Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OCĂRÎ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 62 pentru OCĂRÎ.
Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru
Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru Articole despre teatru de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Teatrul italian [1] 2 Teatrul romînesc [4] 3 “Ruy Blasâ€� [10] 4 Teatrul romînesc [14] 5 Note Teatrul italian [1] Doi sergenÈ›i este, credem, piesa în care talentele comandorului Ernesto Rossi găsesc cea mai bună ocazie spre a se dezvolta È™i a ni se pune în vedere. Pentru aceea măestul a ales această piesă la reprezentaÈ›ia dată în beneficiul său. Cele dintîi două acte sunt a admirabilă gradaÈ›iune de efecte [2] ; sublim de la început pînă la sfîrÈ™it, jocul maestrului, la încheiare, ajunge la culme È™i ne răpeÈ™te minÈ›ile. Mai presus decît momentul în care Luigi se repede în mare, ca trecînd înot să-È™i facă datoria È™i să moară, mai presus decît acest moment nu e decît entuziasmul publicului. Cununile cad la picioarele marelui actor, întregul public se rădică, teatrul se cutremură sub bravele [3] pline de căldură; deodată, însă, de sus, din galerie, începe a cădea un pohoi de bucăÈ›i de hîrtie asupra oamenilor din parter. Ce-o mai fi ...
Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza
Ion Luca Caragiale - Fraţi radicali şi D. Dim. Sturdza Frați radicali și D. Dim. Sturdza de Ion Luca Caragiale După o oarecare viață politică, d. Dim. Sturdza, până la cea din urmă reintrare a d-sale în minister, izbutise să-și facă, în închipuirea mai a tutulor, o reputație, dacă nu de un foarte inteligent, dar de sigur de un foarte corect om de stat și mai ales de finanțe. Metoda întrebuințată de d. Dim. Sturdza pentru ajungerea acestui scop, deși cam veche și tocită, însă sigură în țara noastră, consista în a se face d-sa teoreticește aprigul biciuitor al tuturor greșelilor, neregularităților, mai de multe ori numai închipuite, totdeauna exagerate până la absurd, săvârșite de partidul și de guvernul adversar politic d-sale. Într'o țară ca a noastră, unde când afirmi ceva, nu ți se cere și dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul științei de stat, reaua credință este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputațiuni. Ca să treci de cel mai curat, n'ai decât să ponegrești cu ori fără drept ...
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
Vasile Alecsandri - Iaşii în 1844 Iașii în 1844 de Vasile Alecsandri Dlui M. Kogălniceanu Dorești ca să-ți trimit o descriere a Iașilor. Iată dar că, pentru mulțumirea ta, mă hotărăsc a-mi scutura lenea și a încăleca pe condei spre a întreprinde o primblare pitorească prin ulițele capitalei Moldovei. Te înștiințez însă că această primblare am de gând să o fac fără a-mi întocmi dinainte un plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică: de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate din cale și făr[...]ndrăzni de a ieși din rolul de mașină drumeață. Numesc voiaj acela singur care, liber de orice înrâurire străină, urmează numai capriciilor vremelnice ale închipuirii și care ia ființă fără pregătire, precum și fără scop hotărât. Adevăratul călător e acela care, când pornește la un drum, își propune să meargă unde l-a duce fantezia lui, astăzi spre răsărit, mâine spre apus, ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii Asupra criticii de Constantin Dobrogeanu-Gherea Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre. Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenţionismul şi tezismul în artă Tendenționismul și tezismul în artă [1] de Constantin Dobrogeanu-Gherea Mărturisesc, îmi pare bine și îmi pare rău totodată de prilejul ce mi-a dat dl Roman, să vorbesc despre mine însumi. Îmi pare rău, pentru că voi fi nevoit să vorbesc despre persoana mea, lucru ce aș fi dorit să nu fac, îmi pare însă bine, pentru că astfel voi putea desluși unele puncte din articolele mele. Și acuma trec la chestie. Dl Roman zice că nu se unește în totul cu mine în privința artei, însă e foarte departe de a lămuri în ce și cum; e așa de puțin deslușit, încât mărturisesc că n-am putut pricepe în totul ce vrea să spună d-sa. Chiar la începutul broșurii, d-sa arată deosebirea între noi astfel: ,, D-sa (adică eu) pune ideea socială pe planul întâi, iar arta pe al doilea. Aice ne deosebim... Literatura însă, și în special poezia, după părerea noastră, trebuie să rămâie în primul loc economiști poeți, ca și poeți economiști. Ce înțelege oare