Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TĂINUIT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 86 pentru TĂINUIT.
Paul Verlaine - Amorul sfărâmat
Paul Verlaine - Amorul sfărâmat Amorul sfărâmat de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Ieri peste noapte vîntul a sfărîmat Amorul Ce-n colțul cel mai dulce ce-l tăinuiește parcul Adesea ne oprise din drum, săgetătrul, Cu zîmbetul pe buze, tinzînd în aer arcul. Ieri peste noapte vîntul l-a sfărîmat. Și-acuma Puzderia de marmor rotește-n zori - și-i trist Să vezi sub arbor soclul ce mai păstrează numa Iscălitura ștearsă a bietului artist. Ce trist se-nalță soclul stingher! Luîndu-și zborul, Întristătoare gînduri se duc iar, ca să vie În visul meu de jale în care viitorul Îmi prevestește-o soartă mîhnită și pustie... E trist din cale-afară... Chiar tu, așa-i, femeie? Rămîi pierdută parcă, deși firea-ți ușoară Se bucură de-un flutur de purpură ce zboară Prin pulberea de marmor purtată pe
Vasile Alecsandri - Concertul în luncă
Vasile Alecsandri - Concertul în luncă Concertul în luncă de Vasile Alecsandri În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună, Ca s-asculte-o cântăreață revenită-n primăvară Din străinătatea neagră, unde-i viața mult amară. Roi de flăcări ușurele, lucioli scânteitoare Trec în aer, stau lipite, de luminărele -n floare [1] Răspândind prin crengi, prin tufe o văpaie albăstrie Ce mărește-n mezul nopții dalba luncii feerie. Iată, vin pe rând, păreche, și pătrund cole-n poiană Bujorelul vioi, rumen, cu năltuța odoleană , Frățiori și romănițe care se ațin la drumuri, Clopoței și măzărele , îmbătate de parfumuri. Iată frageda sulcină , stelișoare , blânde nalbe , Urmărind pe busuiocul iubitor de sânuri albe. Dediței și garofițe , pârguite-n foc de soare, Toporași ce se închină gingașelor lăcrimioare . Vine cimbrul de la câmpuri cu fetica de la vie, Nufărul din baltă vine întristat, fără soție, Și cât el apare galben, oacheșele viorele Se retrag de el departe, râzând vesel între ele. În poiană mai vin încă elegante floricele, Unele-n condurii doamnei și-n rochiți de rândunele , Altele purtând în frunte, înșirate pe o rază, Picături de rouă dulce care-n umbră scânteiază. Ele merg, s- ...
Vasile Alecsandri - Cositul Cositul de Vasile Alecsandri Faptul zilei se aprinde pe a dealurilor frunte, Ș-un râu falnic de lumină se revarsă peste munte. Iarba coaptă strălucește, ea se clatină la vânt, Ș-a ei umbră lin se mișcă în dungi negre pe pământ. Iată, vin cosașii veseli, se pun rând. Sub a lor coasă Câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă. Unii brazdele răstoarnă, în căpiți alții le-adună, Le clădesc apoi în stoguri și cu stuh le încunună. Mai devale-n cea dumbravă cu poiana tăinuită, Unde umbra pare verde și de flori e-mbălsămită, Coasele sub teaca udă zinghenesc răsunător. Din căpiță în căpiță dumbrăveancă saltă-n zbor. Un flăcău, cosind deoparte, lângă-o tufă de sulcină, Vede iarba încâlcită, frântă pe la rădăcină. „Ce să fie?... Cuib de fiară?... O! minune!â€� zice el, Și, zâmbind, se pleacă iute de culege... un
Vasile Alecsandri - Dragoș (Vasile Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Dragoş (Vasile Alecsandri) Dragoș [1] de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Dragoș, mândru ca un soare, A plecat la vânătoare. Ghioaga și săgeata lui Fac pustiul codrului! Cerbul moare, urșii per Și vulturii cad din cer... Iată că-ntr-o dumbrăvioară El zărește-o căprioară, Fiară blândă de la munte, Cu steluță albă-n frunte Și cornițe subțirele Și copite sprintenele. Căprioara cum îl simte Lasă locurile strimte, Fuge, saltă, zboară, pere, Ca un vis, ca o părere; Iară Dragoș înfocat O gonește nencetat. Zi de vară cât de lungă, Vânătorul o alungă, Ș-amândoi se perd de vii În codri merei pustii! II Iată, mări, că deodată O poiană se arată, Înverzită, înflorită Și de lume tăinuită. Iar pe iarbă-n poieniță Cântă-o albă copiliță, Cu ochi dulci, dismierdători Și cu sânul plin de flori. Căprioara, cât o vede, Zboară vesel, se răpede Și îi cade la picioare Pe-un covor de lăcrimioare. Cât viteazul o zărește, Pe loc stă și se uimește! Uită blânda căprioară Și săgeata ce omoară! Uită draga vânătoare, Uită lumea de sub soare! III „Copiliță! zice el Rezemat ...
