un vierme urât, Doar pe brânci de te-ai târât, Măcar că în locul tău eu așa n-aș fi făcut, Să mă înalț așa tare, de ...
Dimitrie Bolintineanu - În țări străine și-au scuturat
Dimitrie Bolintineanu - În ţări străine şi-au scuturat În țări străine și-au scuturat de Dimitrie Bolintineanu În țări străine și-au scuturat Anii mei tineri florile june; Ochii cu lacrimi d-amărăciune Zilele toate le-au salutat! În darn speranța viselor line Mi-arată cupa cu dezmierdări, Aceste roze de desfătări Pălesc în umbra țării străine. Sufletu-mi cade zdrobit de dor, Și-a rănii plantă vindecătoare Nu se va naște l-al vieții soare Nici chiar în noaptea din viitor. Viermele rupt-a la rădăcină Floarea ce cade către pământ, Și s-o renască pe-al ei mormânt Nu mai e-n viață nici o
Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai
Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai Întoarcerea lui Mihai de Dimitrie Bolintineanu De la lungi războaie, Mihai cu mărire Intră-n capitală cu a lui oștire. El se urcă-n tronu-i mândru ocolit. Cei ce au puterea astfel i-au vorbit: - "Doamne! Focul arde în această țară. Încă ieri cu ură mulți se răsculară. Dar răzvrătitorii s-au întemnițat Și prin zelul nostru țara a scăpat." - "Voi zdrobi răscoala ce țara uraște; Dar voi sparge încă pricina ce-o naște: Dacă astă țară umblă-a se scula, Este semn că n-aveți simpatia sa. Lui Rodolf voi scris-ați că e răzvrătire, Că ai noștri cată cu a lui unire. Dacă cel ce-o cere e răsculător, Țara mea, eu însumi sunt răzvrătitor... Am învins păgânii, i-am gonit afară; Dar a lor sămânță o găsesc în țară. Ea-nconjoară tronul pentru a-l răci De inima țării, apoi a-l lovi. Neputând acuma tronul să lovească, Ea îi urcă scara ca să îl mânjească. Tronului nu-i pasă de loviri străine Ca d-acea trădare ce s-ascunde-n sine. Planta nu se teme ...
Dimitrie Bolintineanu - Ștefan la moarte
... face-un pas spre moarte. Viața-i ca fantasma cu chipul plăpând Ce prin nopți s-arată și se stinge blând. Omu-i ca un vierme ce-n țărână pare Un minut vederii și, lucind, dispare. Dar mă-ntristă foarte norul furtunos Ce pe cerul țării trece neguros; Soliman ce mâine ...
Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice
Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice Aprodul Purice de Dimitrie Bolintineanu S-aprinsese-n luptă Hroiot cel tiran. Când s-abate calul marelui Ștefan, Purice-i oferă calul său îndată. Domnul nu ajunge scara ridicată. — ,,Doamne! Moviliță mă voi face eu, Ca să poți să-ncaleci după gâtul meu! Zice și se pleacă. Ștefan, fără muncă, Prin mijlocu-acesta pe fugar s-aruncă. — ,,Purice, sărace! De voi câștiga, În movilă-naltă eu te voi schimba. Omul este mare, nu prin al său nume, Naștere, avere, ci prin fapte bune; Faptele sunt nobili, nu țărâna sa Ce deopotrivă viermii-o vor mânca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și acum, Movilă, aidi a ne lupta! Căci urmașii noștri nu ne-or semăna! Mulți români chiar astăzi la străini aleargă Și prin ei așteaptă țara ca să meargă. Și cum vrei ca viața la ei a afla, Când tu nu o afli în inima ta! Cel străin nu-ți face niciodată bine Fără să câștige drepturi peste tine. Nu zic c-o să piară neamul românesc; Dar sunt timpi în care popolii slăbesc; Cum sunt ani în care pomul ce rodește Nu dă nici o roadă, deși înflorește. Popolii se pleacă când mai- ...
