Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUNG ȘI SUBȚIRE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 167 pentru LUNG ȘI SUBȚIRE.
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de moale mătasă el cade Pe umere albe... Frumos i se șade! Și plâns este glasu-i:  ,,Iubit cavalere, Nu merge la mare, că mor de durere; Împarte cu mine pământul și raiul." De dor și de grijă îi tremură graiul.  ,,Iubite dorite, în brațele-mi vino Și cruda durere din pieptu-mi alin-o! Să fii al meu mire menitu-i de zodii Și ție păstrat-am a sânului rodii.  În van, e crăiaso! zâmbirea-ți din treacăt, Căci mintea mea pus-au simțirilor lacăt Și ... boltitele porți, Pustiu e în dome  și zeii sunt morți. El suie un turn ce se nalță sub lună, Cu ziduri crăpate de ger și furtună, Se uită la ceruri, se uită în mare... Cu capul în jos se aruncă... Dispare. Și cum amorțește și-ngheață... suspină:  O, piatr-a luminei, revarsă-mi lumină! Prin genele-nchise s-arată, o vede ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
... Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de moale mătasă el cade Pe umere albe... Frumos i se șade! Și plâns este glasu-i:  ,,Iubit cavalere, Nu merge la mare, că mor de durere; Împarte cu mine pământul și raiul." De dor și de grijă îi tremură graiul.  ,,Iubite dorite, în brațele-mi vino Și cruda durere din pieptu-mi alin-o! Să fii al meu mire menitu-i de zodii Și ție păstrat-am a sânului rodii.  În van, e crăiaso! zâmbirea-ți din treacăt, Căci mintea mea pus-au simțirilor lacăt Și ... boltitele porți, Pustiu e în dome  și zeii sunt morți. El suie un turn ce se nalță sub lună, Cu ziduri crăpate de ger și furtună, Se uită la ceruri, se uită în mare... Cu capul în jos se aruncă... Dispare. Și cum amorțește și-ngheață... suspină:  O, piatr-a luminei, revarsă-mi lumină! Prin genele-nchise s-arată, o vede ...
... cel aspru și cu degetele-i uscate un biet copil de țigan, și-n preajma lui sărea de rumpea pământul o muiere-n doi peri și un țigan rupt și lung, cu picioarele goale băgate în niște papuci largi și umpluți cu paie. O veselie grotescă, urâtă se desemna pe fețele amândurora. Alături era o cafenea. Ploaia și frigul ce mă pătrunsese mă siliră să intru-n ea. Mirosul tutunului, eternul trictrac al jucătorilor de domino făcea un efect deosebit asupra simțurilor mele ... Dumnezeu a scris geniul, și iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit în cer, a sorbit din lumina cea mai sântă, și-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele mai dragi, pentru ca în urmă, căzut pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în cer. Repedea umflare a nărilor și vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune, un caracter pasionat. Talia sa subțire, fină, și mâna sa albă cu degete lungi
... Am îndrăgit, fără nădejde, Pe zâna moartă — Fericirea. Să nu vă bateți joc de mine, Sunt om — ca voi — în toată firea... Și-o văd, în fiecare noapte, Mireasa tânără cum vine; Ca o vedenie ușoară Încet s-apropie de mine. Din creștet, vălul alb, subțire De-a pururi fața i-o ascunde. Prin străvezimea lui, se vede Zăpada formelor rotunde. În părul lung și negru poartă Uscate flori de lămâiță... — Ființă-aievea ori părere, Eu te iubesc de mult, zeiță! Dar ochii tăi, ascunși vederii Nu vor, cu ... pe față! Să simt fiorul sărutării, Să te cuprind odată-n brațe!... — De la-nceput ți-am fost ursită, Dar o putere ne desparte Și ne-a menit să fim, iubite, În veci aproape și departe. Pierdut ești pentru totdeauna, De-mi ceri să-ți dau o sărutare, Că, dacă mă cuprinzi în brațe, Ca fumul, trupul meu dispare. E ... o poartă. Când toți vor crede că sunt vie, El singur știe că sunt moartă!... ..................... Plutind, pornește pe alee, S-ascunde-n umbră de palate Și ...
