Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCHIMBA POZIȚIA

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 57 pentru SCHIMBA POZIȚIA.

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională de Mihail Kogălniceanu Domnilor, După priveliștea lumii, după minunile naturii, nimică nu este mai interesant, mai măreț, mai vrednic de luarea noastră aminte decât Istoria . Istoria, domnilor mei, după zicerea autorilor celor mai vestiți, este adevărata povestire și infățișare a întâmplărilor neamului omenesc; ea este rezultatul vârstelor și al experienței. Se poate, dar, cu drept cuvânt, numi glasul semințiilor ce au fost și icoana vremii trecute. Karamzin, în alte cuvinte, o numește testamentul lăsat de către strămoși strănepoților, ca să le slujească de tălmăcire vremii de față și de povățuire vremii viitoare. În această privire atât de importantă, istoria, după Biblie , trebuie să fie, și a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor și a fieștecărui om îndeosebi; pentru că fieștecare stare, fieștecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la fapta bună. Domnitorul, prin istorie, se deșteaptă la nobila ambiție de a face lucruri mari și drepte și, prin urmare, de a trăi în viitorime. Lauda neștearsă și ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... admiră, îl iubește Parc-ar fi căzut din cer! Ha! ha! ha! ha! Va veni însă o vreme, Nu te teme, Când părerea-ți vei schimba, Ha! ha! ha! ha! ZULNIA (Arie) În zadar, orice vei zice! Îl iubesc cu mare dor, Sunt răpită, sunt ferice, Sper un mândru viitor; Da ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... admiră, îl iubește Parc-ar fi căzut din cer! Ha! ha! ha! ha! Va veni însă o vreme, Nu te teme, Când părerea-ți vei schimba, Ha! ha! ha! ha! ZULNIA (Arie) În zadar, orice vei zice! Îl iubesc cu mare dor, Sunt răpită, sunt ferice, Sper un mândru viitor; Da ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice Extract din istoria misiilor mele politice de Vasile Alecsandri Cuprins 1 Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora 2 Napoleon III - Trei audiențe la Palatul Tiuilleriilor 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 Misia mea la Londra - Mareșalul Pelissier - Lordul Malmersbury 4 Prințul Napoleon - Contele Kisseleff — Marchizul de Vilamarina — Cavalerul Nigra — Baronul HĂ¼bner — Dnul Thouvenel — Lamartine Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora Sunt acum nouăsprezece ani, un mare entuziasm înflăcărase inimile românilor! Cuvântul magic de unire răsuna în toate gurile. Hora Unirii se cânta, se dansa de poporul întreg și fiecare om își uitase nevoile pentru ca să se îngâne voios cu sperările unui viitor plin de ademeniri. Eu însumi, părăsind câmpul înflorit al literaturii și aruncându-mă în torentul ideilor politice, îmi culcasem muza în fundul unui portofoliu ministerial și o acoperisem sărmana! cu un teanc de hârtii oficiale, de memuare, de note consulare etc., etc. Voturile unanime ale Camerelor din Iași și din București înălțând pe tronurile Moldovei și Valachiei pe colonelul Alexandru Cuza, noul Domn găsi de cuviință a trimite Cabinetelor europene acea memorabilă declarație prin care zice că: ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele Istoria ideilor mele [1] de Alexandru Dimitrie Xenopol I. E. Torouțiu, Studii și documente literare . Vol. IV. Junimea. (București: Inst. Arte grafice Bucovina, 1933), pp. 368-428 Note de Torouțiu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Izvoare 12 NOTE I A RIRIA Comment veux tu que Je comprenne Quand mon amour est si gĂ©ant Quand il me tire du nĂ©ant NĂ©ant de l'âme oĂ¹ j'ai vĂ©cu Jusqu'Ă  ce que je t'ai connu? Comment veux-tu que je comprenne? 6 AoĂ»t 1901 Vörishofen [2] Mai mulți oameni, cari au găsit hrana sufletului lor în lumea cugetării, au scris amintirile vieții lor personale. În paginile ce urmează stau cuprinse acele ale desfășurării zilelor mele, însă privită aproape numai din punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența

... a unui palat pe lângă care treceam și, aruncând un țipăt și întinzând mâinile spre ea, îmi zise: -- Ai văzut-o? Speriat de dramatica sa poziție, ridicai ochii, dar nu văzui nimică la fereastră. -- Ce vrei să v[...]l întrebai; perdeaua este trasă. -- Nimic, îmi răspunse el, făcându-se roș pe ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone Două primadone de Constantin Stamati-Ciurea I Dona Burakova Știut este că oamenii bătrâni, osteniți de o viață îndelungată și dormitând pe ruinele trecutei lor activități, necontenit se plâng de starea prezentă și laudă ceea ce a fost. Ei cu oareșicare deo­sebită stimă își aduc aminte de acel timp, și epilogul convorbirii lor se sfârșește mai totdeauna cu o tristă oftare adresată suve­nirelor anilor trecuți. Tânăra generație, din respect către părul cărunt, nu contrazice, ci cu ironie zâmbește pe furiș, ascultă flecăria și gândește... oare ce gândește? D-ta, cititorule, dacă ești tânăr, știi ce gândește. Știi bine că toți moșnegii sunt guralivi, știi că ei măcar prin aduceri aminte își mai mișcă simțirile paralizate de greutatea anilor și a ne­putinței, punctul de unde nu-i departe ultima stațiune a omului bătrân, mormântul ce se află într-un pustiu imens fără verdeață, la care ajunge trecând peste colina de flori a tinereții. Deci poves­tirea întâmplărilor din tinerețile trecute nu o dată este intere­santă, și junimea o ascultă cu plăcere. Vă ofer, așadară, și eu un episod din întâmplările mele, pe când ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

Constantin Negruzzi - Negru pe alb Negru pe alb de Constantin Negruzzi Scrisori la un prieten Cuprins 1 Scrisoarea I 2 Scrisoarea II 3 Scrisoarea III 4 Scrisoarea IV 5 Scrisoarea V 6 Scrisoarea VI 7 Scrisoarea VII 8 Scrisoarea VIII 9 Scrisoarea IX 10 Scrisoarea X 11 Scrisoarea XI 12 Scrisoarea XII 13 Scrisoarea XIII 14 Scrisoarea XIV 15 Scrisoarea XV 16 Scrisoarea XVI 17 Scrisoarea XVII 18 Scrisoarea XVIII 19 Scrisoarea XIX 20 Scrisoarea XX 21 Scrisoarea XXI 22 Scrisoarea XXII 23 Scrisoarea XXIII 24 Scrisoarea XXIV 25 Scrisoarea XXV 26 Scrisoarea XXVI 27 Scrisoarea XXVII 28 Scrisoarea XXVIII 29 Scrisoarea XXIX 30 Scrisoarea XXX 31 Scrisoarea XXXI 32 Scrisoarea XXXII Scrisoarea I (Primblare) Mai 1837 După ce trece Podul Iloaei — mișeniță de judani stremțoși și puturoși — călătorul respiră mai ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu te ...

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

Constantin Negruzzi - Amintiri de juneţe Amintiri de junețe de Constantin Negruzzi Cuprins 1 CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE 2 ZOE 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 O ALERGARE DE CAI (СКÐ�ЧКÐ�) 3.1 I - O ALERGARE DE CAI 3.2 II - OLGA 3.3 III - TRISTEȚĂ 3.4 IV - CÂTEVA RĂVAȘE 4 AU MAI PĂȚIT-O ȘI ALȚII 5 TODERICĂ CUM AM ÎNVĂȚAT ROMÂNEȘTE Pe când uitasem că suntem români și că avem și noi o limbă, pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că atunci între ei se plodea geniul, ședeau triști și jăleau pierderea limbii, uitându-se cu dor spre Buda sau Brașov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfârșit, și din când în când câte o broșură învățătoare meșteșugului de a face zahăr din ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>