Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUNĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 868 pentru LUNĂ.
Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile
Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile de Antim Ivireanul Duminecă, la vrĂ©me de chindie, prealuminatul domn Io Costandin Basarab Brâncoveanu voevod, având prepus pentru niște lucruri ce le-au adus întâmplările vremii de s-au făcut, cum să se fie făcut cu învățătura și îndemnarea noastră și fiind măriia-sa îndemnat de niște obraze mari besericești și mirenești, pline de zavistii și de răutate au trimis la noi cu poruncă mare pre duhovnicul lui pre episcopul Nisis chir Mitrofan Thasitul, carele era sfetagoreț de la mănăstirea Dionisiului, de ni-au zis au să fac paretisis de bună voia mea, și să-mi las scaunul, să es, au să mă scoață măriia-sa cu sila și să scrie la Țarigrad să mă și catherisească. Pentru care lucru, mergând eu la curte marți seara și, vorbind în taină cu măriia-sa, i-am zis cum că mă las de vlădicie, de voia mea, și într-acel ceas i-am dat și scris acĂ©ste 12 capete, carele însămnăm aici, să se afle la cei de pre urmă, spre aducere aminte și să cunoască fieștecine ...
... paltoane e cu 15 grade mai mare decât pentru cei împaltonați. FEBRUARIE, 28 zile — ziua de 11 ore — noaptea de 13. La 5, lună plină; la 12, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 27, pătrarul întâi. Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulți căsătoriți să ... mai adăogi la biletul cel galben încă vreo câteva zecimi comunale. AUGUST , 31 zile — ziua de 13 ore — noaptea de 11. La 1, lună plină; la 9, pătrarul din urmă; la 16, lună nouă; la 24, pătrarul întâi. Se deschid școalele. Un urecheat deschide o Academie de științe morale pentru amândouă sexurile. Se anunță de acum părinților că ... pline: să se grăbească a-și înscrie copiii. SEPTEMBRE, 30 zile — ziua de 12 ore — noaptea de 12 ore. La 1, lună plină; la 8, pătrarul din urmă; la 16, lună nouă; la 23, pătrarul întâi; la 30, lună plină. Ploi mari. Dâmbovița se umflă. Primăria profită de ocazie pentru a o declara navigabilă, și a publica licitație pentru luarea ... ...
... arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri  miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în ... sare ușor de pe el Și prundul sub pasu-i răsună. Frumos ca din basme și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt a suit Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de fier a lui mână-a cuprins Uitându ... bolta senină  Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scârție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână. Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de ... lui toată? ................................................... Pe vârful de munte, în codri-mbrăcat, De nouri grămezi se adună Și unul pe altul, măiestru urcat, Ei par o cetate în

... decât o umbră neîncăpută ce fugea pe murii caselor înșirate pe rând. Cam la finea orașului era o casă galbenă, cu ferestrele lucii argintate de lună, cu perdele albe. Bătui încet în ea. — Tu ești? răspunse o voce dragă și molatecă ca de copilă. — Eu, deschide fereastra, nu e ... beau viața toată din gura ei. — Onde! zisei eu încet, netezindu-i părul ei de aur. Onde, știi tu ceva, vino cu mine în lună, vom trăi așa de fericiți acolo, neconturbați de nimeni, tu pentru mine, eu pentru tine, din visurile noastre vom face castele, din cugetările noastre â ... prin aerul luciu și strălucit de razele lunii, prin nourii verzui ai cerului, prin roiurile de stele, prin ploaia de raze -până ce ajunserăm în lună. Călătoria noastră nu fuse decât o sărutare lungă. O lăsai acolo, în aerul cald de pe malul mirositor a unui lac verde și ... mare altora li se pare mic, se-nțelege că atomii microscopici din acel mărgăritar a cărui margini le era cerul, stropii -stele și lună și soare, acei pitici aveau regii lor, purtau războaie, se urau mereu, închipuindu-și diferite bazaconii despre închipuita lor mărime. Eu, uitându-mă c-un ...
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... în felul altora: încântarea prin neașteptat schimb de tonalitate, tempo și figură ritmică în Salomeea Iese luna argintie ca un fulg de păpădie. / Scutură-te lună-n nori și însămânțează stele. / Când o fi la cântători... În cireșul din grădină greierul cânta. / Venea mierla și, blajină, îl mânca și fluiera; rime ...
Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi
... Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale. II Copila descântată de zâna ei cea bună Creștea-ntr-o ziuă numai cât alta într-o lună, Ș-a sale brățișoare, ș-a sale mici picioare Aveau, fiind în leagăn, mișcări de aripioare; Iar când ieși din cuibul ... se depărta fugind, Lilie zburătoare, de fluturi alungată, Care-i formau pe frunte o salbă-naripată. III Visează luna-n ceruri!... sub visul cel de lună Flori, ape, cuiburi, inimi visează împreună. Nici o mișcare-n frunze, și nici o adiere Nu tulbură în treacăt a nopții dulci mistere ... vrând la mal să iasă, pătrunsă de-un fior, Pe sânul ei ud încă ea părul își adună, Se oglindește-n apă, se oglindește-n lună, Și umbra-i diafană cu formele-i rotunde În lină îngânare se clatină pe unde. IV Cocoșu-n depărtare intonă o fanfară! Copila cu grăbire ...
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
... hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei, Și ies văpăi din pinten. La dreapta și la stânga lor, Pe drumul nins de lună, Cum zboară dealuri, văi, câmpii! Greu podurile sună! — Urra!... E luna sus... Urra! Ce repede merg morții! Te temi, iubita mea, de morți? â ... — Ah, lasă-n pace morții! — Te uită! sus pe eșafod Stafii și draci s-adună, Și cântă, și se învârtesc În razele de lună! Aici, strigoi! aici, scripcari! Veniți să-ntindem hora Eu noaptea asta mă cunun Cu mândra mea Lenora! Și toți strigoii — fâș, fâș, fâș â ... piere! Pământ și ceruri gem amar În ceas de grea mânie... Lenora se frământă greu, Cuprinsă de-agonie. Acum se strâng în cimitir Stafiile la lună
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...
... ce-i cere Inima cu-a ei durere, Iar gândirea ei cea dulce N-o mai lasă să se culce. Peste vârfuri trece lună, Tânguios un corn răsună, Petrecând cu-atâta drag Toată rariștea de fag. Mai începe, mai se pierde, De-i răspunde codrul verde Fermecat și îndrăgit ...
Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea