Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NEDREPTĂȚI

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 110 pentru NEDREPTĂȚI.

Ion Luca Caragiale - Teatrul național

... sale domnieâ€�. Ș-apoi vom vedea... Decât îmi place să fiu cinstit când scriu; înțeleg severitatea, patima chiar; urăsc însă pe cel care face o nedreptate ori publică un neadevăr. Și nedrept este să ataci până nu vezi pe om la lucru, ca să-l judeci după rezultat. Și neadevăr este ...

 

Mihai Eminescu - Demonism

... de la-nceput? De ce O căutăm în luptă? Căci în lupte Nu e decât victorie pe de o parte, Cădere pe de alta ­ nedreptate. Și din viața noastră,-ntemeiată Pe rău și pe nedrept și pe minciună, Și din știința morții ­ a renturnării În corpul mort ...

 

Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire

... pe mine mă înciuda adânc. Cu cât-amărăciune îți răspundeam ades, Cum îmi plăcea în suflet ca să te fac să plângi Și printr-o nedreptate părea că mă răzbun Dacă din a mea cauză plângeai tu vreodată. Ah! sufletele noastre nu sunt de fel armonici Și sunt ca ...

 

Vasile Pogor - Poezie

Vasile Pogor - Poezie Poezie de Vasile Pogor Informații despre această ediție     Neam vine și neam să trece, iar pămîntul în veci stă,     Din visul zădărniciei aceasta mă deșteptă     Muritoriu că este omul, toți o știu și o simțesc     Dar puțini la adevărul vremelniciei gîndesc.     Iubirea acea de sine ce în lume mișcă tot     Din cuvîntătoriu îl face dobitoc pe om nitot.     Cu nadă înșălătoare îl zmulge din adevăr     Și-n prăpastia pierzării îl tîrîește de păr.     Decît toți a fi mai mare, în patria mea dorem     Și pentru pogorîtorii cei din mine o gătem.     Aceasta cum se lucrează ? Să lucrează prin păcat.     Ca să calc în așa treaptă, trebuie să fiu bogat,     Ca să adun bogăție urmeaz-a fi răpitoriu,     Crud, nemilostiv, sălbatec, mincinos și-nșălătoriu.     Dar bogați mai sînt și alții ; trebuie sau să-i zatresc,     Sau cu chipuri oarecare viclene să-i sărăcesc,     Și pe toți cei deopotrivă cu mine să-i împilesc     Și un drit cu osibire oarecare să-mi păstresc.     Sufletul să-l dau uitării, cugetul neascultat     Cu a sale mustrări toate să-l înnăduș prin păcat.     Sîngele celui deaproape să-l privesc neoțărît     Cum gîlgîiește cu spumă de ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Lăsatului de brânză Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză de Antim Ivireanul Astăzi n-am a spune alt nimic înaintea dragostei voastre ca să vă ospetez sufletĂ©ște, fără numai puține cuvinte de învățătură, carele mă rog să le ascultaț toț cu dragoste, neuitându-vă atâta la neputința și neștiința învățăturilor mĂ©le, cât la pohta și dragostea ce am de-a pururea cătră înțelepțiia voastră. Și măcar că nu iaste cu putință să folosiți dintr-însele, iară ajutorând Dumnezeu, nici de tot fără de folos nu veț rămânea. Vedem în sfânta Scriptură, la 2 capete ale Facerii, cum că Dumnezeu au poruncit lui Adam ca din tot lemnul ce iaste în grădină, cu mâncare, să mănânce, iar din lemnul a pricĂ©pe binele și răul să nu mănânce, că în ce zi va mânca, cu moartea va muri. Tâlcul acestor cuvinte iaste mare și adânc și numai dascalilor iaste dată să o tâlcuiască, după cum se cade; iară eu, după putință, voiu zice foarte pre scurt numai cĂ©le ce mă voiu pricĂ©pe că sunt drĂ©pte. Cuvintele acĂ©lia ce zic: ...

 

Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu

... Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu de Mihail Kogălniceanu Mare nedreptate se poate face a lăsa în tăcere pomenirea faptelor care cinevași în viață au săvârșit; iară cât pentru a lor calități ... 1.10.1 Icosul 10 1.11 Condacul X ACATIST Icosul 1 Învingerile cele adese către pierzare vestindu-ți-se prin Îngerul cel purtătoriu de nedreptate și gata fiind în tot ceasul a le primi, nu te-a mustrat nici o datorie să nu întinzi crimele pe ...

 

Ion Creangă - Punguța cu doi bani

... lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasă la inimă, de cuvânt; face cum i-a zis stăpânu-său. Cucoșul, cum vede și astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; și toarnă el toată apa cea din fântână pe jaratic, până ce stinge focul de tot, și se ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Ingratul

... A voastră pomenire și negrele-ți păcate Vor îngrozi urmașii când vor striga: Ingrat! Și omul cu credință în marea sa durere Și crunta nedreptate ce-adânc l-a sfâșiat, Udând aceste rânduri în plâns de mângâiere Va dobândi răsuflet, că eu l-am răzbunat. 1839 Note [1 ...

 

Ion Luca Caragiale - Plătește vizirul

... creditorii săi din străinătate, și mai cu seamă pentru că nu s'a supus voinței și ordinilor lor. Acest act de o suverană nedreptate în ceea ce privește autonomia statelor, dar care-și va găsi poate o compensare în garanțiile ce ar putea oferi colectivitatea europeană, sigurității fiecărui stat ...

 

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite Sărbători mâhnite de Ion Luca Caragiale Paștile cădeau în vară... Cine s'ar fi așteptat la așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s'a deschis, prin care s'a arătat lumină ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

Vasile Alecsandri - Protestaţie în numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu de Vasile Alecsandri 1848 Fraților români din toată România! Vă chem să fiți martori la nelegiuirile guvernului prințului Moldovei, Mihail Sturza, care de patrusprezece ani s-a arătat prin toate faptele sale dușmanul cel mai aprig al nației noastre! Veniți cu toți să protestăm în fața lumii împotriva sistemului barbar și corumpător ce a întrebuințat până acum acest domnitor pornit de patimi spre a ținea Moldova în lanțuri și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>