Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI ASCUȚIT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 163 pentru FI ASCUȚIT.
Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului
Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului Hristos în biserica Ierusalimului de Alexei Mateevici I Libanul a dat chedrii Și aurul Ofirul, Alesu-și-a Sidonul, Eghiptul falnic, Tirul Tot ce avea mai mare, Mai vederat, mai rar, La facerea acestui Dumnezeiesc altar. Aicea, toată mintea, Puterea omenească, Pe cerul cu pământul Voit-au să unească, Voit-au să-mpreune Pe om cu Dumnezeu: Ușor era atuncea Ce este-acuma greu. Frumoasa Palestină Pusese să ridice Biserica cea mare Lui Savaoth — se zice. Mai patruzeci și șase De ani a fost lucrată, Cu marmură și aur Spoită și-mbrăcată. Era o fericire Nespusă a vedea Cum marmura cea albă În flori se împletea Cu aur, pietre scumpe, Cu lemnuri felurite; Cum se ridică-n ceruri Coloanele-ascuțite. Și grinzile înalte De jos de-abia se văd, Ușorii stâlpi în aer, În raze se prevăd. Când ziua albă-nuntru Strălucitoare cade, Cum ea de-odată-nvie Lumina minunată, Încât și cel mai negru, Întunecos și rău Și cel mai vrednic suflet Vedea pe Dumnezeu În mijlocul acestor Lumini strălucitoare, Înconjurat de stele, Înconjurat de soare. II Aici, în locu-acesta, În Israel ...
Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor
Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor Paradisul suspinelor [1] de Paul Zarifopol Mi-ar părea nepotrivit a vorbi cititorului curios de frumusețe literară despre poetul Vinea, fără a-l preveni că arta acestuia e dintre acele care impune modificări în metoda obișnuită a cititului. Povestesc doar pentru mine, de bună seamă, dar și pentru un cititor ideal, care ar găsi că sunt un interesant caz de umanitate. Cuvintele eroului (paginile Paradisului suspinelor) sunt când memorii ale eroului, când istorisire despre erou. Să nu se grăbească cititorul a-și fixa apetitul pe dezvelirea unui caz interesant de umanitate. Substanța fermecătoare e în altă parte. Adnotatorul memoriilor lui Darie înseamnă: Sensibilitatea dureroasă a eroului s-a lăsat desigur condusă, în povestire, mai mult de acuitatea impresiilor conținute, decât de ordinea cronologică și de logica expunerii. Deci, ziceam drept: nu la cazul interesant de umanitate, ci la expunere să luăm seama. Întâmplările somnului nu sunt fără însemnătate. Adevărul lor nu e mai puțin veridic decât al orelor de veghe... Imagini, senzații, emoții, somnul oferă de toate, asemenea vieții pe care ne-am deprins a o considera ca propriu-zisă. Realitatea ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... foarte harnic și cinstit, așezat la minte. Moșu Dumitru se apropie repede de baba lui, mama Zamfira, și zise răstit: — Da scoală, bre babă, fi-ți-a de dormit, că-i crăpa. Iaca se trezește satul la lucru, numai tu dormi. Hai mai iute, zic, că păpușoi de ... spun acu, că de s-a-ntâmpla vro necinste de asta, apoi să nu te prea fudulești, că nu ți-a fi ție nimine vinovat, decât numai tu însăți, că-i ții parte spânzuratului nostru. Auzi? — Ție, omule, hăi, hojma îți vine în cap câte una ... tu mie, te-ai aruncat în sămânța cea rea a mâne-ta. — Dă lasă-l, bre omule, hăi, lasă-l de acu, fi-ți-a odată! Știu că are parte, bietul băiat, de probozit. Du-te, Petriță, dragul mamei, și te culcă. Vezi că tatăl tău ...
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
... mai veste, Turculeț? îl întreb. — Bună, sărut mâna. — Ce e? — M-aș însura, coane... Îmi spunea vorbele acestea ca și când aș fi putut să-l opresc de la isprava ce-și pusese în gând. — Bine, Turculeț; și pe cine iei? — Pe Zamfira. — Lui Săftoiu ... frumos ca dânsul. Dar pesemne fata era năzuroasă. — Bine, Turculeț, dacă nu te ia cum ești, nu te iubește, mă. — Ba m-o fi iubind dânsa, decât, dă, m-o fi vrând întreg. — Ce e de făcut atunci? îl întreb eu. El își luă aer în piept, semn că avea să povestească ceva: — Păi ... lucrul ăsta patru poli în cap, de face trebuință. Proprietarul, era adevărat, avea un ochi de sticlă. La urma urmei, de ce nu și-ar fi pus și Turculeț al meu? Tot aveam să mă duc a doua zi în oraș; i-am spus: — Bine, Turculeț băiete, să ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... picioarele de dindărăt, înfipseră în pământ pe cele dinainte, proptiră capetele în latele lor pepturi și-o porniră la trap, ca și cum n-ar fi târât nimic după ei. Maria, dreaptă și naltă, ocoli cu privirea întinsele cîmpii din fața Pantilimonului, tăiate drept pe la mijloc de drumul gălbiniu care ... casă, luându-și copilul de mână. Pășea încet-încet, dând din cap și negândindu-se la nimic. Ca niciodată era ostenită, era obosită fără să fi muncit; îi era frică, îi era cald și înota în praful fierbinte din mijlocul drumului, fără a se abate pe cărăruia de pe ... și oftă, luând iar calea spre casă. În fundul urechilor auzea necontenit cuvintele bătrânului Motoc: „O să vie, o să vie, de i-o fi scris să vieâ€�. Și când îi trecu prin minte cum vine Argeșul și-și rostogolește valurile cât dealurile de mari, că uneori e ca zidul ... mormăi furat de somn: - Ah! cum mă ustură... Maria ajunse în poartă, o dăschise, ocoli grădina, se întoarse spre grajd și când șopti: „O fi avut zile?