Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MARGINE DE DRUM
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 231 pentru MARGINE DE DRUM.
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... simțirea, îi cere ființa, Îi vrea frumusețea — tot sufletu-i vrea Din tălpi până-n creștet îi cere ființa. Dar Meka e-n zarea de flacări — departe De ea o pustie imensă-l desparte, Și pradă pustiei câți oameni nu cad? Pustia e-o mare aprinsă de soare, Nici cântec de paseri, nici pomi, nici izvoare Și dulce e viața în rozul Bagdad. Și dulce e viața în săli de-alabastru, Sub bolți lucitoare de-argint și de-azur, În vie lumină tronând ca un astru, Cu albele forme de silfi împrejur, În ochi cu lumina din lotusu-albastru. Dar iată și ziua când robii și-armează... Cămile gătește, și negri-armăsari, Convoiul se-nșiră ... o știe, — dar, searbăd la față, Sub magica-i umbră, un om se răsfață... Mai slut e ca iadul, zdrențos, și pocit, Hoit jalnic de bube, — de drum prăfuit, Viclean la privire, și searbăd la față. De nume-l întreabă emirul, deodată, Ș-acesta-i răspunde cu vocea ciudată — La Meka, plecat-am a merge și eu. — La ... să meargă Cu pasuri ce-n fundul ...
Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni
... Ion Luca Caragiale - Temă şi variaţiuni Temă și variațiuni de Ion Luca Caragiale Tema Aseară, pe la 6 ore, un foc a izbucnit la o casă peste drum de cazarma Cuza în Dealul Spirii. Mulțumită activității pompierilor și soldaților, focul, deși bătea un vânt puternic, a fost năbușit în câteva minute. Pagubele ... mai bine zis, impudența de a-și pune botul pe labe și, strigând ca mamelucii mea culpa, au trecut la ordinea zilei, ordine de zi pe care Istoria unei țări, ce se mai bucură de cea din urmă doză de respect de sine, trebuie s-o înregistreze cu dezgust și rușine, deoarece când sic volo, sic jubeo domnește într-o țară ca maximă de înaltă politică și când, ca rațiune de stat, se constituie bunul plac al unor reacționari fiefați, nu ne putem aștepta, decât la atâtea și atâtea infamii de tot soiul și altele încă, dar însă nu credeam pentru ca să ajungem aici, nu credeam, o mărturisim coram populo, oricât am fi crezut de ... ajungem și la incendii ca acela ce s-a petrecut în Dealul Spirii peste drum ...
Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa
... Dumitru Stăncescu - Ţiganul şi popa Țiganul și popa Dumitru Stăncescu , Snoave șau glume populare, București, 1892, pp. 51—55 Un popă venea cu un țigan, de la oraș spre casă. Se întîlniseră pe drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit. — Haoliu, hațin-te, părinte, să-l prindem, că nu ne vede nimeni ... Hai mai bine să facem vreo prinsoare ori ceva, și care-o cîștiga, ăla să mînînce purcelul tot. — Ce prinsoare să facem, părinte ? — De, eu știu ?... se gîndi popa nițel. Eu zic sâ ne culcăm, și care o visa vis mai minunat și mai frumos, al ăluia să fie ... culcară. Popa se gîndi nițel ce să spuie că a visat, și găsind ce-i trebuia se lăsă somnului. Țiganul nu lipi pleoapă de pleoapă, și cînd auzi pe popă sforăind — că sforăia de tuna —, se sculă binișor, se duse la vatră, alături cu odaia unde se culcaseră, puse mîna pe purcel și mi ți-l îmbucă tot ... prost, țigănesc. — Se făcea, mă, că se deschisese cerul, începu popa, și se vedeau numai îngeri și sfinți, și se auzeau, mă, cîntînd heruvimii ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... versul ca și el. Recitindu-le, aud și revăd iarna aceea cumplită, cînd crivățul, ca un alt Traian pe vremea năvălirilor, ridica grăbit zidurile lui de zăpadă de-a lungul Dobrogei, ca de frica cine știe cărei năvăliri ce sta să vină. În fața palatului vechi, sub terasă, marele glas al mării amuțise, și cuprinsă de îngheț, se întindea acum ca un cîmp alb cît vedeai cu ochii. Apoi într-o dimineață, un vînt de sud a venit și, cu foarfecă lui nevăzută tăind gheața de-a lungul malului, a dat drumul banchizei în larguri. Ușor și lin, cu molcome legănări a pornit minunatul ostrov ... marmoră, cu cimitirele lui străvechi, unde pietrele albe nălucesc noaptea sub palmieri ca niște fantome, ne chema parcă spre dînsul, dar noi rămîneam locului, legați de greaua ancoră a nevoiei. Noi stam locului, și nu călătoream decît cu fantazia, noi rămîneam țintuiți de marginea cheiului trist de unde se deschidea infinitul mării, ca doi albatroși cu aripele rănite. Sarea amară a lăcrămilor ne curgea de ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele ... a celor ce au ființă în povești să se trezească și întrupeze. La Fata din Dafin visam noi, la frumoasa și bălaia copilă robită de un farmec, căci în grădina noastră era un dafin uriaș și plin de scorburi, în care apele ploilor strînse luceau în nopțile de
