Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEMURITOR
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 120 pentru NEMURITOR.
Gheorghe Asachi - La cugetarea mea
Gheorghe Asachi - La cugetarea mea La cugetarea mea de Gheorghe Asachi Când întinzi a tale aripi, o, tu, cugete-nfocate, Și-n noianul fantaziei te înalți cu repegiune, Căutând frumoase teme între cele luminate Pentru lira-mi umelită, doritoare să răsune, Ușurel, pe munte Pincio, între pinii verzi răzbate; De virtute și frumˇsețe acolo-i videa minune, Acolo zâna me trece pe cărările-ncântate, Strălucind cu o lumină care niciodată-apune. De la dânsa împrumută lină și blândă lucoare, D-unde-amorul cu virtutea și-nțeleptul spirt derază, Ce dau numelui aice faima cea nemuritoare. În zadar în lume-aiure vei căta ca să se vază Întrunite-ntr-o ființă toate-a cerului odoare, Care către fapte-nalte nencetat
Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi)
... n-a lasat de ele știre. Tu, în căruia sân Zeul a aprins sânta scânteie Să dai faptelor prin muză traiul cel nemuritor, Între teme înmiite nu-i afla mai naltă-idee De aceea ce dictează sântul patriei amor, A românilor virtute deci prin versul tău ...
Gheorghe Asachi - Vot la cometul din 1858
... a ta călătorie, Când iar te vei înturna Pe român a lumina, Să găsești pe-a lui popor, În traiul nemuritor
Grigore Alexandrescu - Pisica sălbatică și tigrul
Grigore Alexandrescu - Pisica sălbatică şi tigrul Pisica sălbatică și tigrul de Grigore Alexandrescu Un cotoi sau pisică, Din două nu știu care, Nici mare, nici prea mică, Dar foarte mîncătoare, Și din soiul acela ce-n păduri locuiește Și pe copaci trăiește, Văzu un tigru mare Trecînd pe o cărare. De sus de pe ghindaru unde era urcată, Pisica socoti Că poate a-l îngrozi; Și făr-a pierde vreme se adresă îndată La tigru ce trecea, Fără a o vedea: „Ia stăi, mă rog, puțin, jupîne de pe jos, Care te socotești Că nu știu cine ești; Mîndria ce arăți cu noi e de prisos: Știi din ce neam mă trag și că strămoșii mei Sînt fii de dumnezei? Nemuritorii toți, din cer cînd au fugit, Subt nume de pisici în lume au trăit. Preoții egipteni în templuri îi slăvesc, Și niște tigri mici cu noi se potrivesc!“ — „Dacă strămoșii tăi cu tine semăna, Negreșit era proști cîți lor se închina, Răspunse tigru meu; iar daca au avut Vrun merit cunoscut, Ceva dumnezeiesc, Atunci eu te căiesc, Și pentru starea ta de milă sînt pătruns, Căci d- ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI Nimic nu e nou, Nimica neștiut Din cîte arăt vouă : Lumina nouă nu e, Dar ea desființează Grămada-ntunecimei. Cercarea am pornit-o, V-am dat făgăduială ; Dar n-alerg să vă-mbăt. Precum fac demagoghii, Ce, îmbătați de fumul Atotputerniciei, Umblă ș-înșală lumea Cu jertfe, mîglisire Sub fățăria Blîndeței, omeniei Și facerii de bine, Cît izbutesc d-ajunge Aleși să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De joc, de rîsul lumei ! Întărîtînd norodul Pînă cînd se deșteaptă, Și cere socoteală, Și răzbunare cere, Groaznică-n sfîrșit vine, Nu de la cer pedeapsa, Ci de la harnici oameni : Oameni ce s-înțeleg Ca dumnezeii vieții ! Vrednici de închinare, Dar prea ...
Ion Luca Caragiale - Mare farsor, mari gogomani
... iese; Stau paf toți bieții gogomani, Paf ! Din succese în succese, De douăzeci ș-atîți de ani ! Și ține-te d-acu reclamă: Măreț, sublim, nemuritor ! O lume-ntreagă îl aclamă Ca pe un geniu creator ! Acuma-mbătrînit în slavă, Sub casca lui de caraghioz Și cam zaharisit la glavă, Vrea ...
... sfărâma. Atunci tiranii lumei, văzând a ta lucrare, Vor alerga cu toții să-ți dea, prin admirare, Averi, măriri și nume, s-ajungi nemuritor: Iar bietele popoare, nenumărabili brute, Tâmpite d-o nedemnă și lungă servitute, Te vor mări, fii sigur, ca și tiranii lor. Adesea mă concentru și ...
Iulia Hasdeu - Singurătate (Iulia Hasdeu)
... a tale taine, o, Natură, Și frumuseți abia visate! E o supremă voluptate, Al cărei dor e o tortură. Ah, ce tortură negrăită! - Tu, suflete nemuritor, Ai vrea să te înalți în zbor Spre bolta cea nemărginită; Dar nu poți - caznă negrăită! Să scapi de corpul tîrîtor. Zadarnic dorul te-nfioară ...
Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki
... asupra mea, cu dărnicie și flori și frunze risipesc. “Din rodul spornic al naturii un dar bogat cu prisosință “Ați dat poetului Walmiki, nemuritor și sfânt buchet, “Dar pentru dar, o zei puternici, în mine nu-i recunoștință, “Căci este un dar de nemurire ascuns în cântec ...
Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate
Mihai Eminescu - Cu pânzele-atârnate Cu pânzele-atârnate de Mihai Eminescu Cu pânzele-atârnate În liniște de vânt, Corabia străbate Departe pe pământ. Iar stolul rândurelelor Trece-ntre cer și mare... O, stelelor, stelelor, Nemuritoare, De ce și voi nu vă luați Pe-ale lor urme oare? De ce mă întristează Că valurile mor, Când altele urmează Rotind în urma lor? De ce căderea florilor Ș-a frunzelor ne doare? O, norilor, norilor, Ști-veți voi, oare, De ce rămân atâtea-n veci Și numai omul moare? În cer întotdeuna Urmăm al nostru mers, Ca soarele și luna Rotind în univers. Un crez adânc pătrunde-va De-a pururi omenirea Că undeva, undeva E fericirea: Și toți aleargă după ea: N-o află