Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POVESTIT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 321 pentru POVESTIT.
Ștefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2)
Ştefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2) Toamnă de Ștefan Octavian Iosif Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la ferești, Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli, Te-nfiorezi de tristele-i povești... El povestește despre moarte foi Pe care le gonește ca pe-un roi, Ca pe-un convoi De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri, El stinge crini, și roze, și zambile, El frânge ramuri, Și plânge, și se tânguiește zile Întregi și nopți întregi, necontenit. Acuma stins și parcă ostenit Abia suspină, Ca plânsul violinei în surdină, Apoi își schimbă fără veste tonul Și-uimit l-auzi cum suie Din nou diapazonul Și șuieră, și fluieră, și vuie, Și vâjâie, și hohotă, și geme Într-un amestec înfiorător De bocet, și de vaiet, și blesteme! Ah, ce frumos, ce potolită vreme, Ce veac senin fusese până ieri! Ai fi crezut că firea amăgită De visul cald al somnoroasei veri, Așa bogată-n fermecate vise, Dormea, dar s-a trezit... Văzând fugită Vicleana vară care-o amăgise, Acum, când înțelege adevărul, Se zbate ca o mamă părăsită Și-n deznădejdea ei își smulge
Alecu Donici - Lupul bătrân Lupul bătrân de Alecu Donici Un fabulist al nostru ne-au povestit c-odată Se rânduise-n țară un lup nazâr pe oi, Dar cum ocârmuise, el încă nu ne-arată; Și ce isprăvi făcuse, ne lasă-a ghici noi. Așadar cercetarăm Și ne încredințarăm Că turma-ncredințată acestui nazâr mare, Prădată, ovilită, Călcată, spârcuită, Dup-o osândă lungă abia avu scăpare. Luat fiind în durăt, de-o laie de cotei, C-urechile plioștite, cu coada între vine, Nazârul lup cu fuga se duse-n țări străine, Abia scăpând de ei! Acum iar de-odată un vuiet se stârnește, Că după atâta vreme bătrânul lup dorește Să vie iar în țară, unde-i făgăduise Cârlanii să-l aleagă nazâr împărătesc. Se vede că Nazârul trecutul a uitat, Nu știe că coteii ce-atunci l-au alungat Acum sunt dulăi Și nu i-ar ședea bine La bătrânețe tocmai, să pață vro
... Spune-o... spune-o... ziserăm cu toții, apropiind caii noștri de ai lui. Românul își clătină pletele, ținti ochii săi vulturești pe vârful stâncii și povesti: — Stânca asta încununată cu plopi și mesteacăni, precum o vedeți, a fost martor unei întâmplări foarte jalnice, de care se pomenește la ...
Alexandru Macedonski - Rondelul lucrurilor
Alexandru Macedonski - Rondelul lucrurilor Rondelul lucrurilor de Alexandru Macedonski Oh! lucrurile cum vorbesc, Și-n pace nu vor să te lase Bronz, catifea, lemn sau mătase, Prind grai aproape omenesc. Tu le crezi moarte, și trăiesc Împrăștiate-n orice case, -- Oh! lucrurile cum vorbesc, Și-n pace nu vor să te lase. Și câte nu-ți mai povestesc În pustnicia lor retrase Cu tot ce sufletu-ți uitase Te-mbie sau te chinuiesc. -- Oh! lucrurile cum
Alexandru Vlahuță - Noapte de iarnă (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Noapte de iarnă (Vlahuţă) Noapte de iarnă de Alexandru Vlahuță Publicată în Flacăra , an I, nr. 16, 4 februarie 1912 Vîntul șuieră în noapte, vaiete bocesc prin ramuri, Întețit omătu-n spulber bate zuruind în geamuri; Vălmășag de glasuri strigă prin văzduh. Eu, la căldură, Povestesc singurătății — luînd vorbelor măsură — Cît de mici și cît de albe-s mîinile iubitei mele, Și ce dulce mi-e robia cînd mă-nlănțuie cu ele. Și cum stau așa-n migala rimelor viclene, iată Că în liniștea odăii simt, ca o suflare-nceată, Lunecarea unei umbre... Un moșneag îmi stă-nainte; Zgriburit de frig spre mine tinde mîinile lui sfinte, Ca desprinse de pe cruce — mîini de trudă și-ndurare, Mîini ce poartă semnul jertfei și-al durerii seculare — Și-nțeleg, fără să-mi spuie, cine-i, și de ce-a venit... Ca un vinovat, privirea în pămînt mi-o plec smerit, Și-n tăcere-ascult cum ninsul picură topit în păru-i... Veche temniț-a minciunii, sub ce adevăr te nărui ! Tot e nou. Pe-o lume nouă mîndru soarele răsare. Preot săvîrșind o taină în altar moșneagul pare; Iară mîinile ...
