Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LIPSA DE ARTA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 110 pentru LIPSA DE ARTA.
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... o merită, dar cu atât mai mult când este vorba de o publicațiune ca aceea a dlui Alecsandri, tăcerea ne pare o lipsă de conștiință. Convorbirile literare, îndată la aparițiunea cărții în chestiune, șiau împlinit datoria de a o anunța în câteva rânduri călduroase publicului cititor. Însă acel anunț al momentului nu este îndestul pentru cerințele criticii literare, și noi ... Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în câteva cuvinte samă de impresiunea binefăcătoare de care ne pătrunde citirea acestor poezii. Ceea ce le distinge întâi în modul cel mai favorabil de celelalte poezii ale literaturi noastre este naivitatea lor, lipsa de orice artificiu, de orice dispoziție forțată, simțământul natural ce le-a inspirat. Sunt două moduri de a privi lumea care ne încunjură: cu reflecția rece, speculativă sau speculatoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea, lucrările de artă ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... actorilor să prepare mai în ticnă alte producțiuni, îi deprinde a studia mai bine rolurile, iar pe public a nu cere de la reprezentațiile pieselor alt decât o exhibițiune cât se poate mai îngrijită și mai proprie de artă teatrală, iar nu o serie variată de romanuri ori de povești în acțiune, dintre cari una ar înceta să mai fie interesantă o dată ce el ar cunoaște-o, trebuind numaidecât altă nouă spre a ... franțuzească... E cea mai prodigioasă productivitate ce o poate da un teatru, cu atât mai prodigioasă cu cât toate patru producțiile acestea s-au bucurat de un succes nemaipomenit. Patru succese nemaipomenite la București însemnează ceva ! Publicul nostru este, poate, cel mai cunoscător de pe continent. Nu știu cum se face, dar în orice seară mă pot prinde că de la galerie până la orchestră nu găsești un găgăuță măcar, unul singur, care să aplaude fără să priceapă, sau care să ia de bani buni cine știe ce speculă șarlatanească și grosolană a sentimentelor de patriotism și naționalism în artă. Nu, nici un gagăuță: toți, de orice sex și de orice vârstă, au o educație artistică hiperrafinată, și nu pot plăti nerozește, oricât ar fi eticheta de națională, o marfă
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... Sphynx sunt scrise cu talent și cuprind o mulțime de observații și fine, și adevărate. Totuși, nici confratele Sphynx n-a putut scăpa de semnul caracteristic al criticii noastre, de exclusivism. Criticul găsește, de pildă, că tot ce-a scris Delavrancea e perfect, desăvârșit din toate punctele de vedere. De la început făgăduiește să facă oarecare rezerve, dar, afară de una mică de tot și formulată după o mie și una de explicări, cu privire la limba din Sultănica , criticul n-are nici o observație de făcut. Despre Sultănica ne spune: ,,Ar trebui să citez toată Sultănica , atât de frumos și de măiestrit e scrisă. E un șir neîntrerupt de mărgăritare, și scenele, care de care mai colorate, urmează unele după altele. În Văduvele și în Odinioară , autorul a arătat un dar de care rămâi mirat, prețiosul și neasemuitul dar ce are autorul, dar excepțional, care-l va face neimitabil, fără pereche între toți scriitorii noștri de azi." Despre Zobie și Milogul , criticul ne spune că-s... ,,perfecte, frumoase... de adevărat maestru". Iancu Moroi e ,,o schiță care singură ar fi de
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română
... Depărățeanu, Sihleanu, Nicoleanu etc. --, proza fiind reprezentată numai prin romanele nule ale lui Bolintineanu, prin Ciocoii vechi și noi, important ca document, dar secundar ca artă, și prin scrierile lui Odobescu, importante ca artă, însă neînsemnate ca "documente omenești". Dar mai bine să înșirăm pe scriitori, fără să mai ținem seamă de epoci. (Vom cita pe cei mai recunoscuți, indiferent de aprecierea noastră, pentru ca premisele argumentării să fie cât mai obiective.) Pe lângă cei trei prozatori munteni citați mai sus, trebuie să adăugăm pe Caragiale ... a lui Bolintineanu, ale cărui romane ar umplea altfel un gol în proza muntenească din epoca respectivă, dar care, nu numai din cauza lipsei de forță creatoare a acestui scriitor, ci și din cauza influenței romantismului francez de mâna a cincea asupra lui, sunt sărace ca document, ne dau atât de puțin -- mai nimic -din viața epocii de atunci și tot atât de puțin din sentimentul ori atitudinea specific românească față de acea viață. Pentru probă, vom observa că Alecsandri (care nu strălucea doar printr-o deosebită putere de a crea imitând viața), chiar când localizează o comedie ori o farsă franceză, pune în ea atât ...
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... Bran se poate potoli, și că el trebue să rămână deopotrivă bun prietin cu amândoi. Dar poate oricine fi chibzuit și nepărtinitor ca Leibu ? Nu ... de sigur. Te 'mpinge nu știu ce apucătură, care trece peste socoteala cuminte, și te dă partea unuia, de unde auzi tu bine că te strigă poruncitor glasul dreptății - să zicem de partea lui Bran. Ei ! atunci, lasă pe Stan să gândească și să spună câte și cum i-o plăcea și vezi-ți de treabă. Ba chiar, dacă s'o vârî Stan ori cu duhul blândeții, ori toana de arțag, să te scuture de mânecă, doar te-o face să te iei la colț cu el, nu te lăsa amăgit și răspunde-i frumușel: Ť- Nene Stănică, eu înțeleg ... atâta scurtă vorbă, cred că va 'nțelege oricine pentru ce n'am răgaz să stau la polemică (așa zicem noi gazetarii, intelectualii,ŤpolemicăÅ¥; oamenii de rând, fără condeiu, zic Ťmoși pe groșiÅ¥) și mai ales cu cine, polemică ? cu niște bărbați așa de străluciți, că nici nu socotesc de lipsă a-și mai spune numele când te iau la vale pe nume; cu niște oameni Ťale căror idealuri nu le-ași fi ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... spirituala Bianca ne încântă mai cu seamă prin distincție intelectuală și delicateță de sensibilitate, însușiri pe care izolarea ei provincială i le păstrase intacte, departe de literaturism și de orice sugestie grosolană. Pe Bianca Porporata, autoarea o plasează vag în timp și spațiu, dar în condiții de viață destul de precise, ca s-o putem înțelege. Claustrarea în care trăiește Bianca Porporata, ca orice femeie iubită, iubită cu legitimă pasiune de un don Camillo prevenitor și cuminte, lipsa ei de ocupație propriu-zisă, temperamentul vibrant și, în sfârșit, candoarea ei de fapt, care presupune o totală lipsă de experiență vinovată, ne explică nostalgiile-i arzătoare, puterea de iluzionare veșnic reîmprospătată, revolta și resemnarea alternativă și ironizarea dureroasă a propriilor aspirații... până și faptul că ea se adresează “lui don ... în ce privește mărturisirile pur sufletești dispare când e vorba de fapte. Și mai e încă ceva. Ca orice liric, dna Papadat-Bengescu e lipsită de imaginație constructivă, creatoare de viață. Deci și din această cauză, d-sa evită faptele. Nimic epic în această operă de introspecțiune și lirism covârșitor. Dar fiindcă dna Papadat-Bengescu scrie în proză, oricât ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... ei distingere de celelalte arte) nu află în lumea fizică un material gata pentru scopurile ei. Căci cuvintele auzite nu sunt material, ci numai organ de comunicare. Cine aude silabele unei poezii sanscrite fără a înțelege limba sanscrită, deși poate primi o idee vagă de ritmul și de eufonia cuvintelor, totuși nu are impresia proprie a lucrării de artă, nici partea ei sensibilă, nici cea ideală; fiindcă sonul literelor nu are să ne impresioneze ca ton muzical, ci mai întâi de toate ca un mijloc de a deștepta imaginile și noțiunile corespunzătoare cuvintelor, și unde această deșteptare lipsește, lipsește posibilitatea percepțiunii unei poezii. Din contră, cine vede o pictură ... știință, dar niciodată o artă și o operă frumoasă. Frumosul nu este o idee teoretică, ci o idee învăluită și încorporată în formă sensibilă, și de aceea cuvântul poetic trebuie să-mi reproducă această formă. Noțiunea abstractă „cina cea de taină“ poate fi adevărată, dacă îi cunosc relațiunile esențiale din istorie, însă pentru aceasta nu este încă frumoasă; vroiesc să fac din ea o ... a demonstra acest adevăr, demonstrațiune cu atât mai importantă cu cât din ignorarea lui multe din poeziile noastre nici nu intră în categoria operelor
Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F
