Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUA PARTE LA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 523 pentru LUA PARTE LA.
Grigore Alexandrescu - Polovraci
... în bătălia de la satul Ungureni, ei se biruiră la Persiceni și își găsiră scăparea în mănăstirea Tismanei, de unde fugiră în Transilvania. Apoi, pe la anul 1633, se întoarseră cu șeful lor, care era chemat de dorința obștească, și cinstiți de dânsul cu posturi mari, luară o mare parte la biruința lui Radu XI și asupra lui Vasile Arnăutul, domnul Moldaviei. Puțină vreme ne trebui ca să ne îndestulăm de vederea bisericii; lucru cel mai ... încântate ce le-a inventat imaginația zâmbitoare a poeților arabi; ne văzurăm ocoliți de o mulțime de figuri de pietre, care, la lumina făcliilor, luau o formă de figuri omenești. Ici se vedea un grup de copii, ce părea a se îndeletnici la lucrările vârstei lor; mai încolo alte ființe care se împărtășeau de om și de hiare, fauni, sau silvani care se ascund după o coloană piramidală ... prin dantelele unei perdele ce se coboară din bolta stâncii, în îndoituri grațioase; la un loc bolta se pleacă, încât abia te strecori de cealaltă parte; apoi iar se ridică, apoi se întinde și se lărgește, formând o a 2-a peșteră și desfășurând o nouă priveliște ...
Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice
... să nu crape de ziuă, poate că vom fi chemați să facem cea mai mare jertfă pe care are dreptul patria s-o ceară de la un om. Să fim gata la tot! Să nu ne dăm înapoi de la nimic pentru a ne împlini datoria de patrioți! Când prezidentul a terminat solemna lui cuvântare, tinerii carbonari, scrâșnind din dinți, au ... ceri hârtie la vreme de revoluție? Dar nenea Niță acopere cu laba mărunțișul și dă să-l tragă iar la margine, ca să-l puie la loc. - Fără fitanție, nu pot să dau, fiindcă n-am temei la catastif. Atunci, cel mai tinichea dintre carbonari, văzând primejdia, se repede la mâna isnafului, pe care o apucă strâns, și zice: - Stai, nene Niță!... Fraților, are dreptate nenea Niță: dacă varsă negustorul parale, trebuie să aibă adeverire ... Și iscălesc toți... Ședința se ridică; isnaful mai numără o dată paralele, ia țidula, o îndoaie și vrea să plece. Atunci, prezidentul îl cheamă de la ușa, îl trage la o parte și, pe când ceilalți ies binișor unul câte unul, îi spune la ...
... ce sosise dimineață. Toți vorbeau despre una și alta; eu îmi așteptam ceaiul obișnuit, când intră un căpitan de călărași, salută pe maiorul ce sta la o parte, singur, apoi se îndreptă spre alți doi căpitani bătrâni, camarazi de-ai lui, și le spuse tare: — Știți că s-a împușcat ... voia mea, multe despre el, de la o slujnică, ce vorbea seara, alături în odaie, cu fata din casă. Toate cele povestite le auzise de la ordonanță, care, la rândul lui, le primise, ca un fel de spovedanie, de la cel dinainte: colonelul fusese în război; avea un semn în obraz, dar nu se prea băga de seamă din pricina bărbii. Era răstit la vorbă. Își bătea ordonanța, dar apoi îi da bani mulți. Avea patima călăritului, umbla călare zi și noapte. Și de frica lui îi știa și ... ordonanța ce-i povestea ceva, dar care, în clipa venirii mele, tăcuse. Am rămas lângă ușă, cu mâna la cozorocul capelei, așteptând. Comandantul se uită la mine, apoi îmi porunci: Ia-ți calul și vino. M-am dus
Nicolae Filimon - Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti
... elementare ale muzicei vocale, începu a lua lecțiuni de clavir de la Antonio Gonselis, iar după aceasta se dete cu o mare stăruință la studiul compozițiunii și în trei ani trecu cursul complect, sub direcțiunea lui Stanislau Matei, cel mai faimos maestru de compozițiune dupe acei timpi și preceptor ... de compozițiune, cu permisiune de a face oricîte călătorii artistice va voi el. Deși Donizetti părea mulțumit de fortunata sa pozițiune, dar pe la 1836 părăsi capitala celor două Sicilii și se duse la Veneția ca să reprezinte opera Belisario . Dar întorcîndu-se mai în urmă la Neapole, compuse farsa intitulată Il Campanello , apoi la 1836 scrise opera Betli și Asediul de Calais pentru Palermo, iar la 1837 dete pentru teatrele din Roma pe Roberto d’Evereux cu un mare succes, pe care îl plăti prea scump prin pierderea soțiii sale, pierdere ... și care contribui prea mult la nenorocirile ce încongiurară restul vieții acestui mare geniu. După consiliul medicilor din Neapole, el părăsi Italia și se duse la Paris, unde spera că va găsi vreo ușurare la ...