â€�, un cârlan, legat la ieslea grajdului, nichează; copilul tresări speriat și începu să plângă. Ea intă în casă, încuie ușea tinzii, întrebându ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... este învățatul cu talent fonognomonic Să compuie un compendiu despre blândele impresii, Ce un sunet numa-l naște în simțirile miresei, Cum un cucurigu poate fi adânc, duios, demonic?! Ce simțiri eroici, mândre, reprezintă cucurigul, Cât curagi  ce osebire de-al găinei cotcodac; Ce frumos îi șade creasta ca un ... luminată. În sublime revelații a misterului etern, Mulțămesc vestalei groase ce-mi creă această soartă; Dumnezei or s-ospăteze umbra mea când va fi moartă, Închin viața-mi cugetărei  un Pitagoras modern!" El reintră în chilie, iar puicuța stă pe gânduri, Și mereu prin minte-i îmblă demnitatea ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... nemărginit. Ea simți amețeala ce simte porumbelul când se vede răpit de vultur și purtat în gheare deasupra prăpăstiilor. Acest om sămăna a fi însuși diavolul ieșit din temeliile bisericii. Fruntea sa era încrețită și amenințătoare; nările sale se băteau la fiecare răsuflare; pe buzele sale era semnul cruzimei ... mai fioros pustiul ca o a doua apă nesfârșită, care la răsărit se unea cu ceriul. Călărețul însă, îndrăzneț ca și când ar fi el stăpânul pustiului, luă șesul de-a curmezișul, fără drum, nici cărare, și mergea împotriva vântului care șuiera în urechile lui. Sosi noaptea ... și nu bine apucase acest răcnet să se stângă, că un al doilea, și mai ascuțit, și mai înfiorător, se auzi spre răsărit. S-ar fi zis că pustiul, trezindu-se din somn, se îngâna singur pe dânsul. Și un al treilea, și un al patrulea răspunseră în miazăzi și în ...
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... sfârșit astăzi hotărârii, căci am agiuns întru atâta rău, încât de a nu trăi o socotesc mai bine decât de a fi cu fimeia. Dar însă, mai dați-mi, o, giudecători, înainte otrăvii încâ un mic dar: să nu mă băgați în lungi voroave, suferind pe acești ... de față și vorbind, io voi muri, fliaria muierii îmi va lua dulceața morții. Pentru că, dacă cel ci au pus pravili politici nu ar fi fost cu periĂ©rghii și zadarnic la scris (o pravilă a lui Solon legiuia ca neamul acelui ce să omoară singur să rămâie ... ai prăpădit prietinul, și i-am povestit toate. El mi-au făgăduit cum că va conteni ea cât de în grabă, și nu va mai fi aceasta. Iar viu acasă și ea îndată m-au întrebat: Unde-ai fost? De unde vii? Ce vești să aude? Fâcutu-s-au rânduiele de ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă
... și cugetă el, ca ce să fie asta? Dar după ce se rugă puțin, ca să se depărteze de el ispita satanei, daca ispită ar fi, și după ce văzu că orăcăitul se întețește, necum să piară dinaintea lui, prinse a scoate sicriașul la margine. Și, deschizându-l, găsi ... de codru. De gâtul copilului găsi un baier în care citi pustnicul că acel copil este fiu al unei fete de împărat. De crescut, ar fi voit pustnicul să-l crească, dară nevoia era cu ce să-l hrănească. Atunci plecându-și genunchii se rugă Domnului cu căldură, și îndată răsări ... mine, aici, că mi-e urât singur. - Ba nu, stăpâne, d-ta să mergi la lume, să faci ce ți-oi zice eu, că va fi mult mai bine de d-ta. Se miră băiatul de spusele calului. Vezi că el nu știa nimic de ale lumii. Se mai miră o ... și ia de pe jos ce ți-o da de mână și umple-ți sânurile. - Așa orbește, ce naiba o să apuc? Mai bine ar fi să mă dezleg la ochi, răspunse băiatul. - Să nu faci una ca asta, vai de mine! că în clipa ce vei deschide ochii, cu moarte ...
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
... dar poate cineva zâci că nu faci niciuna, căci schimbându-le des, îndatâ le și uită. Atâta iubești schimbările, încât s-ar bolnăvi de ar fi numai un feli de pitreciri. De va privi cineva năravurile, socotințâle și obiceiurile lui, mai va putĂ© credi că el s-au făcut mai mult ...
... în urmă, se darmă peste ea, o acoperă, o face tot mai inexistentă, căci morții mor și ei, mereu. Când voi dispărea și eu, va fi murit și ea complet din univers. Prea mic, când a murit, ca s-o țin minte, imaginea ei mi-am creat-o mai ... M-a recunoscut și a oprit trăsura. Se ducea la Mănăstirea Neamțului. Avea lângă el o femeie și patru fete. Oricât ai fi de spiritual și demonic, ceea ce nu-i cazul cu Timotin, nu poți fi decât ridicol înghesuit, într-o trăsură închiriată, de o consoartă și patru reproduceri în miniatură ale figurii doamnei și domnului, combinate indiscret. Cloșca asta slabă ...