Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI ȘIRET
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 102 pentru FI ȘIRET.
George Coșbuc - Doina (Coșbuc)
George Coşbuc - Doina (Coşbuc) Doina de George Coșbuc Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toți, și-amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți: Să cânte ziua-n luncă Și seara când se-ntorc, Când triste-n pragul tinzii Stau singure și torc. Când merg flăcăi la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și ...
Gheorghe Asachi - Cărările și calea dreaptă
Gheorghe Asachi - Cărările şi calea dreaptă Cărările și calea dreaptă de Gheorghe Asachi Spre o cale grea și lungă Călători doi s-au unit, Deși ii aveau s-agiungă Scop cu totul diferit. Numa avere să adune Unuia foarte-i plăcea, Pentru-aceasta el de bune Orice mijloace credea. Celalalt, în curăție, Câștig strâmb nu căuta, Fără de fățărnicie Dreptului se închina. Ista, deci, cu sigur pas Tot pe drumul drept au tras, Dar șiretul călător, Pintre nobili și popor Trecând, în gândul său zice: Nătărăul las să ție Drumul lung; eu prin potice Voi cârni cu ghibăcie, Că pre astă scurtă cale Deseori am fost găsit Titluri, laude și parale; Uneori le-am și răpit! Fața, vorba, tot le schimbă; Pe cărarea cea mai strâmbă Tupil se înainta Tot în stânga,-n dreapta ba! Ori pe unde el se duce Ceva trebuie s-apuce; Fiind toate de al său plac, Nu ferește nici un lac, Ce înainte ca să poată Păn la brâu în tină-noată, Ș-încărcat cu grea povoară, Deși plin e de ocară, Împroșcat de tot și uns, Așa la scop au agiuns. Însă toți îl defăimau, Cu degetu-l arătau. Omul bun, cu mică ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit. Casa morarului era o clădire mare, veche și zidită în stil șvițerean; jos era moara ... Vacano. În seara aceea, el ședea pe trepte, cu soția sa, signora Giulia, o femeie puțintică la trup, dar încă frumoasă la vârsta ei: să fi avut vreo patruzeci de ani. El fuma, răzimat cu un cot pe genunchi, și privea la roata morii dus pe gânduri; ea dezghioca mazăre în ... și luleaua-n colțul gurii, de parcă-ar zice: - Pe moș Vacano nu-l înșelați cu una, cu două! Și, ca și cum i-aș fi ghicit gândul, îl întreb așa, în șagă: - Ei, ce suntem noi, signore? - Na, apoi italieni din Lombardia, ori din altă parte, căci Italia-i mare ... înveselește inima! zise Vacano, umplând paharele, pe rând. - Ei, signorino, poate semeni cu Girolamo și poate ești frumos, însă nu ești ca dânsul! Să-l fi văzut pe el, mai ales la joc, înaintea osteriei, cum juca de frumos, de venea lumea din împrejurime să se uite la el! Beți, signori ...
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
... și un popă, o cruce pe piept, o undă de fum ce urcă și se împînzește dintr-o cădelniță și cîțiva stropi de aghiazmă ar fi fost de ajuns. Dar fațada mincinoasă, vicleana nevoie de a părea, trufia de a arăta lumii cît respect li se cade ... tăcere. Mai grav și mai trist decît însuși mortul, cel ce ducea doliul, stînd lîngă înfloritul catafalc, cu o sinceră expresie de a fi încercat într-adevăr o ireparabilă pierdere, primea negrile strîngeri de mînă. Totul era corect, protocolar și făcut după tipicul marilor doliuri din lumea bună. O ...
