Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UNDĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 134 pentru UNDĂ.
Alexandru Macedonski - Vaporul morții
... îl vedea ca o nălucă Punct mai negru pe cerneala orizontului rotund, Fără om ca să-i dea suflet, fără minte să-l conducă Peste unda lătrătoare de la creștet pân-la fund. Călătorii și matrozii putrezeau pe puntea rece, Frunți albastre, buze vineți, pumni închiși și ochi sticliți, Toți muriseră ...
Alexandru Sihleanu - Revederea (Alexandru Sihleanu)
... al lumii sgomot, dureri, Vine de cată a sa scăpare Într'a naturei simple plăceri! Acolo viața pacinică, lină, Curge ca unda
Alexandru Vlahuță - Sonet (Din tot ce ne-a fost drag mai înainte)
Alexandru Vlahuţă - Sonet (Din tot ce ne-a fost drag mai înainte) Sonet de Alexandru Vlahuță Din tot ce ne-a fost drag mai înainte Povești rămân și cântece-nvechite; Ne fură clipele, pe nesimțite, Din flori mirosul, sensul din cuvinte: Și-n liniștea-nserării, ce ne-nghite, Ca frunzele uscate pe morminte, Se scutură aducerile-aminte Pe inimile noastre ostenite. Ruini suntem, și orice gând ne doare, Căci e făcut din temeri și regrete. Te blestemăm, și totuși, cu ce sete Întindem buzele tremurătoare, Vrăjita-ți undă să ne mai îmbete, Viață pururea
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dorul (Hadeu)
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dorul (Hadeu) Dorul de Bogdan Petriceicu Hasdeu I Privind tăcuta undă, Pe gânduri am rămas: Cât este de profundă La fiecare pas; Și totuși izvorăște Din depărtate văi, Apoi se risipește Prin mii și mii de căi! Asemenea-i și dorul În pieptul meu sădit: E depărtat izvorul Din care mi-a venit, Și-n multe lumi străine Cărările-i s-ascund, Dar revărsat în mine Cât este de profund! II Când razele din soare, Cătând iubirea jos, Pe-mbălsămata floare Aruncă voluptos Lumină și căldură, Eu mă gândesc uimit Că ele străbătură Un spațiu nefinit! Și dorul meu își are Un soare născător; Un cer fără hotare Străbate ș-al meu dor; Dar prin întunecime, Pe drumu-i răcoros, El vine din nălțime Și cald și luminos! III O rază diafană Și undele d-azur De nor și buruiană Lovindu-se-mprejur, O sferă-nveninată Înfruntă ne-ncetat, Dar flacăra-i curată Și valul e curat! Așa-i și doru-n lume! În negură și spin, Menite să-l sugrume, Rămâne tot senin; Nu simte și n-aude Sarcasmul trivial: Ispitele-i sunt crude Și-i pur ca un
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Luntrea
... Cu ce și-ncotro se ducea? Ci-n mine s-ascunde ferită de toți o comoară: D-a fi să se-nece În unda cea rece, Mai bine, ah, nu se năștea!... Și râde, și plânge, și-ntocmai ca luntrea ușoară, Departe de maluri Plutind printre valuri Se zbuciumă ...
... Cincinat Pavelescu - Adâncuri Adâncuri de Cincinat Pavelescu Ce liniștit surâde lacul Sub caldul razelor de soare, Când ceru-albastru se răsfrânge În unda lui scânteietoare. Și-n fundul lui, noroiul negru Ascunde lupte îndârjite. Sunt mii de vieți ce se frământă Sub clarul apei adormite. Și noi zâmbim ...
Cincinat Pavelescu - Antoniu și Cleopatra
... împreună de sus, de pe terasă, Egiptul cum adoarme sub cer năbușitor, Și Nilul ce prin deltă își duce călător Spre Sais și Bubaste, alene, unda grasă. Și-atunci romanul simte sub zaua ce-l apasă, Ostaș robit ce-n somnu-i adoarme zâmbitor, Cum tremurând leșină pe sânu-nvingător Frumosul ...
Cincinat Pavelescu - Cântecul Malenei
... Malenei Cântecul Malenei de Cincinat Pavelescu Celei care toarce la geamuri În zori de zi am fost izvorul Cel șoptitor prin viorele; Și mi-era unda mai albastră Ca cerul plin de rândunele! Dar la amiazi a vrut iubirea Spre mine farmecul să-și poarte, Și-acum mi-e ...
Cincinat Pavelescu - Călătorul (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu Marea, câmp de apă clară, e oglindă strălucită. O sărută albul lunii argintând-o până-n fund Și sub vasul ce plutește peste unda adormită Se înalță câte-un vuiet melancolic și profund. Feeria poleiește funii, punte și catarge. Vasul pare o nălucă pe al apelor cristal. De la ...
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
... trebuie, de comoara strânsă cu muncă, îndărătnicie și răbdare în sipetele neștiute ale simțirii tale și a face să țâșnească din adâncurile pământului unda limpede, filtrată picătură cu picătură, ce refuză să zacă închisă, departe de aer, de viață și de lumină. De ce am scris epigrame? Ca un ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un ...