Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUNE ÎN SCENA

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 132 pentru PUNE ÎN SCENA.

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

... de câte o loje, tot fără bani. Apoi, gazetarul mai are ușa deschisă la toate repetițiile teatrului, precum și liberă trecere printre culise și pe scenă, unde se poate găsi foarte de aproape cu multe ademeniri. Mai pune la urmă că, îndeobște, gazetarul se află în strânsă legătură de prieteșug cu actorii, cu actrițele și mai ales cu întreprinzătorii și speculatorii de teatre, cu cari adesea, dupe sfârșirea spectacolului, merge la ... vitrega fire de orice daruri, un om ce de-abia poate să citească, și care s-a apucat de meseria aceasta pentru că în nici un chip nu era vrednic de alta, este “iubitul nostru artist, al cărui talent admirabil în atâtea ocazii ne-a încântat prin vestitele lui creațiuni de generâ€�. O actriță, ridiculă, necioplită, care nu poate vorbi pe scenă două vorbe de înțeles, care nu știe carte de loc, a cărei chemare în lumea aceasta era poate să fie o harnică cusătoreasă, sau și mai prost decât atâta, se numește “gingașa și eleganta Cutare, ce prin grațiile ... știut a ne smulge lacrimi în

 

Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini

... cărți, la care junele Paganini se deprinse atît de mult, încît, după ce pierdea tot ce cîștiga din concertele sale, ajungea uneori a pune în joc orologiul și bijuteriile sale. Odată, zice biograful său, anunțase darea unui concert, dar cu o zi mai nainte, ducîndu-se la jocul de cărți ... cele mai nobile din Genova. Această damă, fiind perfectă chitaristă, inspiră lui Paganini un mare amor pentru acest instrument, pe care îl cultivă cu succes în singurătatea unei vile unde trăia în retragere cu amanta sa. Devenind mai în urmă forte în esecutarea acestui instrument, găsea cea mai mare plăcere a compune sonate pentru violină cu acompaniamentul de chitară și apoi a le ... unde cu șapte ani mai nainte avusese cele mai strălucite succese, și anunță darea unei serate muzicale. Dar în seara concertului, cînd vru să iasă în avanscena teatrului ca să înceapă concertul, căzură amîndouă lumînările de la pupitru pe care era pusă muzica concertului ce voia să esecute. În fine, începu esecutarea, dar abia sună vro două-trei note și coarda de mi se rupse; acest incident pricinui un rîs omeric ...

 

Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă

... V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX PERSOANELE JUPÂN DUMITRACHE TITIRCĂ INIMĂ-REA , cherestigiu, căpitan în garda civică NAE IPINGESCU , ipistat, amic politic al căpitanului CHIRIAC , tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă SPIRIDON , băiat pe procopseală în casa lui Titircă RICĂ VENTURIANO , arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist VETA , consoarta lui Jupân Dumitrache ZIȚA , sora ei În București, la Dumitrache ACTUL I (O odaie de mahala. Ușă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părțile ușii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn și paie. La stânga, în planul întâi și-n planul din fund câte o ușă; în dreapta, pe planul al doilea altă ușă. În dreapta în fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea.) SCENA I JUPÂN DRUMITRACHE, în haine de căpitan de gardă fără sabie, și NAE IPINGESCU JUPÂN DUMITRACHE (urmând o vorbă începută): Iaca, niște papugii... niște scârța-scârța pe hârtie! 'I ... mă-ntorc iar comedii... IPINGESCU: Iar se uită la cocoane... JUPÂN DUMITRACHE: Ei! iac-așa m-a fiert fără apă toată seara... IPINGESCU: În ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul

... TANA: Cum era la trup? OANA: Micșor, dar trezea codrii cu chiotul lui... Când pășea se cutremurau oțelele pe el... Parcă-l văz... Îl am în ochi, în inimă, în suflet... Îl simț în mâini... Așa scutura pletele albe... Așa răsucea mustața... Așa aducea paharul la gură... DOAMNA TANA: După biruinți... OANA: Da, și toată viața, căci toată și ... schimba o pisică într-un câine credincios... Că de când veni contele Irmsky, mai foc... OANA: Contele Irmsky?... Hî... DOAMNA TANA: Ia-i sabia și pune-i fuste... să juri că e femeie... OANA: Subțire în talie, să-l frângi, și gros în șolduri... DOAMNA TANA: În șolduri?... Un spion plătit și de Sigismund și de Ștefăniță... Eh!... Dar tu, Oană, cum o duci cu Cătălin? OANA: Slavă domnului! DOAMNA TANA: Bine ... mătase, așa curgeau vorbele lui: vorba și învățătura... Și acum nenorocul s-auz pe domnul meu ca pe Ignatie robul, robul meu, când zice cea în loc de hăis și hăis în loc de cea. Boii trag zăpăcit, și carul mai mult merge prin șanț ca pe apa drumului... Vezi, Oană, cum se-ntunecă? Mâine va fi ... ...

