Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru REVĂRSA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 259 pentru REVĂRSA.
Alexandru Vlahuță - Luna și noaptea
Alexandru Vlahuţă - Luna şi noaptea Luna și noaptea de Alexandru Vlahuță Luna Noapte, tu ești sclava neagră a veciei, iară eu Sunt regină. De pe tronul întunericului tău, Revărs valuri de lumină; ș-un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. Fără mine, neștiută, vecinic ai fi pribegit, Ca un ghem de întuneric dat de-a dura-n nesfârșit. Umilită, pleacă-ți fruntea și-naintea mea te-nchină. Noapte, sunt a ta regină. Noaptea Lună, tu ești sclava albă, fulg ursit în veci să meargă. Eu, mai veche decât vremea, și decât lumea mai largă, Neclintită-s, și nici cuget că-n cuprinsul țării mele Furnică popor de stele. Și de n-aș fi eu să-mbrobod fața ta-n ștergar cernit, Dacă n-aș fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai fi lucit. În genunchi dar, a mea poală pleacă-te a-mi săruta, Lună, sunt regina
Alexei Mateevici - Ţara Țara de Alexei Mateevici În versul cântecelor poporane Se închină țărănimii basarabene Frunză verde grâu de vară, Ce-i frumoasă a mea țară! Țara mea nemărginită Cu verdeață-mpodobită. Cât cu ochii-n zări cuprinzi, Țăruleano, te întinzi, Strălucind în ape-oglinzi; Cât cu ochii dai și vezi -- Tot câmpii, păduri, livezi, Șesuri, văi frumoase, sate, Pâini în brazde semănate, Munți și dealuri-nalte, vii, Depărtări largi, albăstrii. Primăvara — numai floare În câmpii mirositoare. Vara — aur tot turnat Până-n zare revărsat, Aur viu de pâine coaptă -- Munca țărănimii dreaptă. Trece vântul prin ogoare, Dă pământului răcoare Și se duce pân'în zări Și răzbate-n depărtări. Păsări cântă-n ceruri sus, Tot zburând înspre apus. Pelin verde, iarb-amară, Măiculiță, scumpă țară, Mândră ești tu și frumoasă; Mândră ești tu la vedere, Of! Dar nu ești norocoasă, Zaci în vecinică durere; 'N lacrimi tu te scalzi și jale, Pân'în vârfurile tale, -- Lacrimile fiilor, Necazul copiilor. Cât ești, maică, tu de mare, Gemi tot în nevoi amare, Cât ești de nemărginită, Tot atât și necăjită. Veneticii, țară dragă, Te mănâncă toți la clacă, Îți iau bogățiile Și-și lățesc ...
Alexei Mateevici - Mântuirea Mântuirea de Alexei Mateevici Se risipise al binelui cuvânt Din mintea-nnegurată de păcat; Dar miluirea Ta ne-a mângâiat Cu așteptarea ceasului cel sfânt. Prin mila Ta cea sfântă dat ne-a fost Să Te zărim în patul Tău smerit, Departe-n luminosul răsărit, De unde-ai arătat al vieții noastre rost. De unde-ai revărsat viață nouă-n noi Și ne-ai trimis lumina Ta din cer Spre-a mântui viețile ce pier, Mult necăjite-n rele și nevoi. Și cum o zare lină într-un pustiu Se-nalță și tot crește luminând, -- Așa pătrunde-n minte și în gând Credința într-aceia cari Te știu. La strălucirea stelei din senin, Trezitu-s-au nădejdile pe rând, S-au luminat și inimă și gând, Cu Tine s-a-nfrățit tot sufletul strein. La-mpărăția dragostei de veci Adus-au toți Puternicului dar, Ștergând și urma lacrimii de-amar Și-nfierbântându-și gândurile reci. Altar frumos ți-ai ridicat în ei Punându-i jertfă inima din piept, Spre liniștirea sufletului drept Și spre-a-ndrepta pe oamenii cei răi. Și fumul sfânt ce suie-ncet ...
Alexei Mateevici - Pe Varava ori pe Hristos%3F
Alexei Mateevici - Pe Varava ori pe Hristos%3F Lucea Ierusalimul, scăldat în focul mare Al razelor de seară într-a lor fierbințeală Și râuri de lumină de aur, ca o mare Se revărsau din ceruri, spoind cu aureală Zidirile înalte și verzile grădini, A căror cărturarii bogați erau stăpâni. Pe uliți prăfuite, arzând de asfințire, Nu încăpea norodul cel mult și zgomotos, Apusul roșiatic în marea de lucire Înfierbânta și drumul cel aspru și pietros. Era de nerăbdare mulțimea toată plină, Umplea cu glasuri multe apunerea senină. Cu îndoială mare Pilat-nainte-i vine: ,,Pe cine? Pe Varava sau pe Hristos să-L las?" Răspunsu-i-a un tunet — strigări de ură pline: ,,Varava fie slobod, iar cel ce a rămas, Cel ce-mpăratul nostru pe Sine se numește, Pe-acest nazarinean tu ia și-L răstignește!" Încununat cu spinii, sub uriașa cruce, Nu-aude El blestemuri și strigăte viclene: Privind la toți cu milă, la răstignit se duce Iertând chinuitorii cei răi, izraeltenii, Iar ei de prin ogradă, ascunși pe după chedri, Ei fără rușinare azvârl într-însul pietre... Dar iată și Varava. Cu cântece, cu tropot Norodul îl ...