Vasile Alecsandri - Lunca din Mircești
Vasile Alecsandri - Lunca din Mirceşti Lunca din Mircești de Vasile Alecsandri Bate vânt de primavară și pe muguri îi deschide; Vântul bate, frunza crește, și voioasă lunca râde. Sub verdeața dragalașă dispar crengile pe rând. Și sub crengile umbroase mierla sare șuierând. O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare! În oricare zi pe lume iese câte-o nouă floare, Ș-un nou glas de armonie completează imnul sfânt Ce se-nalță cătră ceruri de pe veselul pământ. Tot ce simte și viază, feară, pasere sau plântă În căldura primaverii naște, saltă, zboară, cântă. Omul își îndreaptă pasul cătră desul stejăriș, Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziș. El se duce după visuri; inima lui crește plină De o sacră melodie, melanholică, divină, De o tainică vibrare, de-un avânt inspirător Ce-i aduc în pept suspinuri și-n ochi lacrimi de amor. Este timpul renvierii, este timpul rennoirei, Ș-a sperărei zâmbitoare, ș-a plăcerei, ș-a iubirei, Paserea-și gătește cuibul, floarea mândrele-i colori, Câmpul via sa verdeață, lanul scumpele-i comori. Sus, paingul pe un frasin, urzind pânza-i diafană, Cu-al său fir de-argint subțire face-o ...
Vasile Alecsandri - Pilotul Pilotul de Vasile Alecsandri Contelui Cavur [1] Pe o noapte-ntunecoasă, Pe o mare furtunoasă, Trece-un vas necunoscut. Care geniu îl conduce Printr-a mărilor năluce Cătră malul nevăzut? Valul vine cu urgie Din întinderea pustie Ca un dușman tăinuit. El s-aruncă să înece Vasul gingaș care trece C-un lung gemet obosit! Nu e stea, nu e nici lună! Vântul suflă, cerul tună, Apa saltă clocotind, Și în neagra depărtare De lumină nici o zare Nu se vede strălucind! Călătorii, visând moarte, Sub asprimea relei soarte Au plecat frunțile lor. Înlăuntru toți grămadă Ei s-așteaptă a fi pradă Unui val omorâtor, Căci sub crâncena rafală Munți de spumă dau năvală Peste podul răsturnat, Și-n a mărei crunte larguri Arunc pânze și catarguri, Tot ce vântul a dărâmat! Un om singur se zărește Și la moarte nu gândește În acel minut cumplit. Lupta vasului e mare, Iar pilotu-n nepăsare Stă la cârmă neclintit, Și-n furtuna-ngrozitoare Mâna lui mântuitoare Poartă cârma până-n zori, Când limanul vesel pare Îmbătând de fermecare Pe sărmanii călători. Iată vasul în ferire! Călătorii cu grăbire Sar ...
