Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 3461 pentru SE.

Emil Gârleanu - Calul

... mirosul cela de câmp care-i amintea de herghelia lui, de caii lângă care nu fusese atâta vreme, întinse și dânsul gâtul și boturile lor se atinseră. Au stat câtva așa, apoi bătrânul se încordă, rupse belciugul și, rămânând slobod, veni încet, se alipi de celălalt și începură să mănânce liniștiți unul lângă altul. Din seara aceea nu-i mai legară. Se deprinseră împreună; aproape nu se mai puteau despărți. Când cel tânăr ieșea înșeuat, bătrânul necheza înăbușit, nu-și găsea astâmpăr și pleca încet-încet prin ogradă, după el, până îl ... tovarășul, ca să mănânce. Iar serile, când obosea să mai mestece, își rezema botul de gâtul celui tânăr și dormita. Într-o zi bătrânul nu se mai putu ține pe picioare. Ochii i se împăienjeniră deodată, genunchii îi tremurau și buzele scăpară jos mâna de fân ce smulsese atuncea. Voi să se rezeme de tovarășul său și nu izbuti. Încet, încet, bătrânul simți cum se întunecă ferestruia spre care căta, i se muiară încheieturile și trupul îi alunecă jos. Întâi se ținu sprijinit în cele două picioare de dinainte, apoi îl părăsiră și acestea, ...

 

Emil Gârleanu - Punga

... trebuie să-l fi potrocolit rău. Ai văzut cele cu care dădea notaru? ...Doamne iartă-mă... erau câtu-i ghinda. Și în minte parcă i se înțepeni gândul acesta: să vadă unde se lovise. Cu ochii la revolver, să nu cumva să-l atingă, luă mortul binișor de umăr și-l întoarse. Atunci trupul țeapăn se rostogoli repede pe spate. Pulpana paltonului se desfăcu peste marginea băncii, și pe partea stângă a surtucului se văzu pata de sânge cum se lățise peste tot. Când se rostogoli mortul, țăranii rămaseră o clipă împietriți de frică, cu ochii la revolver, dar arma nu se mișcase din loc. Atunci femeia se liniști și spuse: — În inimă și-o tras! Bărbatul îi bănui: — De ce l-ai întors, fa? Ce-o să zică gvardistul? Dar ... din când în când în urmă. Fulgii se așterneau molcomi, cernuți de sus. Pe umerii femeii ninsoarea se strânsese în două grămăjoare, iar pălăria bărbatului se făcuse albă. Țăranii mergeau mereu, fără să simtă că-s obosiți. Deodată se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot cuprinsul câmpului. Când ajunseră în dreptul ei, se

 

Emil Gârleanu - Luptătorii

... desfăcute și datenapoi. Cel negru bătu o dată din pinteni, și se loviră piept în piept; apoi se dezlipiră repede și, cu capetele pe spate, se avântară din nou, prinzându-se în gheare, izbindu-se scurt, aprig, cu aripile-n coapse. Erau grozav de voinici amândoi: cel negru ceva mai iute, cel alb mai cumpătat. Și iarăși se deteră-napoi, cu gâturile întinse de mai să se desprindă din trup. Ca și cum i-ar fi suflat odată vântul, așa s-au ridicat de la pământ. Se îndesară pene-n pene, căutând să se apuce cu pliscul, să se sfâșie cu ghearele. Se feriră pe urmă în lături, săriră unul deasupra celuilalt, ca și cum ar fi vrut să se răpească-n văzduh; și-n sfârșit se țintuiră locului. Cel negru prinse creasta dușmanului în ascuțișul pliscului; cel alb îi înfipse gheara-n gât. Plini amândoi de sânge, tremurând, stătură așa până ... când durerea îi învinse; atunci se smunciră-napoi, pândind clipa când să se răpuie. Sângele clocoti deodată în trupul amândurora; ochii le vedeau roșu; turbați, se năpustiră, de astă dată pe viață și pe moarte. Strânși în gheare ca-n niște clește, cu pliscurile împlântate unul în carnea celuilalt,

 

Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete

... ca să nu găsească focul stins, când s-or deștepta tovarășii lui, căci legătura lor era ca să omoare pe acela care va lăsa să se stingă focul. S-apucă mai întâi și scoase limbile din capetele balaurului, le băgă în sân și iute, cum putu, se sui într-un copaci înalt, și se uită în toate părțile, ca de va vedea undeva vro zare de lumină, să se ducă și să ceară nițel foc, ca să ațâțe și el pe al lor ce se stinsese. Cătă într-o parte și într-alta și nu văzu nicăiri lumină. Se mai uită o dată cu mare băgare de seamă și zări într-o depărtare nespusă o schinteie ce abia licărea. Atunci se dete jos și o porni într-acolo. Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, și pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse ... îi oprise cursul, și așa avu timp destul să colinde după focul care îi trebuia. N-apucă să ațâțe focul bine și tovarășii săi, deșteptându-se, ziseră: - Dară lungă noapte fu asta, măi vere. - Lungă da, vericule, răspunse viteazul. Și se umfla din foale ca să aprinză focul. Ei ...

 

Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată

... broască țestoasă se ține după vârful nuielei lui. Se uită și el la dânsa, și parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic. Când se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. Se sculă binișor, fără să-i pese de ceva, și se duse acasă. A doua zi iarăși așa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva, și fără să-și mai aducă aminte că ... curtea împărătească. Mergea el, dară parcă-l tot oprea cineva în cale. I se părea că-l trage cineva de la spate de haine. El se tot întorcea de se uita înapoi. Nu vedea nimic, însă el își tot întorcea capul și se uita. Noroc că i se scurtase calea și ajunse acasă, căci, de ținea drumul mai lung, te miră de nu rămânea cu gâtul strâmb, de atâta uitat înapoi. Dacă ajunse ... daca se duse și el să-și aducă logodnica, broasca cea țestoasă ieși din eleșteu la dânsul, se dete de trei ori peste cap și se facu om ca toți oamenii. Vorbiră ce vorbiră, apoi fiul împăratului îi zise să ...

 

Petre Ispirescu - Găinăreasa

... nu cădea în gurile bârfitorilor. Nu trecu mult și împăratul cu împărăteasa și cu fiul lor fură poftiți la nuntă la un alt împărat. Ei se duseră. În ziua aceea se ceru și găinăreasa de la bucătăreasă cu rugăciune ca să o lase să se ducă și ea prin cetate, să se mai răsufle puțintel. Bucătăreasa îi dete voie. Găinăreasa se îmbrăcă cu hainele de aur și zicând: "Lumină înainte, întuneric înapoi, nimeni să nu mă vază ce voi face", se duse ca vântul și, ajungând la nuntă, se prinse în horă tocmai lângă fiul împăratului. Acesta cum o văzu, îi căzu tronc! la inimă. Se îndrăgosti după dânsa, vai de lume! El o întrebă a cui fată este, și de unde. Ea îi spuse alte gogleze. Iară el ... la ce fată ori muiere se va potrivi, să o aducă cu cinste la curtea împărătească. Umblară boierii și răzbătură toate colțulețele, și ca să se potrivească inelul la cineva, ba. Se întoarseră deci cum s-au fost dus. Să se

 

Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei

... și pârjol. Nu mai ascultă nici rugăciuni, nici nimic. A se dezvinovăți înaintea lui nu era cu putință. Porunci deci ca numaidecât să se adune Sfatul împărăției în taină, ca să otărască pedeapsa ce s-ar cuveni fie-sei pentru o așa nelegiuire și ca să se spele rușinea ce adusese ea părului cărunțit al tatălui său. Sfatul împărăției găsi cu cale că spre a se spăla o așa grozavă necinste, fata cu moarte să se omoare. Unii ziceau ca să se arză de vie. Alții ca să-i scoață ochii și să se gonească în pustietăți spre a fi mâncată de fiare sălbatice. Alții iară ziceau ca să i se lege o piatră de gât și să se dea pe Dunăre. Tocmai pe atunci, din păcate, iată că și feciorul văduvei trecea pe acolo în treaba lui. Cum îl văzură boierii, numaidecât se ... nu se vedea nici pui de om. Parc-ar fi fost la sfârșitul pământului. Într-una din zile, împăratul, tatăl fetei, plecă la vânătoare. El se ...

 

Petre Ispirescu - Zâna munților

... șade chiar la dânsul. Atunci fiul de împărat îi făgădui să o ducă acasă, daca era singură, și ea priimi. Însă tocmai când era să se spargă nunta, ea pieri de lângă dânsul din horă. Se întoarseră deci acasă împăratul și cu ai lui, însă fiul lor se topea d-a-n-picioarele și nimeni nu știa din ce pricină. Deși se făcuse vâlvă că feciorul de împărat este îndrăgostit cu o zână, el însă se apăra înaintea tatălui său că nu știe la sufletul său nimic. Toți vracii și cititorii de stele se aduseră și nimeni nu știu să-i ghicească răul de care suferă. Unul dintr-înșii zise că e teamă să nu dobândească lipici. Într-aceasta ... și să puie pe toate femeile să se încalțe cu acel condur, și la care s-o potrivi, aceea să fie soția lui. Tată-său se învoi și el la această otărâre. Se duseră deci, credincioșii lui, ocoliră toată împărăția, cercară toate femeile condurul, și la nici una nu se potrivi. Auzind feciorul de împărat una ca aceasta ...

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

... zadar plesnește trăsnetul neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ce o despică un vas iute spumegat Și napoi se-nchide iară pe urma ce a lăsat, Astfel peste rânduri sparte la loc altele se pun, Vin să înfrunteze moartea peste cei morți, și-i răzbun. Dar omor făra răsplată s-aștepte se ostenesc Taberele amândouă, ș-una-ntr-alta năvălesc, Se-mping, se lovesc, pătrunde o ceată-n alta intrând Ș-a lor amestecătură sângeros vifor nălțând;. În a cailor putere escadroanele se sparg, Rândurile cele strânse se deschid, fac un loc larg; Fierul peste fier lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta ... grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale se pornesc Din doi munți din împotrivă, se reped, se prăvălesc În prăpastia cea strâmtă, vin gata a se sfădi, Și tot într-aceeași vreme a se-mpinge,-a se ...

 

Emil Gârleanu - Părăsită

... întreg câmpul s-a obișnuit cu dânsa, o cunoaște și-i e dragă; cum merge încet, fluturi mici, albaștri, atrași de albeața părului, se țin după dânsa, se așază pe crupa lucioasă, se ridică iarăși, alungându-se unii pe alții, și o întovărășesc până departe. Vine și se duce mereu pe același drum. S-a deprins: o ia mai întâi de-a curmezișul câmpului, apoi de-a lungul ... între paiele moi, și, neliniștită, așteaptă să audă a doua zi glasul unui om... În dimineața aceasta o luă încet-încet din grajd. Se simțea slabă; când intră în câmp, în nemărginirea înecată de flori dese, aerul parcă era mai greu; se înăbușea, vroi să pască, smulse câteva fire de iarbă și se așeză, ca niciodată, jos. Întinse botul, adulmecă, o greutate parcă o apăsa deasupra creștetului, apoi soarele începu să ardă din ce în ce mai puternic ... răsună prelung: „Martaaa!â€� și a doua oară: „Martaaa!â€� Apoi nu mai auzi nimic. Atunci, dibuind, înfricoșată, sub potopul ce se revărsa de sus, luă drumul înapoi, pășind ca printr-o băltoacă în care picioarele i se afundau și ajunse la marginea prăpastiei. Ploaia cădea cu furie, aproape nu mai putea merge; ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Războiul

... zadar plesnește trăsnetul neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ce o despică un vas iute spumegat Și napoi se-nchide iară pe urma ce a lăsat, Astfel peste rânduri sparte la loc altele se pun, Vin să înfrunteze moartea peste cei morți, și-i răzbun. Dar omor făra răsplată s-aștepte se ostenesc Taberele amândouă, ș-una-ntr-alta năvălesc, Se-mping, se lovesc, pătrunde o ceată-n alta intrând Ș-a lor amestecătură sângeros vifor nălțând;. În a cailor putere escadroanele se sparg, Rândurile cele strânse se deschid, fac un loc larg; Fierul peste fier lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta ... grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale se pornesc Din doi munți din împotrivă, se reped, se prăvălesc În prăpastia cea strâmtă, vin gata a se sfădi, Și tot într-aceeași vreme a se-mpinge,-a se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>