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu-aste vorbe răsuna: "O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,- ...
Alphonse de Lamartine - Toamna (Lamartine)
Alphonse de Lamartine - Toamna (Lamartine) Toamna de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc; Singuratica cărare, uitat pășind, o citesc. A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit, Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit: Este al unui prieten tristul rămâi sănătos , Este zâmbirea din urmă genei ce, lăsată-n jos, Moartea vine s-o închiză, mai mult a nu s-ardica. Așa orizonul vieții gata fiind a lăsa, A lungilor mele zile nădejdea slabă plângând, Mă mai întorc înc-o dată și, nesățios cătând, Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ...
Andrei Mureșanu - Mintea (Andrei Mureșanu)
Andrei Mureşanu - Mintea (Andrei Mureşanu) Mintea de Andrei Mureșanu Te măresc ființă fără de-nceput Pentru tot ce vede ochiul meu sub soare, Pentru tot ce dreapta-ți sântă a făcut, De la om și feară, până l-acea floare, Carea vegetează numai un minut! Ce mă face însă, ca să te ador Este mintea, Doamne, care-mi strălucește, Ca și un luceafăr, în al nopții nuor, Și-n vuietul lumii blând mă însoțește, De când văd lumina, și până când mor! Ea-mi conduce pașii, să mă pot feri De leu și de tigru, care varsă sânge, De foc și de apă, ce m-ar nimici; Ea mă luminează ca să știu resfrânge Cursele dușmane, verunde vor fi. Ea departă ceața de la ochiul meu, Ca să nu amestec credința deșartă Cu credința dreaptă, într-un Dumnezeu Care o propuse simplu fără ceartă Ca la frați din fire, însuși fiul său. Seculi se-nchinase genul omenesc Soarelui și lunei, stelelor pompoase, Până când să vie dascălul ceresc Ce prin suferirea morții glorioase A plântat în lume spirit creștinesc. În deșert se-ncearcă ai nopții argați Să revarsă umbră în loc de lumină, Ură-n ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a scos din ispite; dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele să fie retras, Să-nfrunte-orice patimi, să-ndrepte al său pas. O! cât de plăcută și împodobită E fiica Acelui de sus împărat În față-i blândețea este zugrăvită, Cuvântul ei dulce, lin și măsurat! Virtutea și cinstea pre ea o slăvesc, Căci fiii dreptății dreptatea iubesc. S-ascunde de dânsa urâta minciună, Ce este izvorul relelor voinți, Triumfă printr-însa numai fapta bună, Și-n mâinile sale poartă biruinți. Așa când răsare soarele lucind, Revarsă lumină pre noapte gonind. Noroadele ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dorul (Hadeu)
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dorul (Hadeu) Dorul de Bogdan Petriceicu Hasdeu I Privind tăcuta undă, Pe gânduri am rămas: Cât este de profundă La fiecare pas; Și totuși izvorăște Din depărtate văi, Apoi se risipește Prin mii și mii de căi! Asemenea-i și dorul În pieptul meu sădit: E depărtat izvorul Din care mi-a venit, Și-n multe lumi străine Cărările-i s-ascund, Dar revărsat în mine Cât este de profund! II Când razele din soare, Cătând iubirea jos, Pe-mbălsămata floare Aruncă voluptos Lumină și căldură, Eu mă gândesc uimit Că ele străbătură Un spațiu nefinit! Și dorul meu își are Un soare născător; Un cer fără hotare Străbate ș-al meu dor; Dar prin întunecime, Pe drumu-i răcoros, El vine din nălțime Și cald și luminos! III O rază diafană Și undele d-azur De nor și buruiană Lovindu-se-mprejur, O sferă-nveninată Înfruntă ne-ncetat, Dar flacăra-i curată Și valul e curat! Așa-i și doru-n lume! În negură și spin, Menite să-l sugrume, Rămâne tot senin; Nu simte și n-aude Sarcasmul trivial: Ispitele-i sunt crude Și-i pur ca un
Cincinat Pavelescu - Legile eterne
... somnu-i ce nu zburase încă, Apostolii strigară: Stăpâne, -o să pierim! Dar El deschise ochii. Privirea de lumină Asupră-le o clipă seninu-și revărsa. Și dulcea ei blândețe pe valuri când se-nclină, Ce pace peste inimi și ape se lăsa!... Și noi, munciți de groaza atâtor nențelesuri, Ne ...