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... amintește fața apelor în care se resfrînge cu zborul ei fulgerător, cocinele scînteind ca niște pietre pierdute dintr-un inel parcă îndoaie încă un firicel de iarbă ; cosașul cu picioarele strînse pentru salt spune de liniștea mohoarelor, îndoliatul greier cu cîntecul lui, de liniștea ce era la începutul lumilor, păiajenii cu picioarele lor încremenite de mătasa firului scăpat pe totdeauna... Și toată răcoarea pădurilor se ridică parcă, stârnită de bietele aripi, toată lumea florilor și tot murmurul dumbrăvilor. Pe o aripă doarme ochiul misterios ce mijește pe cozile de păun, altul e făcut ca dintr-o frîntură de rochie de bal, pe o catifea a uitat cineva cîteva rubinuri, praf de chilimbar a tivit marginile altuia, o întreagă orgie de forme și de culori, un vis scăpat dintr-o narghilea, un poem visat de un poet nebun... Veșnic în căutarea speciei rare, a exemplarului unic care lipsește încă, a noutăților pe care le creează și ... călătoare, rănind cuprinsul verde, jucau înaintea lui și dispăreau ca prin farmec. Roșii și albastre veneau straniile flăcări, galbene și purpurii, negre și albe jucau, de la răsărit spre apus, chemate parcă de
... închine cu slujba. Pe drum se întâlni cu doi oameni pe cari slujitorii împărătești îi ducea la împăratul ca să-i taie, pentru că fugiseră de la o bătălie ce o avusese împăratul acesta cu niște gadine. Ei erau triști, bieții oameni, dară Greuceanu îi mângâie cu niște vorbe așa de ... și se sfătuiră. Și, după ce se odihniră câteva zile și mai plănuiră ceea ce era de făcut, Greuceanu și frate-său o luară la drum. Îndată după plecarea Greuceanului, Faurul-pământului se apucă și făcu chipul lui Greuceanu numai și numai din fier, apoi porunci să arză cușnița ziua și ... se legăna prin văzduh și căuta la lupta lor. Și văzându-l, zmeul îi zise: - Corbule, corbule, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă și-ți voi da de mâncare un voinic cu calul lui cu tot. Zise și Greuceanu: - Corbule, corbule, mie să-mi aduci un cioc de apă dulce, căci eu ți-oi da de mâncare trei leșuri de zmeu și trei de cal. Auzind corbul aceste cuvinte, aduse lui Greuceanu un cioc de ...
... George Coşbuc - Prin Mehadia Prin Mehadia de George Coșbuc Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi; Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi. Prin răcoarea mult-a nopții îmi vedeam suflarea gurii Eu mergeam pe strâmta ... în răcoarea dimineții, Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin: Încetase-acum și vântul, cerul scapără senin. Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna Sta pe piscul unui munte, roșiu aurind cununa Muntelui, și până-n vale ca și ziua luminând. Iată turle de biserici cum s-arată rând pe rând, Sate risipite-n lungul văilor, grădini prin sate, Toate-n alba zare-a lunei și-n ... Rîul colo-n negre maluri ca un fulger cu scântei Ce-alergând în strâmbu-i umblet a-mpietrit păstrându-și locul. Iar departe, de sub poala codrului, de unde focul Potolit ardea prin noapte lângă carul ocolit De bărbați, doinea de ...
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
... abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n ... la colțul stradei pe unde presăraseră negustorii cenușe pe dinaintea prăvăliilor: dar când s-apuce pe o ulicioară mai neumblată, ca să mai scurteze din drum, tocmai venea o birjă cu caii răscăcărați de teama alunecușului. Băiatul s-a ferit repede-n lături și odată, bâldâbâc! și sdronc! Cănuță într-o parte cât colo și sarcina din ... ardea o lămpșoară afumată. Toți băieții ceilalți dormeau adânc. Își luă într-o basma lucrușoarele lui, mai nimic, și ieși. Mijea de ziuă când, rupt de oboseala trupului și mai ales de a sufletului, înghețat de atâta umblet pe frig, bătea în geam la cocioaba bunică-sii, în fundul unei mahalale
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului
... ofilit Narcisul, și-s trist de-o zi întreagă... Era ceva din tine în floarea asta dragă ; Era ceva desigur, căci altfel n-aș pricepe, De ce mă simt mai singur acum cînd noaptea-ncepe, Și n-o mai văd în umbră, luptînd stăruitoare S-adune strălucirea luminii care moare. Avea ... Din toată gingășia ta candidă de fată, Din tot ce strălucește și-aduce bucurie ! O ! tu, care mi-ai dat-o s-o am tovărășie, De-ai pus un gînd într-însa, din clipa asta sfîntă, În amintirea tristă a celui care-o cîntă, Tu apără-l de lume, de moarte și uitare, Și cugetă la răul ce-l poate face-o floare. IV În liniștea odăii s-a stins încet-încet... Nu ... ce-ngroapă cu dînsul un secret. Așa s-a stins în taină, și nimeni n-a știut, Căci în minuta asta de grea melancolie, Eu singur stam de față la muta-i agonie, Și singur mi-am dat seama atunci ce s-a pierdut. Iar cînd a fost ca ... le simt ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
... ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu seamă, așa de variate, încît nu găsești două la fel, de nenumărate culori și nuanțe, au ajuns, după cum era la antici asfodela, să împărățească imperiul morților. E ziua lor. De pretutindeni, din centru și din suburbii, crizantemele cad jertfă, o hecatombă uriașă de flori, și toți, de la mic la mare, căci toți avem să plîngem un regret pe lume, un mort iubit, pornesc spre țintirimele îndepărtate, să le arunce cu un ... adumbritul țintirim de la Belu, din pămîntul celui de la Sfînta Vineri, din acela de la Ghencea ori de la cel ce poartă modestul nume de Pătrunjelu, din preajma bisericei Iancului, de la Trei Coceni, de pe ramuri și din ostrețe, din răvare și din straturi, bogate și sărace, umile ori prețioase, la un loc cu toate, sărmanele crescute în sunetul ... un cîmp de bătaie au rămas răniții și morții sub nepăsătoarea boltă a cerului. Roșul macilor zugrăvea pete de sînge, seninul albăstrelelor, fărîmături de ...