Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TÂRÎ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 151 pentru TÂRÎ.
Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...
Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu)
Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu) Lăutarul de Dimitrie Bolintineanu Într-o noapte furtunoasă Prințul cu-ai săi cavaleri Într-o sală luminoasă Se-mbătau de dulci plăceri. Cupele de aur sună, Candelele strălucesc; A plăcerilor cunună Damele drag o-mpletesc. Noaptea este foarte rece; Iar afară-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonând cântări de dor. —"Aduceți îndată-aice Pe drumașul lăutar!" Scutierilor le zice Domnul casei cel barbar. Lăutarul se aduce, Coamele-i voios se joc; Fața-i palidă și dulce; Ochii-i varsă dulce foc. — ,,Cântă nouă, lăutare, Tu, ce-n lume ai născut Pentru-a noastră desfătare, Pentru-al nostru trai plăcut!" Lăutarul, cu mândrie, Sparge harpa de pământ. — ,,Pentru inimi de robie Nu voi, doamne, eu să cânt! Dacă cânturile mele June suflete răpesc, Ale voastre inimi rele, Inimi moarte, nu-nfloresc. Astfel vântul dezvelește Cu-al său fraged sărutat Crinul care-mbobocește, Dar nu crinul cel uscat!" Zice și pe loc dispare; Dar prin vânturi care gem, Oaspeții, cu-nfiorare, Auziră ăst blestem: ,,Voi, ce tartĂ¡rul v-a revărsat În nopți fatale de voluptate Cu nori de crime și de păcate Pe fața lumii ce- ...
Emil Gârleanu - Fugitul Fugitul de Emil Gârleanu Aduși în odaie, de către aghiotant, rămân amândoi în fața ofițerului de serviciu. Bătrâna e mărunțică, plecată puțin de șale; de sub bariz de-abia i se zărește fața suptă. Își are sumăieșul pe umeri; mâinile și le ține una deasupra celeilalte. Băietanul e înalt, bine legat, dar cam galben la față. E îmbrăcat într-un cojoc cu lâna mițoasă întoarsă în afară. Își tot trece căciula dintr-o mână într-alta. După un răstimp, vin lângă masa de după care sublocotenentul îi privește. Flăcăul pleacă în jos capul și spune: — Eu sunt Vasile al Lixandrei. Ofițerul se uită mirat. — Sunt Vasile al Lixandrei... Din cumpania a doua. — Ești întârziat? — Nu, sunt... Vasile al Lixandrei... și-s dizirtor. Sunt din cumpania a doua, și am fugit anțărți. Ofițerul se ridică și-l privește cu interes, apoi întreabă: — Cum ai fugit? Și de ce? Băietanul tace. Atunci bătrâna își trece dosul mâinii peste gură, își trage un capăt al sumăieșului peste umăr și vorbește: — Lasă, Vasile, să spun eu. Să vă grăiesc eu, domnule căpitan, că bietul nu poate vorbi de inimă ră... ...
George Coşbuc - În spital În spital de George Coșbuc Nu-nțelege vorba, sire. Zice-același general, Camarazi, să nu vă mire Că-ntr-acest spital Nu-nțeleg nici doi cuvântul Ce-l vorbim, căci li-e străin, Sunt vitejii din pământul Cel de râuri plin, Pe-unde trec ei veseli vara Peste munții suri și goi; Ei de-acolo sunt, din țara Turmelor de oi... Scoborând din munți de-a dreptul Par în lupte-oșteni bătrâni, Ați văzut cum pun ei pieptul Sire, sunt români. Astfel zice generalul Către tânăru-mpărat, La Veneția-n spitalul Cel improvizat. În supremele momente Când căzură peste noi Alte patru regimente, În amurg cu ploi Adunați românii-n vale Zid în urmă ne-au rămas, Stăvilind dușmanii-n cale Până ne-am retras. Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic în spitale curg; Toți ca leii se luptară, Tinere Habsburg; Și-au murit pentru-mpăratul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Șapte sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire, Mâna să i-o strâng. Noaptea scoborî cu ceață, Luptelor sfârșit punând, Până-n trista dimineață; ...
George Coșbuc - Ștrengarul văilor
George Coşbuc - Ştrengarul văilor Această lucrare este incompletă. Ne puteți ajuta adăugând completările necesare. Vezi și modificarea textelor , manualul de stil , paginile de ajutor . Ștrengarul văilor de George Coșbuc Văzui din văi al verii dulce vânt Ștrengar frumos cum toți pribegii sânt - Târa mantaua-n urma-i pe pământ Plecând vreo creangă-n drum o săruta, Cânta o doină-ncet, și-ncet cânta Culcatul câmp de iarbă sub
George Coșbuc - Coloana de atac
George Coşbuc - Coloana de atac Coloana de atac de George Coșbuc Publicată în Tribuna poporului , Arad, 1900, nr. 62 (1/14 apr.) Porniserăm din văi adânci Și ne târam acum pe brânci Să nu ne prind-Osman de veste, Că năzuim la deal spre creste, Căci veste de-ar fi prins ai săi, Noi n-am mai fi ieșit din văi. Și-așa cu-ncredere vegheată Noi răsărim pe deal deodată. Ne văd păgânii, sar pe zid, Potop de foc spre noi deschid. Dar noi prin foc o rupem iute, Crezându-ne pe sub redute. Și nu eram! Vedeam de sus Că altfel e de cum ne-au spus, Că pân-acolo-i lungă cale, O râpă-n drum și-adânca vale. O clipă ca-mpietriți am stat; Maiorul însă-a și plecat Și ne-am făcut cu toții cruce: Ei, ducă-ne-n ce foc ne-o duce! La vale,-acum, pe râpi curând Un rând e mort, mai moare-un rând. Cad bombele-n pământ și scurmă Și altele mai vin pe urmă; Ca grindina și plumbii cad, Se-ntunecă și-i vai ca-n iad! Și-un plumb veni cumplit cu zborul Și fără ...
