Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NATURĂ MOARTĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 237 pentru NATURĂ MOARTĂ.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... veselie și ce jale, ce instrumente vii și bizare, și totuși, în acest haos simfonic, ce frumoasă și ce profundă legendă nu-și cântă veșnica natură! Această simfonie, blândă și măreață, s-a speriat de un țipăt dureros, ascuțit, disperat: țipătul vieții care se stinge. Desigur, șarpele, lacom și ...
George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)
... în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; Neliniștit când te aștept, Ah, cum mă doare; Și când nu vii, simțesc în piept Că viața-mi moare! XLII Pe Bistrița, cântând ...
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... primează pe ale moralei și ale societății. De aceea provocarea unuia prin altul a sentimentului pentru femeie și a sentimentului pentru natură; eternitatea splendidă a universului, exasperând în om conștiința obscură a vremelniciei lui. De aceea tragedia celor patruzeci de ani ai bărbatului ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea de bine, de adevăr și ... fulgerători. Poate că și unde-l vedea așa plăpând îl iubea mama lui mai mult decât pe ceilalți. Într-o zi, când i-au adus mort pe unul din copii, călcat de o trăsură, și cum fața bietului copilaș, plină de praf și de sânge, nu se mai cunoștea, cel dintâi ...
... talazul fermecat. Și vibrează cer și apă... — Fire, om și providență, Sunt din nou iar bunătate, — imn din veacul legendar, Și din trunchiul mort cum naște viața verdelui lăstar, Din coșciug, închis aproape, iese zbor de biruință. Oh! și visul meu e tocmai c-ale undei legănări... Sidefat e ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele Conrad. Cântul I. Ionienele de Dimitrie Bolintineanu Conrad, poemă în patru cînturi și note explicative Informații despre această ediție Era cînd farul lumii, în mare apuind, Poleie rochia nopții cu stele de argint, Și-n calea sa umbroasă, sub negrele-i picioare, Așterne valuri albe, suflate de dulci boare, Munți, plaiuri, văi rîzînde și fragede grădini, Ce-noată în oceane de umbre și lumini. Cotind pe Cornul d-aur, ieșea în Propontide Un vas, spărgînd cu pieptul tărîmele lichide. Dar cine-i omu-acesta ce-n vas stă izolat? E trist sau este mîndru? mai mulți au întrebat. Un servitor răspunde cu oarece sfială Că Țara Românească e țara sa natală; Conrad e al său nume; că este exilat, El pentru libertate poporu-a rădicat. Proscris din a sa țară, el fără țel se duce Oriunde îi surîde un cer senin și dulce; Dar cugetele sale se-nturnă nencetat Spre patria iubită ce-n doliu a lăsat... Credea în viitorul promis umanității, Precum și în triumful justițiii, verității, Deși avea momente cînd sufletu-i coprins De cugetile sceptici parcă zdrobit și stins. Iubea să facă versuri, deși ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice şi celei ştiinţifice Asupra criticii metafizice și celei științifice de Constantin Dobrogeanu-Gherea Răspuns dlui Bogdan Ich errinnere hier meine Leser, dass diese Blätter nichts weniger als ein System enthalten sollen. Ich bin also nicht verpflichtet alle die Schwierigkeiten aufzulösen, die ich mache. Meine Gedanken mögen sich weniger zu verbinden, ja wohl gar sich zu wiedersprechen scheinen; wenn es denn nur Gedanken sind, bei welchen sie Stoff finden, selbst zu denken. Hier will ich nichts als fermenta cognitionis ausstreuen. LESSING ( Hamburgische Dramaturgie , 296) Aici trebuie să aduc aminte cititorilor mei că aceste pagini nu conțin nicidecum un sistem. Deci eu nu sunt obligat să lămuresc toate greutățile ce arăt. Gândurile mele pot să nu se lege, ba pot chiar părea contrazicătoare; numai să fie gânduri care vă vor da prilej să gândiți și d-voastră. Aici voi numai să răspândesc fermenta cognitionis. [1] LESSING ( Dramaturgia Hamburgică , 296) Una din cele mai întrebuințate forme ale scrierii e desigur forma polemicii. Polemica e și foarte necesară și foarte folositoare. Că din ciocnirea ideilor iese scânteia adevărului, nu e un cuvânt deșert, ci un mare adevăr. Forma polemicii e una din cele mai ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ...
Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F
Alexandru Vlahuţă - Unde ni sunt visătorii%3F Unde ni sunt visătorii? de Alexandru Vlahuță Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire, Și împrăștie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale; Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite, Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite, Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată! Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare? Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?... Și în bocetul atâtor suflete descurajate, Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate, Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire, Când își scaldă toți în lăcrimi visul lor de nemurire, Tu, artist, stăpânitorul unei limbi așa divine, Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine, Orizonturi largi ...
Mihai Eminescu - Poesis Poesis de Mihai Eminescu M-am dus la Cluș. Am așteptat să vină noaptea pentru ca să mă duc la casa ei, să văd ce se-ntâmplase cu ea. Îmi venise ideea să-i iert tot ― trădarea ei ― și, de-ar fi fost o scânteie de amor în ea, s-o iau cu mine s-o fac nevasta mea. Inima mea era însetată de iubire și, ca cel ce se îneacă, îmi plăcea să mă țin de-un pai chiar. Noaptea era cam ploioasă și norii zburau negri prin cer și numai prin rupturile lor groase se vedea câteodată luna. Am luat o laternă mică cu mine, și, ieșind pe strade, am început a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce ...