Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIVIRE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 611 pentru PRIVIRE.
Cincinat Pavelescu - Frica poetului
Cincinat Pavelescu - Frica poetului Frica poetului de Cincinat Pavelescu Te iubesc adânc, copilă, și de mult Dar niciodată N-am lăsat un gest să spună Dulcea taină ce mă-mbată. Tânără, copil aproape, E mai bine să nu știi Ce dureri nenchipuite Ard iubirile târzii. Noaptea însă, când voința Și gândirea aiurează, În odaia mea te-aduce Visul meu și te-ntrupează. Simt cum vii și cum te-apropii, Tremuri toată și te-apleci; În privirea mea tot gândul Și destinul să-ți îneci. Apoi mijlocul subțire Ți-l mlădii ca-ntr-o gavotă, Și nu știu pe pian sau buze Rătăcește-ntâia notă... De când visurile astea Cu beția lor mă-nving, Fug de tine, mâna albă Chiar mă tem să ți-o ating. Și mi-e frică deodată, În privirea ta cuminte Să nu văd, cuprins de groază, Că și tu ți-aduci
Cincinat Pavelescu - Legile eterne
Cincinat Pavelescu - Legile eterne Legile eterne de Cincinat Pavelescu Isus dormea. Pe valuri urla o vijelie Și-apostolii văzându-l dormind nepăsător, Priveau cu înfiorare când cerul în mânie, Când apa, zbuciumată ca sufletele lor. Lopețile scăpară din mâinile-obosite Și barca fără cârmă, prin haos lunecând, Pe chipurile pale de groază chinuite Cădea lumina stinsă a ultimului gând. Isus dormea. Și spaima cât apa de adâncă Îi prefăcuse în biete năluci de țintirim, Și îndârjiți pe somnu-i ce nu zburase încă, Apostolii strigară: Stăpâne, -o să pierim! Dar El deschise ochii. Privirea de lumină Asupră-le o clipă seninu-și revărsa. Și dulcea ei blândețe pe valuri când se-nclină, Ce pace peste inimi și ape se lăsa!... Și noi, munciți de groaza atâtor nențelesuri, Ne rătăcim pe marea gândirilor adânci, Luptăm cu vijelia eternelor eresuri, Bărci searbede, izbite de maluri și de stânci. Aici orbiți d-un fulger, aici prin întuneric, Ne zbatem spre o țintă ce-n vis o-ntrezărim. Ani lungi ne minte umbra amorului himeric Și-n veci ne chinuiește durerea că murim. E calm doar înțeleptul. Doar El din norul ceții Privirea liniștită pe valuri și-o așterne, Știind că ...
Cincinat Pavelescu - Se roagă cartea...
... Cincinat Pavelescu - Se roagă cartea... Se roagă cartea... de Cincinat Pavelescu Aruncați-mi o privire-ndurătoare! Biet volum, uitat de vreme și de lume, Fără scoarțe, fără titlu, fără nume... Sunt ruina unui secol care moare. Poate sunt o carte ... sorbit aceste pagini altădată... Câte inimi n-a făcut oare să bată Versul meu ce plânge trist ca o vioară? Aruncați-mi o privire
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi) La Maria de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr 10, august 1839 Cât e de crud, să te-afli între ai tăi străin! Eliad , Visul Copilă tinerică, frumoasă ca plăcerea, De ce voiești să afli cumplitul meu necaz? Ah! numai aste lacrimi îmi pot curma durerea. Când vin ca roua dulce de-nundă-al meu obraz. Întrebi care e chinul ce darmă-a mea junie? De ce privirea-mi tristă se pleacă spre pământ? Amara mea durere, ah! nime nu o știe, Și nime nu va ști-o păn-voi intra-n mormânt. O inimă ce simte e vrednică de jale, Ca floarea cea plăpândă ce crește pe-un țărm sec, A patimilor vifor uscând frunzele sale, O lasă veștezită de-o calcă toți câți trec. Nici ura, nici amorul, nici lumea-nșelătoare Ce ne-ncetat m-adapă cu fiere și venin, Nu pot să facă altă decât să mă omoare. Dar însă... nu-s aceste ce-mping al meu suspin. Aceea care trista-mi viață-nourează, E un secret ce zace în inimă-mi ascuns, Iar raza bucuriei în veci nu-l luminează, Și dulcea mângăiere în ea ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
... de orizonul nostru. Cu ce nătângie ne ținem de cele mai mici suvenire! Ce înrâurire au asupra noastră o melodie nesimțitoare poate pentru toți, o privire a cerului, vederea sau mirosul unor floricele pe care alții le calc în picioare cu nebăgarea de seamă. Așadar, mă veți ierta că ...
