Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PENTRU TOTDEAUNA

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 425 pentru PENTRU TOTDEAUNA.

George Topîrceanu - Nebunul

... ți-am fost ursită, Dar o putere ne desparte Și ne-a menit să fim, iubite, În veci aproape și departe. Pierdut ești pentru totdeauna, De-mi ceri să-ți dau o sărutare, Că, dacă mă cuprinzi în brațe, Ca fumul, trupul meu dispare. E vai de cel ce-n ...

 

Alecu Russo - Critica criticii

... cercări, deși vrednice de laudă, nualcătuiește o literatură, ș-ar fi păzit tăcere, dacă oareșcare socotințejudecătorești ale dlui D. G. nu l-ar sili odată pentru totdeauna a-șida opinia sa asupra criticii de față, precum ș-asupra celor ce critică, spre învățătură, pe viitorime. Pe aicea, pe acole sunt ... D. G. De laudă este publicul(ui) că a înțeles că, bun, rău, locul său este la piese naționale: dă aplausuri nu numai pentru că pieselesunt bune, dar pentru că a înțeles, fără însuși a-și da socoteală dece, că este mai de folos a se juca pe ... năravurile știute în limba noastră, decât traduceri de obiceiuri Acei care s-au alunecat pe calea teatrului național, niciodată n-au avut gând să scrie pentru a-și face un nume sau pentru a se dapublicului drept autori, ei sunt simpli iubitori de fală românească,socotindu-se ca niște salahori chemați a ridica o ... când e vorba debacale și vorbești cu bacali... după țigan și ciocan... Încă un punct al criticii nu înțeleg... răsplătirea ce cere domnul D. G. ...

 

Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor

... dumilorsale este a face manevre cu lorgneta, a lovi două tușe pe piano și a zugrăvi fața dumilorsale. Cât pentru arta salonului, pentru meșteșugul de a bine primi, puține cuvinte îmi vor fi trebuincioase spre a arăta ce însemnează acest talent de curând introdus ... lor de bun gust, fine și drepte, înviau societatea. O adunare cât de bine alcătuită să fie, dacă nu va avea și femei, va fi totdeauna monotonă și urâtă. O adunare fără femei este ca o grădină fără flori, ca un bărbat fără barbă și musteți, ca o zi fără soare ... o ființă gingașă, slabă, drăgălașă, frumoasă, făcută din flori, din armonie și din razele curcubeului, capricioasă, ră câteodată, bună mai multe ori, o ființă făcută pentru amor, menită a pune în lanțuri pe eroii cei mai neînduplecați, care pentru un zâmbet te face de-ți vinzi viața din astă lume, și partea din rai din cealaltă lume, care are un suflet ce înțelege tot ... mai mult de cinste, patriotism și amor, că, prin urmare, cum îndrăznesc a zice că aceste virtuți lipsesc în preadulcea țara noastră? Tocmai

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

... de azi până mâine? E destul să te împingă norocul a te înfrupta măcar cu alocuția de pâinea amară a exilului, pentru ca să te trezești cu un nimb strălucit pe frunte, ca sfinții din ceaslov, să devii om însemnat, patriot de prima clasă și să aspiri ... tocmai amară. Unii dintre noi au mers până a o binecuvânta ca pe o anafură cu care s-au împărtășit moldoveni cu munteni, pentru ca să ajungă la unirea țărilor surori. A veni dar astăzi și a se poza dinaintea publicului ca un martir cu ... celor cu pâinea amară a exilului și ale dlor dezgropători de țară. Cu ce sigiliu neșters de ridicol au să fie! Sărmani înfierați pentru totdeauna! Cum au să fie exploatați în folosul comediei de către autori dramatici ai viitorului. Astfel Shakespeare a nemurit pe Falstaff, MoliĂ©re pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran

... m'am vândut și eu maghiarilor - poate, Doamne iartă-mă, ca să mă numească Vlădică cine-știe-unde... Iaca, zic, îmi aud eu atâtea, pentruce ? pentru două-trei biete coloane din ŤRomânulÅ¥, destul de blânde și de sfioase - ce-o să-și auză el, doctorul Vaida, după lovitura de măciucă ... amic Vasile Goldiș să primească în cap blestemele lui Stan. El, Goldiș, el e capul răutăților, el e urzitorul zavistiei, el e de vină și pentru înțepăturile mele, destul de măsurate până acuma, și de măciuca năpraznică a doctorului Vaida. Toate bune și frumoase; dar mult stimații mei amici ... vina mea. De ce nu m'am dus să intru în clica sau claca lui Stan ? Ce mai Ťilustru maestruÅ¥ aș fi fost, Ťtotdeauna tânăr, vecinic verdeÅ¥ ca spanacul, Ťromân cu adevărate idealuri !...Å¥ Și ce primiri ! Ce festivări ! Ce aplauze ! Ce buchete ! și pupături la sosire, și ... i-a răspuns pe englezește: - Adaogă, domnule, că sunt și laș, și lasă-mă, te rog, să trec. De acum, am isprăvit odată pentru totdeauna ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... zi în zi le împuțina, nu mai este în pericol de a pieri; invenția lui Gutenberg, înmiind-o, a asigurat-o pentru totdeauna; și astăzi orișicine poate citi, în adevăratele sale izvoare, istoria națională, acest mare sacerdot al gândirii, flacăra religiei, a patriei și a ... fără ca să poată smulge din inima fiilor ei acea antică naționalitate pe care paloșul lui Mahomed II amenința de a o stinge pentru de-a pururea". Asemene înalte considerații, întâmplările timpurilor trecute, adică istoria, ni le pot insufla mai cu ușurință. Într-o epocă ca a ... toate decepțiile, în care spiritele atât de mult lucrează și inimile atât de viu simțesc nevoile unei credințe, ce hrană putem să avem mai îndestulătoare pentru nerăbdările și îndoielile noastre decât cultul țării noastre? Citindu-i istoria, am avea mai multă ispită prin trecut, ne-am prețui mai mult prezentul și ... ce ei anticipau în idee. Lucrarea acestei lumi se săvârșește încet, și fiecare generație ce trece nu face decât a lăsa o piatră pentru zidirea edificiului ce-l visează spiritele fierbinți. Această convicție, mai mult gravă decât tristă, nu slăbește ...

 

Cincinat Pavelescu - Două epigrame

... casei, un pictor din cei mai iubiți, închisese ochii, lăsând în urma lui cinci fete frumoase. După cinci ani de plânset și de întristare adevărată, pentru fetele care se făcuseră mari, mama, înțeleaptă, a hotărât această sărbătoare. Toată magistratura, bineînțeles, a fost invitată, și prietenul Fabriciu, ca ... ce-a vorbit! Așa m-am certat eu prima oară cu șeful meu, judecătorul Fabriciu; altădată vă voi povesti cum ne-am împăcat, și pentru totdeauna

 

George Bariț - Inimile mulțămitoare

... am rămas fără armă. Camarazii mei mai pe urmă apăsară pe vrășmași, până când au luat fuga. CORNELIA: De mii de ori mulțămită, sdravene Dionisie, pentru scăparea tatălui nostru! Semnul acest de rană la mână-ți ne va aduce nouă aminte totdeauna, cu ce îți suntem datori. EMILIA: Dar mai înfocată a fost bătălia de la Wagram, cum ne-ai mai spus și altă dată ... pe el, iar pe al meu îl dusei domnului maior. Dar în minutul acela o pușcătură de pistol îmi săgetă obrazul drept, făcându-mă schilav pentru totdeauna. Rana nu mă durea, căci viteazul meu maior era scăpat. Vânătorii vrășmășești fuseseră alungați și artileria au apucat [a] înainta fără nici o ... câte mi-au mai rămas îndărăpt. Cu toate acestea, una îmi lipsește. De câte ori văz trecând câte un scadron de călăreți, mă apucă suspinuri, pentru ce nu poci să fiu și eu în mijlocul lor!... IULIE: Pentru aceea îți și petreci așa adeseori cu soldații de la călărime... DION[ISIE]: Cum să nu fac eu aceasta? Este o nespusă desfătare a ... care, treaz fiind, niciodată nu le poate afla de bune. Așadar, nu e de mirare dacă ori de câte ori te vede amețit, împleticind picioarele, ...

