Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PORNIT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 666 pentru PORNIT.
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete
... uită o dată cu mare băgare de seamă și zări într-o depărtare nespusă o schinteie ce abia licărea. Atunci se dete jos și o porni într-acolo. Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, și pe care îl opri pe loc, ca ... ce-i făcu, se puse cu spatele la copaciul care i-l arătă viteazul și, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, și porni înainte, că n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale și întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meșii a ... cerului pe mântuitorul lor. Viteazul nostru, care văzuse și el lipsa capetelor, nu se frământa deloc cu firea, fiindcă se știa curat la inimă, și porni către curtea împărătească, ca să vază ce s-o alege cu capetele fără limbi, căci el înțelesese că aici trebuie să se joace vreo drăcie ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... încotro. Între acestea sosi și ziua nunții. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soția sa într-o căruță împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruța; se dete jos și se tăvăli în ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
Vasile Alecsandri - Mihu copilul I La dealul Bărbat, Pe drumul săpat, Merge hăulind, Merge chiuind Mihu copilaș, Mândru Păunaș, Păunaș de frunte, Copilaș de munte. [1] Merge el cântând, Din cobuz sunând, [2] Codrii dezmierdând Din cobuz de os Ce sună frumos. Merge cel voinic Pe-un murgușor mic Prin mezul nopții, Prin codrul Herții. [3] Mult e frunza deasă, Noaptea-ntunecoasă, Și calea pietroasă! Dar când se urca Și murgul călca Piatra scăpăra, Noaptea lumina, Noaptea ca ziua. Merge, mări, merge, Ș-urma li se șterge Printre frunzi căzute Pe cărări pierdute. Merge tot mereu Voinicelul meu, Din frunze pocnind, Codrii vechi trezind Și mereu grăind: ,,Hai, murgule, hai, Pe coastă de plai, Ce lași tu drumul Ș-apuci colnicul? Ori zaua te-apasă, [4] Ori șaua te-ndeasă, Ori frâul cu fluturi, Ori scumpele rafturi, Ori armele mele Ce lucesc ca stele, De duci așa greu Trupușorul meu?" ,,Zaua nu mă-ndeasă, Șaua nu m-apasă, Frâul nu mă strânge, Chinga nu mă frânge, Dar ce mă apasă Și-n drum nu mă lasă, Că s-ațin pe-aici Patruzeci și cinci, Cincizeci fără cinci De haiduci levinți [5] Duși de la părinți De când erau mici ...
Ștefan Octavian Iosif - Eroul de la K%C3%B6niggr%C3%A4tz
Ştefan Octavian Iosif - Eroul de la K%C3%B6niggr%C3%A4tz Eroul de la Königgrätz de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Umblam și eu, ca tot ciobanul, Cu fluierul pe lîngă oi, Cînd ne ochiră cu arcanul Pe mine ș-încă pe vreo doi — Și cătăniți — nu trece anul — Se face între nemți război. Departe, peste munți și ape, Cu oaste mare ne-am pornit, Și-n țara Praisului [1] , aproape De Cîne-Creț [2] , m-am pomenit. Chitea p-acolo să mă-ngroape Al naibii neamț... Dar ți-ai găsit ! Umblam fugar de-o săptămînă Prin codrii Praisului, flămînd ! Și uite-așa... Stam într-o rînă Subt un stejar și, îngînînd O doină, mă gîndeam la stînă, La munții mei... ce-o fi făcînd ! Era în nămiez... Da să m-adoarmă Foșnitul leneș din frunziș... Tresar... aud deodat-o larmă P-aproape, colea-n ștejeriș : Pun mîna repede pe armă Și iau pădurea-n curmeziș... Măi ! ce stau ochii să-mi privească ! Un vălmășeag de nemți luptau Pe-o pajură împărătească... Erau cîțiva de-o apărau, Și mulți voiau să le-o răpească ! Ajută-mi, Doamne, să le-o iau ! Ca ...
Ștefan Octavian Iosif - Furtuna (Ștefan Octavian Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Furtuna (Ştefan Octavian Iosif) Furtuna de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție A revenit albastrul mai ! Flori în grădină, flori pe plai Și flori la pălărie! Stau ca pe spini, stau ca pe foc ! E timpul numai bun de joc Și bun de ștrengărie... Grivei, tovarășul meu drag, Nerăbdător așteaptă-n prag S-azvîrl în colț ghiozdanul... I-e dor ca s-o pornim haihui : Mă dau mai bine-n partea lui, Că nu e mai tot anul ! O șterg de-acasă frumușel : Grivei cu mine, eu cu el, Și satu-n colb se-neacă... Intrăm în codru, și Grivei A-nnebunit de vesel ce-i : Mă mușcă, sare, joacă... Dă spaima-n vrăbii, latră-n vînt, Își face mendrele ; eu cînt, Și codrul lin răsună... Pe sus trec leneș nouri grei — Noi nici nu ne gândim la ei, Și doar aduc furtună ! Abia o creangă s-a mișcat, Și-n freamăt lung, neașteptat, Lumina-n zări se stînge... Un roi de frunze joacă-n drum — Tot codrul e-un vîrtej acum, Și eu pornesc a plânge... Alerg în jos, alerg în sus : Am rătăcit, ...
Alexandru Macedonski - Rondelul țiganilor
Alexandru Macedonski - Rondelul ţiganilor Rondelul țiganilor de Alexandru Macedonski Țiganii merg fără-ncetare -- Nu știu nici ei când au pornit, Dar se tot duc necontenit, Împinși de-o vecinică chemare. Cu galbeni ochi pierduți în zare, -- De când se știu, s-au pomenit -- Țiganii merg fără-ncetare Nu știu nici ei când au pornit. Mereu țigani, — cu mic, cu mare, Au tot născut ș-au tot murit -- Și tot spre visul nemplinit, Răpiți de-aceeași aiurare, Țiganii merg fără-
Alexei Mateevici - Munca noastră
Alexei Mateevici - Munca noastră Munca noastră de Alexei Mateevici Articol apărut în Basarabia nr. 59, 1906, semnat cu pseudonimul Fl. Măgureanu. Anul se sfârșește. Încă vreo câteva zile și el se va duce în vecinicie. Și iată dar că ne vedem la hotarul trecutului și viitorului nostru. Obiceiul omului este că, trecând o bucată de vreme din viața lui și el intră în alta, să prețăluiască și să judece cele trecute și petrecute de dânsul mai înainte, pentru ca în acest chip să afle cum se cuvine să-și poarte trebile în viața lui viitoare. Și, în adevăr, acesta este cel mai bun mijloc pentru dobândirea științei în ale vieții. De aceea și o tovărășie anumită de oameni, care și-a pus o țintă și ține negreșit să ajungă și să nimerească ținta asta, trebuie, din când în când, să se mai întoarcă cu fața înapoi și să mai caute ce urme a lăsat acolo munca lor îndreptată la ajungerea dorinței obștești. Și dacă munca lor este trainică și folositoare, apoi trebuie s-o urmeze și mai încolo tot ca și mai în urmă, iar dacă nu, să se silească ca să găsească chipuri mai ...
Dimitrie Anghel - În Luxemburg
Dimitrie Anghel - În Luxemburg În Luxemburg de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 6 aprilie 1903 Ți-aduci aminte, după ploaie, ce albe străluceau la soare Statuele străvechi și scumpe, și cât de drag ți-era cu mine, Să povestești, umblând sub ramuri, de viața moartelor regine Înmărmurite-n piatra rece de-o biată mână peritoare? Deasupra lor porumbii vineți roteau voioși din vreme-n vreme! Părea că lor li este dată grădina asta toată-n pază, Și-arar o lacrimă de ploaie, ca un diamant aprins de-o rază, Se desprindea, vuind un zgomot, din naltul unei diademe. În straturi florile-nclinate iar se-nălțau cu bucurie, Și-n cer, făr' de veste-atuncea lumina zilei liniștită Se preschimba în fel-de-fețe ș-o clipă sta ca aiurită, Pân să-și recapete cuprinsul din nou divina-i armonie. Pe sub copacii jilavi încă, roiau copiii cu grămada, Iar spre habuzul vechi, ții minte, cu fețele de plâns udate, Câți îngeri nu jăleau de soarta vreunei nave fărâmate Ce se pornise pe furtună cu pânze albe ca zăpada? Fanfarele sunau un zgomot înfiorând prelung platanii Sub umbra cărora voioase treceau eternele idile, Născute dintr-o sărutare și moarte după ...
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel) Într-un amurg de toamnă de Dimitrie Anghel Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini, topește formele și în toată mâhnirea aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă… Așa trebuie să fi fost la începutul lumilor, pe atunci când regnul vegetal stăpânea pământul. Arbori și plante uriașe, ierburi ori flori monstruoase, în aburii ce stăpâneau de-a pururi, trebuie să se fi strevăzut ca în fundul unui vis, sau ca o natură zămislită și căzută în adâncul unei ape. Și cum nu se auzea un cântec pe atunci, ori un tril sfios de pasăre, cum nu bătea un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte de senin sunt ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai ...
... străluciri tot așa de reci și de tăioase aruncau spre ochii celui ce-i avea ca și stofa ce și-o alesese. O vorbă rea porni de pe gura de floare, apoi obișnuitele cuvinte, vocabularul întreg ce-l auzise de-atîtea ori se dezlănțui nestăpînit. Îndurător privi el mai întîi, neputînd ...
Dimitrie Anghel - Garda imperială
Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama. Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu. Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți și tăcuți, cu micile noastre suflete călătoare ...