Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VĂRSA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 463 pentru VĂRSA.
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie) Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ...
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod Umbra lui Istrate Dabija-voievod de Mihai Eminescu Cum trece-n lume toată slava Ca și un vis, ca spuma undei! Sus, în cetate la Suceava, Eu zic: Sic transit gloria mundi! Pe ziduri negre bate lună. Din vechi icoane numai pete, Sub mine-aud un glas ce sună, Un glas adânc zicând: ,,Mi-e sete". Și văd ieșind o umbră albă. Moșneag bătrân, purtând coroană, Pe pieptul lui o sfântă salbă, Pe umeri largi o scumpă blană, Ea mâna-ntinde blând: Â N-ai grijă, Ce zic nu trece la izvod. Eu sunt vestitul domn Dabijă, Sunt moș Istrate-voievod. Â Măria Voastră va să-ndemne Pe neamul nostru în trecut? Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. Â Măria Voastră-nsetoșează De sânge negru și hain? El capu-și clatină, oftează: Â De vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, ...
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod
Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod Umbra lui Istrate Dabija-voievod de Mihai Eminescu Cum trece-n lume toată slava Ca și un vis, ca spuma undei! Sus, în cetate la Suceava, Eu zic: Sic transit gloria mundi! Pe ziduri negre bate lună. Din vechi icoane numai pete, Sub mine-aud un glas ce sună, Un glas adânc zicând: ,,Mi-e sete". Și văd ieșind o umbră albă. Moșneag bătrân, purtând coroană, Pe pieptul lui o sfântă salbă, Pe umeri largi o scumpă blană, Ea mâna-ntinde blând: Â N-ai grijă, Ce zic nu trece la izvod. Eu sunt vestitul domn Dabijă, Sunt moș Istrate-voievod. Â Măria Voastră va să-ndemne Pe neamul nostru în trecut? Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. Â Măria Voastră-nsetoșează De sânge negru și hain? El capu-și clatină, oftează: Â De vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, ...
... cu lucirea steluțelor albe, Și-n toată natura cuprinsă de dor Plutea o șoptire de dulce amor! Din marginea lumii a nopții regină Vărsa-n calea noastră duioasa-i lumină, Și-n lunca pătrunsă de razele ei Zburau caii noștri cu aripi de zmei. Mergeam noi în cale ca ...
Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină
Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină Banul Mărăcină de Vasile Alecsandri I Sus la munte, ninge, plouă, La Craiova pică rouă Din ai nopței ochi cerești Și din ochii omenești Dar ce plâng ormânii oare? Sufletul de ce îi doare? Plâng un mândru frățior Deslipit din sânul lor. Banul tânăr Mărăcină, Cărui Oltul se închină, De pe malu-i a plecat Pe-un fugar nencălecat. A plecat în lungă cale Cu ceata slugilor sale Și cu cinczeci de voinici, Adunați toți de pe-aici. Ei pășesc peste hotare, Trec prin satele maghiare, Prin orașele nemțești, Prin țări lungi împărătești, Și, în dragostea moșiei, Duc Vulturul României Care-n aur lucitor E cusut pe steagul lor. Tot pe-a Dunărei verzi maluri, Unde umbra-i joacă-n valuri Merge mândrul craiovan Câte zile-s într-un an, Și feciorii mi-l urmează, Și fugarii lor nechează, Și străinii ce-ntâlnesc Stau în cale de-i privesc. Pasă ceata călătoare Când pe noapte, când pe soare. Lung e drumul, lung și greu! Unde merg așa mereu? Ei se duc la vitejie, Căci au tainica solie De-a sădi în viitor Libertatea țării lor. II Colo- ...
Vasile Alecsandri - Stelele Stelele de Vasile Alecsandri Doină De la mine pân la tine Numai stele și lumine! Dar ce sunt acele stele? Sunt chiar lacrimile mele Ce din ochii-mi au zburat Și pe cer s-au aninat Cum se-anină despre zori Roua limpede pe flori!... Vărsat-am multe din ele Pentru soarta țării mele! Multe pentru cei ce sânt Pribegiți de pe pământ! Multe lacrimi de jelire... Iar de dulce fericire Ah! Vărsat-am numai două, Și-s luceferi amândouă! Sevilia,
Vasile Alecsandri - Vis de poet
Vasile Alecsandri - Vis de poet Vis de poet de Vasile Alecsandri Ea era frumoasă, dulce,-ncântătoare, Ca o floare vie, căzută din soare; Lumea-namorată și de doruri plină O slăvea în taină ca pe o regină, Și pe când nici visul nu-ndrăznea, nici dorul Până lângă dânsa să-și înalțe zborul, Gingaș, cu iubire, un poet ferice Prin a lui cântare îndrăznea a-i zice: Când privesc la tine, scumpa mea iubită, Ca o liră dulce inima-mi trezită Cântă și serbează bunurile vieții, Farmecul iubirii și al tinereții. Când privesc la tine, draga mea frumoasă, Raiul îmi deschide poarta-i radioasă, Și zăresc printr-însa plaiul nemuririi, Unde ne așteaptă îngerul iubirii. Atunci omenirea, viața de amaruri Se îmbracă-n ochii-mi cu plăcute daruri; Patria-mi ascunde chinurile-i grele, De zâmbește vesel fericirii mele, Și tot ce încântă, tot ce dă uimire, Tot ce-nalță omul la dumnezeire, Dragostea, virtutea, dulcea poezie, Îmi șoptesc de tine și mă-nchină ție! Iar când, mult ferice, îmi aduc aminte Că-ntre-a noastre inimi sunt legături sfinte, Că tu, înger dulce, tu, minune vie, Ai venit din ceruri ca să ...