... Epigrama: Am spus-o-n cântecele mele și-o mai strig și din mormânt: Beți înainte de-a ajunge ca mine-o mână de pământ! La latini, epigrama a avut la început aceeași varietate. Poeții se serveau de forma ei metrică și concisă ca să exprime sentimentele lor personale de ură sau de iubire, de mânie, de indignare sau de admirație. Elegant și meșter imitator al grecilor, Catul imprima epigramelor sale acea întorsătură spirituală și grație delicată care dă tot farmecul acestui gen literar, deși ... ridică și contra scriitorilor neoriginali și sfătuiește pe negustori să învelească în versurile lor sardele și măsline. Tablourile pe care le evocă sunt uneori pline de obscenități, iar expresiunile nu scapă, cu toată energia lor, de trivialitate. Tibul, Ovidiu și Martial califică pe Catul cu expresia laudativă de Doctus, ca aluzie la savantele lui imitațiuni din grecește. Horațiu tratează pe Catul, pe nedrept, cam de sus și se laudă când spune într-un vers că el e cel dintâi ce a făcut să treacă cântecele eoliene în modele ... transmis într-o formă neîntrecută, precisă, poetică și pitorească, toată viața romană în cele mai mici și mai interesante amănunte. S-a zis
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... numi aerul ei. Noi n-am avut nimic din toate acestea. Câte vijelii au trecut peste viața și peste așezările noastre ar fi risipit fără de urmă, cum au și risipit atâtea, orice înfiripare de artă plastică ce-am fi putut și noi porni. În multe din bisericile care ne-au mai rămas de pe vremuri se văd și astăzi resturi de icoane arse, ziduri sparte de ghiulele, sfinți cu ochii scoși de sulițile turcilor. Căci mai ales împotriva acestor vrăjmași ai tuturor creștinilor am luptat noi aici, neajutați de nimeni, atâta amar de vreme. Câmp de război ne-a fost țara, de la Mircea până la Mihai Viteazu. Pictorii noștri, artiștii noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce ... o anume depărtare. II. VIAȚA PICTORULUI Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și de tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales în țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea ...
Ion Luca Caragiale - Autoritate
... Ion Luca Caragiale - Autoritate Autoritate de Ion Luca Caragiale Toamna trecută am făcut o cunoștință foarte interesantă — un tânăr poet și literat, fruct prețios al unui gimnaziu de provincie: tânărul meu a renunțat să termine cursurile, neputând reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în vastul târg al Capitalei. Este un tânăr ca de vreo optsprezece ani, copil de văduvă; tatăl, fost impiegat comunal în orașul său, a murit de mult; mama, scăpătată, trăiește cu ce poate, coase, spală, calcă, servește la ocazie; are încă doi frați mai mici: aceia urmează la același gimnaziu. Poetul ... început oarecare simpatie. Manierele lui sunt foarte primitive: despre așa numitul l’usage du monde nici nu poate fi vorba: în programul celor trei clase de gimnaziu, pe cari le-a urmat cu destulă lipsă de ...
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
... orice precursor al morții este oribil, și orice semn de viață intensă este încântător. Și aceasta e o cauză pentru care gustăm și lăudăm în artă expresia vieții cât mai puternice. Dar viața împuținează viața. Materia nobilă și elastică se durifică cu vremea. Țesutul devine coajă. Pe partea sufletească -- aceeași anchilozare ... pe partea ei tragică. Scriitorul comic și scriitorul tragic. (Pentru inteligența pură, viața apare comică; pentru sentiment, apare tragică...). 24. În genurile în care este de ajuns inteligența, știința, ori sentimentul, cineva poate ajunge până la treptele supreme ale producției științifice ori literare chiar în prima tinerețe. De aceea, știință, filozofie, poezie, critică estetică, toate de primul rang, pot fi semnate și de oameni sub treizeci de ani (...). Când însă e nevoie de o lungă observație personală, genul nu poate fi cultivat cu succes decât de oamenii maturi. Și singura observație care cere timp lung și nu poate fi împrumutată de la alții e aceea a vieții sufletești, a altora și a noastră proprie, materialul romanului, al criticii psihologice și ... căci morții mor și ei mereu. Când voi dispărea și eu, va fi murit și ea complet din univers. 26. Tinerețea -- plutire pe un râu de ...