... câmpiei arse, pustii, se înalță doar un singur pâlc de salcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din care și ele își sug viața. Izvorul curge subțire, întinzând în față, ca pe o năframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, câte o rază de soare ... în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc înainte, încotro l-o duce soarta. Și, când se credea pierdut, zări cu ochii lui mici, roșii, fără de gene, cu ochii lui cei îngropați în grăsimea capului, pâlcul ademenitor de salcii ... și-a îndreptat râtul spre ele, cum își îndreaptă luntrea botul spre țărm, și-o porni într-acolo. Când a ajuns și-a dat de baltă, se repezi, nebun de bucurie, gonind păsările, care zburară înfricoșate. Se afundă, până la urechi, în baltă, apoi închise ... apei e o floare, se lăsă, ușoară, pe râtul trandafiriu. O înfiorare dulce, neînțeles de plăcută, gâdili sufletul musafirului pentru întâia dată în viața lui, și ...
... Șade-acolo singurică; Câte zile sunt lăsate Nu mai merge pe la sate, Câtă-i vremea unei ierne, Cât zăpadă se așterne, Ea tot deapănă și țese Fire albe, pânze-alese. Părul ei cel negru, moale Desfăcut cădea la vale, Ochii tineri și căprii Strălucesc așa de vii, Iar de râde are haz, Cu gropițe în obraz Și la unghiul dulcii guri, Și la alte-ncheieturi, Și la degete, la coate, La-ncheieturile toate; Ochii ard întunecoși, Fața albă, buze roși, Iar când merge legănată, Tremur sânii ei deodată, Tremură frumseța-i ... Plinuță la sâni, la față, Încât ai ce strânge-n brațe. Tot ce-ar zice i se cade, Tot ce-ar face bine-i șade, Și la vorbă de s-o-ntinde, Vorba dulce bine-o prinde, Și de tace iarăși place, Că are pe vino-ncoace; Oacheșă și sprâncenată Și la îmblet alintată Â Ar trebui sărutată. Pe când arde focu-n vatră, Lupii urlă, cânii latră, Iar ea toarce din fuior, Legănând cu un ... viteaz sub soare. Iar a treia-i zise: Â Dragă, Ai să aibi o minte-ntreagă, Căci isteț vei fi cu duhul Ca și luna și ...
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... toată osteneala și nu erau ocoliți, deși trupele străine nu lipseau, precum nici impresarii care știau afacerile de aur ce se puteau face în Iași. Și zidul cortinei o dată ridicat, rampa tainic învăluită, iată măștile vechi și triste, regii detronați, amorezii oftători, lumina de foc bengal de pe morminte, Don Josè care iese dintr-o trapă pîn'la mijlocul trupului și cere răzbunare, și iată și Cucoana Chirița și toți eroii și eroinele uitați acuma ai lui Alecsandri, întrupați în ființa lui Bălănescu, cel mai iubit între toți, veșnic răsplătit de aplauze și adorat de mulțime. Era de ajuns să apară cu înfățișarea lui bachică, peste măsură de gros, cu burta lui balonată, ca zîmbetul să cîștige lojă ... scaun cu scaun, pînă în înaltul galeriilor, și teatrul să se prefacă într-o gură imensă care rîde. Și iată Luchian, cu fața lui simiescă și iată tragicul Gallino, ce clătina veșnic din cap ca o potișă chinezească. Acolo am văzut pentru întîia dată și pe Aristița Romanescu jucînd cu veselul Hasnaș, în Angelo Malapieri . Hasnaș ținea pe atunci rolurile de amorez și juca dramă. Era subțire și zvelt, și
Mihai Eminescu - Odin și poetul