Veronica Micle - Glasul durerei
Veronica Micle - Glasul durerei Glasul durerei de Veronica Micle Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt mișcate Susurând încet și tainic pe-a lor ramuri clătinate? Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător; Cine știe-a lor durere, cine știe dorul lor. Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă, cântă dulcea Filomela, și`n cântare-i o dorință Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin, Și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin. Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce Pribegind cu-a sale doruri, și ca dânsa el atunce Cu un vers duios și jalnic spune lumii chinul său Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu. Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și dulceață, Nu intrebi, plecând cu jale ochii `n jos înspre pământ Pentru ce tot cu suspinuri se sfărșește orice cânt? O! de-ai ști tu că pe lume, de când lumea e facută, Blanda voce-a fericirii este, a fost și va fi mută, ...
Alecu Donici - Ţiganii Țiganii de Alexandr Pușkin Traducere de Alecu Donici Cu șatrele din loc în loc Țiganii prin Bugeac se poartă, Neprihănind al lor noroc Sau nestatornica lor soartă. Ei astăzi, iată, au rămas La mal de apă pentru mas. Cu țoluri rupte, afumate Căruțele le învelesc Pe deasupra pân' la roate, Apoi femeile gătesc Mâncare proastă și se pun Buluci lângă ceaun. În depărtare se privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus la câmp pentru plimbare. Dar ea nu vine! luna trece! Moșneagul îngrijat petrece. ...
Alexandr Puşkin - Ţiganii Țiganii de Alexandr Pușkin Traducere de Alecu Donici Cu șatrele din loc în loc Țiganii prin Bugeac se poartă, Neprihănind al lor noroc Sau nestatornica lor soartă. Ei astăzi, iată, au rămas La mal de apă pentru mas. Cu țoluri rupte, afumate Căruțele le învelesc Pe deasupra pân' la roate, Apoi femeile gătesc Mâncare proastă și se pun Buluci lângă ceaun. În depărtare se privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus la câmp pentru plimbare. Dar ea nu vine! luna trece! Moșneagul îngrijat petrece. ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
Mihai Eminescu - Antropomorfism Antropomorfism de Mihai Eminescu În poiata tăinuită ca-n umbroasă zăhăstrie, Trăia puica cea moțată cu penetul de omăt; Nu-i cucoș în toat-ograda, ce de-iubire căpiat S-urmărească insolenter inocenta ei junie. Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă Â O găină virtuoasă, o găină prea de treabă, Cu evlavie ea cată fire de-orz și coji de jimblă. Dară cine să admire a ei nuri și tinereță? Boul chior, ce vede numai jumeta din a lui paie? Ah! în inima-i fecioară simte-o tainică văpaie Pentru cucurigul dulce din cântări de dimineață. Pierde gustul de mâncare, scormolește, de ți-i milă, În pământ ca să găsească chipul cel dorit într-una, Sau se primblă visătoare, noaptea căutând în lună A lui umbră luminoasă Â melancolica copilă! O găină-mbătrânită, venerabilă matroană, Ce demult e schivnicită de lumești deșertăciuni, Ea îi spune-ale ei taine, ca la raza-nțelepciunei Să găsească mângâiere pentru-a gândurilor goană. Iar călugărița veche, ce demult era iertată, Ce demult se dizvățase de plăcerile d-iubire, Ea ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
Ştefan Octavian Iosif - Icoane din Carpaţi Icoane din Carpați de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Un șuier lung — gem osii ferecate — Un strigăt viu — nebun de libertate ! Pe roți uruitoare Vagoanele urnite Alunecă ușoare Mai iute, mai grăbite, — Dar inima-mi nebună Mai iute-ar vrea să meargă Și bate-n piept, să-l spargă, Să zboare-n lumea largă De-atîta voie bună! Griji amărîte, zbuciumări deșarte, Vă las de-acum ! Vă las cu bine ! La o parte ! Voi n-aveți ce-mi căta la drum ! Pieriți, întunecate duhuri ! Sunt liber ca ciocîrlia-n văzduhuri ! Îmi flutură părul în vînt, Și cînt, — Mă cheamă-n zare munții, munții mei ! Ce dor, ce dor adînc mi-era de ei! Ce dor i-a fost poetului De freamătul brădetului, De murmurul izvorului, De fluierul păstorului, De glasul păsărelelor Și de vecinul stelelor — De vîrful Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea ...