Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI ÎN LUNA DE MIERE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 71 pentru FI ÎN LUNA DE MIERE.

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... puțin a înțelege, între membrii tineri, că, de exemplu, Faust cu greu ar putea fi în vreun alt punct de pe glob atât de adevărat priceput și exact prețuit ca în cercul Convorbirilor; iar cine trecuse pe la cursurile maestrului unic Maiorescu rămânea sigur că poate vorbi cu definitivă indulgență despre Oxford, Paris ori Goettingen. Se ... becheri și familiști. Așa începe tânărul scriitor: amuzând mahalaua, ca să o studieze. Gogoșile din Claponul, anecdote, dialoguri, schițe și calambururi groase revin și stăruie în Moftul român. Amuzarea și persiflarea mahalalei au mers multă vreme împreună. În germene, însă, apar, în Claponul, și Momentele. Sunt acolo trei schițe de încornorați, pregătiri semnificative pentru figurile de soți blajini sau comozi din Diplomație, din Tren de plăcere, din Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea și Motrocea și Leonică Ciupicescu, retipărite cincisprezece ani mai târziu în

 

Alecu Russo - Amintiri (Russo)

... încetează a curge de la începutul lumii... Auzeam picătura sângelui; zăream frații amândoi, unul lungit, al doilea cu capul plecat și cu părul zburlit. De atuncea nu m-am uitat la lună vreodtă fără a-i vedea. Bătrânii spuneau de aceste, fetele și flăcăii vorbeau de Măriuca... Măriuca! șasesprezece ani, față de trandafir și de spumă de lapte, ohi de mură, cămășuică de omăt cu altițioare subțiri, ca o creastă de rândunică, și inimă de lăcrimioară; mult iubită, mult sărutată de un nufăr frumos de pe iaz; ea era drăguliță tot satului... dar nuferii sunt înșelători ca unda mirătoare în care se nasc! Al nostru se duce la moscălie cu făgadă de întoarcere; lăcrimioara se veștezi... părinții o alungară... Un an, doi, trei ani, de sub părul satului, Măriuca se uita la drumul mare bătut de ochii ei; drumul aducea numai dorul; într-o zi, Măriuca clăti din cap ca o frunzuliță vântuită, se culcă la piciorul părului, cu ochii la ... pentru totdeauna!... II Pe lângă umbra Măriucăi, pe lângă vântul ce bate prin păr, pe lângă chipurile trecutului ce se învârtesc în ochi-mi și în inima mea, deasupra satului aud ridicându-se un huiet; alte huiete răspund și clocotesc pe dealuri și prin văi; huiete vesele de fete și flăcăi ce vin cu flori și cu cordele; zi-întâi mai a sosit

 

Dosoftei - Psaltirea în versuri

... 7 Psalomul lui David, 101 8 Psalomul lui David, 103 9 Psalomul lui David, 132 10 Psalomul lui David, 136 Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge     În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare,     Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul     Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte,     Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă,     Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,     Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește,     Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava,     De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul,     Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n ... le vede     Toată calea din scaun ce șede. Și calea păgânilor cea strâmbă     Va pieri, și vor cădea-n grea scârbă. PSALMUL 2 Ce poate fi de poveste, Ca aceasta, și de

 

Ion Luca Caragiale - Smărăndița

... domoală, pătrunzătoare, de răsuna peste toată valea-nverzită, înflorită și smăltată cu brebenei, viorele, didiței și micșunele, galbene, roșii, albastre, pestrițe de toate neamurile și de toate fețele. Mama ei muncea toată ziulica, cât e ziulica de mare, de mândră, de albă, luminoasă și lungă și blagoslovită de Dumnezeu, muncea și lucra și-și bătea capul și mintea și gândul și zicea în sufletul ei: ,,Helbet! Dumnezeu o fi bun și cu noi!" Și Smărăndița cânta și mâna pe Murgana la izvor, la șipot să-i dea apă proaspătă, rece și curată din inima ... dragii moșului! — Da, ce era, moșicule? întreabă copiii și femeile, bărbații și fetele. — Era nevoie mare, le răspunde moș Tănase. Când răsărea soarele de primăvară, mândru, mare, aprins, rotund, și bătea drept în curtea din deal, sclipeau toate zidurile albe, de ți se părea că e o hârtie sclivistă ori o batistă spălată și-nălbită în două sute de ape. Și care călător trecea pe acolo, ori pe jos, ori călare, ori în căruță, cu un cal, cu doi, cu trei, ori cu oricâți să fi fost, că era drum umblat și bătut, nu se putea opri să zică: — Doamne! Doamne! Ce mândrețe de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