Ștefan Octavian Iosif - Nimfele
... A cincea mîinile-i dezmiardă ! A șasea parcă nu se-ndură, Sfios s-apleacă și-l sărută Întîi pe ochi, apoi pe gură... Șiret
... A cincea mîinile-i dezmiardă ! A șasea parcă nu se-ndură, Sfios s-apleacă și-l sărută Întîi pe ochi, apoi pe gură... Șiret
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... născut și n-am să mor, Căci prinsă sunt din vecinice: A tot ce-a fost, am fost izvor Și-oi fi a tot ce-o fi să fie. Pământul, când s-a rupt din soare, În învârtirea lui prin haos M-a prins în el ca-n ... mintea lui un fir, Un subțiratic fir de tort Ce-l îndruma spre cimitir. Și el umbla încetinel De frica firului subțire: De s-ar fi rupt, murea și el Sau rămânea în nesimțire. O stea! o rază! cât de mică! S-o vadă numai că lucește!... Era voinic și fărâ ... Să-și prinză locul de pe ranguri: Se cununa codrul cu vara În cânturi vesele de granguri. Iar el, ce nu putuse crede C-ar fi în munți așa comoară, Privea uimit. Credea c-o vede Acuma pentru prima oară. Deasupra lui, pe-un vârf de tei, Un piept rotund de ... să reverse-n unde În tot ce-i viu, două viețe. Atuncea el își aminti De cai, de șoimi, de vânătoare, De curtea lui. O fi ce-o ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV
... place totdeauna. Cine vrodinioară de el te-a întrebat? Spuindu-l chiar pe față pre mulți nemulțumește. Acel care dorește a fi cu lumea bine, Și a trăi în pace, lingușituri să scrie. Când nu-i moral în oameni, de ce să ne mâhnim? De ... nu-ți place: pe altul poți alege. Silvan o zi întreagă nu zice nici o vorbă; Deși știi că prostia îl face-a fi tăcut, Tu lumii dovedește că e bărbat minteos Și că înțelepciunea îi ține limba strânsă. Și Cvintie bun este. O carte cât de groasă Pre ... noroc Mi-a fost puțin statornic, eu numai sunt o pildă? O lume-ntreagă cearcă a lui capricii grele. Atunci ar fi mirare când numai vasul meu Tot pe acele valuri în liniște-ar pluti; Iar astăzi când în pace plutesc pe-a lumii unde ... nu pot a-mi hotărî, Puțină îngrijire eu pentru dânsul am. Din mâna preaînaltă a priimi sunt gata Oricare-mi va fi soarta ș-a anilor meu număr. Viețuind cu cinste și fără-nvăluiri, Voi trece spre sfârșitul acel neapărat; Pe poarta veciniciei eu voi ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică
... Noi ne perindăm, azi unul, mâine altul; lumea rămâne tot lume; noi mereu toți alții și alții; și ea, tot ea și ea. Parcă ar fi tot nou și iar nou; și când colo ! tot aia și iar aia; din Paști până 'n Crăciun și din Crăciun până 'n Paști, Å ... întâmplare foarte gravă care s-a ivit, zilele astea, în lumea politică: Rusia dă un ultimatum Chinei. Fiindcă nu toți cititorii noștri pot fi în curent cu diplomația, trebue să le deslușim ce va să zică vorba asta ultimatum. Iată... Propietarul casei, după multă căutare, găsește pe un student ... Țâca văduva lui Oancea un curcan... și ... - Nu mai spune ! - Și vreo patru găini... - Aoleu ! și patru găini ? - Da; și zice, că tu l-ei fi știind de urmă... Ce zici, fine ? - Ce să-i zic, nașule... Se prea poate, că așa e pasărea... sburătoare și blestemată, nu ține la casă ...
Cincinat Pavelescu - Flori risipite
Cincinat Pavelescu - Flori risipite Flori risipite de Cincinat Pavelescu Dlui Ion Bianu Plin de focul tinereții A pornit-o călătorul, În seninul dimineții, Să-și găsească-n largul vieții Viitorul! Inima-i era curată, Fața fragedă și plină, Și spre zarea depărtată S-a-ndrumat cu ochi ce-noată În lumină! Mama-i dase, ca o zână, Un buchet de flori de vară, Și cu florile în mână S-a tot dus pe drumuri până Către seară! De-ntâlnea în cale fete Palide sau zâmbitoare, Iubitoare sau șirete, Le prindea la toate-n plete Câte-o floare. Îi spusese la plecare Biata-i mamă ce plângea: Drumu-i lung și viața-i mare, Din buchet la orișicare Să nu dea! Dar, pe drum, el dase sfatul Și dojana ei uitărei Și-mpărțea mereu băiatul Flori și flori pe sărutatul Fiecărei! Și, cum seara se lăsase, Răsărind văzu din ceața Ce-asfințitu-nsângerase, Pe iubita ce-o visase Toată viața! Și buchetul, călătorul, Scuturat când i-l aduse, În amurgul ce căzuse, Pricepu risipitorul Ce pierduse! 1904 Piatra-
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe ...