Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU CREDE (ÎN)
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 820 pentru NU CREDE (ÎN).
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... săcușor cusut de copile, cu un turc călare de-o parte și cu un andenken din dos... Cum vă pare așa bazaconie? te mai încrezi în baroni de drumu mare?.. Dar asta nu-i nimica, pe lângă ce mi s-a întâmplat în urmă. Plodu cel de Guliță se cobora Ia toate stațiile... Copil nu-i, mă rog?... îl trimiteam cu Ioana țiganca pentru ca să nu se prăpădească; când aproape de Viena aștept să se întoarcă în vagon... nu vine. Conductoru închide oblonul, clopotu de la stație sună de trei ori, mășina șuieră, trenu se pune în mișcare, și Guliță nu-i!... Sfinte Panteleimoane! era să turbez... Scot capu pe fereastră și încep a striga: “Guliță? Ioană! cioară! dimone!â€� Tufă... “Monsiu ... însă nu face nimică... Parisul nu are seaman pe fața pământului, și pot zice că nici chiar Bucureștiul nu-l întrece... adică să fim drepți... nu-l întrece. Ce nu găsești în el? galerii de muzeuri vrei? ai; munamenturi vrei? ai; teatruri vrei? ai; pasagiuri române ca la București vrei? ai. Che ta lipa. Eu ...
... viermuim în mase în cadavrul Cel negru de vechime și uscat Al vechiului pământ care ne naște  Certându-ne-ntre noi, ființi ciudate, Grețoase în deșertăciunea lor. Este un ce măreț în firea noastră, Dar acel ceva nu din noi răsare, O moștenim de la Titanul mort, De la pământ, în care ne nutrim. În moartea lui e ceva sfânt și mare, E o gândire-adâncă și-ndrăzneață Pentru ce el fu condamnat la moarte. Viața noastră e o ironie ... Dar n-o putem. Făcuți suntem După asemănarea-acelui mare Puternic egoist, carele singur Îmbrăcat în mărirea-i solitară Ridică-n cer înnourata-i frunte. În van voim a reintra-n natură, În van voim a scutura din suflet Dorința de mărire și putere, Dorința de a fi ca el în lume: Unici . Și această dorință, Temei la state, națiuni și cauza Războaielor cumplite care sunt Pașii istoriei, acest e... răul . Să nu ne înșelăm. Impulsul prim La orice gând, la orișice voință, La orice faptă-i răul . Însă Atuncea când ne naștem, răsăriți Abia din carnea vechiului ... de-a învinge...-nvinse. Tu ai fost drept, de-aceea ai căzut. Tu ai voit s-aduci dreptate-n lume: El e monarc și ...
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
... și de femeie. Se-nțelege că nu e prea mult, dacă e vorba de antidotul unic al morții, și dacă, precum spune autorul, literatura, aproape în întregime, nu-i decât zugrăvirea afacerilor amoroase. Desigur, cu toată poezia sublimă, este în dragoste, ca pretutindeni, multă amărăciune; fiindcă și dragostea trăiește sub regimul războiului general, agravat prin faptul că femeia nu e numai fenomenul cel mai deosebit de bărbat, ci însuși contrariul lui. Filozoful care a zis: homo homini lupus nu știa sau uitase că lupii nu se mănâncă între dânșii, decât la ultima extremitate; a calomniat adică lupii. Numai la mare nevoie se întâmplă să se potrivească lupilor formula ... palidă și rece, dar care veștejește și usucă. Despre candoarea copilului, pozitivismul gândește altfel. Denunțarea aceasta rousseauistică a conștiinței care veștejește și usucă nu mi-o pot clarifica. Ceea ce mai ales face, probabil, că atitudinea față de viață, apărută și fixată în intelectualii europeni de pe la 1850 încoace, nu mai este a generației actuale, este că în ea nu mai primează intelectualii excesivi cu amărăciunile lor caracteristice. Această generație vrea să trăiască. Pentru dânsa problema cea mare a vieții nu mai poate fi moartea. Forțând înțelesul, putem spune că acum, nu numai
Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie
... cer nu se-ndoi! Mi-ai zis: Poetul are o misiune sfântă... El trebuie să creadă și n-am mai cercetat. Poetul e o harpă: nu cugetă, ci cântă Chiar el nu se-nțelege, dar este ascultat! Prin lumile luminii se-ntraripă să zboare Și-n urma sa deșiră frumoși mărgăritari, Pământu-n depărtare îl lasă sub ... atuncea în cerurile mute, Și cerurile mute atuncea mi-au vorbit, Eternul în tot locul vibra pe întrecute, Iubită nălucire, de ce m-ai părăsit? În sufletu-mi de tânăr era-ntuneric mare, Eram ca și o barcă lipsită de cârmaci, Veniși, făcuși lumină! Suflași, și c-o suflare Făcuși să ... s-a sfâșiat, Și nu mai cred acuma în rău, și nici în bine... În portul disperării furtuna m-a băgat! În lume de-am fost, însă, ursit de-o crudă soartă, Să am sfârșitu-acesta, de-aș face orișice, Mai bine-ar fi fost poate să ... funebre, Pe loc ce se aprinse de ce să n-o fi stins? Căci lacrimile-aceste, de-ar rămânea celebre, Și tot era mai bine în ...
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
... fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, îi impresionează mult pe aceștia, în zăpăceala în care se găsesc; și adaugă, despre Constituția de atunci, că e pe moarte și că va mai dura poate cât va trăi regele Carol, sau ... Ea dă o imagine nefardată a stării de lucruri din România, care a provocat grozavele mișcări țărănești. Dacă pe unelocuri autorul, în critica sa, trece marginea, trebuie să înțelegem că durerea e aceea care pune în gura patriotului acele cuvinte aspre. Articolul se întinde pe aproape patru coloane. În
... a lor pornire E deșănțată la privire. Mâhnitul tânăr se uita La văi, la dealuri, la câmpii Și lucruri nouă căuta Între țigani și în pustii. A lui Zamfiră preaiubită, Cu negri ochi împodobită, Îl mângâia cu dezmierdare, Mărturisind a sa plecare. Dar el în sine tot purta O mâhniciune tăinuită, În inimă pecetluită; Și-adeseori nevrând ofta: Păsăruică mică, Tu nu știi de rău, Nimenea nu-ți strică Cuibușorul tău. Pe crenguță crești, Soarele răsare, Și tu cu cântare Lumea veselești. Primăvara trece Vine toamna rece, Oamenii urăsc, Oamenii jălesc. Păsăruica ... Alecu Da' eu și fără de cântare Pricep ceva a ta plecare. Și visul meu de astă-noapte Îmi prevestește grele fapte. Zamfira În visuri crezi, om luminat? Un lucru foarte de mirat! Alecu Nu cred în visuri, nici nu vreu Să cred întru nimica eu, Și tu de-acum nu ai crezare; Iar visul meu fiind cumplit În suflet a întipărit O prea urâtă așteptare, Dar mai ales simțirea me Îmi prevestește oarece. Moșneagul La ce atâta supărare, Tu ți-ai ... Pe ceriu stele scânteiază Cu strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul ...
... a lor pornire E deșănțată la privire. Mâhnitul tânăr se uita La văi, la dealuri, la câmpii Și lucruri nouă căuta Între țigani și în pustii. A lui Zamfiră preaiubită, Cu negri ochi împodobită, Îl mângâia cu dezmierdare, Mărturisind a sa plecare. Dar el în sine tot purta O mâhniciune tăinuită, În inimă pecetluită; Și-adeseori nevrând ofta: Păsăruică mică, Tu nu știi de rău, Nimenea nu-ți strică Cuibușorul tău. Pe crenguță crești, Soarele răsare, Și tu cu cântare Lumea veselești. Primăvara trece Vine toamna rece, Oamenii urăsc, Oamenii jălesc. Păsăruica ... Alecu Da' eu și fără de cântare Pricep ceva a ta plecare. Și visul meu de astă-noapte Îmi prevestește grele fapte. Zamfira În visuri crezi, om luminat? Un lucru foarte de mirat! Alecu Nu cred în visuri, nici nu vreu Să cred întru nimica eu, Și tu de-acum nu ai crezare; Iar visul meu fiind cumplit În suflet a întipărit O prea urâtă așteptare, Dar mai ales simțirea me Îmi prevestește oarece. Moșneagul La ce atâta supărare, Tu ți-ai ... Pe ceriu stele scânteiază Cu strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul ...