... stoarce cu o mână crudă, rece Tot focul sânt din el, ca în scânteie Să se risipe, pân-se va-njosi Să animeze pe deșerți și răi. O, și de-ați plânge chiar, dacă durerea Adevărată și neprefăcută V-ar topi ochii și a mea cântare V-ar arde sufletul din voi... Atuncea E și mai rău  și-atunci și mai puțin Va gândi cineva pe un moment L-acel nefericit ce le-a avut. Voi le citiți ca să puteți a ... deschide-a tale porți albastre, Ai răcori durerea-mi înfocată Cu iarna ta eternă. Mi-ai deschide A tale-albastre hale și mărețe; Pe scări valuri coborând în ele, Aș saluta cu aspra mea cântare Pe zeii vechi și mândri ai Valhalei.  ,,Bine-ai venit, tânăr cu ochi din ceriuri", Râzând Odin și ridicându-și cupa M-ar saluta.  Și haina ceea lungă Și albă creții ar arunca de neauă Și părul lung mi s-ar îmfla de vânt.  ,,Un scaun pentru bard" Â
... niște lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când își udă pliscul; uneori se oprește de se uită, ispititor, în fundul apei, ca și cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare, și răcoarea îl încântă. Nu simte nici o altă dorință decât să-și scalde picioarele în unda rece, care-i trimite fiori până sub aripi. Deodată se oprește; încordează gâtul și privește. Pe frunza unui nufăr, o broscuță se bucură și ea de frumusețea și răcoarea dimineții. Când l-a văzut, biata broscuță a încremenit pe piciorușele de dinapoi; cu ochii mari deschiși, cată la cumplitul ... să soarbă dintr-o dată balta și, dimpreună cu balta, pe ea. Inima i s-a oprit. Își aștepta sfârșitul. Cocostârcul o vede și înțelege. Dar dimineața e mărinimos. Ș-apoi i se pare atât de mică, atât de neînsemnată această vietate a bălții, că, de la ... disprețuitor și trece, măreț, mai departe. Broscuței nu-i vine să creadă. Mai stă așa câteva clipe. Apoi, de bucurie, sare pe o altă frunză; și
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... largi, cu capul fin și tăiat pe niște linii dulci și bine hotărâte, cu ochii negri, mari și vioi, cu coama bogată, cu gâtul gros și puternic, cu pieptul lat, cu trupul sprinten și subțire, cu șoldurile largi, cu piciorul fin și nervos, cu copitele mici și ușor înclinate, Pisicuța mea avea mai mult înfățișarea unui lucru de artă decât a unui cal de ham. Și, de unde ai fi crezut că greutatea unei pene ar fi fost de ajuns ca să-i frângă mijlocul în două, nici măcar nu se ... la înălțimea la care se află, fără ca o adiere cât de ușoară să le bage în seamă, ele totuși se clatină cu zgomot, lovindu-și unele de altele discul lor lat și greoi, aninat, fără cumpăneală, de o coadă lungă și subțire... N-aș putea spune tocmai hotărât dacă, în timp de vreo două ceasuri lungi, am stat deștept și am visat sau dacă am dormit și am cugetat, după cum iarăși n-aș putea lămuri cam ce hotar ar putea fi între vis și
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară
... Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele și vântul. De prin balcoane Și coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. Ies gospodinele Iuți ca albinele, Părul le flutură, Toate dau zor. Unele mătură, Altele scutură Colbul din pătură Și ... să nu-i cadă la picioare, Din creștet, vălul subțirel de floare. Că s-a trezit așa de dimineață Cu ramuri albe — și se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viață Când i se-ntâmplă-asemenea minune. Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. Cerul e-albastru Ca o petală De miozot. III Soare crud în liliac, Zbor subțire de gândac, Glasuri mici De rândunici, Viorele și urzici... Primăvară, din ce rai Nevisat de pământeni Vii cu mândrul tău alai Peste crânguri și poieni? Pogorâtă pe pământ În mătăsuri lungi de vânt, Lași în urmă, pe câmpii, Galbeni vii De păpădii, Bălți albastre și-nsorite De omăt topit abia, Și ...