Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLEOAPĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 106 pentru PLEOAPĂ.
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma O primăvară la Roma de Dimitrie Anghel Primăvară, ce bine știi tu să-ți întinzi mătăsurile albastre deasupra caselor străvechi, să împodobești ruinele, să faci să strălucească albul statuelor și să redai viață celor ce așteaptă să vie soarele, ca să le încălzească mînile și obrajii din cari rumeneala sîngelui a dispărut! De la patul meu la fereastră, depărtarea mi se părea nesfîrșită ; ochii mei însă puteau să umble și priveau mersul tău biruitor, deslușeau trecerea ta deasupra arborilor, te urmăreau în zborul fulgerător al aripilor ce-și zugrăveau neastîmpărul răscolind seninul. Neputînd să-ți ies înainte și să te întîmpin, intrai tu la mine ca să-mi spui biruințele tale, în fragede și mirositoare mănunchiuri de viorele și de toporași, te așezai la căpătîiul meu, în albe și minuscule potire de lăcrămioare, îți afirmai ființa plecîndu-te grațios pe marginea cupelor de lîngă oglindă, în vesele și rîzătoare tovărășii de romanițe ținute de o mînă virginală, pătrundeai tu în odaia unde tînjeam bolnav, departe de țară și de toți ai mei. Glasuri de clopote aducea vîntul, rîsete clare îmi arunca din stradă, fericirea de a trăi mi-o ...
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată
... Fulgerătoare o rază trecu, și apa moartă și verde a oglinzii s-a aprins deodată, ca un ochi redeșteptat sub o pleoapă în care mijește un straniu gînd. Și cît ai clipi, treziți din nemișcarea lor seculară, deșteptînd odată cu ei umbrele drumeților obosiți de pe albul ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri impecabile, sfidează ; o pleiadă de morți, a căror pleoapă trebuie închisă pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers prea departe și vechiul ...
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare Zi de sărbătoare de Dimitrie Anghel Publicată în România ilustrată , IX, 3—4 dec. 1912 — ian. 1913. Apărută și în Minerva , IV, 1225, 16 mai 1912, p. 2. sub titlul "Kermessa". Eu credeam că numai pe mine mă întristează nourii și că numai eu sunt trist cînd nu se arată soarele, și nu bănuiam că cele ce mă încunjurau, lucruri ori dihănii, sunt aplecate șl ele spre un pesimism ciudat, cînd cerul se întunecă și e vreme de ploaie. Găini și rațe, îngîmfați cocoși și claponi cu arcuite pene, pestrițe picherițe, precum și emfatici și irascibili curcani trăiau într-o deplină frăție în curtea mea, în afară de puținii imaculați porci și alte multe lighioane. Pe streșeni, lumea celor mai sus cu o treaptă, porumbeii de-a pururi amorezați și în neastîmpăr, schimbînd după plac orizontul cu o bătaie de aripă, nu m-au făcut să cred niciodată că au melancoliile lor, și singurul, poate, care-mi da de bănuit în această republică, al cărei președinte eram de drept, era numai păunul văduv, care, neavînd cui să-și arate strălucirile și podoabele, tînjea și protesta în graiul lui strident de cîte ...
Elisabeta de Wied - Fluturi sărutându-se
Elisabeta de Wied - Fluturi sărutându-se Fluturi sărutându-se de Elisabeta de Wied Cu gene 'ncins-a ochii tăi Cel ce-a creiat din veci iubirea, Iar ei sclipiri de soare-au prins Și-un fulger umed li-e privirea. Cu drag eu genele-ți ating Cu genele-mi de tremur pline, Din ochi clipesc aprins și des – Și ast-fel te sărut pe tine. Bătând din aripi, când ne sunt Unite-aprinsele pleoape, E par' că soarele-ar luci Și 'ntr 'însul ne-am uita de-aproape. Atunci eu sorb în ochii mei Privirea ta, și mă 'mpresoară Scântei, un râu adânc de foc – Iar genele mi se scoboară. Se face noapte 'n jurul meu! Eu pier în stângerea clipirii, Bătând din ostenite-aripi, Topit de flacăra
Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...
Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ...
Gelu Vlaşin - 9:09 â†�â†� 8:50 9:09 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 9:20 →→ mușc dintr-un măr pata de culoare ascunsă-n buzunar dincolo de ușa liftului despuiatu-s-au gândurile altora dorm figuri de ceară atârnate la brațul tău stâng așteptând aer proaspăt să schimbe destinul camerei de perfecționare muzica subțire alungă păianjenul întins>>>>>>>>>>>>>> peste pleoape și antenele vecinului răscolesc cearceafurile amorțite în plictiseala celor care nu se mai știu lumina s-a stins printre mesageriile telefonului și nici întunericul nu te mai place (cu unghiile tale transparente și
Gelu Vlașin - Genunchiul drept
Gelu Vlaşin - Genunchiul drept Genunchiul drept de Gelu Vlașin pe genunchiul meu drept stau amintirile și tu una câte una îmbrățișăndu-te una câte una sărutându-și pleoapele umede și genele una câte una și tu ești atâta printre piramidele răsturnate ale îngerilor uciși unul câte unul pe genunchiul meu drept stau și te-
Gelu Vlaşin - Mojang Mojang de Gelu Vlașin ca să nu se risipească durerea să nu plângi cu degetele te zdrobesc și cu privirea agitatele treceri saliva nu-ți mai îngroașă cerneala hârtia nu-ți mai așează stropii și nici gândurile nu-ți mai aparțin e un chin spui e o nenorocire e un portret pederast e o dramă sinistră genunchii tăi lipindu-se de pleoapele mele nuuuuuu nuuu nu-i love story nu-i un titlu de carte nu-s fotografiile tale voalate sunt buzunarele de lut din burta nopții care se stinge
George Coşbuc - Pierde-vară Pierde-vară de George Coșbuc Frunziș al pădurii bătrâne, Doinești, o tovarășe-al meu! Doinește și vântul prin grâne, Iar apa-n izvoare murmură Și spune tot, tot spune din gură, Tot spune mereu. Sub paltin aici e răcoare, Ies umbre pe dealuri și pier, Născute din dungi plutitoare De nori ce-n grăbire s-adună Pe munți, aurită cunună La margini de cer. Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin, Acum e cât corbul de mare, Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina Din largul senin. S-aude pe coasă cum sună Ciocanul; pe margini de râu Poporul de pasări s-adună. E cântec de luncă, pe creste; Flăcăi ce cosesc, și neveste Prin lanuri de grâu. Iar norii-și tot schimbă făptura, Se zbuciumă-ntr-înșii-arătări - Își cască balaurii gura; Văd cuiburi de pajuri măiestre, Și roibii cei fără căpestre Din smârcuri de mări. Prin mare trec zmeii cu-notul; Și, iată-l, târând un copac Piticul cu barba cât cotul, Ies scroafele-mării cu puii, Și sparge-nchisorile Gruii Bâtrânul Novac. Văd Lupul din basme, cu laba; Zmeoaice, și codu ce-l rod. ...