Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UMBLA CU NASUL PE SUS
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 111 pentru UMBLA CU NASUL PE SUS.
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... unde îi lăsase tatăl lor. Băiatul scâncea mereu, că era rupt de osteneală. Amurgul dase peste dânșii nemâncați și neodihniți. Atunci fata, ca să împace pe copil, să-l facă a adormi cu gândul la mâncare și să nu mai plângă, băgă în spuza focului o baligă de vacă ce găsi pe-acolo, prin pădure, și zise fratelui său celui mai mic: - Taci cu dada, băiețelul dadei, că uite am pus turta în foc să se coacă. Până atunci pune capul ici în poala dadei și trage un somnuleț ... băiatului, le zise: - Acum aveți pâine. Cu astea prindeți păsărele ca să aveți ce mânca. - Mulțumim, tată moșule, mulțumim, răspunseră amândoi deodată. Apoi moșul învăță pe băiat cum să se întrebuințeze cu lațurile și cu arcul, îi lăsă acolo și el se făcu nevăzut. De aci înainte băiatul umbla prin pădure și prindea păsări; iară soru-sa le gătea și aveau de mâncare. Ei se făcuseră mari și li se urâse a mai ... iepurele îi zise: - Nu mă săgeta, voinicule, că ți-oi da un pui de al meu carele îți va fi de mare folos. Băiatul ascultă pe iepure și îi luă puiul. Merse mai înainte și se întâlni ...
... a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu bucurie pe drumul ce i se deschidea lung și necunoscut înainte. Trei ani de-o neclintită monotonie... Aceleași ceasuri... aceiași pași... trei ani întregi! Al patrulea, deși ... câte ceva... nu înțeleg bine ce... el nu suflă, prefăcându-se adormit. Aproape de miezul nopții. Dorm în sfârșit toți. Niță se scoală încetinel și cu cea mai mare precauție iese; găsește ușa sălii pe pipăite și coboară în curte... La fereastră lumină... geamurile deschise și perdelele lăsate. El rămâne cu ochii pironiți acolo, rătăcind în altă lume, pe care o visase parcă adesea, dar nu spera s-o vază vreodată. Flăcăul își umflă pieptul, întinzându-și brațele amorțite de friguri, până-i trosnesc ... povestit... Așa era de strâmt satul în care trăise și așa de puțin însemnată viața lui până când "l-a înțepat un ac cu gămălie!..." Șiret țăranul - ține mult la aceasta cădere de frază; știa el bine că, însoțită de sugerea degetului înțepat și de o privire
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... suflete... dacă mă iubești... șezi mătăluță locului, puiule, și te învălește cu contășu băbacăi. GULIȚĂ: Ei, m-am săturat de contăș; vreau să mă dau pe gheață... CHIRIȚA: Ba... să nu faci poznă, Gulița neneacăi, c-apoi s-a mânia neneaca și nu ți-a mai cumpăra ... Vel otcupcic de ghipcani! Toți motanii, fără șagă, Nu-ți plătesc nici chiar doi bani! Căci dacă pleacă, Colbul te-neacă; Glodu-ți lipește benghiuri pe nas; Biciul pocnește De te-asurzește, Și caii poștei alerg... la pas! Ba stau la dealuri; Te dau de maluri; Îți sfarmă trupul de nu mai ... că te-a vedea ea cucoana acuși. GUGULIȚĂ: Taci, îți zic, c-apoi știi... (Către fecior.) Măi, fecior boieresc, vin’ de te dă pe gheață cu mine. FECIORUL: Ce să fac?... că doar n-am zece capete de stricat... GUGULIȚĂ (mânios): D-apoi dacă-ți poruncesc eu?... nu vrei?... Ei lasâ ... glas de jidov strigând: “Vio, vio.â€�) SCENA II FECIORUL (lângă oblon), ȚIGANCA (lângă coada trăsurii), GULIȚĂ (dându-se de-a săniușul pe dinaintea ei), BONDICI, PUNGESCU, un neamț cu ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... alde bătrânul Alecu Forăscu, poreclit și Tololoiu, Grigore Cuza și alți câțiva de-alde aceștia, care, ținându-se de obiceiurile strămoșești, în toate sărbătorile ascultau cu evlavie slujbă bisericească de la început până la sfârșit, cântând și citind la strană de-a valma cu dascălii și preoții bisericii; iar la zile mari, ca să le ticnească veselia, împărțeau bucățica de pâine cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoiași, cum apucară din părinți. Atâta-i ajungea capul, atâta făceau și ei pe vremea lor, Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească, unde-or fi acolo, că bună inimă mai aveau! Dar să ne întoarcem iar la ... mai bine am să înțeleg! Atunci moș Roată, venindu-și în sine, începe a se jelui cum urmează: — Luminarea-voastră! De când cu păcatul cel de "ad-hoc", n-am mai avut zi bună cu megieșul meu cel puternic, stăpânul unei moșii foarte mari, pe care-l cunoști măria-ta. N-am gândit, nenorocitul de mine, că dumnealui, un boier așa de mare, putred de bogat și cu învățătură, să-și pună mintea