Gheorghe Asachi - Epilog la o colecție de fabule
... Gheorghe Asachi - Epilog la o colecţie de fabule Epilog la o colecție de fabule de Gheorghe Asachi Contenesc aice cursul Ce-mpreună am făcut Cu furnica și cu ursul, Pe drum încă nebătut. Dar cum ... nu-s din Paris. Că la Ghiță-n librărie Pulberat-a să rămâie Pănă vreun literat, Ce-n Hârlău s-au doctorat, Va lua-o Și-ndesară, Cu țigară, Criticând, va afuma-o. Au din Țara cea de Gios Boierul gras și gros, Ca s-aducă nou ceva În ... cafe și cu zahar, O va duce acasă-n dar. Acolo o va ceti Cuconița, dac-a ști, Va da fiiei cei plăcute, La istețul cuconaș, Ista are s-o-mprumute La vecinului nănaș, De la văr la verișoară Cărticica văd cum zboară, Mastih, vitrig ș-un cumnat Fabula ș-au prumutat. Pe la socrul și bunica Vor să-nșire cărticica, Colendând la neamul tot, De la moș păn la nepot. Trecând pintre degeți mii, Va să-ncape la copii, Carii în puține zile Unde-s stampe or rumpe file Iar apoi La ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale
... băga într-însul cîte un amator de muzică, care abia intrat în pîntecele dobitocului începea să cînte din toate puterile și pe toate coardele, de la cea de bas profundo pînă la cea de soprano sfogato , iar după aceea devenea maestru perfect. Bellini se născu în Catania, oraș situat la poalele muntelui Etna, la 1802, noiembrie 3. Părintele său, Rosario Bellini, avînd o mulțime de copii, destinase a face din micul Bellini un contabil, dar un consîngine ... pline de o poezie încîntătoare, și că masele armonice erau tratate cu o simplitate plină de dulceață și fără nici o tendință scolastică ce devenise la modă pe timpii aceia. A doua operă care contribui mult la întinderea famei lui Bellini fu La Straniera , pe care o compuse tot pentru Teatrul de la Scala, pe libretul tras de poetul Felice Romani din faimosul romanț scris de Arlincourt. Această operă devenind populară în toată Italia, dete curagiu autorului a ... inflamațiune a intestinilor rău tratată îl răpi din mijlocul amicilor și a adoratorilor săi și-l trimise în sînul eternităței. El muri la 23 octombre 1835 la ...
... înainte, vânduseră două perechi de gâște, și în loc să se întoarcă acasă, în Popriceni, ici, o palmă de loc, rămăseseră în târg să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl ... grădina publică. Ninsoarea cădea înceată, fâșâind, printre ramurile copacilor, și se așeza ușoară, ca un puf. Țăranii o luară pe aleea cea mare, apoi făcură la stânga. Femeia mergea drept înainte, când bărbatu-său îi strigă din urmă: — Fa, Safto, să cotim, că ajungem tocmai bine la capul dealului, și-i drumul mai neted pe ici. Țăranca stete puțin pe gânduri, apoi pesemne că-și făcu și dânsa aceeași socoteală, că o ... Apoi gardistul o luă la fugă. Femeia se apropie să se uite; bărbatul nu-și dăduse încă bine seama ce era; stătea mai la o parte. Femeia se mai uită puțin, pe urmă întoarse capul spre bărbatu-său: — Iacă, tontule, dacă m-am luat după tine! Stăi acum și păzește ... — Dacă ne-o spus gvardistul să stăm, trebuie să stăm. Femeia îi aruncă o privire furioasă, și-n urmă se plecă să privească iar ...
