Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCOATE AFARĂ(LIMBA)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 188 pentru SCOATE AFARĂ(LIMBA).
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... în mine. Și mă uitam pe furiș la ușa mântuirii și tot scăpăram din picioare, așteptând cu neastâmpăr să vină un lainic de școlar de afară, căci era poruncă să nu ieșim câte doi deodată; și-mi crăpa măseaua-n gură când vedeam că nu mai vine, să mă scutesc de ... stăpânire asupra mea. Dar nu-i cum gândește omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. Se zicea că are să treacă Vodă pe acolo spre mănăstiri. Și bădița Vasile ...
... poate descrie, se aruncă spre ușă și se făcu nevăzut. În cârciumă se întinse tăcerea. Mă înăbuși plânsul, luai pe Puiu în brațe și ieșii afară. Ploua mereu. Marea spumega în urlete, iar departe, în învălmășagul valurilor, felinarele de pe catarge sclipeau ca niște ochi ce nu puteau adormi de dor ...
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... Conachi cunoaște poezia populară măcar sub forma ei lăutărească, el n-a fost transformat de poezia populară. Poezia lui, imaginată în altfel de limbă, măcar în limba lui Alecsandri (ori tradusă în franțuzește) ar fi acceptabilă și azi. Și aceea ce o face absolut inacceptabilă pentru noi și-i ... pe aceea pe care i-ar fi dat-o curentul poporan. De aceea, un poet ca Grigore Alexandrescu, cel mai mare talent dinainte de Eminescu afară de Cârlova (care însă, după ce a scris cinci poezii, a murit), abia se poate spune că "a rămas ...
Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română
... unele observări din el dau ocazie de a caracteriza întreaga cultură română din ziua de astăzi și, prin urmare, merită să fie relevate. Afară de aceasta, Transilvania este organul public al Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român, redactat de din cei mai cunoscuți bărbați ai noștri, de d ... se publică Tentamen criticum in linguam romanicam. Scrisă în latinește, această carte are scopul de a arăta străinilor ce fel de limbă curată este aceea care se vorbește de poporul român, însă arată o limbă care nu s-a vorbit și nu se va vorbi niciodată în poporul român. Acolo întâlnim forme gramaticale și fraze ca cele următoare ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... peste puțin iar a venit Huțu, ne-a luat pe noi, care eram mai mici, și ne-a scos afară, iară după ce ne-a scos afară ne-a pus în rânduri și ne-a întrebat dacă știm să stăm într-un picior. Eu am stat mai bine ... și pe mine. Pus fiind astfel sub ocrotirea celui mai strașnic dintre "cenzorii" din școală, nu mă mai temeam de nimeni și de nimic. Știam, afară de aceasta, că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu, și pentru aceea îi prindeam apucăturile și, înainte de toate, din copil neastâmpărat ... Veturia ședea între băieți și se cotea cu ei, iară Mili abia știa să umble și nimeni n-avea voie s-o poarte în brațe afară de Huțu, pe care dascălul îl însărcinase cu purtarea de grijă pentru dânsa. Pentru aceea nici Mili nu voia s-o poarte altul de mână ...
Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte
... ce este poezia pentru dumneata? Ocupațiile dumitale la țară sunt mai serioase, sau mai vajnice , cum ai învățat a zice în dieceasca dumitale limbă. Te duci la țară să-ți vinzi stogurile de fân, să-ți vinzi grâul din gropi, păpușoii sau porumbul din coșere, cirezile de boi, turmele ... zi în zi se pierd prin civilizația cea făcătoare de bine, adică prin acea civilizație care ne face cosmopoliți, dărmându-ne obiceiuri strămoșești, caracter și limbă și... și... și alte atâte fleacuri ; aceste ceremonii, zic, se sfârșesc prin o cununie. În ziua aceea, dacă mirele șede în alt sat decât mireasa ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... de om învățat, decât îndeletnicirile comerciale. Dimitrie Xenopol era într'adevăr un om foarte cunoscător în sfera limbilor și a literaturilor. El vorbea afară de limba lui maternă, germană, tot așa de bine și limbile franceză și polonă. Cunoștea și ruseasca și puțin italiana; iar cunoștințele lui se întindeau ... mai ales cozonaci, foarte bogat în ouă roșii. Sara tata ne întrunea în jurul lui la cetit românește sau franțuzește, căci mama învățase puțin această limbă de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă ... al căror nume îmi scapă din memorie. Învățarea celor dintâi începuturi ale cărței și anume după sistemul de atunci al pensionatelor franceze în limba franceză, limbă ce era de obiceiu vorbită în școală și de care tatăl meu se slujea mai totdeauna față cu copiii săi, cu toate că știa germana ... Franța. Cu toate aceste întreaga mea carieră științifică am făcut'o în aceste din urmă țări. Cea dintâi legătură a inimei mele în afară de frați și părinți, fu aceea cu vărul meu, Emil Costinescu, care închegă pentru mult timp o comunitate de gândiri și un schimb de cugetări ...
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... arăta și tăcea. Judecătorul văzându-l că își bătea sânul plin, Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin; După ce jeluitorul fu d-aci afară dat, Zise lui Nastratin Hogea: - Scoate ce mi-ai arătat; El scoțând îndată piatra, o puse cu cinste jos Și se trase la o parte, cu chip prea politicos. - Dar ce ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... decît că e luat din renumitul roman al lui Walter Scott, numit Fidanțata din Lammermoor , și versificat de poetul Cammarano atît de bine că astăzi, afară de libretul operii Norma , nu cunoaștem altul care să unească în sine atîtea merite literare și dramatice. Venind iarăși la muzică, arătăm că maestrul Donizetti ... frumosul preludiu de la cavatina: Al’ fin’ son tua… [7] din scena delirului Luciii, ne arătă că cunoaște foarte bine langajul pasiunilor sublime. Tonurile ce scoate din flaut acest poet muzical, după ce au egalitatea cerută de artă și o intonare perfectă, apoi mai au și acel farmec care electrizează inimile ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... Boierul Toma împinse cu putere ușa înțepenită de zăpada strânsă în cerdac și strigă și el la argații care de-abia acuma își scoaseră capetele afară. După ce se uitară ca niște oameni buimaci de băutură, se întoarseră cu lopețile pe umăr, înotând până la gât prin troian. Musafirul ce venise ... întrun surâs de bunătate cum nu mai aflase la prietenul său. În vreme ce Toma desfăcea musafirul de blănurile ce le avea pe dânsul, de afară veneau glasurile necăjite ale argaților, care de-abia urcau sania înspre grajduri. * Așa se face că, în seara aceasta a ajunului Anului Nou ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... sa se întâmple. Nu trecu mult, și-odată s-auzi o pocnitură ca de pușcă. Piatra din creștetul cuptorului sări în sus zbârnâind, și o limbă albastră de foc ieși pe gaură, flutură în văzduh și pieri. — A plesnit purcelul, strigă un copil. — Ba vreo șoimană de ... aur pe care îi aruncase el în două părți ale lumii. Și frica, frică, dar omul, om. Ce se socoti el? "Dar dacă aș mai scoate ceva din pungă până să scap de ea?" Și luă banii, și un pumn îl aruncă spre miazănoapte și altul spre miazăzi. Și din miazănoapte ...