Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VECI(E)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 353 pentru PE VECI(E).
... Și tremurându-i barba, spre ceruri mormăiește; Când sania din urmă de ziduri îl strivește; Voi treceți și râdeți! Nebunilor ce sunteți! Vă pare că e o glumă Un cap strivit de ziduri, un om ce se consumă De foame și de frig! Vă pare că e glumă când cruntă disperarea Și țintă către ceruri; - vă râdeți voi de starea Victimelor ce strig: ..................................... ..................................... III Când o căldură dulce, samururi, catifele, Sub draperii ... Când cina vă așteaptă în sala de mâncare, Și-n giurul vostru vase cu flori mirositoare Vă-mbată de miros; Când ochii vi se pierde pe mese încărcate D-argint, de porțelane, cristale tot-săpate, C-un viu foc luminos; Și când pe masa voastră cea plină de legume Ce globu-ntreg produce, d-esențe și de spume, De vinuri spumegând, Vedeți îndestularea ce cară, grămădește, Ș-un ... lângă casa voastră Este-o căsuță veche și spartă, mică, proastă; Și crivățu luând Hârtia din ferestre, un viscol o petrece, Bagă în ea zăpada; e frig într-însa, rece, Căci toată e în vânt! Gândit-ați vre o dată c-aci-n astă cocioabă, O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă, Cu șase copilași, Stau în ocol pre
George Coșbuc - Somnul codrilor
... George Coşbuc - Somnul codrilor Somnul codrilor de George Coșbuc Informații despre această ediție La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc Stă singur. E întuneric și plin de spaime locul, Arnulf e însă tare, și vesel arde focul. El și-a-ncercat departe prin alte țări norocul Cu regii, cari porniră războiul la Sfântul loc ... a jurat, Vândutu-și-a palatul și-n taberi a plecat — Sărac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat. E frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere; Și focul arde vesel, e noapte și tăcere. Dar galbenele flăcări prin codru străbătând Ajung pe la culcușul de iederă uscată A negrei Nopți. Și Noaptea de zare deșteptată Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată, S-apropie de flăcări ... cap al său, Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul: El vâjâie din aripi și-și flutură veștmântul Și cântă, dar sălbatic și fără șir e cântul: „Ce gând nebun te mână, de tulburi somnul meu? Furtună-ți fie gândul, și moartea o furtună; Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună!â€� Arnulf aude, sare
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... bogăția cea splendidă și vastă Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri? De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți. Nu le mai faceți ziduri unde să-nchid-avere, Pe voi unde să-nchidă, când împinși de durere Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți. Ei îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă ... ne tineri bătrânii lor distrug. Și de-ntrebați atuncea, vouă ce vă rămâne? Munca, din care dânșii se-mbată în plăceri, Robia viața toată, lacrimi pe-o neagră pâne, Copilelor pătate mizeria-n rușine... Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri! De lege n-au nevoie - virtutea e ușoară Când ai ce-ți trebuiește... Iar legi sunt pentru voi, Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară Când mâna v-o întindeți la bunuri ... se frământ, Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... scapi ceasul de slujbă hotărât, De-a purure cu frică sentințele să-nchei, Să nu jignești prin ele vreo persoană mare. Ori stând pe lângă curte din ziuă pân-în seară, Să ții balanțierul cu ochii neadormiți. De frică să nu scapeți de pe frânghie jos. Ambiția-n ureche atunce îți șoptește Că cine cată slavă nu trebui să s-oprească. Cine a călcat odată pe treapta cea de-ntâi, Așa îndoind trudă, treizeci de ani umblând Și petrecând o viață săracă, ticăloasă, Alții treizeci ani îți trebui să-ți poți ... zidi, În care se adună acele rarități Ce pot produce China, Italia și Franța, Și care-aduc mirare la oricine le vede; Tot trupu-ți e în aur și pietre-nfășurat. Ce India le scoate și vin de la Peru, Încât nu poate ochiul delung să te privească. Pe aur dormi, în aur cu toții îmbrăcați. Chiar însuși blondul Febus când te-ar putea vede Ți-ar pizmui suita, caleasca strălucită. Dar ești liniștit ... te-a uita Căci n-ai putut învinge zavistia grețoasă, Răsplata muncii tale nu este prăpădită Urmând virtuții calea, lăsând un nume bun, E
Alexandru Macedonski - Rondelul coroanelor nepieritoare
... Rondelul coroanelor nepieritoare de Alexandru Macedonski Coroane-n veci nepieritoare Dintre frunzișurile mari Ale bătrânilor stejari Mi-așterne umbra sub picioare. Ducându-mi pașii solitari, Pe sub pădurea cântătoare, Coroane-n veci nepieritoare Simt în frunzișurile mari. Aleea e
... creștet se suie Cu oiștea-n jos. Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere, A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie, Se urcă pe culmi. Din stânga, din dreapta, din față, Din râpi și pe-o sută de căi, Ies dungi plutitoare de ceață Și-n cale s-adună cărunte Târându-se-alene spre munte De-a lungul ... ...
