Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SUPĂRAT

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 333 pentru SUPĂRAT.

Alecu Donici - Două mance și un copil

Alecu Donici - Două mance şi un copil Două mance și un copil de Alecu Donici În vremile trecute o jupâneasă mare Născu un făt-frumos. Copilul cât se poate era de sănătos; Dar pentru ca să aibă mai bună căutare, Cucoana două mance pe lângă dâns' ținea Și singură-l hrănea. Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare Că pruncul va ajunge un urieș sub soare. El însă deodată trăia mai mult sugând, Căci mancele și muma mi-l îndopau pe rând, Încât după o vreme așa îl ghiftuise, Că copilașul gingaș de tot se bolnăvise. Mai-mai era să moară, dar soarta l-au scutit. Iar într-o zi când muma de-acasă au lipsit, Lăsând femei și mance de cuconaș să cate, Ca prin un farmec ele se-mprăștiară toate, Și, rămânând copilul în leagăn singurel, Se răsturnă din el... Chiu, țipete prin casă se auzeau de-ndată. Boierul, supărat, Veni să vază singur pe prunc cu capul spart. El într-o plecare pe gânduri afundat, Rosti așa cuvinte: "Că mance de prisos, Oricum, și-n orice stare, n-aduc vreun

 

Alecu Donici - Morarul

Alecu Donici - Morarul Morarul de Alecu Donici În iaz, la iezătură, S-au arătat spărtură. Dar nu era deodată Atât de însemnată Și, dacă ar fi pus morarul osteneala, Ferea la început pe viitor sminteala. El însă, stăpânit de multa lenevire (Nărav ce pe la noi domnește cam din fire), Puțină grijă arăta; Iar cursul nu mai înceta. — Morarule, ia sama bine! Nu pierde vremea! — Las' la mine, Îmi știu eu treaba, nu te teme! Însă tot lasă, tot lungește, Pân' când odată se trezește Că apa e mai jos de stavili cu o palmă. Atunci și-au luat morarul meu de samă Și, alergând unde s-au spart, El vede câteva găine la un loc, Bând apă pe lângă lăptoc. — Mânca-v-ar uliul! le zice supărat. Tocmai acum v-ați adunat Să-mi beți voi apa toată! Și-n ele zvâr! cu o lopată. Pe toate le omoară, Pierzând găinile și apa de la moară. Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc Fără căință sau cruțare (Și-această fabulă chiar lor o hărăzesc), Dar fac economie mare Cu căpețelele cele de lumânare; Sau, după vorba cea bătrână: Sunt la tărâțe scumpi și ieftini la ...

 

Alecu Donici - Musca

Alecu Donici - Musca Musca de Alecu Donici De la arat un plug Venea încet spre casă Și, la un bou pe jug, O muscă se-așezase. Iar ei, spre-ntâmpinare, O altă muscă-n zbor Îi face întrebare: — De unde, dragă sor'? — Și mai întrebi de unde! Ei musca îi răspunde C-un aer supărat. Au nu pricepi ce facem? Nu vezi că noi ne-ntoarcem Din câmp, de la arat! Spre laudă deșartă Mulți zic: noi am lucrat, Când ei lucrează-n faptă, Ca musca la

 

Alecu Donici - Pieptenul

Alecu Donici - Pieptenul Pieptenul de Alecu Donici Copilului de pieptănat Neneaca pieptene din târg au cumpărat. Copilul foarte mult de el s-au bucurat. Ce piepten bunișor! Cum merge de ușor! Mai bine de un ceas El perișorul său prin pieptene au tras Și mulțămit deplin neneacăi au rămas. Apoi s-au pus la carte, Au învățat frumos, Din buchi a opta parte; Și iar la pieptene degrabă s-au întors. După aceasta dând de alte jucării, Copilul au făcut prea multe nebunii Și părul de pe cap de tot și-au încâlcit. Dădaca lui au vrut îndat' să-l netezească, Dar pieptenul era prin casă zăhăit; Și el țipa, răcnea, acela să-i găsească! O fată, de sub pat, degrabă l-au și scos, Dar numai ce folos! Că cum abia-abia de păru-i s-au atins, Copilul de dureri au și strigat cu plâns: — Ce piepten îndrăcit! Iar pieptenul au zis: — Eu tot același sunt; ți-e părul încâlcit. Copilul însă, supărat Pe favoritul său, L-au dat într-un pârău: Strigoaicele mai mult cu el s-au pieptănat. Văzut-am eu În veacul meu Că oamenii așa cu adevărul fac. Cât ...

 

Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării"

... le împărtăși. I. Că numărul abonaților la Steaua Dunării ar fi mare... deși mare... dacă!... Pot oare spune acest dacă?... Nu te vei mânia și supăra ca alți redactori... care nu se mulțumesc a fi numai redactori, dar vor a fi școală, sau cel puțin un eho ...

 

Alexandru Vlahuță - Delendum

Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...

 

Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti

Alexandru Vlahuţă - Nunquam ridenti Nunquam ridenti de Alexandru Vlahuță Ciuli urechile și, fluturând din cap, Se depărtă bodogănind:    Că multe lighioane, Doamne, mai încap Și-n lumea asta!... Însă eu mă prind Că nu e alta mai netrebnică sub soare Ca secătura asta de privighetoare...    Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntâmplat De ești așa de supărat?    Tu n-o auzi?... Eu aș turba să stau mai mult Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult Același și același țârlâit Cu-așa de lungi urechi am fost cinstit. Ș-apoi să-ți spun pe lângă că nu-mi place, Dar, înțelegi că... nici nu-i serios C-o astfel de dihanie s-avem de-a face, Eu, care lui Isus Hristos I-am înlesnit intrarea în Ierusalim, Și tu căci noi și la isprăvi ne potrivim Tu care duci la glorie-mpărați, Noi, în sfârșit, de-atâtea fapte mari legați...    Ci lasă-le păcatelor de fapte mari, Și vino s-ascultăm. Așa-s de rari Și scumpe clipele aceste, Când parcă zbori, Când uiți că ai să mori, Când ți se pare că trăiești într-o poveste... O, clipele aceste sunt așa de ...