 

Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte

... mare compozitor. Am observat cu o mare plăcere că gentila noastră cantatrice s-a convins că ceea ce o face să piarză mult în opinia publicului este asprimea timbrului vocei sale și de aceea se silește cît poate a-l îndulci. În celebra arie Un voce poco fa a făcut să auzim mai multe perioade muzicale vocalizate în adevăr alla Rossini . În duetul cu Figaro, Dunque io son la fortunata , ea a fost iarăși bine. Dară punctul în care a reeșit să atragă asupră-i atențiunea publicului a fost variațiunile scrise de Rode [2] pe o temă italiană, ce ... jos și a cîntat-o astfel că semăna cu o adevărată calomnie, prin care basul nostru a parodiat pe sărmanul Rossini în paguba unui numeros public ce înfruntase noroaiele capitalei ca să vie să-l asculte. Doamna Tognolati a fost bine în partițiunea de subretă. În arieta Il vecchioto cerca moglie ne-a dat ocaziunea să auzim cîteva note întonate, pronunțate bine și accentuate cu acurateță; în ...

 

Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea

... odăii o masă împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întâi, la stânga, o sobă cu ușa deschisă și cu câțiva tăciuni pâlpâind. — Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte; Efimița în camizol, fustă de flanelă roșie și legată la cap cu tulpan alb. Amândoi șed de vorbă la masă ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II ... plapumă ): Mițo, ai zis matale fetii să vie mâine mai de dimineață ca să facă focul ? EFIMIȚA ( stingând lampa ): Da. ( se-nchină și se așază în pat la dreapta ) ( Odaia rămâne luminată numai de flacăra tăciunilor din sobă ) LEONIDA ( după ce s-a învârtit în pat până să-și facă culcușul, cu satisfacție ): A! aașa! ( Un moment pauză, în timp ce fiecare se așază bine în așternutul său ) EFIMIȚA ( din așternut ): Și zi așa cu Galibardi, 'ai? LEONIDA ( asemenea ): Așa zău!... Ei! mai dă-mi încă unul ca el, și până ... nainte ) A adormit. SCENA II ( Coana Efimița se așază pe o ureche și adoarme și ea. — Unu după miezul nopții sună rar ...

 

Ion Luca Caragiale - Reformă

... de un șir întreg de învățături... ș. cl., ș. cl. Ministrul se încăpățânează... Spiritul secolului... lumina civilizației... demnitatea omului liber... ș. cl., ș. cl. — În fine, această reformă este absolut trebuincioasă: trebuie făcută, măria-ta!! — Bine, Mihalache dragă zise vodă biruit bine; s-o facem și p-aiasta! Au ... călcând de la Olt și până la podul lui Traian pe flori și aclamați de un popor întreg. Lume paradă entuziasm oltenesc banchet luminație. Seara în sfârșit, într-un târziu, cei doi iluștri amici sunt la gazdă împărtășindu-și impresiile. Cu tot zgomotul și entuziasmul, vodă n-a uitat ... gata a doua zi la șapte, spre a începe împreună inspecțiile de rigoare la autoritățile locale. Apoi m.-sa șoptește ceva în taină feciorului lui conul Mihalache un țigan de casă, care cunoaște bine tabieturile ministrului. Conul Mihalache, trebuie să știm, nu obicinuiește nici papuci, nici halat ... duci? — Ei! haide odată, Mihalache! zise scurt vodă. Haide odată, că m-ai plictisit: plec singur! Conu Mihalache, desperat, se aruncă după țigan, îi pune mâna pe guler, îl întoarce-n loc și-ncepe să-i arză câteva palme... moldovenești. Țiganul începe să urle. ...

 

Grigore Alexandrescu - O nuntă

... de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul ... nu-mi păru de refuzat, și peste puțin norociții nuntași văzură sosind o trăsură ocolită de dorobanți care făcea să se ridice de departe căciulile, în cinstea persoanelor de ei escortate. În ceasul când sosirăm, adunarea se dispoza a merge la biserică spre săvârșirea cununiilor. Un car cu patru boi și acoperit cu procoave sta ... gata pentru mireasă, care se și sui într-însul, însoțită de câteva bătrâne, mume, nune sau soacre, și îmbrăcată cu trei malotele, lux ce mărturisea în favorul stării părinților, dar care nu-mi pricinui mai puțină mirare, căci ne aflam în luna lui iulie și căldura era grozavă. Oricum va fi, mireasa se sui în car, după cum vă spusei, și plecă precedată, urmată și ocolită de cavalerii satului călări, împodobiți cu flori, înarmați cu pistoale. Aici poate așteptați să ...

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B ... tale, și dar... ROCHIA DE CATIFEA (iute) : Și dar, vii să mă poftești la cel dintâi contradans?... Primesc cu mare mulțumire. (Făcând loc pe canapea.) Pune-te lângă mine, că am să-ți vorbesc multe. AGHIOTANTUL (în parte) : Am pățit-o. (Se pune pe canapea, fără voie, și în vreme ce Rochia de catifea îi înșiră o mulțime de vorbe măgulitoare, el se posomorăște cu atât mai mult că zărește mai departe pe verișoara ... tânăr ca dnul X. Eu mărturisesc, fără sfială, că aș dori foarte mult să fiu geniul inspirator al unui compozitor sau al unui poet. CAVALERII (în cor) : Cuvintele dumnitale sunt în stare să ne prefacă pe toți în genii poetice și muzicale. DAMA DE LA CLAVIR: Nu știu, eu am fost pricina inspirării dlui X, dar știu că romanța d-sale mi-a ...

 

Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș

... bine, fie rău, Da-ne-ar sfântul Dumnezeu Un alt Ștefan la domnie, Să ieșim la vitejie!â€� Astfel toți raspund cu dor, Și adorm în somn ușor. II Focul tabării s-a stins, Neagra umbră s-a întins. Totul zace-n neclintire, În adâncă amorțire; Numai stelele sclipesc Și pe cer călătoresc. Miezul nopții s-a ivit Și prin lume-a răspândit Ceata visurilor ... zborul meu, Mult mai nalt va fi al tău!â€� Când un lanț întins de munți Cu-ai lui codri deși, cărunți, Se-nchinau voios în cale; Și din munte și din vale Zvon de glasuri cuvânta: „Să trăiești, măria ta!â€� Petre Majă, - adimenit, [7] Din somn dulce s ... oșteni Și trei cete de curteni. Mândrii-s bravii călăreți Pe-armăsarii șoimuleți! Strălucind la foc de soare, Ca-ntr-o zi de sărbătoare, Ei în tabără s-opresc Și lui Petru-așa grăiesc: „Petre-Majă-ntru mulți ani! Noi curteni și căpitani, Fost-am, fost trimiși cu bine Din ... însuși Petru era cunoscut sub numele de Majă, pănă a nu să sui pe tron. (n. V.A.) ↑ Subiectul acestei legende se găsește în ...

 

Cincinat Pavelescu - Patru epigrame

... Îi trebuia numai atât ca să-și completeze suta de lei, hotărât s-o piardă. Șaptezeci și cinci se și duseseră. Bancherul îmi spusese că în țara asta e o crimă să aibă cineva talent și că ar trebui să mă duc în străinătate, unde lucrurile de spirit sunt prețuite și răsplătite. Amicul meu să nu vă închipuiți că era Fabricius surprinsese această convorbire și voia să tragă ... se cheamă, în termeni de club, o chouete de Ă©cartĂ©, a primit din parte-mi, pe un petic de hârtie, aceste rânduri: În țara asta de nimic, Unde talentul e o crimă, Mai lesne-i de găsit o rimă, Decât cinci lei la un amic! Post scriptum: Am ... să câștige la Ă©cartĂ©, și să mă acopere de elogii; însă nu făcea gestul așteptat cu atâta nerăbdare de eminentul meu amic judecătorul. Acesta, în culmea supărării, mă apostrofează cu vorbele: Degeaba zice ăsta că ai talent, nu vezi că nu rentează? Până n-oi vedea banii, te declar lipsit ... să vorbească! Succesul a fost neîntrecut; judecătorul m-a declarat genial și, seara, s-a culcat cu multe parale în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>