Vasile Cârlova - Păstorul întristat
Vasile Cârlova - Păstorul întristat Păstorul întristat de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Publicată în „Curierul Românescâ€� (8 mai 1830) de Ion Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann ). Un păstor tânăr, frumos la față, Plin de mâhnire cu glas duios Cânta din fluier jos pă verdeață, Sub umbră deasă de pom stufos. De multe versuri spuse cu jale Uimite toate sta împrejur: Râul oprise apa din cale, Vântul tăcuse din lin murmur. Cât colo turme de oi frumoase Se răspândise pe livejuni Și ascultându-l iarba uitase, Pătrunse toate de mila lui. Câinele numai mai cu durere Stând lângă dânsul căta în jos Și ca s-aducă lui mângâiere, Glas câteodată scotea milos. Eho, ce zace de om departe, Îl auzise din loc ascuns; Și cu suspinuri de greutate La toată vorba îi da răspuns. Viu lângă dânsul, pătruns de milă Și cu blândețe îl întrebai: „Tinere, spune-mi, nu-ți fie silă, Ce foc, ce chinuri, ce gânduri ai? Viața voastră necazuri n-are: E simplă, lină, fără dureri, Și-n toată lumea nici o suflare Ca voi nu gustă multe plăceri. Vouă natura vă este dată; Câmpii ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură asupra omului mort Cuvânt de învățătură asupra omului mort de Antim Ivireanul Nu plângeț, că n-au murit, ci doarme. Așa au zis Fiiul lui Dumnezeu, când au văzut moartă în pat pre fata lui Iair, mai marele Sinagogului. Și așa zic și eu cătră înțelepțiia voastră, blagosloviților ascultători și cătră dumneata (curatele) și cătră cĂ©lialalte iubite rudenii, carii cu tânguiri și cu lacrămi vă întristați împreună, pentru această de bun neam și de cinstită cocoană carea s-au odihnit în Domnul. Nu plângeți, că n-au murit, ci doarme. Fericitul ei sfârșit iaste adormire, iar nu moarte. Drept acĂ©ia nu cĂ©re de la voi lacrămi, nu pohtĂ©ște suspinuri, nu priimĂ©ște întristăciune, nici plângere. VrĂ©dnici de plâns sunt limbile că n-au credință, jidovii, că n-au botez, ereticii, că sunt despărțit din brațele bisericii; pentru căci aceștea adevărat mor, aceștea iau vĂ©cinica moarte, precum zice fericitul Pavel, la al șaselea cap, cătră romani: Că cel ce au murit păcatului, au murit odată. Iar o cocoană creștinească, ca aceasta, ce s-au născut în baia sfântului botez, ce au supt laptele credinții, ce s-au hrănit în ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna Ana-doamna de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I Sufletul lui Carol, regele maghiar, De dorinți trufașe se îmbată-amar, Dar cea mai fatală ce-a putut să fie E ca să supuie dalba Românie. Exaltat de dorul care l-a răpit, Cheamă cavalerii și-astfel le-a vorbit — ,,Viețuiește-un popol dincolo-n Carpați, Popol de mari fapte și de rari bărbați. Astfel cum un arbor lângă casă crește Și, crescând, lumina soarelui oprește, Astfel astă-dată, pe al nostru sân, Crește și va crește popolul român. Să surpăm stejarul într-a lui junie Și să spargem cuibul cel de bărbăție. Să-njugăm la carul cel triumfător Căpitanii ageri și pe domnul lor! Să stingem, prin lanțuri și prin împilare, Focul său de viață, de neatârnare, Până să roșească d-a se mai gândi Fericit și liber pe pământ a fi!..." Astfel zice Carol, iar maghiarii-aprinși Jură să zdrobească șoimii cei ne-nvinși. II Carol intră-n țară, asuprește foarte; Unde calcă, lasă lacrimi, ...
George Coşbuc - Rodovica Rodovica de George Coșbuc Baladă din popor Tot cerul la vest era-n purpur scăldat Doinind treceau vesel flăcăii prin sat Cu luciile coase pe-un umăr robust, Și fete, cu ochii din soare de-august, Treceau, având furcă la brâne. Pe-un laiț sub veche tulpină de fag, Eu stam privitor, cum d-a pururi mi-e drag Să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai românesc, Ca sfânt trai din vremuri bătrâne. Era după Paști, și era un timp bun. Vedeam îndeparte un vânăt cordun De munți și pe dânșii al iernilor giulgi; Cireșii ningeau căzătorii lor fulgi De albă și nobilă floare. Ici-colo vreo fată fugea la fântâni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mâini, Și boi tăngăneau câte-un clopot la gât, Copii se jucau lângă plopii din rât Și-un fluier plângea-n depărtare. Și, cum stam pe trunchiul de fag răzimat, Lenos având capul pe spate lăsat, Priveam într-un loc la o cruce de străzi: Stăteau înaintea cutării ogrăzi Flăcăi într-o deasă grămadă. Pe rând s-adunară mai mulți trecători, Eram curios eu, la ce-s privitori? Întreb pe- ...