George Coşbuc - Faptul zilei Faptul zilei de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1900, nr. 3 Ca lacrima-i limpede cerul Și-aproape de ziuă. Frumos Stă-n mijlocul bolții Oierul, Luceafăru-i gata s-apuie, Iar Carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere, A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie, Se urcă pe culmi. Din ...
George Coșbuc - Iarna pe uliță
George Coşbuc - Iarna pe uliţă Iarna pe uliță de George Coșbuc Publicată în Vatra , 1896, nr. 16 A-nceput de ieri să cadă Câte-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Și pe râu e numai fum. Vântu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. Sunt copii. Cu multe sănii, De pe coastă vin țipând Și se-mping și sar râzând; Prin zăpadă fac mătănii; Vrând-nevrând. Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gâlcevesc Vrăbii gureșe, când norii Ploi vestesc. Cei mai mari acum, din sfadă, Stau pe-ncăierate puși; Cei mai mici, de foame-aduși, Se scâncesc și plâng grămadă Pe la uși. Colo-n colț acum răsare Un copil, al nu știu cui, Largi de-un cot sunt pașii lui, Iar el mic, căci pe cărare Parcă nu-i. Haina-i măturând pământul Și-o târăște-abia, abia: Cinci ca el încap în ea, Să mai bată, soro, vântul Dac-o vrea! El e sol precum se vede, Mă-sa l- ...
George Coşbuc - Pierde-vară Pierde-vară de George Coșbuc Frunziș al pădurii bătrâne, Doinești, o tovarășe-al meu! Doinește și vântul prin grâne, Iar apa-n izvoare murmură Și spune tot, tot spune din gură, Tot spune mereu. Sub paltin aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori ce-n grăbire s-adună Pe munți, aurită cunună La margini de cer. Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin, Acum e cât corbul de mare, Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina Din largul senin. S-aude pe coasă cum sună Ciocanul; pe margini de râu Poporul de pasări s-adună. E cântec de luncă, pe creste; Flăcăi ce cosesc, și neveste Prin lanuri de grâu. Iar norii-și tot schimbă făptura, Se zbuciumă-ntr-înșii-arătări - Își cască balaurii gura; Văd cuiburi de pajuri măiestre, Și roibii cei fără căpestre Din smârcuri de mări. Prin mare trec zmeii cu-notul; Și, iată-l, târând un copac Piticul cu barba cât cotul, Ies scroafele-mării cu puii, Și sparge-nchisorile Gruii Bâtrânul Novac. Văd Lupul din basme, cu laba; Zmeoaice, și codu ce-l rod. ...
George Topîrceanu - Balada munților
George Topîrceanu - Balada munţilor Balada munților de George Topîrceanu I S-au ivit pe rând în soare, Jos, la capătul potecii, Turma albă de mioare, Noatinele și berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână. Sub poiana din Fruntarii, Zăbovește-n deal la stână Baciul Toma cu măgarii. El se pleacă din cărare Și tot leagă și dezleagă, Cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă: Maldăr de tărhaturi grele Cu desagi, căldări și pături, Că de-abia pot sta sub ele Doi măgari voinici alături. Gata!... Baciul stă pe gânduri, Peste frunte mâna-și duce. Se ridică-n două rânduri Și domol își face cruce. Apoi cată lung spre creste Și spre țarcurile goale... Și convoiul, fără veste, A pornit încet la vale. Cerul și-a schimbat veșmântul. Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vântul Ca un foșnet lung de apă. Adâncit în gânduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte... După el, călcând cu teamă, Merg tăcuții lui prieteni Prin sălbatice pripoare, Pe sub poale verzi de cetini, Pe potecă fără soare, Ori străbat în pas alene Luminișuri fără flori, Singuratice poiene Cu mesteceni visători... ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu) Ioan Slavici de George Topîrceanu Cu Slavici a dispărut cel din urmă sol, întârziat printre noi, al unei generații strălucite de scriitori, al literaturii de dincolo de Sămănătorul , cea din urmă legătură vie, peste decenii, cu vechea tradiție literară. Bătrânul părea lăsat anume în urmă de către ceilalți , sentinelă de ariergardă, să privească în juru-i, senin și treaz până la sfârșit, ca să poată duce din lumea aceasta a noastră vestea supremă marilor lui prieteni, trecuți de mult în împărăția liniștii. Puțini cititori de literatură românească din generația lui l-au prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală: ca să trăiască zi cu zi, scriitorul a fost nevoit să producă necontenit și, desigur, nu s-a oprit la vreme. Adevăratul Slavici se găsește numai în cele două volume de Nuvele, cu care a debutat. Acolo e Popa Tanda , ...