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
... să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de ... dărăpănare Ne-atîrnă și spre moarte. E-n veci neînțeleasă : Noi lesne n-o supunem Și vîrsta de mirare, Ce preschimbări croiește Din șapte ani în șapte : Năravuri felurite, În om se pun altoaie Cînd rele, și cînd bune. Pravila-nvățătura, Religia, guvernul Nu pot să mîie frîul Al regulării vieții, Opinia a lumei Prea slab se-nfiorează. Așa n-avem zăbală, S-înduplece pornirea. Soțietatea încă ... ajungă țintă ! Cum să-aibă lăcuințe Cum duhul să-și hrănească Cu trupul dopotrivă, Roduri să dea prin fapte, Secundă făr-a pierde. Nu în de păsări cuiburi ...
Paul Zarifopol - Creație și analiză
... el nu sacrifica nicidecum detaliul exterior în favoarea celui pur psihic, figurile lui sunt strălucit create. Mai pe urmă, atitudinea științifică invadează; figurile se desfac în grupe de generalități, detaliile nu mai apar localizate și concrete, ci devin exemple care, oricât ar fi de ingenios extrase, nu mai pot opera efect artistic. Astfel, opera lui Proust indică prin excelență descompunerea romanului: în locul acestei forme de artă, vom avea carnetul de note interesante și variate fără margine. Acum vreo șaizeci de ani, Edmond de Goncourt, în prefața la ChĂ©rie, făcea romanului ca gen obiecții, cerând înlocuirea lui cu informația conformă lucrurilor întâmplate adevărat, liberă de orice preparație artistică. De acum ... cartea va trebui deci să fie pur autobiografică; de cerințele estetice pe care le satisfăcea romanul va purta de grijă, probabil, numai cinematograful. * * * Dl Ibrăileanu crede că rareori tipurile principale dintr-un roman rămân în minte atât de conturate ca cele secundare, și explică aceasta prin însăși mulțimea imaginilor în care ni se prezintă figurile principale. Această mulțime însăși împiedică, zice dl Ibrăileanu, să se formeze o imagine cuprinzătoare. La fel se întâmplă în viață: Această infirmitate,
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc! Cioc! cioc! cioc! de Emil Gârleanu Și păsările se-nțeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veți crede. Atâta pagubă! Dar eu știu multe asupra lucrului ăstuia de la gaița mea, de la gaița mea care, fiindcă am învățat-o să vorbească omenește ... taine ale graiului păsăresc. D-ta, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i-a venit, așa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă povețe puișorilor ei: „Nu ieșiți la marginea cuibului!â€� „Nu strigați când nu sunt eu cu voi!â€� „Tst! pisica!â€� O vrabie ciripește pe gard. D-tale puțin îți pasă. Și ei, biata! i-a ... a sărit inima din loc: „Uliul!â€� În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru și-un scatiu. Să v-o ... pom ciudat, cu roadă rotundă, tare, dar cu miezul dulce și gustos. Dăduse, frate, peste alun. I-au plăcut alunele și, vezi, ființă prevăzătoare, să
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... revarsă o galbenă lumină de lună. Avanscena o cuprinde de-a curmezișul un trunchi răsturnat, putred, pe care Mureșanu șade visător. De tot în fund, codri și munți. Clopotul sună dogit 12 ore. Miezul nopții. În vremea asta se scoală Mureșanu.) Tresare miazănoaptea în inima de-aramă A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies. Prin aerul de noapte, puternic, rece, des, A lunei adormite pătrund razele rare În temnița din pieptu-mi trezind gândiri amare. Când somnul, frate-al morții, pe lume falnic zace Cu genele-i închise, cu visele-i de pace ... că-ntâmplarea oarbă, nevinovată A grămădit în mersu-i, dar fără ca s-o știe, Atâta neferice pe țara mea pustie.  Dar nu ! e-atâta minte  atâta plan de rele S-a grămădit puternic în viața ginții mele, Încât îmi vine-a crede că sâmburele lumei E răul . Cartea lumii d-eternă răutate E scrisă și-i menită. De vei avea puterea, Voința ca să sfarămi pe cel