Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MÂNIAT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 314 pentru MÂNIAT.
Alecu Donici - La Ceahlău La Ceahlău* de Alecu Donici Te mai zării odată, te revăzui, gigante, O, dragul meu Ceahlău! Ș-a tale suvenire în inima-mi săpate, Îmi zic că-s june eu. Subt ale tale poale sunt și voi fi tot june, Căci tu nu-mbătrânești, De mii de ani atâta te-nalți ca o minune, Subt boltele cerești. Tu ai văzut în juru-ți popoare felurite, În lupte furnicând; Românul însă singur cu inimă fierbinte Stătu te admirând. El poartă a ta deviză, el vrea să stea ca tine, Ca munte neclintit, Și iată-l că se-nalță, și iată-l că devine A fi în veci unit. Sunt sigur că acuma te uiți cu bucurie La frații din Carpați, Bucecii, Caraimanul**, închinăciune ție Trimit ca niște frați. Ei speră ca și tine, că vreodineaoară Tot va suna o oară Ca munții României de dânsa răzlețiți Să fie toți uniți. * Tu stai de cer aproape și poate câteodată Pe Panaghia*** ta, Vin îngerii să vază Moldova lăcrimată: Atunci nu ne uita. Spune c-acele lacrimi sunt numai o mânie De Iași și București, Căci nu-i român să zică, că ...
Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării"
... a ți le împărtăși. I. Că numărul abonaților la Steaua Dunării ar fi mare... deși mare... dacă!... Pot oare spune acest dacă?... Nu te vei mânia și supăra ca alți redactori... care nu se mulțumesc a fi numai redactori, dar vor a fi școală, sau cel puțin ...
Alexandru Macedonski - În arcane de pădure
Alexandru Macedonski - În arcane de pădure În arcane de pădure de Alexandru Macedonski În arcane de pădure întuneric ce spăimântă. Frunza tace lângă frunză și copac lângă copac; Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -- Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă. În arcane de pădure vijelie ce spăimântă, Trăsnet roșu ce-nfășoară și surpare de potop; Pentru ce e armonia o mânie fără scop, Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă. În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă, Aurora-ntârziată nu s-arată sub frunziș, Întunericul în cale i s-a pus în curmeziș -- Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea
Alexandru Macedonski - Cântecul și poetul
Alexandru Macedonski - Cântecul şi poetul Cântecul și poetul de Alexandru Macedonski Când se naște într-o țară mică, — cine e poet, Dacă simte-a lui făptură că e roasă de-un regret, E desigur de regretul c-a născut. — El cântă, scrie, Și abia în câte-un suflet, află câte-o simpatie. Încolo, cine-l citește, sau de pizmă e cuprins, Sau cu inima închisă și-n citire nedeprins Cartea i-o silabisește. Dar de ce de insomnie doborât, — poetul cântă, Ș-având toate împotrivă inima și-o mai frământă Să mai lase pe hârtie ca să treacă-al său condei, Ce fixează note de-aur pe al foilor temei Pentru ce mai împletește cu argint și cu mătase Stofele predestinate urme multe să nu lase. Visul ce ne tot șoptește? Liliacul alb și roșu harpa sa o coronează, Al său cântec, ca sideful strălucește, — și vibrează Mai curat decât un sunet de cristal. — Armonios Ca un țipăt de vioară sub arcușul mlădios, Smulge lacrimi. — Blând și dulce se înalță; — câteodată, De se-ncarcă cu mânie vânătă și nenfrânată Este pentru vinovați. Iată cântecul. — Poetul pentru ce- ...
Alexandru Macedonski - La harpă
Alexandru Macedonski - La harpă La harpă de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII I Precum în gol un sunet nu dă nici o vibrare, Astfel și de pe harpă zburând a mea cântare Nu poate-n acest secol să afle un ecou; Dar tu, de tainici versuri, o! harpă dezmierdată, Urmează-ți al tău cântec, căci dânsul în veci cată A fi pentru alți secoli melodios și nou! II Șoptească vântu-n frunze c-ajunge pentru tine, Agațe-se iedera de ziduri în ruine, Murmure valul mării c-un zgomotos tumult, Sau tremure pe crinuri mărgăritari de rouă Și trestia plăpândă mlădie-se în două,... Tovarășă iubită, ce trebuie mai mult? III A dimineții rază cu florile-i de aur Nu prețuiește oare mai mult ca un tezaur? Și vântul cel de seară cu freamătul său lin Nu este armonia din cornul nemuririi, Ce vine să vibreze ca vocea fericirii Oprind pe buze-un geamăt și-n suflet un suspin? IV A! Nouă nu ne pasă de inime- ...
Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur
Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă, Ce pe zei adăpostește de-orice gând pângăritor. Robi frumoși cu piepturi goale și cu ochi șireți de vulpe Ies fantastic ici și colo din noptosul labirint, Au tunici ...
Alexandru Macedonski - Te înțeleg, o! Țepeș...
Alexandru Macedonski - Te înţeleg, o! Ţepeş... Te înțeleg, o! Țepeș... de Alexandru Macedonski Te înțeleg, o! Țepeș-vodă, Țepeș-vodă mare domn, Ș-aș voi să te văd astăzi Deșteptându-te din somn! Simt în mine câteodată O mânie ca ș-a ta, Și de-ar fi ca să-ți iau locul, Țepeș, eu te-aș imita! Visurile tale sumbre Pentru mine nu sunt noi... Țepeș, Țepeș, lasă-ți groapa, Să mai vii și printre
Alexandru Vlahuţă - 1907 1907 de Alexandru Vlahuță Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sunt atâtea de făcut, vezi bine, De-atâtea griji e-mpresurat un rege! Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege, Scutarul lui nu poate fi oricine. Ce țară fericită, maiestate!... Se lăfăiește gureșa Minciună. Că numai Dumnezeu te-a pus cunună De-nțelepciune și de bunătate Păstor acestui neam ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul, De nu-și afla sub schiptrul tău limanul, De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară. Că tu sălbatici ai găsit aice, Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul, Ș-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul... Dar faci un semn, și-ncep să se ridice Oștiri, cetăți, palate lume nouă, Izvoarele vieții se desfundă; De pretutindeni bogății inundă; Și tu le-mparți cu mâinile-amândouă. Azi la cuprinsul tău râvnește-o lume. E-o veselie ș-un belșug în țară, Că vin și guri flămânde de pe-afară. Tot crugul ...
Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân
... Lumii și batjocorind-o, chiar când ea ar fi de vină. E ciudat să vezi pe capu-i părul alb că se zburlește. Răutatea și mânia pe bătrân cumplit mânjește, Gura lor e pentru sfaturi, nu pentru ocări! Ce-ai zice Pe bătrânul cel din ceruri să-l vezi pogorât aice ...
Alexandru Vlahuță - Vierme fudul
Alexandru Vlahuţă - Vierme fudul Vierme fudul de Alexandru Vlahuță Lut însuflețit de raza vecinicei dumnezeiri, Aluat în care cerul cu pământu-i plămădit, Tainică verigă care leagă cele două firi: Vecinicia de-o clipire, infinitul de finit. Vierme tăvălit în tină, care muști din cer cu dinții, Urieș semeț, pe care o suflare te doboară, Tu, a cărui mână scurmă măruntaiele științii Și a cărui cugetare ia nimicul drept comoară, În zadar te-ncerci a rupe pânza care te desparte De enigma nepătrunsă: Ce a fost? și ce va fi? Cartea facerii e noapte, iară cealaltă carte Nu e scrisă, sau de-i scrisă, nu ți-e dat a o citi. Ai în față și la spate două semne de-ntrebare, Tu-ți trudești, sărmane, mintea ca să afli vrun răspuns; Rătăcind ca un nemernic pe a vremurilor mare, Cerci zădarnică cercare în noianul nepătruns. Și când mintea ta zdrobită de nebuna-i alergare Abia poate să mai iasă din a vremii adâncime, Și când vezi că ziditorul n-a lăsat un drum pe care Să se urce orbul vierme pân la sfânta- ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Mântuitorul
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Mântuitorul Mântuitorul de Alexei Konstantinovici Tolstoi Traducere de Alexei Mateevici - Mai 1912 De sfântă dragoste arzând, Smerire El a învățat Și legea lui Moisei curmând, El legea dragostei a dat. Nu rabdă rău El și mânie, El pacea propovăduiește, Și pentru orice avănie Numai cu bine răsplătește. Puterea Lui nu-i pământească: Le dă El orbilor privire, Și bolnavilor izbăvire În slava Sa dumnezeiască. Mărturisire El nu cere, Căci știe orice cugetare, Privirea Lui ispititoare Pătrunde orișice durere; El tot necazul vindecând A fost atotmântuitor, Dar mâna blândă întinzând El n-au mai fost judecător. Fiind de Dumnezeu ales, Prin voia cerului trimes, El Iordanul au trecut Și fapte sfinte, minunate Spre mântuirea de păcate Aicea multe au făcut. Acuma luminos, blajin El iarăși trece-n astă parte, Și ucenicii de departe În urma Lui cu toții