Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TĂIA (VÂRFUL UNUI COPAC)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 92 pentru TĂIA (VÂRFUL UNUI COPAC).
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... apoi, uimită de sumeția lui și de tăcerea nopții, își ascundea iarăși fața sub umedu-i văl. Sosi miezul nopții și iată că de la un colț al pustiului despre apus se auzi un răcnet ascuțit și lung care se preumbla de-a lungul pământului, clocotind lugubru ca un duh de blăstăm, și nu bine apucase acest răcnet să se stângă, că un al doilea, și mai ascuțit, și mai înfiorător, se auzi spre răsărit. S-ar fi zis că pustiul, trezindu-se din somn, se îngâna singur ... ațintite asupra lui ca ochii iadului și o duhoare ferbinte îi lovi obrazul. Calul sforăi din nări, dar nu dădu îndărăpt; călărețul scoase cu liniște un pistol de la brâu și detună între cei doi cărbuni aprinși. În geamăt înăbușit, o frământătură prin petre și nisip, un clănțănit de dinți se auzi, și apoi nu se mai auzi nimic. Atunci el înfipse pintenii în coastele fugarului care plecă ca săgeata zburând peste ... trestii sulițele între degete, și, dacă nu-ți va ajunge, vom lua și țara Moldovei. Acest străin cu numele Timuș era șeful cazacilor. Înzestrat de un curaj neînvins și stăpân pe
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... adânc, soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre; nici o suflare de vânt nu mișca aerul învăpăiat; în fânețe nici un fir de iarbă nu se clătina; chiar plopul neastâmpărat se liniștise și, de pe verdele gingaș al foilor lui încremenite, lumina soarelui se răsfrângea în ... de vară, cârnii la dreapta și intrai, de-a dreptul și triumfal, prin porțile larg deschise, în ograda caselor de țară, unde locuia un vechi prieten al meu. Stăpâna de casă, în haină albă de dimineață și cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri ... și între frâu, își puse una din copite pe întâia treaptă. — Iu! făcu femeia, țipând speriată; și repede fugi în casă. Auzii din lăuntru un hohot de râs femeiesc din toată inima, ce nu putea fi decât al stăpânei de casă, care de mult îmi cunoștea apucăturile. Descălecai și dădui ... inundă privirea... iar închipuirea mea se strămută, într-o clipă, în alte lumi, în alte timpuri... Strânsei pleoapele mai tare, ca să văd mai bine... Un mare oraș, așezat între dealuri verzi, se întindea înaintea mea și, pe străzile-i albe, largi și pline de soare, lume multă foia în toate ...
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... a se arunca afară din sine, și de aceea din poezia lui îți vorbește însăși durerea și însăși bucuria, dar nu un individ care suferă, un individ care se bucură. Însă tocmai aceasta este semnul adevăratei poezii, și ne putem explica cum asupra Iliadei, atribuite lui Homer, s-a născut ... adus inima mea. — Dacă vrei dragoste-aprinsă, Adă-mi gură neatinsă, Și o inimă fecioară Ca apa de la izvoară. (pag. 309) Sus în vârf de brăduleț S-a oprit un șoimuleț, El se uită drept în soare Ea de soare se ferește Și de umbră se lipește. — Floricică de la munte, Eu sunt șoim ... las de lângă mine Și s-o apăr de oricine. Sau când spune în Doncilă (pag. 113): Rămâi, soro, sănătoasă, Ca o viorea frumoasă Într-un păhărel pe masă. Sau când compară cu vioiciune plastică (p. 290): Voinicelul nearmat E ca știuca pe uscat, Voinicelul fără cal E ca peștele pe ... Și p-un zmeu încălecat Drăgălaș e și frumos Ca luceafăr luminos. Sau la pag. 79: Doamne-ajută! el zicea. Barda-n mână apuca Ca un vânt înviforat Într- ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... terasă pusă pe tălpi de piatră. O ușă dă pe terasă. Mai departe se vede turnul castelului. În dreapta, o poartă. Ceva mai în fund, un puț cu două roate și cu un colac de piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească, cu arbori și copaci bătrâni, înconjurată cu ziduri vechi ... STĂNIȘOARA, OANA, DOCHIA și ȚUGULEA MOGHILĂ. (La ridicarea cortinei toate lucrează.) IRINA: Cum, cum? FIRA: Ei, așa... Zic, se duse, se duse, până dete d-un balaur... JOIȚĂ: Mai încet, Hera. Dai peste țeavă... De un ce, Zamfiro?... Și tu, Lisandra, bate mai domol... Na! iar ai încurcat firele... LISANDRA: De un balaur... Stați... A sărit tindechea [2] . ILEANA: Cu gândul la Orhei. D-a mai sări o dată, să știi că rămâi ... bostanul fiert și fagurii de miere și ulciorul cu apă rece. DOCHIA: S-aducă mama, bunica maichii. IRINA (către Țugulea): Și tu? Ce stai ca un țap logodit?... Ești mândru... Ai sabie... Și ce-ai să faci cu ea? ȚUGULEA (face cu mâna ca și cum ar tăia
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... apucă vremea logofătului Baloș și-a pârcălabului Groza... A! și grozav mi-e de silă de meseria de ostaș! N-aș tăia un pui de găină să mă tai!... Ce râdeți?... Vouă vă vine ușor... Sandomir, nalt ca un stejar, Cremene, lat în spete cât trei, și Corbea, scuipat ostaș, negru, tăcut, ca o stâncă... Eu? Un burduf pe două picioare! Și ce picioare... șontâc... șontâc... CREMENE: Ei, cum trăiși tu cu Ștefăniță, cu acea vijelie care răsturnă tot într-o clipă ... mi plăcea, și de frică... CREMENE: De frica cui? MOGÂRDICI: A lui! SANDOMIR: Era fioros? MOGÂRDICI: Frumos și încruntat; micșor, și părea ca un munte; vesel și trist; viteaz, și plângea ca un copil; mândru, și se juca cu mine ca mâța cu șoricelul. Or nu se născuse deplin, or născut deplin, să-l fi luat din iele ... ș-ar fi strigat: bu-bu-buuu!... Neamul bubuiugilor!... Sandomir al lui Bubuiug... Frumos nume... Ce mi-e Mogârdici, ce mi-e Bubuiug. (Ridică capul.) Un foșnet?... S-apropie?... Mi s-a părut... (Nu se mai vede.) Așa... (Cântă o melopee veche.) Du, du, du, du... Du, du, du ...
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... Dediu din Vânători, fiind cumătru mare Ciubăr-vodă, căruia moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare, oacheșe numai de câte un ochi; iară popă, unchiul unchiului mamei mele, Ciubuc Clopotarul de la Mănăstirea Neamțului, care făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi și ziceau Clopotarul. Tocmai ... ai lăsat pe vodă, voinice?" Și apoi îndată da bici iepelor, zicând: Alba-nainte, alba la roate, Oiștea goală pe de-o parte. Hii! opt-un cal, că nu-s departe Galații, hii!!! De întâlnea pe drum neveste și fete mari, cânta cântece șăgalnice, de-alde-aceste: Când cu baba m ... moș Nichifor, nu-l prea vedeai în cheji buni, dar și atunci tot repede mâna de la o crâșmă până la alta. Mai ales într-un rând îi plăcea lui moș Nichifor două iepușoare, care mergeau de minune la drum. Dar la crâșmă, mort-copt, trebuiau să stea, căci le cumpărase ... și căruța mea e largă; poate să încapă într-însa cât de mult. Apoi, fără să ne zbatem, jupâne Strul, mi-i da șasesprezece lei, ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la ... de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la ... ceva din firea caprelor! O baie de glod, până la genunchi, ar fi fost neînlăturată. Noi însă, din fericire, eram deprinși cu aceste punți de un alt soi și le trecurăm pe toate fără greș. Ieșiți afară din sat, răsuflarăm în sfârșit și ne urmarăm drumul spre Almaș pe poteca de ... schimbă în dealuri, și, mai departe, între apus și miazănoapte, dealurile devin munți, al căror lanț umple întregul cerc al vederii din partea aceea. După un ...
