Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUBLIC

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 390 pentru PUBLIC.

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... de alta, va fi înțeleasă și primită de societatea română, mai ales de juna generație, în mijlocul căreia trăim. Starea literaturei noastre și direcția spiritului public până la 1867 le-am analizat într-un șir de critice anterioare și le vom mai atinge în decursul cercetărilor de față. Din criticile științifice ...

 

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

... ale bugetului, va putea fi vecinic sau cu amortizație. Suntem pentru acest mod de despăgubire; el ar avea folosul de a crea creditul public, a pune în circulație valori necontestate și ușor de a se negocia, ar mai deschide nouă căi duhului speculației și ar ...

 

George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui

George Topîrceanu - Eminescu şi epigonii lui Eminescu și epigonii lui de George Topîrceanu Pentru generațiile care vin, Eminescu , așa cum ne obișnuisem a-l cunoaște, nu mai există. Există alt Eminescu — un poet inegal, adeseori mediocru și incorect, care-și repetă unele figuri și întorsături de cuvinte până la saturație. Aceasta se datorește tocmai unora dintre admiratorii lui entuziaști, care nu s-au mulțumit să-l admire de la distanță, ci s-au apropiat să-l pipăie, să se frece bine de el, pentru propriul lor lustru. Se știe cum a început infamia. A apărut întâi un volum timid de „postumeâ€� — adică poezii definitive care nu au fost publicate de poet în timpul vieții lui... Noi ne revoltam atunci că se dau drept „poezii postume de Eminescuâ€� și se pun la îndemâna publicului mare niște bucăți de versuri pe care Eminescu însuși le condamnase. Acele bucăți nu trebuiau să servească decât cercetătorilor speciali, pentru lămurirea personalității artistice și sufletești a poetului. A apărut apoi alt volum în care, printre poeziile definitive, publicate în timpul vieții, erau strecurate și câteva postume, fără indicația că sunt †...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... a necesitat; artisticește, dă pas actorilor să prepare mai în ticnă alte producțiuni, îi deprinde a studia mai bine rolurile, iar pe public a nu cere de la reprezentațiile pieselor alt decât o exhibițiune cât se poate mai îngrijită și mai proprie de artă teatrală, iar ... se joacă, decât cum se joacă. Că trebuiesc amândouă elementele, literatură și interpretație, să fie bune pentru a produce ceva perfect mulțumitor pentru public nu încape vorbă; dar tot asemenea nu încape vorbă că între două teatre dintre cari unul ar juca foarte bine o piesă destul de mediocră ...

 

Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi

Nicolae Filimon - Schiţe trase din viaţa şi scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi de Nicolae Filimon Celebrul maestru Verdi, devenind atît de mult popular prin frumoasele sale opere muzicale, socotim că n-ar fi de prisos pentru publicul nostru a avea oarecare noțiuni asupra vieții și scrierilor sale. Luînd de autoritate pe biograful său Bernani, arătăm că el se născu în anul 1814 în orașul Busseto din ducatul de Parma. Părinții lui nefiind în stare a face educațiunea acestui mare geniu, care încă din etatea adolescinții sale da semne de un gust decis și dă cele mai bune dispozițiuni asupra artei muzicale, un oarecare Provesi Ferdinando, nume necunoscut în arta muzicală, dar carele în calitatea sa de organist al bisericii din Busseto scrisese oarecare piese de muzică, care, după cum zic unii, nu erau lipsite de oarecare valoare, se însărcină a iniția pe junele Verdi în primele elemente ale muzicii. Peste puțin timp lecțiunele lui Provesi deveniră de neajuns acestui geniu îndrăzneț și viguros, care începuse a devina cele mai abstracte și mai minunate secrete ale artii. Atunci ...

 

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

... cultura română în timpul din urmă, asupra poeziei de salon și poeziei populare, asupra etimologismului d-lui Cipariu și Lepturalului d-lui Pumnul, asupra dreptului public al românilor după școala Barnuțiu și asupra limbei române în jurnalele din Austria. Aceste critice nu au rămas fără răspuns; însă toate răspunsurile, după obiceiul ... de a caracteriza întreaga cultură română din ziua de astăzi și, prin urmare, merită să fie relevate. Afară de aceasta, Transilvania este organul public al Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român, redactat de din cei mai cunoscuți bărbați ai noștri, de d. Bariț, și, întrucât reprezintă astfel floarea ... mai colorat, neadevăr în aspirări, neadevăr în politică, neadevăr în poezie, neadevăr pănă în gramatică, neadevăr în toate formele de manifestare a spiritului public. Cufundată până la începutul secolului XIX în barbaria orientală, societatea română, pe la 1820, începu a se trezi din letargia ei, apucată poate ... primejdioasă în această privință nu e atât lipsa de fundament în sine, cât este lipsa de orice simțire a necesității acestui fundament în public, este suficiența cu care oamenii noștri cred și sunt crezuți că au făcut o faptă atunci când au produs sau tradus numai o formă goală ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică

... ne vedem de cale. Cred, acum, doamnă, că sunteți ca și mine de părere, după atâta umblet și fatigă, să intrăm în acest elegant stabiliment public. Vom lua și noi ceaiul și vom fuma opiul, repauzându-ne puțin. Din fericire, acesta este tocmai locul public de predilecțiune al tutulor notabilităților chineze din Tâmpitopole. Este adevărat, nicăieri aici nu se servă ceaiul în mai bună calitate. Să intrăm. Priviți pe chinezii ...

 

Ion Luca Caragiale - Un incident de senzație

Ion Luca Caragiale - Un incident de senzaţie Un incident de senzație de Ion Luca Caragiale Pe la mijlocul veacului trecut, s-a petrecut în Germania un incident de mare senzație — am putea zice un mare scandal bisericesc — despre care găsim, într-o publicație de pe vremuri, niște documente ce, poate, vor interesa pe cititorii noștri... Uneori și scandalurile sunt interesante — chiar cele bisericești. Iată de ce e vorba. În catedrala vestitului oraș Trier, de pe râul Mosel, a fost expusă în anul 1844... „hlamida pe care a purtat-o mântuitorul când l-au dus la Golgota ca să-l răstignească pre el spre îndeplinirea scripturilor și spre a noastră, a nepocăiților, răscumpărare de blestemul păcatului strămoșesc..." Gazeta orașului Metz, în număru-i de la 20 septembre același an, scria următoarele: „Un litograf de la noi a cumpărat de 20.000 franci stofă de mătase, pe care s-o taie în bucăți ca să tipărească pe ele desenul «hlamidei». O singură casă de comerț tot de aici a vândut în aste trei săptămâni 80.000 de medalii cu chipul fecioarei; ...

 

Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj

Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj de Alecu Russo Fiecare revoluție trebuie să nască un adevăr pe lume, și fiecare criză prin care a trecut omenirea a produs un bine sau germenul unui bine, dar nimic până acum nu a putut să desființeze falsul patriotism. Falsul patriotism este masca egoismului în timpurile de tulburare. Aceia care speculă libertățile popoarelor, care nu au alte principii decât interesul personal, alt Dumnezeu decât pe sine însuși, altă profesie de credință decât noi prin noi și pentru noi ; aceia care nu cred nici în popor, nici în libertate, nici în sacrificiuri, nici în devotament, se acoperă cu haina patriotismului în zile de lupte, în zilele cele mari ale popoarelor. Ei par că fac sacrificiuri, dar nu sacrifică nimica, ci pun la dobândă. * Frazele sunătoare ale acelor ce grăiesc mult ascund adeseori precugetări urâcioase. Adevărații oameni ai poporului, aceia care gândesc ca dânsul, vorbesc puțin, lucrează cât pot și plâng, când alții tot grăiesc! Poporul suferă și geme, poporul lucrează, poporul nu grăiește decât prin tăcerea lui. Când adevărații oameni ai poporului au grăit și cu umărul poporului ...

 

Alecu Russo - Mihai Cuciureanu

... cercări", căreia în curând a urmat și o a doua ediție sporită și care a fost bine primită de public. La acest prilej prințul atunci stăpânitor Mihail Sturza, cunoscând mai de aproape bunele sentimente (ale) acestui june, a voit a-l ...

 

Alecu Russo - Poetul Dăscălescu

Alecu Russo - Poetul Dăscălescu Poetul Dăscălescu de Alecu Russo România literară, Zimbrul, în urma Steaua — care are toate simpatiile noastre pentru călduroasa și folositoarea sa redacție, deși limba ei bate prea în franțuzie, — și mai mult o broșură tipărită în Îași în anul acesta, au făcut cunoscut publicul cu talentul dlui Dăscălescu — un talent drept și adevărat național, că se tălmăcește cu limba, năravurile și durerile românului. De la ivirea broșurii dlui Dăscălescu au trecut vro șase luni, și în zadar am așteptat ca magistrații și areopagele să-și deie socotința spre a opri sau a îndemna publicul; dar areopagele au fost mute, și critica a tăcut până astăzi. Prin critică nu înțelegem numai aceea care bate fără cruțare frazeologia, sărăcia ideilor, pedanteria și obiceiurile literaturilor străine introduse cu patos în pământul român, dar critică sănătoasă, ce răspândește bunul, când vine ca acuma sub chipul poeziei dlui Dăscălescu, română până în cap; și pentru că poezia astă e română și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoniană, de aceea este totodată și frumoasă de limbă, limpede de idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem; și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>