Ion Luca Caragiale - Reportaj parlamentar
... o cauză odată pierdută, nefiind mai ales nici o probabilitate că dispozițiile majorității s-ar fi fost schimbat întru ceva. Desbaterile, ce au avut loc la prima citire, sunt încă vii în memoria tutulor; materia discuțiunii a fost, precum știm, sleită de oratorii cari au luat cuvântul și pentru ... din Cameră a stăruit a se deschide din nou desbaterea asupra declarației constituționale de revizuire. Erau înscriși pentru a lua cuvântul mai mulți dd. deputați, în număr cam de peste douăzeci, prin urmare desbaterea d-a capul asupra declarației promitea a fi ... început cu descălicătoarea și așezarea românilor în țările acestea, a vorbit despre românism în veacul al 12, în al 13, în al 14... La fiecare veac sala Camerii golindu-se treptat, d. Misail a intrat în al 14-lea numai cu biuroul Adunării și cu câțiva motiviști ... din preumblarea d-sale Å• travers les siÄ�cles passĂ©s, să ceară închiderea discuției. Așa s-a și făcut, și, punându-se la
... Vasile Alecsandri - Ghemiş I Frunză verde de-aluniș: Tace cucul la răriș, La răriș, la cărpeniș De frica celui Ghemiș, Că de-i mic și ghemuit, Are fața de-ngrozit, Și de-i mare cât un ghem, [1] Turcii toți ... un bidiviu La cel pașă din Măcin [5] Care bea rachiu și vin!" [6] II Ghemiș iute purcedea, Luntre mică el prindea, Latul Dunării trecea, La Măcin de se ducea, Și-n cetate el intra, Iar de pitic ce era, Nime-n seamă nu-l băga, El la grajd și alerga, Grajdul Miralaiului [7] În dosul saraiului, Și la pândă se punea, În gunoi se ascundea. Când fu despre cântători Pân-a nu răsări zori, Ghemiș iute se trezi Și-ncepea a ... calicimea din țară era oarecum privilegiată prin hrisov domnesc, și poseda în Iași un foburg numit mahalaua Calicimii. Ea avea dreptul de a lua parte la cortegiul înmormântărilor. Breasla calicilor era reprezentată la aceste triste ceremonii prin oameni aleși din sânul ei, și care purtau toiaguri groase de ceară zugrăvită cu flori și poleită. Toiagurile însă erau atât ... ...
Ion Luca Caragiale - Mici economii...
... Aide să luăm un aperitiv... Cîte ceasuri sunt? — Șapte și zece. —Tocma bine... Aide spre Episcopie; mi-am dat întîlnire cu nevastă-mea la Tripcovici, la șapte și jumătate. Pornim la deal, și merg plin de respect alături cu acest filozof antic, pe care atât de puțin îl pot afecta micile mizerii ale vieții. Dumneata, ori ... intrăm la Tripcovici. — Două vermuturi franceze! comandă Iancu. Scoate punga din buzunar, apoi, din pungă, două patace, și mi le arată. Le pune apoi la loc în pungă, și vâră la loc punga-n buzunar. — Asta e tot ce am pe sufletul meu... Și încă și astea mi le-a dat nevasta din ... ce mațe-pestrițe ca d. Georgescu... mai bine, lipsă! mai bine, sărac și curat! „Ce om!" zic eu în gândul meu... când iată văd, la lumina lămpii electrice, că se oprește o trăsură, un muscal, în fața prăvăliei, și din trăsură coboară o damă elegantă, care intră repede la noi. A!... este încântătoarea soție a amicului meu, madam Aglae Verigopolu. — M-aștepți de mult, cocoșelule? întreabă ea pe soțul ... ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița
... Grigore Alexandrescu - Bistriţa Bistrița de Grigore Alexandrescu După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste ... aceasta pe călători, decât lăsând biserica și împrejurimile ei să cază în ruine. La cea dintâi vedere mi-am adus aminte de cuvintele economului de la Cozia: "La noi pică, dar la Bistrița plouă ". Tot e trist și dărăpănat înăuntru, tot e vechi și neîngrijit pe dinafară. Îngrijitorul de acum, având un respect deosebit pentru antichități, n ... cu un fel de mândrie întunecoasa și umeda sa locuință și mulțimea liliecilor, înaripaților săi tovarăși, care speriați de lumină vâjâiau în toate părțile pe la ochii noștri. Acest om fără a fi mut, s-a supus de sine la ...