Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TĂCEA

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 722 pentru TĂCEA.

Ștefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit)

Ştefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit) O ceată-ntunecată s-a oprit de Ștefan Petică   O ceată–ntunecată s-a oprit Tăcută și răsleață la răscruce; Atât de grea îi cade-n asfințit Tortura de-a nu ști-ncotro s-apuce. Cât fuse ziua clară s-a-mbuibat Cu cântece și joc în loc de pâine Și beată de plăcere a uitat De grija zilei groaznice de mâine. Dar seara se coboară răcoroasă Și-amurgul sărbătoarei e amar Ca drojdia cea neagră ce o lasă Năspritul must pe fundul de pahar. Cu trândavi ochi privește spre apus Mirată că nu poate să-l priceapă; O rugă pare c-ar avea de spus Dar nu știe măcar nici cum să-nceapă Ci stă îngrămădită ca o turmă Și tremură de taina ce-o-nfioară Cu moartea zilei blonde care curmă Și jocul și cântarea de vioară. Și tristă de pierduta fericire Tăcută stă cu fruntea încruntată Chemând ceva din stinsa strălucire S-aprindă facle-n noaptea-

 

Alecu Donici - Presura

... Ca un mire mult dorit, Bucurând toată suflarea S-a ivit la răsărit Și când lumea salutare Îi depunea prin cântare, Atunci presura tăcea. Însă o privighetoare Ce mai de mult o știa, I-a și făcut întrebare: De ce tace?  â€” Nu cutez, Zise presura-n ...

 

Alexandru Macedonski - Alea jacta est

Alexandru Macedonski - Alea jacta est Alea jacta est de Alexandru Macedonski Dorințe îndrăznețe Din visuri de junețe Ce mintea-mi conținu, Din voi mai este vruna Când soarta-ntotdeauna La toate zise nu? Și totul când m-apasă, Ce drept mi se mai lasă Afară de-a muri... O țintă, o dorință Să caut cu credință Din nou a-mi făuri? Nimic!... Orișice cale Mi-e-nchisă, și cu jale În cugetu-mi privesc... Speranța mi-este stinsă Ș-o negură întinsă În locu-i întâlnesc! Din ce în ce mai multe Amarnice insulte Întâmpin nencetat, Cât inima-mi sărmană Întreagă este-o rană Ș-un hoit de sfâșiat! Albastra boltă-mi pare Cernită de-ntristare Ca sufletu-mi în dor, Iar lacrimile mele Întunecă și stele, Și soare-ncălzitor. E iarnă, este gheață Întinsă pe-a mea viață Precum pe niște văi Zăpada se întinde Și-n giulgiu-i cuprinde Păduri, izvoare, căi. Și cum ascunsă tace Privighetoarea-n pace Prin scorburi de copaci, Așa și tu, biet suflet, Abia având răsuflet, Te-ascunzi în piept și

 

Alexandru Macedonski - Avânt

Alexandru Macedonski - Avânt Avânt de Alexandru Macedonski Precum în largul mării corabia s-oprește Când vântul nu mai suflă și pânza pe catart Atârnă nenstrunată sub luna ce-i zâmbește Cu razele ce-asupră-i zadarnic se împart; Precum vioara tace când coarda se destinde Ș-abia auzi în suflet cântând ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde, Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris; Așa-n restriștea vieții, poetul, și el tace, Cu inima rănită în pieptul sângerat, Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu-i mai place Și-l află-orice simțire cu sufletu-nghețat. Ca el e și matrozul corabiei oprite... Avântul și-l legase de-al vasului înot, Iar apa oglindește priviri nensuflețite, Și mută se întinde oglindă pestetot. Sunt triste, oh! sunt triste momentele acele, Căci inima rănită a bietului poet Adoarme ca și marea sub cerul plin de stele Și nu mai cântă-ntr-însul speranță, nici regret. Precum însă deodată la-ntâia adiere Corabia tresare pe-al undei sân amar Și pânzele se umflă ș-o-mpinge cu putere, Jucând-o în buiestru ca falnic armăsar; Tot astfel inspirarea deodată se ridică, Și aripi nevăzute îl schimbă- ...

 

Alexandru Macedonski - Cu morții

Alexandru Macedonski - Cu morţii Cu morții de Alexandru Macedonski     Cu viii nu mai am de-a face     De mult, Și foarte des, când totul tace, Chemând pe morți, ce dorm în pace,     I-ascult.     Din gropi ei vin și mă-nconjoară,     Ei vin, Când liliacu-n noapte zboară, Când dealu-n umbră se-nfășoară     Deplin.     Din lumea lor necunoscută,     Răsar, Și când șoptesc cu voce mută Poema cea nepricepută     Tresar.     Îi simt pe loc ce au să vie,     Căci sunt Ca un parfum de vecinicie Sau ca o floare-albăstrie     În vânt.     Pe zidul alb de la odaie,     Urcând, Zăresc ușoara lor văpaie Verzuie, oacheșă, bălaie,     Pe rând.     Cu totul osebiți de lume,     Ușori, Dorinți, nici griji n-au să-i consume, Suavi ca niște dulci parfume     De flori.     Sunt din atome nevăzute     Țesuți, Ș-amestecați pe întrecute, Resimt plăceri necunoscute,     Tăcuți.     Iubind simțirea ce mă poartă     Spre ei, Sunt însetat de-aceeași soartă, Căci nu se află-n lumea moartă     Mișei.     O! morți frumoși, veniți întruna...     Cu voi Nu vine ura, nici minciuna Să răscolească iar furtuna     Din

 

Alexandru Macedonski - Hinov

Alexandru Macedonski - Hinov Hinov de Alexandru Macedonski Sfărâmături de urne — oriunde -- lespezi de marmoră mari sub care zac atâți legionari, iată Hinovul; — în el s-ascunde potopul de secoli ce-a curs. Călcând această țărână mută, văd ce nu vedeți voi umbrele-acelor eroi ai căror urmași suntem noi; și stând în valea tăcută, îmi râd de ritm și de-orice reguli îmi râd; ritmul meu e zgomotul ce-l fac cu zalele lor. Îi văd... s-arată: sculatu-s-au toți de sub pietre... Trec -- Trec sute; iată-i: de-oțel le e coiful, lat era romanul în spete,-ondulat avea părul; puternic brațul. Roma veche întreagă se-nșiră pe dinaintea mea Consuli, proconsuli, matroane, copile, liberți — Roma veche întreagă pontifeci, apoi, și vestale, flamini, saturnale. -- Salutare, eternă stea, pe-aceste țărmuri pribeagă. Tăceți, o! versuri deșerte... Și tu, la pământ, poete; -- trec Cezarii -- sărută pământul acesta e

 

Alexandru Macedonski - Rondelul orașului mic

Alexandru Macedonski - Rondelul oraşului mic Rondelul orașului mic de Alexandru Macedonski Orașul mic te fură-ncet Cu ale lui tăcute strade, Cu oameni proști, dar cumsecade, Ce nici nu știu că sunt poet. Cu centrul intim și cochet, Și fără case cu arcade; Orașul mic te fură-ncet Cu ale lui tăcute strade. Prin umbra parcului discret, Nu se strecoară mascarade Și nu s-aud în el tirade Despre-al politicii secret. -- Orașul mic te fură-

 

Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)

Alexandru Vlahuţă - Linişte (Vlahuţă) Liniște de Alexandru Vlahuță Amicului meu Delavrancea Tinere, ce-ți strângi în palme tâmplele înfierbântate, Pe cand mintea ta, în friguri, ca o flacără se zbate, Năbușită înlăuntru, dacă, după nopți de trudă, Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă, Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris, Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! În dezordinea vieții înecând a ta gândire, Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde, Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți, Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. Fermecați de-o ciripire liniștită și dulceagă, Adormiți de vorbe goale, cum vrei tu să-ți înțeleagă Versul încărcat de gânduri, și cum crezi c-au să te ierte, Când îi smulgi din pacea frazei sunătoare și deșerte?... Nu, nu te-aștepta să-ți fie cu flori calea sămănată, Munca de artist ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII Ferice de acela ce stând pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mânjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul Să afle din ce parte afară suflă vânt. Pre mine, însă, soarta cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut ...

 

Anton Pann - Nepotul împrumutat

Anton Pann - Nepotul împrumutat Nepotul împrumutat de Anton Pann Unul avînd un nepot Sărac și lipsit de tot, Vine într-o zi la el Și să roagă-ntr-acest fel: -Unchiule, bine mă ști Că n-am coprins, nici moșii, Bani nu mi-a dat Dumnezeu, Să negustoresc și eu. La multe mă cam pricep, Dar n-am cu ce să încep, Nădejdi a m-ajuta N-am decît la dumneata; De aceea, unchiul meu, Mă rog ca la Dumnezeu, Să-mi dai cinci sute de lei, Ca să fac negoț cu ei, Ș-în jumătate de an Ț-îi răspunz pîn'la un ban. Unchiul său s-a îndurat La vorba ce l-a rugat Și mîna sa ardicînd Îi arată sus, zicînd: -Vezi acea oală din cui? Eu ce am acolo pui. Caută, și cîți găsești, Numărați să-i priimești. Nepotul său, bucuros, A dat pe loc oala jos Și numărînd a gasit Tocma cîți i-a trebuit. Deci, luîndu-i, a plecat, De unchiul său ajutat, Și umblînd în sus, în jos, Să negustorea frumos. Dar la numitul soroc Nu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunicul Bunicul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere. Pletele lui albe și crețe parcă sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustățile, barba... peste toate au nins anii mulți și grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori. Cine trânti poarta? - Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare. - Tată-moșule, da' cocorii un' se duc când se duc? - În țara cocorilor. - În ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>