Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VERS

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 390 pentru VERS.

George Coșbuc - Gramatica și medicul

George Coşbuc - Gramatica şi medicul Gramatica și medicul de George Coșbuc Odată îmi trimise un medic renumit Pe fiu-său la școală pe două luni, cu dorul Să fac din el gramatic și retor, căci feciorul Isteț era la vorbă și gând, un îndrăcit, Da-n lună cu piciorul. În școală eu, firește, voind să-l introduc În taină de gramatici, încep cu poezia; Iau versul Iliadei: Să-mi cânți, muză mânia, Căci ea pe mulți trimite la iad, apoi apuc Să-i spun ce-i prozodia. Deseară, când băiatul se duce la părinți, El spune ce-i prin școală și prinde să recite: Să-mi cânți, muză mânia, căci ea pe mulți trimite La iad; vestitul doctor a prins să criște-n dinți Ca cei scoși din sărite. Atâta i-a fost școala baiatului; de-atunci El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne Ținea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci Ca versul să-i îndemne. Trecură zile multe, și-odată mă-ntâlnesc Cu doctorul pe stradă; fățiș venind spre mine, El râde, mă salută, poftindu-mi bani și bine, ...

 

Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat

... nevrednic n-a da laudă necăzută. Sub aceste mici movile țărna lor s-a mormântat; Pe o piatră, fără lustru, un vers simplu însemnat De la duios trecătoriul un suspin, lacrimă cere; Muza n-a avut prin versuri să deștepte-a sa durere ...

 

Mihai Eminescu - Satira II

Mihai Eminescu - Satira II Satira II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă, Când cu sete cauți forma ce să poată să te-ncapă, Să le scrii cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. - Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul nostru ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea II

Mihai Eminescu - Scrisoarea II Scrisoarea II de Mihai Eminescu De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt, Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă? Acea tainică simțire, care doarme-n a mea harfă, În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă, Cînd cu sete cauț forma ce să poată să te-ncapă, Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă? Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume, Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară, Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. — Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte; Noi avem în veacul ...

 

Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano

Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano Lucia di Lammermoor - dramă în trei acte de Salvatore Cammarano. muzica de G. Donizetti. de Nicolae Filimon Criticul, fie teatral sau de orice altă specialitate, trebuie mai întîi de toate să fie bine inițiat în specialitatea sa, să studieze cu o profunditate subiectul ce voiește a critica și, în espunerea criticei ce va face, să arate adevărul fără parțialitate sau pasiune, căci altfel el devine, poate și fără voia lui, un calomniator sau un adulator, și în loc să contribuiască la luminarea publicului, din contra, îl face să piarză și puțina cunoștință a binelui sau a răului cu care l-a dotat natura. Asta fu simbolul credinței noastre din ora în care am luat pana în mînă ca să criticăm; nu l-am părăsit niciodată și nu-l vom părăsi decît odată cu această meserie. Iată dar principiul de la care plecăm și astă-dată în revista ce voim a face operei Lucia di Lammermoor . Prin o digresiune ce ne permitem a face, arătăm mai întîi lectorilor noștri că opera Lucia di Lammermoor , acest splendid ...

 

Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

Vasile Alecsandri - Satire şi alte poetice compuneri de prinţul Antioh Cantemir Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir de Vasile Alecsandri În sfârșit, iată o carte bine alcătuită, bine tradusă și bine tipărită! o carte ce mulțumește mintea prin tablourile satirice și prin duhul filozofic care cuprinde; o carte ce încântă auzul prin armonia versurilor și prin bogăția stilului adevărat românesc; o carte ce desfătează vederea prin frumusețea formatului și a tiparului: Satirele prințutui Antioh Cantemir, traduse din rusește de d.d. A. Donici și C. Negruzzi și ieșite de curând la lumină la Cantora Foaiei sătești. Acele Satire care au făcut atât vuiet în Rusia cu un veac mai înainte și care au fost atât de mult prețuite și sprijinite de însăși împărăteasa Elisaveta Petrovna, căreia au fost dedicate; acele Satire care zugrăvesc atât de viu și lovesc atât de aspru relele năravuri... [1] , acele Satire care au dobândit autorului cinstitorul nume de Boileau al Nordului, trebuie să fie primite cu atât mai mare entuziasm din partea românilor, că prințul Antioh Cantemir a fost însuși român și cu atâta mai mare recunoștință că pare să fi fost scrise pentru veacul nostru ...