 

Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun

Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun (Adunate din norod) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Doi boieri de cei mari, O! Leroi, Doamne [1]! Ca și doi drumari, O! Leroi, Doamne! Vin din Rusalim, Merg spre Vithleem. Dară cine sunt? Îi Iosif cel sfânt Și Maria sfântă, Care așa cuvântă: — Iosif, mi-i greu De acest drum rău. Vină să ne odihnim. Și să ne umbrim. De un plop au dat Și acolo au stat, De s-au răcorit. Plopul că s-o clătinat, Umbra că s-au tras, Soarele i-au ars... Sfânta Maria Mult se supără Și mi-l blestemă, Din gură-mi zicea: — Plop afurisit, Să nu fii rodit, Să crești tot în sus, Umbră nu mi-ai adus! Iară au plecat Și ei mi-au plecat Prin văi și vâlcele, Miriști, păpușoiști. Precista au picat, Căci s-au împiedicat De-o tufă din cale. Ea, oftând cu jale, Din gură-mi zicea Și mi-o blestema: — Tufă-afurisită, Să nu crești în sus, Cine de tine se va-mpiedica, Toți te-or blestema... Iar au mai plecat, Un măr au aflat. Și ei ...

 

Alexei Mateevici - Către Ioan G. Pelivan

Alexei Mateevici - Către Ioan G. Pelivan Către Ioan G. Pelivan de Alexei Mateevici Satul Zaim 6 octombrie 1906 Dragă domnule Ioane, Am primit scrisoarea d-tale și imediat m-am și așezat să-ți dau răspuns la ea, căci, deocamdată, n-am alte ocupații decât scrisul și cititul. Mare bucurie mi-a dat mie această scrisoare, mulțumită acelui ton călduros și cordial ce o pătrunde. Sunt convins că, cu toata rușinea la care am ajuns azi noi, băsărăbenii, ne trebuie mai mulți oameni de felul d-tale, și atunci Basarabia e scăpată de sclavie și poate cu dreptate visa la acel strălucit viitor de aur, ce i-a prezis poetul Bolintineanu și care, desigur, acolo, deja se împlinește. Însă la noi, în Basarabia, …parcă te iau fiorii, când începi povestea suferințelor poporului nostru moldovean și a acelor înjosiri, ce i-a fost scris să îndure. Însă poporul deja se deșteaptă; soarele renașterii a început să arunce și asupra românimii băsărăbene razele sale strălucitoare și înviorătoare. Și fără îndoială, la urma urmelor, cu ajutorul generoșilor și înțelepților săi conducători, și ea se va porni pe calea luminii și ...

 

Anton Pann - Carul frânt - Nevoia învață pe om

Anton Pann - Carul frânt - Nevoia învaţă pe om Carul frânt – Nevoia învață pe om de Anton Pann Un om la lemne mergând Și carul în drum frângând, Ca și alte dăți l-a dres Și la casa sa a mers. Copilul sau alergând Și carul frânt dres văzând, Îl întreabă: "Taică! dar Cine-ți drese carul iar?" Tatăl său răspuns i-a dat: "Eu, fătul meu, cine alt?" "Apoi cine te-a-nvățat?" Copilul iar a-ntrebat. "Nevoia, copilul meu, Ea știe ce nu știu eu" "D-apoi unde șade ea?" Copilul să știe vrea. "În pădure", i-a răspuns. Și la treaba lui s-a dus. Deci copilul mai crescând Și la pădure mergând, Peste loc rău cum a dat, Frânse carul încărcat Și, să-l dreagă neștiind, Fluiera, la el privind. Apoi aminte ș-adus Tatăl sau cum i-a fost spus. Ș-începu a alerga În sus, în jos, ș-a striga: "Nevoie, nevoie, fă! Vin’, mă-nvață, ori îl fă" După ce a văzut dar Că strigă într-un zadar, ...

 

Anton Pann - Ciobanul și magarul

Anton Pann - Ciobanul şi magarul Ciobanul și magarul de Anton Pann Cum dormea un biet cioban L-a umbra unui tufan, Măgarul își pășuna Și de căpăstru-l ținea. Doi hoți vin cu vicleșug Și fac acest meșteșug : Unul zise : -Să iau eu Căpăstrul în capul meu, Precum și al său samar Și să mă prefac măgar, Iar tu măgarul luînd, Mergi undeva mai curînd, Că eu lesne poci scăpa Cînd el să va deștepta. Precum a zis făcînd dar, Și hoțul stînd drept măgar, Omul cînd s-a deșteptat Și asupra-i s-a uitat, Începu a să cruci, Zicînd : -Fugi, drace, d-aci. Iar hoțul privind la el Îi zise într-acest fel : -Stăpîne, eu drac nu sînt, Să mă păzească cel sfînt, Ci sînt chiar al tău măgar, Poți să cunoști pe samar. -Lucru ciudat, zise el, Eu nu mă pricep ce fel ! Zise hoțul către prost: -Stăpîne, eu om am fost, Și la părinți cînd eram, Totdauna supăram, Așa într-o zi pe loc, Cum m-a blestemat cu foc, În măgar m-am prefăcut Ș-am plecat după păscut. Umblînd pe cîmpul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>