Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru REPETA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 176 pentru REPETA.
George Coşbuc - Sonete de lux Sonete de lux de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I CURRICULUM VITAE Puțin ne pasă cine-i, al cui, și cum îl cheamă. El a trecut liceul cu cea mai slabă notă, Apoi s-a făcut actor. Dar fața-i idioată N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă. A-ntrat apoi în oaste și-a stat, cum bag de seamă, În lazaret trei toamne, pus bine de-o cocotă. Ieșind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă; Apoi s-a făcut pictor și-artist de panoramă. Cu timpul un istoric i-a dat să scrie copii, Dar nu știa sintaxa, scria ca-n timpul mitic S-a hotărât în urmă să-și deie ortul popii. S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic, Că l-au tăiat din ștreanguri, și-atunci ștergându-și stropii P-obraz, și-a dat de petic, fondând un ziar critic. II VIZITE Vrei tu să fii eroul saloanelor? Ascultă. Tot ce ...
George Coşbuc - Un basm Un basm de George Coșbuc "Va veni să vă cuprindă Un flăcău cu negre plete Și frumos cum nimeni nu-i; Voi fugiți să nu vă prindă! Ușa s-o-ncuiați la tindă, Că, de vă sărută, fete, Veți muri de dragul lui!" Și-a venit flăcăul, cică, Un voinic cum altul nu e! Și trei fete de-mpărat Grabnic s-au ascuns de frică, Numai fata cea mai mică N-a putut grăbit să-ncuie, Și-a rămas la sărutat. De-a murit, eu nu țiu minte. Acest basm mi-l spuse mama Adormindu-mă, de mult! Și-i mult basm de-aci-nainte, Și-am uitat a lui cuvinte! Ah, de-ați ști să-mi dați voi seama, Cum aș vrea să-l mai ascult! Vreau să știu, să știu sfîrșitul! A murit copila? Vine Iar flăcăul de-a plecat? Spuneți cum e isprăvitul? Ah, eu nu-nțeleg iubitul— Și s-a repetat cu mine Basmul fetei de-
George Ranetti - Rapsodia Dâmboviței
George Ranetti - Rapsodia Dâmboviţei Rapsodia Dâmboviței de George Ranetti D-rei Elena Văcărescu Unde-i bardul să repete, punând dreapta lui pe cruce, Că ești dulce și că cine te-a băut nu se mai duce?... Un poet spune cam multe. Pentr-o rimă, pentr-un fleac, El, senin, jertfește-o roză de hatâr’ unui dovleac, Și-o sonoră nerozie cu solemnitate-azvârlă! Adevăru-i că-ntre gârle tu ești cea mai proastă gârlă, Dâmboviță! Și Destinul a fost mare imbecil Când în București te puse și nu te-a pus la Mizil! [...] Apa îndeobște este prost lichid, nu mai e vorba: Scuza-i că din ea poți face baie ori o acră ciorbă... Însă niciodată apa nu s-a-nfățișat mai prost, Ca în Dâmbovița!... Lungă tocmai ca o zi de post, Cenușie și murdară ca manșeta unui june Pe care talentu-l-nalță și mizeria-l răpune; Dâmbovița parcă este un depozit secular Unde s-a strâns toata braga Principatului Bulgar! Sunt pe lume gârle care poartă-n undele lor pește, Altele p-a căror prunduri praf de aur stralucește. Mai sunt gârle ce au ...
George Topîrceanu - Fantezie de toamnă
George Topîrceanu - Fantezie de toamnă Fantezie de toamnă de George Topîrceanu Acesta-i un cântec pe care de mult Am vrut să vi-l cânt dumneavostră. Natura-l repetă cu aspru tumult. Acesta-i un cântec pe care-l ascult Cu nasul lipit de fereastră. Ca vechiul ceasornic cu muzică, port Cântare latentă în mine. Se pune-n mișcare un tainic resort Și-mi cântă romanța trecutului mort În freamăte lungi de suspine. Cu crengile ude și fără veșmânt Salcâmii la poartă se-ndoaie. Pe stradă se plimbă iernaticul vânt Și fluieră-n tactul aceluiași cânt Și plânge cu lacrimi de ploaie. În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, Începe să cânte întregul decor, — Ceasornicul bate măsura. Și-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt: Dulapul cu-o aripă frântă, Și patul, și soba, și scaunul rupt, Și vechile cadre cu flori dedesubt Se uită la mine și cântă. Ca undele mării izbite de dig Pereții-mprejur fredonează... Și numai o muscă surprinsă de frig Pe masă, alături de-un rest de covrig, Cu labele-n sus,
George Topîrceanu - Poșta redacției
George Topîrceanu - Poşta redacţiei Poșta redacției de George Topîrceanu Citește-mi oda și repet-o, Amicul meu necunoscut. Tu, colaborator in petto, Primește primul meu salut! De cum începe să vorbească Românul nostru e poet. Nu-i om în țara românească Să nu fi scris un triolet, O strofă p-un album de fată Sau cel puțin un acrostiș Pe care, tremurând, odată, L-a dat iubitei pe furiș... De-aceea fără supărare Noi îți întindem mâna, frate: A tale crime literare Mai dinainte-ți sunt iertate... De vrei să publici versuri nule, Vreo nuveletă, un articol, — Noi am luat măsuri destule Să te scăpăm de-acest pericol. Consemnul nostru e teribil: S-aduci întâi certificat Precum că ești inamovibil, — Profesor... popă... magistrat... Să-ți faci întâi o carieră, Ori cel puțin o sinecură, Ceva, un loc în atmosferă... Și mai apoi literatură. Credeam și noi odinioară Și poate astăzi credem încă, Deși iluziile zboară, — Că tot ce zboară se mănâncă... Da, zboară gândurile mele Și versul meu e-naripat, — Și-n loc să mănânc eu din ele, Pe mine ele m-au mâncat! Dar dacă simți arzând în ...
Gheorghe Asachi - Sirena lacului
Gheorghe Asachi - Sirena lacului Sirena lacului de Gheorghe Asachi Informații despre această ediție Imitație dupre o tradiție poporană. De la curtea unui sat, Prin preluca cea umbroasă. Întristat-au alergat Fata-Irina cea frumoasă ; De plîns ochiu-i roura, În vînt păru-i flutura. Cînd din luncă a trecut Unde-un rîu în lac s-afundă, Fata-Irina a stătut Și, uitîndu-se la undă, A ei dalbe mîni a frînt Și a zis acest cuvînt : „Voi, ce-n ist palat undos Locuiți, o, surioare, Bocetul meu cel duios Ascultați ș-a mea plînsoare ! Cel ce-amorul mi-a giurat, Aleu, azi m-a îngînat. Pe al nostru domnișor Am iubit cu duioșie, Trainic mi-a giurat amor, Că m-a lua de soție ; Dar credința a calcat. De soț ala ș-a luat. Fie deci el fericit C-o mai nobilă soție, Ce ambiți-a sortit, Dar la mine să nu vie, Să derîdă-acum și ea Plînsul și durerea mea ! Pentru-o fată ce-a perdut Fericirea-n ...
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn de Grigore Alexandrescu Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri. Cu vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu- ...
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Rîul înapoi se trage… munții vîrful își clătesc. Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, ...
Heinrich Heine - Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă...
Heinrich Heine - Păduri şi cîmpuri se-nvesmîntă... Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 23 aprilie 1895 Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă Cu flori, — s-a desprimăvărat... Voioasă ciocîrlia cîntă Sus, în văzduhul fermecat. Tresare inima-mi pustie Din toropeala-i de mormînt, Și tu mă faci, o ! ciocîrlie, Să plîng încet, și trist să cînt... Ea-mi strigă gingaș din tărie: — ce tot îngîni acolo-ncet? — un cîntec, dragă ciocîrlie, Și-s ani de cînd îl tot repet ! Îl cînt pe cîmpuri vara-ntreagă, De mult durerea mi-l urzi, Și chiar, o ! ciocîrlie dragă, Bunica ta mi-l
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira
... clădi. Căci am iubit ca dânsa, și calda mea țărână De focul meu va arde, mormântu-mi va sălta: Dasupra-i păsărela cu dor va repeta Suspinele-ți ardente aci lângă fântână. E noapte-a mea dilectă, căci ziua-mi a apus. Când luna blând, senină prin ...
Ion Heliade Rădulescu - La Schiller
Ion Heliade Rădulescu - La Schiller La Schiller de Ion Heliade Rădulescu " "Între ai tăi ai fost, o, Schiller, și ai tăi nu te-au cunoscut" Este o viață moartă, precum ș-o moarte vie; Ci este și viața ce nu mai are moarte. Unii prefer pe una, și alții-și aleg alta. E tristă-a omenirii fatala, cruda soartă! Prin chinuri și privații, și lupte, și amaruri, Și deziluzii crude, pațiență-adamantină, Prin forță,-asalt eroic să ia Cetatea Sântă, Al cerului imperiu și vera libertate. Mult suferiși, o, Schiller, și luptă avuși mare! Căci lungă e durerea, și fericirea scurtă! Și strâmtă și spinoasă e-a cerului cărare! Și greu, inert e corpul! greu dreptul la viață! Du sarcina, o, suflet, du corpul după tine, În sus, pe calea strâmtă, cu filii, cu consoarte; Te luptă cu ananga, cu aspra neavere, Cu limbile de șarpe, cu ochi de vasilisc (Calomnia, minciunea, invidia, trădarea), Cu forța împilării, cu reaua tiranie; În sus! pe calea strâmtă nici apă, nici merinde, Nici unde să-ți pleci capul la frigurile lentei; Și luptă-te da prode! Avuși de adversariu pe om , ș-atât ajunge: Te iartă să-i ...