... ai face s-o întrebi și de mine. Zac... gol pușcă... numai c-o rogojină... aci sub mine... aci-n spinare. Și căscă, din căscat în căscat, până-l trecură lacrimile. Și-i căzu capul pe spate și începu să horcănească parcă n-ar fi dormit de când lumea. Și tot așa gonind goană de voinic la vreme de bătrânețe, nemaițiind socoteala zilelor ș-a săptămânilor, sosi la un deal nalt, cu fân ca mătasea de moale și cu flori să le fi cules de-a încălarele. După ce sui dealul, dete peste o apă întinsă, liniștită și sclipitoare ca o oglindă, din mijlocul căreia se ridică un ... să nu te pleci la izvorul meu. M-ai blestema și tu ca toți care au trecut pe lângă mine. Mai bine ți-ai căta de drum și-ai întreba pe Sfânta Vineri, milostiva, că de ce izvorul meu, limpede ca roua și rece ca gheața, codește gura călătorilor și pleacă toți bombănind: "Mai bine am fi băut dintr-o mocirlă, zvânta-ți-ar Dumnezeu apele tale amare și spurcate!" Abia când i se mai ținea viața într-un fir de păr, ajunse unchiașul la poarta de argint a Sfintei Vineri. Și cum se apropie de ea, Murga se trase înapoi spăimântată de-așa mândrețe, c-o

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... Alexa JOIȚA, fata pârcălabului Ivanco NEAGA, fata pârcălabului Șandru ILEANA, fata pârcălabului Ivașcu HERA, fata pârcălabului Grumază STĂNIȘOARA, fata pârcălabului Ieremia OANA DOCHIA Căpitani, copii de casă, aprozi, hotnogi, hânsari [1] etc. Actul I În stânga, o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fier, sfârșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră. O ușă dă pe terasă. Mai departe se vede turnul castelului. În dreapta, o poartă. Ceva mai în fund, un puț cu două roate și cu un colac de piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească, cu arbori și copaci bătrâni, înconjurată cu ziduri vechi. Jețuri, scobite în piatră, la umbra copacilor. În fund, o parte din orașul Suceava și valea râului Suceava șerpuind dinspre munte. E o zi de toamnă. Vântul suflă. Frunzele cad. Scena I IRINA, REVECA, BĂLAȘA, ILINCA, ILEANA, DOMNICA, ANCUȚA, OLEANA, FIRA, LISANDRA, JOIȚA, HERA, NEAGA, STĂNIȘOARA, OANA, DOCHIA și ȚUGULEA ... în sânge de șerpoaică... IRINA: Și de vultur... Să se strecoare și să se înalțe... Scena III DOCHIA aduce, p-un cârpător [4] , bostanul spart în ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... la slujitorii curții și la oaspeții ce vin din țară. Vameș mare  ce ține schelele țării pentru vămi; are obicei să ducă dulceți și cofeturi în zile mari la masa domnului. - Ispravnic pe negustori. Șătrar mare  pe corturi domnești și în oști și în alte căli (?) și purtător de grijă tunurilor. Ușer mare  purtător de grijă tuturor solilor și tălmaci străinilor la județ. Armaș mare  ispravnic și purtător de grijă pentru toți acei ce fac rău și cad în închisoarea țării; îngrijitor de temnițe și pedepsitor acelor judecați de moarte, dați în mâna lui să-i omoare. Aga  ispravnic pe darabani și pe târg pe Iași județ. Logofăt al doilea  hotărâtor de ocine în toată țara. Postelnic al doilea  în toată vremea dvorbitor înaintea domnului: fecior de boier ales. Logofăt al treilea  cărturar, scriitor bun, credincios la toate tainele domnului, și cărți ori din țară, ori de la prieteni de unde ar veni toate în mâna lui merg, și cu învățătura domnului de la dânsul ies răspunsurile; și pecetea țării în mâna lui stă; și orice judeață și îndireptări se fac oamenilor fără pecetea domnului nu pot fi; care pecete îi în mâna logofătului al 3-lea. Postelnic din al doilea

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

... C-un ochi închis să doarmă, și celălalt deschis. (Răsună codrul de un bucium în stânga.) JUMĂTATE Un bucium se aude în codri... Ce-o fi oare? LIMBĂ-DULCE Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare. I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți, Și mai era cu dânșii... mult am mai râs văzându-l... Un soi de hop-peoparte cu portul și cu gândul, Numit Ciubăr și Vodă. (Se îndreaptă spre fund.) JUMĂTATE Știu, un nebun de soi Cu visuri de domnie, cum sunt mulți pe la noi. LIMBĂ-DULCE Dar ce văd colo-n vale, în țara ungurească? JUMĂTATE Ce vezi? LIMBĂ-DULCE O ceată-ntreagă cu haină husarească. JUMĂTATE Mulți-s? LIMBĂ-DULCE Mai mulți de zece, mai mulți și vin merei... Dar ceata se oprește... Iată! doi dintre ei Descalecă și-n grabă apucă pe cărare La deal... îi vezi ... mplinim. (Se scoală și se primblă pe scenă.) Iată-ne-ajunși cu bine pe naltele hotare Ce zac între Moldova și țările maghiare, Loc trist, de lupte crunte, cu sânge plămădit, Căci fiarele-s cumplite, dar omu-i mai cumplit!... Privește colo-n față, în zarea luminată: Ca mantie regală, frumoasă și bogată, Apare-n ochii noștri Moldova, dulce rai, Comoară nesecată ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

... arunca în obraji. Da' să te ferească Cel-de-sus de gura satului și de pizma celor vinovați și răi! N-avea să scoață capul în lume Sultănica, ea, care, de bună ce era, ș-ar fi dat și dumicatul din gură, că începeau șușuitul și ponoasele. Câte-n lună și-n soare-i scorneau. - Sultănica, frumoasă? Aida-de! Mai bine își pune gâtul pe tăietor Ilinca, ciupita de vărsat. - E o fudulă, o luată din Iele, n-are toate sâmbetele. Când umblă, calcă-n străchini. Numai nevastă ca toate nevestele n-o să ... la horă, la șezători fata Ciaușului. Ce are neica de nu i-a primit pețitul? Au nu e voinic? Or e bețiv, stricător de case, zurbagiu? Au n-are de pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul în sus... Știe Dumnezeu ce face! Și flăcăii, mai toți, o luaseră în nume de rău. Nu, că de ce să fie așa de mută? De ce să fugă de toți parc-ar fi ...

 

Nicolae Gane - Duduca Bălașa

... mai frumoase li se păreau privite cu ochii tinereței și ai dragostii lor; la fiecare pas ei se opreau, se minunau, nu găseau îndestule cuvinte de-a spune simțirile ce se deșteptau în ei, și amândoi veseli, ciripitori ca niște păseri în primăvară, se grăbeau de a se afunda în raiul munților, voind parcă să uite de lumea cealaltă. Iar duduca Balașa din toate aceste nu vedea decât cioatele și bolovanii de care se încurca pe drum, nu simțea decât zdruncinul calului, ce o sălta cu necontenire pe șea, și în cuget curat ar fi dat toți munții și toate frumusețele lor pe canapeaua cea moale din ietacul ei, unde avea obicei să adoarmă cetind. Începuse acum a amurgi ... Fuior, un om cu cămeșa neagră și unsă, de strălucea ca o mușama în lumina asfințitului. Ia pregătiți, băieți un caș pentru boieri. Mica ceată de călăreți descălecă, iar duduca Balașa, când voi să se dea jos de pe cal, se cumpăni astfel, că dacă n-ar fi întâlnit mâna scorțoasă a baciului care s-o oprească în loc, ar fi făcut negreșit o tumbă

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... Dnul ȘARL, profesor francez LEONAȘ, tânăr ieșean ION, fecior boieresc TREI ȚĂRANI ȚĂRANI, JANDARMI, POFTIȚI LA MASĂ, UN CURCAN Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul dlui Millo, la 1852. ACTUL I Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la țară. În stânga, casa Chiriței cu cerdac și cu ferestre pe scenă. În dreapta, lângă culisele planului I, o canapea de iarbă înconjurată de copaci. În fund, ostrețele și poarta ogrăzii. Lângă casă, o portiță în zăplaz, care duce în grădină. În depărtare se vede satul. Scena se petrece la moșia Bârzoieni. SCENA I CHIRIȚA (în costum de amazonă intră călare pe poartă înconjurată de țărani) (Arie din “Scara mâțeiâ€�: “Tâlhariiâ€�) ȚĂRANII Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIȚA Ce vreți voi?... dreptate? ȚĂRANII Așa. CHIRIȚA ... V-oi da eu dreptate Așa. SCENA II CHIRIȚA (după ce a alungat țăranii călare, se întoarce și vine în fața scenei): Vai de mine cu niște țărănoi, că n-ai chip să trăiești de răul lor!... De-abia am ieșit puțintel la primblare ca să mă mai răcoresc... și parcă dracu i-o scos în

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>