prin aceste fraze? Să fi înțelegând că e rău a scrie în versuri un ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea Kir Ianulea de Ion Luca Caragiale Apărut în 1907 Zice că odată, acu vreo sută și nu știu câți ani, a dat poruncă Dardarot, împăratul iadului, să s-adune dinainte-i diavolii, de la mare pân la mic, unul să nu fle lipsă, că-i scurtează coada și-i lungește urechile! Și, dacă s-au adunat ei cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie scrâșnind strașnic, a tușit de i-a pârâit jețul, a holbat ochii la el și le-a zbierat așa: - Afurisiților! care dintre voi nu e zevzec, să-i treacă pe sub nas toate și el să nu bage nimic la cap, trebuie să fi luat seama, ca și mine, că toți oamenii sosiți de pe la dânșii aici la noi nu se plâng decât numa și numa de soțiile lor; toată vina pentru pierzarea lor o aruncă în spinarea nevestelor; pe care-l întrebi de ce a ajuns aici: "femeia" și iar "femeia". Măi, am zis eu în gândul meu, adevărat să fie asta?... Pe spusele oamenilor, firește, mare temei nu putem pune, fiindcă-i ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bursierul Bursierul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme... iacă cea mai mare nefericire din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și pedagogii cu ifosul lor de parveniți, așezați în căpătâiele celor două mese lungi... iacă ce mă înfioară și astăzi când mă gândesc la acea viață de șeapte ani. Eram de doisprezece ani. Nu cunoșteam pe nimeni din tot dormitorul. Când lampa dim mijlocul tavanului cu arabescuri albe și cenușii se stinse, închisei ochii, ascultai răsuflările ostenite și grele ale bursierilor și ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a IV Sfinții din raiu să gată să-ajute Muntenilor; Florescul mai spune De-a lui Vlad biruințe făcute. Curtea măiastră, prin o minune, Piere ca dracul de crucea sfântă. Lui Parpangel rău cărțile-i cântă. O, fericite veacuri trecute, Când să mai pogorea câteodată Pe pământ oamenilor să-ajute Sfinții, ori ca pe cei răi să bată Sau pe credincioși să mângăiască La scârba și nevoia lumească. Acum pare că ceriul de lume Ș-au uitat cu tot, nice mai bagă Samă de-oameni, lăsând să-i sugrume Nevoile-întru viața-întreagă. Îngeri nice-în vis acu s-arată Să ne-învețe vro taină ciudată. [1] Cu-adevărat! eu altă pricină N-aflu, făr' că sau nice-o credință Noi avem acum sau pre putință Iar' a bătrânilor socotință Răzăma purure-în lucruri sfinte, Ceriul având în inimă și minte. Ori de unde-aceasta să purceadă, Destul că pe vremea lui Vlad încă, Sfinții oblicind atâta pradă Ce făcea turcii-în creștini ș-adâncă Răutate, pe pământ veniră Și multe suflete mântuiră. Aceasta nu numai că să zice, Ci s-au scris și la cronica vechie Carea- ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale Cronici teatrale de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Cronica teatrală [1] 2 Cronica teatrală [I] [2] 3 Cronica teatrală [II] [3] 4 Note Cronica teatrală [1] Teatrul Național a intrat cu stagiunea aceasta într-o eră de adevărat progres. Din toate punctele de vedere, această instituție a luat acuma un avânt îmbucurător, care ar fi de dorit să meargă tot înainte. Producțiile nouă ale stagiunii (Copila din flori, Hamlet, Scrisoarea pierdută, Boccacio și, în sfârșit, cea mai importantă dintre toate, Ovidiu al eminentului nostru poet d. V. Alecsandri) au fost în genere bine interpretate, și, potrivit mijloacelor încă neîndestulătoare ale teatrului nostru, bine puse în scenă. Precum se vede, lipsa relativă de mijloace provine în parte și din mărginirea activității Societății dramatice la numai trei reprezentațiuni pe săptămână, și aceasta tocmai în lunile de iarnă. Un teatru așa de mare, cu atâta personal artistic, cu un aparat de scenă și de administrație atât de numeros, nu poate face bune afaceri și prin urmare nu poate nici artisticește progresa într-un chip normal — fiindcă mai ales în teatru cestiunea artistică este strâns legată de cea finanțiară — pe câtă vreme ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă un crâmpei de lemn ce-l găsi la-ndemână și lovi în frunte pe tovarășul său, care căzu amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbătăcia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă și, trecând pe ...
... iar își urma închinăciunea: Precum în ceri așa și pe pământ; pânea noastră cea de toate zilele... etc. Ciudat era că pentru a ocărî și a bate nu avea trebuință să-și iasă din fire, ca alți oameni. După o pereche de palme, date de exemplu în ...