 

Alexei Mateevici - Alegerile

... toți. Iar dacă vom fi lepădați de toată omenirea, care s-a pornit să-și caute viață mai bună, apoi suntem pierduți pe totdeauna pentru viață, suntem un norod mort. Vedem că zilele ce trec hotărăsc viitorul nostru. Și numai de la noi atârnă să facem ca aceste zile să ... sufletului nostru, atunci suntem scăpați. Atunci, fără îndoială, că în dumă vor ajunge să fie aleși numai binevoitori ai moldovenilor, iar nu niște oameni străini pentru noi, ori niște vânzători de neam de felul lui Crușevan. Iar dacă vom ședea acum degeaba și nu vom lua nici o parte la lupta ... ce merge înaintea alegerilor, fiind numai privitori,— atunci nici să nu ne gândim la ceva, nici să tragem vreo nădejde. Atuncea toate sunt trecute pentru noi. Știind că vremea de față este de mare însemnătate, toți în Rusia se pregătesc pentru alegeri. Se pregătește și norodul și vrăjmașii lui, strângându-și și înmulțindu-și puterile. Să ne pregătim dar cât de mai grabnic și noi. Asta ... mai zicem iarăși acum, când au sosit alegerile. Ele vor fi o luptă mare de viață și de moarte între norod și dușmanii lui. Și ...

 

Alexei Mateevici - Către Ioan Bianu

... din Chișinău. Mă aflu în anul al III-lea, în ajunul tezei de licență (pe rusește, „candidăție“). Din copilărie am avut multă dragoste pentru poporul părinților mei, ignorat de stăpânii săi de astăzi și de știința lor oficială chiar până la tăgăduirea existenței sale etnice și până la confundarea ... la noi nici nu se mai întrebuințează: rușii cred că „români“ și „moldoveni“ sunt două vițe cu totul deosebite), ce sunt pentru dânsa o adevărată „țară necunoscută“, care nu este nici vrednică pentru cercetări sistematice. Tot ce s-a scris despre noi în rusește, sunt câteva dări de seamă statistice, câteva lucrări întâmplătoare de slavistică română ... alți folcloriști, precum și „Analele Academiei Române“, cu articole corespunzătoare; asemenea culegerile de literatură poporană, apărute în Regat, peste munți sau în Bucovina. Pentru chestii generale mi-ar trebui și lucrările istorice ale lui A. D. Xenopol și B. P. Hasdeu, precum și Etymologicum Magnum al acestuia ... nici o carte românească nu-l pot da, — atunci va trebui să aleg ex officio alt subiect nedorit și neinteresant, ceea ce ar însemna ...

 

Vasile Alecsandri - Melodiile românești

... pământenii m-au încredințat că am nimerit bine caracterurile acestor melodii atât de originale și atât de interesante, cred că îndeplinesc o datorie de recunoștință pentru primirea favorabilă de care totdeauna m-am bucurat lângă români, contribuind din partea mea prin publicarea acestei colecții care este o probă mai mult că naționalitatea acestui popor se pronunță ... încă și în muzica sa, care se deosebește de oricare alta cunoscută până acum. Negreșit, aceste arii se vor părea foarte curioase la întâia vedere pentru melodia lor cu totul originală și câteodată sălbatică, pentru acompaniamentul lor, care uneori cuprinde acordurile cele mai capricioase, cele mai bizare, și alteori e cu totul simplu și chiar monoton. Și cu toate acestea ... deosebesc de balade în aceea că, jucate cu un muvement mai iute, ele slujesc asemene ca arii de joc. Cântecele de joc sunt melodii înadins pentru dans. Dansul cel mai obișnuit în orașe este hora. La țară se joacă hora, jocul de brâu, călușarii etc. Hora să joacă astfel: dansatorii, atât ... rezemându-se cu mâna dreaptă de umărul vecinului, și execută acest dans cu cea mai mare iuțeală. Dansul Călușarilor are o semnificație cu totul istorică ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>