Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SITUAȚIE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 78 pentru SITUAȚIE.

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări Addenda - Justificarea unor expulzări de Ion Luca Caragiale Europa, în urma războiului ruso-româno-turc, a reclamat dela Statul român să adopte principiul absolutei toleranțe religioase, ca o dovadă că acest tânăr Stat, ce pretindea să fie admis a conlucra în marginile mijloacelor sale la opera de civilizație a continentului, voește a îmbrățișa în totul principiele de drept public ale lumii moderne. Asfel, tratatul dela Berlin, a reclamat dela Statul nostru a ridica din Constituția sa impedimentul din cauză de deosebire de cult la câștigarea cetățeniei române. Statul nostru a recunoscut cât era de îndreptățită exigența aceasta unanimă a puterilor; el a voit sincer a renunța în viața lui publică la un principiu de care odată avusese nevoe, dar care anume, în noua fază în care intra, ca Stat de sine stătător, nu-i mai era de nicio trebuință. A modificat deci articolul respectiv din constituție în sensul strict al exigenței Europei, deschizând poarta cetățeniei române, fără nicio considerație religioasă, tutulor acelora cari ar putea să o merite și s' ...

 

Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza

Ion Luca Caragiale - Fraţi radicali şi D. Dim. Sturdza Frați radicali și D. Dim. Sturdza de Ion Luca Caragiale După o oarecare viață politică, d. Dim. Sturdza, până la cea din urmă reintrare a d-sale în minister, izbutise să-și facă, în închipuirea mai a tutulor, o reputație, dacă nu de un foarte inteligent, dar de sigur de un foarte corect om de stat și mai ales de finanțe. Metoda întrebuințată de d. Dim. Sturdza pentru ajungerea acestui scop, deși cam veche și tocită, însă sigură în țara noastră, consista în a se face d-sa teoreticește aprigul biciuitor al tuturor greșelilor, neregularităților, mai de multe ori numai închipuite, totdeauna exagerate până la absurd, săvârșite de partidul și de guvernul adversar politic d-sale. Într'o țară ca a noastră, unde când afirmi ceva, nu ți se cere și dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul științei de stat, reaua credință este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputațiuni. Ca să treci de cel mai curat, n'ai decât să ponegrești cu ori fără drept ...

 

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naţionale Culisele chestiunii naționale de Ion Luca Caragiale Dintr'un izvor cu desăvârșire autorizat, putem da aci toate amănuntele mai interesante asupra ultimelor împrejurări prin care a trecut chestiunea națională. Vom evita, se înțelege, lungimile inutile, trecând repede asupra împrejurărilor destul de cunoscute publicului, precum procesul Memorandului, secuestrarea Tribunei ș. a.; și vom da la lumină numai părțile ascunse ale acestei nenorocite chestiuni, în care partidul și guvernul liberal au jucat un rol așa de îndoios - zicem îndoios, nu atât din punctul de vedere al patriotismului, cât din punctul de vedere al tactului politic. Samsarul, care și-a oferit nepoftit serviciile sale Ardelenilor, poate o fi fost onest, mai ales că a spus-o singur; dar, în schimb, a fost de o nedibăcie, de o lipsă de tact politic, de neiertat. Amestecul partidului și guvernului liberal de la noi în afacerile interioare ale partidului național de peste munți a fost fatal acestuia: mulțumită acelui amestec, în urma dihoniei care s'a aprins în sânu-i, în urma amețelii și rătăcirii spiritelor de spaima intrigilor, de nesiguranță și absolută lipsă de ...

 

Ion Luca Caragiale - Antologie...

... un vițiu, virtuos, apreciat de superiori, iubit de inferiori, viitorul îți surâde. Nu mai poți trăi singur; dorești, după ce ți-ai cucerit o frumoasă situație prin propriile merite, ca fiu al operelor d-tale, și eu cel dântâi te stimez pentru asta, să ai o soție dulce spre a ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... și de altă parte simțind că nevoia lui de stabilire e destul de urgentă, pe dată m-am gândit să-i fac rost de o situație solidă. Furia de poezii o să-i treacă cu vremea. Am mers degrabă la un negustor prieten, un toptangiu, și am avut noroc să aflu ...