Alexei Mateevici - Când trece vântișorul
Alexei Mateevici - Când trece vântişorul Când trece vântișorul prin auritul grâu, Și-și leagănă verdeața pădurea răcoroasă, Din umbra dulce-a frunzei sub cerul albăstriu Voios îmi râde pruna cea dulce și gustoasă. Ori când de sub o tufă, în dulcea primăvară, În ceasul dimineții, în rumeneala serii Prietenos privește frumoasa lăcrimioară, Argintul viu scăldându-și în roua primăverii. Când pârăiașul rece, scurgându-se prin vale, Șoptind, mă acufundă în visuri și uitare, Povești îmi povestește de pacea țării sale De unde el pornește, cântând fără-ncetare. Atunci mai încetează a mea neliniștire, Speriată grija zboară din bietul piept al meu, Atunci pricep că este în lume fericire, Iar sus în cer albastru îl văd pe Dumnezeu. Mai
Alexei Mateevici - Cântarea slavei
Alexei Mateevici - Cântarea slavei Cântarea slavei de Alexei Mateevici Voi, munți singuratici, moșnegi cununați Cu stele în ceruri albastre, În leagănul vostru de codri păstrați În taină cântările voastre, Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând Din tainica voastră dumbravă Se-nalță cu fală în sus, proslăvind Nespusa a Domnului slavă. * În voi își deșteaptă plânsorile lor Pădurile-n toamna târzie, Pe când le apucă al luptei fior Și-a vântului groază, mânie, Și mare vi-i jalea, când vânturi străbat Prin tainica voastră dumbravă, Dar vifori, furtuni și chiar frunze ce cad Vă cântă a Domnului slavă. * La voi m-a adus în cărările ei A zilelor soartă săracă, Pădurea cea mândră din ani mititei Mi-a fost și iubită și dragă; Cântarea frumoasă din codrii bătrâni Dă strunelor mele viață; Și mândre povești din strămoșii creștini Truditul meu suflet învață, -- Povești — de pe când oameni sfinți locuiau Prin tainica voastră dumbravă, Povești — de pe când ne-ncetat proslăveau Nespusa a Domnului slavă. * Din văile voastre, în largul cuprins, Privirea mea zboară departe Și-n mintea mirată răsare aprins Fiorul măririlor moarte... Un ...
Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod
Antim Ivireanul - Prealuminaatului şi preaînâlţatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod de Antim Ivireanul Multe și despărțite sunt faptele și sfârșiturile a cugetului celui mulțemitor, prin mijlocul a cărora să adeverează fără de presupus cum că rămân întru neuitarea celor ce li s-au făcut binele. Toate facerile de bine ce au câșigat, iară mai vârtos și mai ales acĂ©ste doao: întâi mulțemita cea adevărată carĂ© să face din inima cea călduroasă prin cuvânt și-a dooa, oarecare daruri mici spre semn de cunoștință a datoriei ce li s-ar cuveni. Pentru aceasta dară și smerenia noastră, cunoscând cum că pentru multele folosuri și faceri de bine ce ai arătat și arăți măriia-ta de-a pururea cătră noi sunt datoriu nu numai să mă rog lui Dumnezeu, pentru fericita sănătate și buna întărire întru luminat scaunul măriei-tale, ce și veri cu ce alt mijloc ași putea să mă arăt cătră măriia-ta mulțemitoriu și voitoriu de bine atâta la cĂ©le sufletești, cât și la cĂ©le trupești. Drept acĂ©ia am vrut cu iubire de osteneală de am ...