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul și fluierul
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul şi fluierul Buciumul și fluierul de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 Buciumul 2 Fluierul 3 Buciumul 4 Fluierul 5 Buciumul 6 Fluierul 7 Buciumul 8 Fluierul Buciumul În darn moduli, o, fluiere, Cântări de fală pline, Căci moartea naște-n suflete Ca viermi în flori divine. A fost un timp de glorie; Azi piere sub durere; O suvenire tulbure Prin noapte luce, piere Ca visele plăcerilor, A căror umbre line Plutesc în sânul dorului, În ziua care vine. S-a stins în umbra timpului! Fatală moliciune Prepară luptătorilor Molatice cunune. Fluierul Cugetări amare! duceți negrul zbor Sufletelor slabe ce s-abat de dor; Însă voi, speranțe dulci și tinerele, Împletiți cu roze cântecele mele! Inima română N-a perdut junețea cea viețuitoare, Nici viteaza-i mână, De plăceri molatici, n-a slăbit sub soare. Buciumul Nu-mi mai vorbiți de patrie, Căci plânsul mă supune În mijlocul plăcerilor Întristă tristu-i nume. Plăpânda, blândă pasăre Când cade sub prinsoare Își mușcă fierul lanțului Și bate-n aripioare. Și fiicele Carpaților, Gingașele căprițe, Când cad în prada lupilor, Se apăr din cornițe, Dar frații-mi n-au virtuțile ...
Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara Daciei
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara Daciei Fecioara Daciei de Dimitrie Bolintineanu I Plângeți crinul tânăr ce, mutăt de vânt, Naște lângă piatra tristului mormânt! II Abia se formă foile, A morții mână rece Pe fruntea sa cea tânără Cu răsfățare trece. Își pierde frăgezimile Și splendida coloare; Îngheață, piere repede Surâsu-i, dulcea floare. În darn înturnă fețele Cătând la raza vieții, La sărutarea soarelui, La roua dimineții; La grațioase aure Ce-l lasă-n întristare Și nu-i rejună zilele Cu dulcea lor suflare. În line horuri fluturii Plutesc pe lângă sine, Dar nu-i culege lacrima Cu sărutări divine. Iar viermele mormântului Al său crud mire pare; Îi soarbe restul zilelor Cu rece sărutare. III Astfel este soarta verginei Daciei! Vine cununată de farmec ceresc, Dar abia cu roze grațiile pletesc, Florile juniei, Și plăpânda-i frunte se pleacă pe dor. Sufletul ei pierde cerescul tezaur Cum pierd flutureii grațiosul aur Din aripa lor. Omul cu frumoasă, nobilă gândire, Nu culege dulce sărutarea sa; Sufletele sclave, fără de mărire, Viață, poezie, crud îi vor
Dimitrie Bolintineanu - La Constantin Negri
... A țării lor pe dânșii d-odată îi lovesc, Că arborul când cade, și frunzele-i d-odată Cu el se ofilesc. Întrebe pe un vierme ce naște într-o floare De-i pasă dacă planta, plăpând locaș al său, E verde și frumoasă sau veștezește, moare Sub dintele lui rău ...
Dimitrie Bolintineanu - La România
... Dimitrie Bolintineanu - La România La România de Dimitrie Bolintineanu Astfel cum se-nclină crinul Fără viață și color, Când un vierme-i roade sânul Fraged și desfătător; Astfel, dulce Românie, Tu începi a te fana, Și nimic n-aduce ție Viața și mărirea ta ...
Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei
Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei La băile Cleopatrei de Dimitrie Bolintineanu I Să stăm p-această stâncă ce se prevede-n valuri! Aceste scări tăiate în lespezi de granit Recheamă o regină ce-n umbr-acestor maluri Venea să răcorească al ei sân înflorit. Vedeți această scară de dalbe mozaice Ce duce către băi? Picioarele-i plăpânde călcat-au pe aice Când trupa grațioasă de vergine finice, Ierihoene roze puneau sub pașii săi. II Dar soarele se culcă... Tăcere!... O femeie Apare-n acest loc! Cosița-i voluptoasă, în aure, scânteie Și brâu-i scump răspândă torente dulci de foc. Ca soarele în raze-i ea arde în voluptate. O mantă de regină pe umeri râura. Iar albele ei sclave, de vise îmbătate, Tapete prețioase aștern în calea sa. Pe lespede de marmur cu aur poleite Mantila-i purpuroasă se mișcă... A căzut, Și sclavele-i suave, ca vise înflorite, Formează împrejuru-i un cerc nestrăbătut. Dar iată steaua dulce din umbră se ridică Pe umedele-i scări Și razele-i tăcute răsfață-a lor cosică Și albele lor sânuri cu dalbe sărutări. Căci grupa cestor vergini, folatre, tinerele, Prin valurile limpezi, prin raze se ...