... Miramare Unde-ai cântat în duo cu întristata mare Suspinul unui val, Vii astăzi să-ți duci harpa prin orișice tavernă, Îți pleci frumoasa frunte pe orișicare pernă La orișicare bal? O... da, căci sunt pe lume mizerii omenești Ascunse, fără milă, în piepturi femeiești. Sunt suflete pe care mizeria le pierde Cum pierde vântul toamnei un dafin încă verde. O lacrimă e-o lume de tainice dureri Ce sunt și-n corp și-n suflet și nu sunt nicăieri; Un zâmbet printre lacrămi e raza cea din soare Ce vesel se răsfrânge pe-un lung câmp de ninsoare. Și când gândesc că-n lume sunt suflete menite În veci de blânda rază a nu fi încălzite ... și-n trai, și-n somn, și-n vis, Mă-ntreb de nu-i mai bine a-și duce fiecare Adânca sa durere pe șesuri sau pe mare Spre groapă sau spre bal? De nu e drept să moară talente prin taverne Și ochii mari să plângă, pierduți pe negre perne, În nopți de carnaval...? Cu ochii stinși de vițiu, cu sufletul de rele, Cu gându-n cercetare cătând cum să se-nșele, Își
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină
... Cum nu se află-n lumea aceasta nicăiri, Căci este umbra blând-a iubirii cei de veci, Ce trece cu întreaga-i putere, pe când treci! Nici luna plutitoare, nici stelele din cer N-or să pătrunză-n lumea trecutelor dureri, N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereți, Măcar ... sută de vieți, Căci sufletu-mi de-atuncea e-atât de-ntunecat... Doar ochii tăi de înger în visul meu străbat! Ca toamna cea târzie e viața mea, și cad Iluzii ca și frunza pe undele de vad, Și nici o bucurie în cale-mi nu culeg, Nimic de care-n lume iubirea să mi-o leg, Pustiul și urâtul ... trec pasările stol, Trec gândurile mele a sufletului gol, Întind ale lor aripi spre negre depărtări... Tu numai ești în visu-mi luceafărul pe mări. Cu aspra nepăsare tu sufletu-mi aduci Pe cele două brațe întinse-a sfintei cruci Și buzele-nsetate cu fiere mi le uzi; Când ruga mea fierbinte nu vrei să o ... aibi milă de sufletul meu trist! Dar te cobori, divino, pătrunsă de-al meu glas, Mai mândră, tot mai mândră la fiecare pas... Visez, ori ...
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles...
... întreagă. Când al meu suflet mistuit De chin și de părere A fost un trist, necontenit Prilej pentru durere. Când fu menit ca pe pământ Dorința să-l alunge Dup-un noroc atât de sfânt Cum nu se poate-ajunge. E un miraj de necrezut Pe-un orizon de stepe: De al lui farmec străbătut Eu tot nu-l pot pricepe. El stăpânește amorțit Pustiile uitării Ca și o stea din ... mi alunge, Dar el se nalță tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va fi în veci necunoscut, Va fi în veci departe... E steaua negrului trecut: Iubirea făr- de moarte, Ce mărginește-n orizon Și ocean și stepe Ș-al cărui farmec monoton Te-a-nvins ...
... George Coşbuc - Din adâncimi Din adâncimi de George Coșbuc Din adâncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea; Și triști, nemișcători de-a pururi Aprinșii sori priveau la ea. De la-nceput, de când e lumea, Izbită ea prin spațiuri reci Să duce-ntr-una, să tot duce Și să va duce-n- veci de veci. Să scuturau, gemând prin ... alunge-ai frigului fiori. Și să uitau cu jale-n drumul Pierdutului drumeț acum— O, de-ar putea și ei vreodată S-alerge-n veci pe-același drum. Căci ei de la-nceputul lumii Stau solitari în gol așa, Și-n lungul cel de veci al vremii Ei tot pe-același loc vor sta. Dar nu știau că steaua-n treacăt Își plânge-amarul ei noroc, Că, de-obosită, pizmuiește Pe
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
... semănat! Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat! Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână, Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând, Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână Fierul care le scapă cu furie strângând. Ei nu gândesc ... îngheață, Toată durerea le-este că nu și-au răzbunat! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Puțin mai înainte un monument s-arată; Să-l privim... Dar ce semne de cinste pe el sânt? Negreșit cei dintr-însul slăviți au fost odată: Azi slava stă deasupra, și omul în pământ! Iată, fără-ndoială, o mare mângâiere, O ... furii asupra ta pornește Spumoasele lui valuri bătrânul Ocean, Spune-mi, îți pasă-atuncea să știi de mai plutește Catargul fără pânze ce nu-ți e de-ajutor, Să vezi dacă pe unde se ține, se clătește, Și dac-ai fost odată în barcă sau vapor? Viața e o luptă, o dramă variată Și actu-i cel din urmă în veci e sângerat: Moarte-l încoronează, moartea neîmpăcată, Care în a sa cale pe ...