Antioh Cantemir - Uliul, păunul și cioful
Antioh Cantemir - Uliul, păunul şi cioful Ne povestesc c-odată al păsărilor prinț A fost pierit. În locu-i trei păsări zburătoare La împăratul vultur cerea locul deschis, Păunul, uliul, cioful. Tustrei lămuritoare Cuvinte de dreptate au fost înfățoșat. Cu vitezia uliul fălindu-se, dă multe Dovezi despre războaie în care s-a luptat, Se laudă păunul cu penele-i plăcute, Iar cioful juruiește că noaptea fără somn În veci o va petrece, făcând și jurământ. Deci vulturul aleasă, pre care gândiți, domn? Pe ciof! — Și la aceasta așa își dă cuvânt; Că uliul deși este viteaz ș-a fost oștean, Nu are îndurare, e aprig și avan. El nu a dat dovadă de vreo faptă bună. Nici pe viitorie la dânsul nu e har, Căci dacă tinerețea cu slavă nu răsună, Apoi a vrâstei iarnă se trece în zadar. Păunul este mândru cu lungile lui pene, Dar cioful este pacinic, nu caută pricini, Se apără cum poate, și noaptea fără lene Nu doarme, priveghează. Stăpânitorii lini Și trezi pe când supușii în pace dormitează Mai multă fericire la ei
Anton Pann - Şoarecile Șoarecile de Anton Pann Un șoarece mare, anume Gherlan, Peste toată gloata fiind căpitan, Atît să mîndrise, precum povestesc, Încît își uitase neamul șoricesc. Și vrînd să se-nsoare, el nu gîndea alt Decît să ia fată de neam mai înalt. Cugetînd aceasta și tot cercetînd, Pe bătrinii șoareci mereu întrebînd, Află că mai mare dintre cîte sînt E soarele singur slăvit pre pămînt. Și precum să vede frumos, strălucit, Și fată întocmai are negreșit. Auzind, Gherlanul nu stă nicidecum, Ci cît mai în grabă s-au gătit de drum, Luă oaste multă, întocmi alai, Poruncind să 'poarle zaherea malai. Plecă către soare, împompat astfel, Șoareci ca lăcuste zbura după el. Mergînd zi și noapte, sfera au pătruns, Și la naltul soare s-au văzut ajuns. Soarele îndată pe mîndrul Gherlan L-au primit tocma ca p-un capitan. I-a vorbit cu cinstc și l-a întrebat: Să vie la dînsul cum s-a întîmplat ? Gherlanul atuncea compliment făcînd, Către el răspunse în asfel zicînd : -Luminate soare al naltului cer, De-ți fac supărare, iertăciune-mi cer. 'Eu sînt, cum știi bine, marele Gherlan, Care peste șoareci sînt azi ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Marele duce Marele duce de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev? Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ceea ce va rămâne din acest scriitor va fi criticul, sistemul, direcțiunea, iar nu artistul. Eram în toiul discuțiii când auzirăm un strigăt desperat: „Turki! turki!â€� Era Lomiliev; călare ; cu sabia scoasă; beat; abia se ținea pe cal; și gonea printre copaci; lovea cu sabia în ramuri și striga: „Turki! turki!â€� Îl cunoșteam. Învățase românește. Altă dată îi dasem ceva de băut și ne povestise mult din război. Cum ne văzu, își opri calul. Se munci cât se munci, și băgă sabia în teacă. Dăscălecă. Dăte drumul calului și ...