 

Ion Luca Caragiale - Națiunea română

... Dame îmi zice: - Gazeta noastră a întrecut așteptările mele. Am avut o idee fericită. Sunt acuma aproape sigur că ne-am făcut o situație. Națiunea română are să fie o moșioară pentru noi. - Să dea Dumnezeu! am răspuns eu fără mult avânt. Nu știu de ce, dar aveam un ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... dară cu o afecție mai puțin nerăbdătoare. Îmi zic că în toate epocile și în toate țările s-au aflat mulți oameni care, într-o situație și cu opinii deosebite de ale mele, au resimțit aceeași nevoie ca și mine, dară că cei mai mulți au murit înainte de a ...

 

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi

Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi Delicate lucruri vechi de Paul Zarifopol Notă despre romanul domnului Ibrăileanu [1] Un fin studiu moldovenesc, alcătuit din nuanțe savant șterse. Ni se arată întâmplările curioase ale unor suflete ce au fost și care, cât au fost, stăteau învăluite sub rafinate țesuturi de susceptibilitate, orgoliu, dominare de sine, discreție și politețe. Am numit curioase întâmplările acelor suflete: cuvântul l-am luat din însăși cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar desigur familiare nouă, moldovenilor; ne apar însă ca amintiri de demult, tot așa cum de demult ne sună ...

 

Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială

Garabet Ibrăileanu - Evoluţia literară şi structura socială Evoluția literară și structura socială de Garabet Ibrăileanu Într-un articol din năurmăî-rul trecut, am încercat să arăt dependența strânsă a literaturii române de realitățile naționale. Această dependență am ilustrat-o prin diferite considerații asupra naturii influențelor străine, care au fecundat spiritul național și au înlesnit apariția și dezvoltarea literaturii române. Dar această teză se poate dovedi și prin alte fapte din istoria literaturii noastre. Să ne oprim asupra unuia din cele mai concludente: evoluția deosebită a literaturii naționale în Moldova, Muntenia și Ardeal. I Mai întâi, deosebirea dintre Ardeal și cele două "Principate". În prima epocă a literaturii noastre beletristice, Moldova și Muntenia au o literatură scrisă de boieri (Conachi, Văcăreștii, Momuleanu, om de casă boierească; pe atunci, numai boierii se puteau cultiva), o poezie lirică influențată de literatura franceză și de cea grecească nouă. În Ardeal însă, în același timp, apare o literatură epică și didactică, cu caracter popular, scrisă de intelectuali ieșiți din popor (acolo poporul a avut putința să se cultive mai devreme), rămași legați de popor, căci în Ardeal nu existau clase superioare naționale, care să absoarbă și ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul de George Topîrceanu Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini. Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente. Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormaliâ€� au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație... Sfinxul își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine...â€� Idolatrizarea îngrozită a femeii nu se potrivește cu o structură virilă robustă și armonioasă. Pentru un bărbat echilibrat, femeia nu poate fi nici idol, nici enigmă. Să ne înțelegem. Într-un anume sens, orice ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

Ion Luca Caragiale - Politică şi cultură Politică și cultură de Ion Luca Caragiale Principiul naționalităților este o inovație politică a veacului nostru, pe care noi, popoarele mici, nu o putem aplauda cu prisos. Acestei inovațiuni, inspirate de cea mai înaltă echitate din partea statelor mari, se datorește existența statelor mici deja independente. Astfel, fizionomia unei importante regiuni a continentului s-a schimbat într-o jumătate de secul ca prin minune. Părinții noștri ne spun prăpăstii de necrezut despre starea vieții publice în tinerețea lor, parcă ne-ar povesri lucruri de acum cinci sute de ani; oameni încă tineri își aduc bine aminte de vremea copilăriei lor, când nu se pomenea de drumuri-de-fier și când numai două-trei orașe din țară erau luminate în centru cu lumânări de seu și cu opaițe de păcură. Acum, în urmă, un împărat venerabil ne face onoarea unei vizite oficiale, și nu-i vine să-și crează ochilor când vede înfățișarea strălucitoare a tânărului stat român; iar state mai bătrâne și puternice nu-și stăpânesc expresia unei fățișe invidii față cu succesele noastre. Asta e bine; asta dovedește netăgăduit eficacitatea principiului naționalităților pentru propagarea ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>