Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GRIJA
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 464 pentru GRIJA.
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută în gât, la încheituri, mă ciocăni în piept și-n spate, iar comandantul mă măsură cu o curălușă să vadă dacă sunt destul de nalt, mă întrebă de tată, mamă, frați, surori, parc-ar fi voit să-mi afle spița neamului, și, după ce-mi trecu numele într-o condică, îmi zise: — Măi băiete, n-avem ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, n-ai nici un drept de scutire; trebuie să rămâi în oaste. Și nouă ne trebuie voinici ca tine. Nu bine sfârși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lângă mine strigă cât îi luă gura: — La tuns! Îndată doi dorobanți mă împinseră într-o odaie de ...
... așa e scris! Maynoții [1] cu sfială pe Osman îl înconjoară, Înaintea lui s-apleacă, își duc mâinile la piept; Le e teamă și o grijă nențeleasă-i înfășoară, Căci în fiecare suflet el privirea și-o coboară, Cercetare ce străbate ca săgeata-n țintă drept. Lungi urări din orice parte ...
Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)
... vedere! Stai! Îmi aduc aminte: în vis eu mă făceam C-aș fi fost prunc, îmi pare, și fără griji, durere, În casa părintească cu grijă mă creșteam. Trei frați ce avusesem părinții mei pierdură Și rămăsesem singur cu-al lor fierbinte dor; Trei fii creștea în mine tânăra lor căldură ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... zice, aproape programul poeziei lui Alecsandri. Zicem: aproape programul poeziei lui Alecsandri, fiindcă poezia acestuia este, în bună parte, lamartiniană și hugoliană. Totuși Alecsandri are grijă totdeauna a localiza frumos modelele sale străine. Totdeauna poezia lui sună românește. Scriitorul acesta a avut darul deplin de a ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... vestiți domina Moldova; pe atunci nu exista poliție, și comunicațiile între ținuturi erau foarte grele, prin urmare acel triumvirat prăda țara în ziua mare fără grijă de poteri. El era compus de Bujor și de doi boieri din cele mai întâi familii! Prinși, în sfârșit, de arnăuții hătmăniei, Bujor, mojicul, fu ... eu sunt Bujor. — Bujor? — Bujor! — Am înțeles, adăugi boierul. Iată punga, însă te rog să nu-mi treziți nevasta. — N-ai grijă, noi nu speriem femeile... Câți galbeni ai cu d-ta? — 150. — Numai? — Numai! — Cu zimți? — Împărătești. — Prea bine... Mulțumesc ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... pășise în fața altarului ca să-și plece grațiosul cap peste care mîinile întinse ale preotului avea să așeze cercul de aur al cununiilor. Cu grijă strînsă a rămas apoi alba rochie de fai. O spumă albă s-a risipit într-un sipet, o pleată de aur ... nepoți și nepoate ca să doarmă somnul îndelung și fără de sfîrșit al celor drepți care și-au făcut datoria lor întreagă pe pămînt... . Cu grijă strînsă în jurul trupului scăzut de ani a înfășurat-o apoi alba rochie de fai pe totdeauna, nu în cîntec de viori, ci ...
George Coşbuc - Străjerul Străjerul de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1887, nr. 293 (25 dec./6 ian. 1888) Ce blizguie zăpada pe câmpi! Întregul cer Azi poartă iar cămașă cu tivituri de fier, E tot o pânză albă prin tot întinsul zării, Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării; Din osturi bate crivăț, și plaiul alb al țării Greu scapără de ger. În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul din faur, E moartea, dragii mei. Oh, vai de cei ce noaptea stau străji, lăsând să cearnă Pe ei văzduhul negru un larg troian de iarnă Cu ger, până ce semne de viață nu mai dau! Dar vai ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... stinge lampa vieții finite Vi s-a părea un înger cu părul blond și des. Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă, Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit, Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă Pentru acel de care ...
Ștefan Octavian Iosif - Copil sărman...
Ştefan Octavian Iosif - Copil sărman... Copil sărman... de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Din raiul mîndrilor Bucegi Ce te jelesc de ani întregi, Ce dor atît de nențeles Te-a îndemnat să vii la șes ? Credeai c este la oraș Norocul tău, biet păstoraș... Ca un copil nepriceput, Amar de tine, n-ai știut Ce griji, ce patimi, ce nevoi Ne bîntuie în veci pe noi... O, n-ai știut, biet, păstoraș, Ce tristă-i viața la oraș ! Și ne-ai venit așa curat Ca gîndul care te-a furat, Și-atît de blînd te-ai încrezut În toate cîte le-ai văzut. Că nu știai, biet păstoraș Ce lume rea e la oraș ! La porți închise ai bătut, Pe căi greșite te-ai pierdut. Și steaua fără de noroc Te-a urmărit din loc în loc. Străin de toți biet păstoraș, În goana oarbă din oraș... Acum în darn plîngi nopți întregi De dorul mîndrilor Bucegi ; Te-ai reîntoarce, și-i tîrziu, Tot e-ntuneric și pustiu... Ce-ai căutat tu la oraș, Sărmane
Ștefan Octavian Iosif - Credințe...
Ştefan Octavian Iosif - Credinţe... Credințe... de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție De-a pururea m-ați urmărit, Învăluite-n ceață. Cu farmecul nețărmuirit Al dragostei de viață. Mi-ați dat nădejde ca să lupt Cu griji și cu necazuri, Ce-și grămădeau neîntrerupt Noianul de talazuri, Și-adesea de cădeam înfrînt De trudă și durere, Gseam la voi și crezămînt, Și leac de mîngîiere, Înveselind cărarea mea Cu-alai de sărbătoare : Copil îndrăgostit de-o stea, De-un cîntec sau de-o floare... Și-acum vă duceți rînd pe rînd — Ieri una, astăzi una... Mă părăsiți așa curînd, Pieriți pe totdeauna ?... Dar eu atunci al cui rămîi, O, dragi credințe moarte ? Pe drumuri, fără căpătîi, Vai, cine-o să mă
Ștefan Octavian Iosif - Din italienește
... a stins virtutea-n a Italiei țară, Ce-a fost regina lumii în vechime. De muzele Castaliei azi nime Nu poartă grijă; toți le delăsară. A laurului verde frunză rară E pîngărită într-un veac de crime Și lăcomie; iar din adîncime Desfrîul scoate fruntea ...