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII
... răsipă." Iară cumplitul Războiu îndată Sare-în cotigă, spre țigani pleacă Cu toată curtea sa-înfricoșată. SĂșflă-în bĂșcin de trei ori și iacă! Spaima cu Frica merg călăuze, Și răci Fiori tremurând în buze. [4] După dânse cu capete-o mie Ș-o mie de mâni, Vrajba pornește Având Pisma dușmană, soție; Dârzia cai buieștri-întețește; Pe lângă cotigă mergând saltă Jacul cu prada ș-Izbânda naltă. Cazna, Răutatea necăită, Sâla și Cruzia neîndurată, Vrăjmășia și cu arma ascuțită, Șugubina cu haina cruntată; După-aceste și Moartea-obidată, Cu mii de Chinuri împresurată. Războiul stropit cu negru sânge Răgni, și suliță-ucigătoare Cu care șireaguri întregi frânge Arătă țiganilor ciopoare, Trecând pe lângă ele mereu, Cu tot groaznicul alaiul său. [5] După dânsul Vaietele-amare Și Tânga cu Plânsurile mere, Blăstămul cu limbă-otrăvitoare, Jelea, Gemetul fără putere, Suspinele-abia răsuflătoare Cu Grija d-inimă rozătoare. Deznnădăjduirea-în dinți scrâșnește, Năcazul frângând mânile plânge, Lipsa caută, nimic nu găsește, Iar' Căința-în lacreme să stânge, Stremțoasa Sărăcie ... mândru de ceastă-izbândă, Căutând la mort grăi: ,,Corcodele, Aceasta-i pă tine-o dreaptă-osândă! Pentr-atâte nedreptăți și rele! Rău ți-ai aruncat cu bobii foarte, Când însuți nu știuși de-a ta soarte!" Dup-aceasta el pornește iară
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... christianii răsăriteni... Greșesc oamenii - c-așa e bietul om, supus greșelii - mănâncă întâi ridiche și pe urmă fasole... Vezi bine, ridichea își repede tăria-n sus, iar fasolea își navălește puterea spre partea dimpotrivă; una-mpinge, alta nu se lasă; se-ncinge luptă cu iuțeală mare în măruntaie, cârcei peste cârcei, până se face încurcătură-n mațe, de se sparge praporul - și se prăpădește omul de hurdukarismĂ³s - așa ... câte ori m-au amăgit împrejurările și înșelat lumea - mai ales de când am încăpuit eu singur o corabie și m-am apucat de negoț pe seama mea, fără alt stăpân nici tovarăș decât norocul meu! Nu-ți mai spui cum am scăpat odată cu viața numa-n pielea goală, că, după ce umblasem șapte luni pe ape, tocmai când să intru în Țarigrad, mi s-a aprins corabia încărcată cu cositor și chihlimbar de peste două mii de lire, pe care le cumpărasem cu piper și curmale nici de trei sute! Nu-ți mai spui câte și mai câte am pătimit, prin atâtea depărtări, pe mări și pân țări, cu fiarele, și, încă mai grozave,
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... l mulțumească până la un grad ce s-ar putea numi fericire, la contactul unor anumite împrejurări. Gușatul, mâhnit cine știe de ce, moțăie seara pe prispa colibii, cu ochii jumătate închiși, cu figura gravă, care n-ascunde, poate, nici un gând. Atunci, în față-i se ridică încet de peste coama dealului discul lunii, iar printre prunii ... neînțeleasă a privighetorii, nu razele reci ale lunii i-au făcut mulțumirea, ci sunetul coardei din năuntru la lovirea acelora. Dar luna merge înainte pe calea știută, privighetoarea tace, și gușatul adoarme, - cântarea coardei din năuntru a încetat. Poate, oare, gușatul să ne arate cu vreun procedeu intelectual cam ce a fost, nu cântecul privighetorii, nu razele lunii, ci acea cântare misterioasă interioară care l-a mulțumit ... l-a trezit din aromeală, noi am văzut destul de sigur că în sufletul omului s-a petrecut ceva minunat — ceva pe lângă care și razele de pe coama dealului, și cântecul din grădina cu pruni sunt ca arcușul pe lângă sunetul vioarii, niște simpli agenți brutali de iritare. Arcușul l-am văzut; coarda desigur a sunat — uitați-vă la figura iluminată ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... la rărunchi; Prăpastie în care virtutea este-o crimă, Și crima cea mai neagră, virtute mai sublimă, Gomoră renăscută, ce poartă-n al ei sân Pe lângă-a ei pieire pe-a neamului român; Când el rămase-n urmă, zăcând în jos pe vale Cu falșa-i bucurie mai tristă ca o jale, Și când, încet, urcarăm costișul înverzit -- Lăsând pe mâna dreaptă clădirea afumată Din care-n lumea largă pornisem altădată Atât de tânăr încă și-atât de fericit, -- Pe marginea șoselei doi oameni s-arătară, Era un copilandru, era un biet moșneag Copilul plin de viață — bătrânul în toiag, Și dricul ajungându-i ... O rază înmuiată în cerurile-albastre, Ce-n cale adunase tot focul de prin astre, Și care-n cimitirul, cuprins încet de seară, Căzuse luminoasă pe chipul meu de ceară. Dar plânsetul răsună: — Momentul e solemn; Pe brațe se ridică coșciugul meu de lemn, Și-n raza ce apune, și-n vântul ce șoptește, Și-n jalea ce pe fețe adânc se-ntipărește, La marginile groapei mă poartă — mă depun... Pe țărmii veciniciei ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... și balauri. Veni și ziua de Școală domnească. Abia se luminase. Mă deșteptă frate-meu, care învăța la o școală și mai naltă, și citea pe cărți cu oameni cu pantalonii scurți și umflați, cu pălării mari, cu funde la ciorapi, cu săbiile mai mult scoase decât în teacă. Mi-aduc bine aminte că unul sărea de la al cincilea cat, și c-o mână își ținea ... face socoteala pe măgari și pe boi, că tata n-are decât cai... la cai m-aș pricepe... Eu știam că tata cumpărase un cal, pe Micul, cu 200 de lei. Domnul râse, școlarii pufniră, pe mine mă podidiră lăcrâmile. - Fie și pe cai! Ei, acum să te văz! Mă duc la tablă; iau tibișirul; îl scap de vro trei ori din mână și încep să socotesc măgarii ... Domnule Vucea, pe dumnealui l-a dat îndărăt domnul Petran. - Ha, ha, tătarul, îndărăt tătarul... ha, ha, tătarule!... bine, tătarule!... Așa încăpui eu pe mâna Domnului Vucea . Dupe o lună de zile înțelesesem rostul învățăturii și cunoșteam bine pe domnul Vucea. Mulți ani l-am visat. Chiar acum îl văz înaintea ochilor. Scund, grăsuliu, cu ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... comună, ca să le cercetez pașapoartele. Cine dracu i-a îndemnat să se îmbrace ca niște marchidani și să cutreiere satele? Văzut-ai pe cel mai tânăr? Tuns, cu chipiu de uniformă, cu opinci și cu bocceaua în spate, parcă era un dezertor. La Gârcina i-ai scăpat sfinția-ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni ... punți de un alt soi și le trecurăm pe toate fără greș. Ieșiți afară din sat, răsuflarăm în sfârșit și ne urmarăm drumul spre Almaș pe poteca de picior, ce taie dealurile de-a curmezișul între răsărit și miazănoapte. La dreapta se întinde un șir de coline cu povârnișuri dulci și acoperite cu sămănături, fânețe și ciritei ; la stânga colinele se schimbă în dealuri, și, mai departe, între apus și miazănoapte, dealurile devin munți, al căror lanț umple ... și mai bine, ieșirăm pe creasta unui deal lutos și sfărâmat, care se ridică la o mică înălțime deasupra Almașului. Scoborârăm în sat, trecând pârâul cu același nume, și merserăm la micul schit de călugărițe, care se află din sus de curtea boierească. Starița schitului era rudă cu
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... târgul. Dintre biserici, vrednică de luare-aminte e Trei Ierarhi, prin îndrăzneața-i structură gotică, și prin sculpturile bizare care-i împodobesc zidurile dinafară — cu atât mai mult, cu cât asemenea monumente sunt rare la noi. Cu privire la biserica aceasta, se povestește de un fapt destul de curios: Evlavia domnilor și boierilor împodobise Trei Ierarhii mai cu osebire între toate celelalte biserici. Zidurile pe dinlăuntru erau bogat zugrăvite și aurite. Pe vremea Eteriei grecești, turcii, pătrunzând cu puterea înlăuntru, îi dădură foc, socotind în neștiutoarea lor lăcomie că zidurile erau de aur masiv; dar văzând că aurul nu curge, stinseră ei singuri ... ca și costumele, și un observator de moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu zece popoare și să călătorească totodată în Franța, în Germania și în Orient. Ici deosebești pe ovrei cu anteriul negru dintr-o stofă, căruia poporul îi zice pielea dracului , lipit de trup, cu cușma blănită de osebite forme, cu cei doi zulufi indispensabili coborând în lungul tâmplelor și încurcându-se de obicei într-o barbă pe ...