... căi necunoscute. Iar când, apropiindu-se de munți. Elena văzu cel întâi brad cu frunzișul verde-închis, tăiat în formă de piramidă, cu crucea pe vârf, cu rășina pe coajă, stând drept și mândru ca un păzitor la poarta munților, ea simți atâta bucurie, încât fără voie sări din trăsură și începu să salte împrejurul lui întocmai ca o căprioară care ... neispititele tinerețe ale Elenei fără neadormita ei priveghere? Vrând-nevrând, ea trebui să încalece ca toți ceilalți, și când se văzu cucuiată pe șea, aruncă un țipăt de spaimă, crezându-se pe un vârf de casă; din loc însă nu voi să plece pănă nu se îmbărbătă puțin văzând pe Elena cum își biciuia calul și alerga vitejește în ... călăuzul învârtindu-și bățul împrejur. Buna vermea la ciobani, am sosit cu musafiri la stână. — Bine ați venit cu sănătate, răspunse baciul Toader Fuior, un om cu cămeșa neagră și unsă, de strălucea ca o mușama în lumina asfințitului. Ia pregătiți, băieți un caș pentru boieri. Mica ceată de călăreți descălecă, iar duduca Balașa, când voi să se dea jos de pe cal, se cumpăni astfel, că dacă ... ...
... a scutura pulberea de pe vreo cetate romană; o să găsești săgeata unui arc dacic, ori frânturile unei săbii a lui Traian, un turn, un pod, câteva lespezi cu vechile lor inscripții latine, singurele anale pe care ni le-au lăsat vremurile de odinioară; amintiri mari și simple, ca și ... în nevinovatele credințe populare oricâtă fantezie voiți, iar în năravurile amestecate ale claselor de sus, stofă destulă. Și în loc să-mi plimbați prin Iași un personaj de-al lui Balzac, care s-ar îneca în glodul de la noi, dați mai bine eroului vostru o giubea largă, un anteriu din vremurile cele vechi și bune, în vorbire o lăudăroșie naivă, în felul de a se purta o asprime firească, și puneți ... de pus în legătură cu lucrurile vieții zilnice. Dacă din întâmplare ar cădea la Iași o broșură tipărită la Paris, ori chiar la Cernăuți, intitulată: Un drum prin Moldova, Călătorie în Moldova, Schiță ori altceva, în care autorul ar spune cam acestea într-o frază lungă și sforăitoare: "Într-un ținut neștiut al Europei, ori necunoscut bine, am găsit un ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... negre, care le fac încă mai pătrunzătoare ochirile, cu talia clătinată ca o trestie bătută de zefir, cu picioruțele de copil, și deasupra capului au un cer albastru ca al Napolii, atunce înțelegi că Prado trebuie să fie un loc minunat și că un spaniol și-ar vinde mantaua și un străin ciubotele mai bine de a lipsi la ora primblării. La Copoul nostru însă nu găsești nimic de aceste; a sa ... corp de armie, și, ca aripi, viile domniei Regensburg și alte acum plantate — iată Copoul, iată primblarea favorită a concetățenilor noștri, adică un loc întins, primăvara verde, vara galben, toamna negru de glod și numai iarna mai curat, adică alb, fără nici un copac, fără o șosea cât de rea, având ca singură varietate grămezile de gunoi, ce cotiugele boierești aruncă în toată ziua. Cititorii mei binevoiască a ... se caută cu nu mai puțină râvnă decât posturile statului; lungi șiruri de trăsuri stau dinainte; și nu este rar de a vedea un ministru sau o damă de sferă înaltă ocupând locul unde cu câteva minute mai înainte șezuse un simplu șef de masă, un ...
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
... fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul și cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un așa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul și se tot uita pe de toate părțile la el ... de vro două ori, i se sperie somnul și rămase treaz și nebântuit de piroteală. Când, colea despre ziuă, când somnul e mai dulce, auzi un fâlfâit ca de un stol de paseri că se apropie. Trase cu urechea și simți că cineva jumulește pomul de mere. Scoase o săgeată din tolbă, o așeză la ... câteva târcoale curții împărătești și luă aminte la toate amănunturile ce încongiura curtea. Cum se făcu seară, veni cu credinciosul său și se pitulă la un colț, așteptând acolo până se liniștiră toți cei din curte. Apoi credinciosul lui puindu-se piuă, Făt-Frumos se urcă pe dânsul; d-aci pe ... său rob. Ajungând la curtea împăratului vecin, luă cunoștință de iapă și de împrejmuirea curții. Apoi, cum veni seara, se așeză cu credinciosul lui la un colț de curte, unde i se păru a fi ...