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel) Mihail Kogălniceanu de Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul [Sibiu], IX, 22 16 nov. 1910, p. 532—534 Ce farmec trist au colecțiile vechi, efemerele de o zi, foile grabnic tipărite ca să arunce o știre senzațională, o telegramă care a făcut ocolul lumii, o întîmplare stropită cu sînge și cîte alte fărîme din viață. Așa, răsfoiam mai ieri colecția prăfuită a unui jurnal ce poartă data anului 1877, și o melancolie nestăpînită mă cuprinsese, cetind întîmplările trecute, dînd peste nume ce au pasionat opinia publică și peste anunțuri de prăvălii vechi. Filă peste filă se așeza, zi peste zi, an peste an, păstrînd în ele, ca în niște pături sedimentare, urma unei vieți care a fost. Și iată că printre atîtea știri și fapte diverse, printre telegramele ce vădeau starea febrilă de care era cuprinsă lumea în apropierea războiului, am dat peste faimosul discurs al marelui Kogălniceanu, privitor la profesorii Universității din Iași. Pasionat, ca un vînător chemat pe o urmă, am rătăcit înainte în pădurea aceasta de hîrtie, ale cărei foi le-au scuturat rînd pe rînd anotimpurile. Și figura marelui om se înălța covîrșitoare dintre pagini, ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... mai lânged, o mai rumenită gură, N-ar avea mai negru părul, fruntea mai cugetătoare Zâmbetul mai mort pe buze, buza mai tăinuitoare... Tânjitoarea ei privire, printre umbre rătăcită, Pare-a urmări în zboru-i o vedenie iubită, Ce, pe căi nestrăbătute, dinainte-i vecinic fuge, Iar când doru ...
Elisabeta de Wied - Fluturi sărutându-se
Elisabeta de Wied - Fluturi sărutându-se Fluturi sărutându-se de Elisabeta de Wied Cu gene 'ncins-a ochii tăi Cel ce-a creiat din veci iubirea, Iar ei sclipiri de soare-au prins Și-un fulger umed li-e privirea. Cu drag eu genele-ți ating Cu genele-mi de tremur pline, Din ochi clipesc aprins și des – Și ast-fel te sărut pe tine. Bătând din aripi, când ne sunt Unite-aprinsele pleoape, E par' că soarele-ar luci Și 'ntr 'însul ne-am uita de-aproape. Atunci eu sorb în ochii mei Privirea ta, și mă 'mpresoară Scântei, un râu adânc de foc – Iar genele mi se scoboară. Se face noapte 'n jurul meu! Eu pier în stângerea clipirii, Bătând din ostenite-aripi, Topit de flacăra
Gheorghe Asachi - Cânele orbului
... de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire și dureri. Asta-i noaptea eternităței, un adânc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce nașterea-ți răpiră ochii, triste osândite, Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri... strein ... ți alină, lângă tine stând lipit. Este blând, dar cu-ndrăzneală, neadormit spre apărare, Și în urma ostenelei, mai duios în ascultare. Dulcea, trista lui privire, strigătu-i cel plângeros Trage-asupra-i cătătura trecătoriului duios; Și spre a-ți cruța durerea ca s-areți nenorocire, Se târaște pe ...
... în fântână atâtea frumuseți, Tovarășelor sale: ,,Veniți, le-ar zice-ndată, În crÄ›stalul acesta minune să vedeți. Voi sunteți prea plăcute, și dulcea-vă privire Inima mea o trage, mi-e drag să vă ascult; Dar vaz colo în apă un lucru peste fire, Un chip care vă-ntrece, și ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana Răsăritul lunii. La Tismana de Grigore Alexandrescu Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază A iubitei mele frunte cu vii umbre colora, O priveliște c-aceea ochii-mi n-au putut să vază, Lun-așa încântătoare n-am avut a admira. Și întâi, ca o steluță, ca făclie depărtată, Ce drumețul o aprinde în pustiuri rătăcind, În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată, Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind. Apoi tainicele-i raze dând pieziș pe o zidire, Ce pe muche se ridică, locaș trist, nelocuit, Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. Apoi glob rubinos, nopții dând mișcare și viață, Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând, Pe-ale stejarilor vârfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând, Lumină adânci prăpăstii, mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în vechime locuită De al ...