 

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F

... Tot astfel o bună epigramă cuprinde două părți: una care excită așteptarea, ațâță curiozitatea, descriind în culori vii un subiect oarecare, cealaltă, care, printr-un vers neașteptat, dă soluția acestui fel de problemă. Prima parte ține locul monumentului, a doua al inscripției. Această comparație ingenioasă dezvăluiește toată teoria acestui ... dezrobirea Greciei; Arhiloh a înarmat-o cu vârful ascuțit al satirei personale, întrebuințând, pentru prima oară, versurile iambice, cum mărturisește Horațiu în acest vers: Arhilohum proprio rabies armavit iambo!; Terpandru, coleg de lirism și de succese cu Arhiloh; Anacreon, înaintea lor, a cântat iubirea și vinul. Nevoia ... Doctus, ca aluzie la savantele lui imitațiuni din grecește. Horațiu tratează pe Catul, pe nedrept, cam de sus și se laudă când spune într-un vers că el e cel dintâi ce a făcut să treacă cântecele eoliene în modele Italiei și că tot el a făcut ... Diferența dintre epigramele lui Catul și ale lui Martial este că Martial concentrează tot spiritul în poanta finală, pe când Catul îl risipește în fiecare vers. Cu toată deasa lor trivialitate, epigramele lui Martial sunt mai totdeauna pline de o eleganță spirituală și de acel aticism de formă pe care cei ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale) Cronica de Ion Luca Caragiale A ! doamnelor și domnilor, sunt cronicar, și-mi este imposibile a nu fi indiscret - cu voia lui conu Gugumano, primarul Bucharei. - Dară ce are a-face primarul Bucharei ? - Mă rog, dați-mi voiă ! despre dânsul am să vă vorbesc. El este nobilul meu erou pentru cronica de azi. Îmi pare rău că nu am darul lui Apolon, ca să-l cânt în versuri. - Conul Gugumano, primarul Bucharei, în versuri ? - Da ! în versuri eroice. Nu râdeți. Adică, de ce nu ! Să ne înțelegem: daca dumnealui a ajuns să fie primar la Buchara, pentru ce nu s'ar găsi și un fecior al muselor ca să-l cânte în versuri ? Nu mi s'ar părea rătăcirea a doua mai rea decât cea d'întâiu. Conul Gugumano, prin urmare... - Iar !... - Iar și totdeauna. Ei, ce vreți ! am și eu simpatiile și slăbiciunile mele... Mă rog, doamnelor și domnilor, lăsați-mă să 'ncep cel puțin. Mă lăsați ? Bine. Încep deci: Conul Gugumano, în una din zilele trecute, a mers în calitate... - Ce mai calitate !... - Domnule, mă 'ntrerupi iar. Quand arriverons-nous, ...

 

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ştefan Octavian Iosif Ștefan Octavian Iosif ()  n. 11 septembrie 1875 , Brașov  d. 22 iunie 1913 , București  Poet și traducător român    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Cuprins 1 Poezii 1.1 Versuri (1897) 1.2 Patriarhale (1901) 1.3 Sonete (1901 - 1902) 1.4 Cântece și balade (1901 - 1902) 1.5 Poezii (1902) 1.6 Credințe (1905) 2 Traduceri 3 În colaborare cu Dimitrie Anghel 4 Legături externe Poezii Versuri (1897) Vesele semnale Lumea lor! April Goana Surorile Sărbătoare Aceleiași Patriarhale (1901) Bunica Revedere Furtuna Cobzarul Adio Haiducul Artiști Sonete (1901 - 1902) Cătră tinerii poeți Reînviere Adio În treacăt De sărbători Cronicarii Boierii Răzmirița Lăutarul Haiducul Secerișul Farniente În parc În atelier De urît Un cîntec Poezia Toamnă (Te uită, frunza pică irosită) Cântece și balade (1901 - 1902) Cântece Singurel ca un haiduc... Nu mai sun pe luncă flori... Boii stau în jug supuși... Dragă codrule, te las... Stau la Bălgrad trei fârtați... Frumoasa Irină Cântec de primăvară (Înfloresc grădinile) Novăceștii Mi-e dor Eroul de la Königgrätz Ruptură Pintea De cântece Parisu-i plin... Steaua Ielele La cules Visează codrul Apa morților Poezii (1902) Veselie ...

 

Alexandru Vlahuță - Delendum

Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...

 

Cincinat Pavelescu - Patru epigrame

Cincinat Pavelescu - Patru epigrame Patru epigrame de Cincinat Pavelescu Pe când eram magistrat în Brăila, un prieten, judecător, mă roagă, la clubul Rally, să-l împrumut cu 25 lei, ca să ponteze la bacara. Neavând la mine această sumă, el m-a silit să fac câteva versuri unui simpatic bancher, pe care-l auzise cu câteva minute mai înainte lăudându-mă, și să-i cer, pe departe, douăzeci și cinci de lei. Îi trebuia numai atât ca să-și completeze suta de lei, hotărât s-o piardă. Șaptezeci și cinci se și duseseră. Bancherul îmi spusese că în țara asta e o crimă să aibă cineva talent și că ar trebui să mă duc în străinătate, unde lucrurile de spirit sunt prețuite și răsplătite. Amicul meu să nu vă închipuiți că era Fabricius surprinsese această convorbire și voia să tragă câștig din entuziasmul bancherului pentru mine în interesul dulcilor sale patimi de jucător. Pe când bancherul da ceea ce se cheamă, în termeni de club, o chouete de Ă©cartĂ©, a primit din parte-mi, pe un petic de hârtie, aceste rânduri: În țara asta de nimic, Unde talentul e o crimă, Mai lesne-i ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>