Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru E PREA DE TOT!
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 561 pentru E PREA DE TOT!.
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
... În ea e libertatea, și-n viață, e robia... Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia... Reintri iar în sânul din care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ne spală, Iar sufletele noastre le curăță de lut! De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară Să-ncep același lucru din zi și până-n seară, Să pot trăi, nu însă, să pot a ... trăim într-însu. Mume cernite, ștergeți-vă plânsu, Copiii voștri sunt tot cu voi! Nu, nu se pierde-n lume nimic, Nimic nu trece, totul e viu Firul de iarbă oricât de mic Ca și țărâna care-o să fiu! Zadarnic piatra cea mormântală Ne țintuiește sub umezeală; Paseri pe dânsa vin
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie Noapte de decemvrie de Alexandru Macedonski Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit... Poetul, alături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o scânteie în ochiu-adormit... Iar geniu-i mare e-aproape un mit... Și nici o scânteie în ochiu-adormit. Pustie și albă e-ntinsa câmpie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie, Și luna-l privește cu ochi-oțelit... E-n negura nopții un alb monolit... Și luna-l privește cu ochi oțelit. Nămeții de umbră în juru-i s-adună... Făptura de humă de mult a pierit Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună Chiar alba odaie în noapte-a murit... — Făptura de humă de mult a pierit. E moartă odaia, și mort e poetul... În zare, lupi groaznici s-aud, răgușit, Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul, Un tremol sinistru de vânt-năbușit... Iar crivățul țipă... — dar el, ce-a greșit? Un haos, urgia se face cu-ncetul. Urgia e mare și-n gându-i ș-afară, Și luna e rece în el, și pe cer... Și bezna lungește o ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă. În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți: prin temperamentul lor poetic, prin atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși ... înțeles banalul adevăr, pe care orice antologie îl ilustrează: că sinceritatea simțirii e singura condiție în poezia lirică, unde talent nu înseamnă altăceva decât posibilitatea de a fi sincer cel puțin cu tine însuți. Am răsfoit cele două volume cu un sentiment curios de înstrăinare și melancolie. Fără să se fi „învechitâ€� propriu-zis, poezia lui Iosif pare departe în timp. De ea, ca și de tot ce-a fost atunci, ne-a despărțit războiul, cât un veac de întuneric. N-am găsit în aceste pagni cele mai bune poezii ale lui Iosif, care au fost, printr-o ciudată contradicție cu natura lui subiectivă ... cu seamă în Cântece , cu aceeași emoție, o poezie curată, atingătoare și simplă ca un suspin. Dacă lui Iosif i-au lipsit vioiciunea și doza de copilăresc atât ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epigrame
... dânșii treabă; ei au chelarul lor. III - La brut Că ești cuminte, Brute, toți oamenii gândesc, Că ești un nerod însă eu nu mă îndoiesc; De-or întreba pricina, o pot spune de rost: Când taci tu ești cuminte, iar când grăiești, un prost. IV - La Lida Pentru ce Druz ia pre Lida, o bătrână hârcă, sură, Ce ... am voit cu-a mele satiri eu pre nime a jigni, Ci defecte urâcioase m-am silit a prihăni; De aveți însă dorință a nu vă cunoaște-n ele, Vă-ndreptați, dacă se poate, de năravurile rele. VIII - La Leandru Cinci ceasornici de perete, și vro cincisprece de masă Și de buzunar Leandru are întru a sa casă; Toată ziua el nu face decât tot le regulează Înapoi sau înainte, le întoarce și le-așează. Din această osteneală ce folos poate să-i vie? Nici un om ca dânsul bine ... boieri ce-avem, Silvan Este cel mai plin de fumuri, mai nerod, mai gogoman. Oare pentru ce la oameni nu voiește să se-nchine? —
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
... numește în mai multe feluri, după motivele diverse ale îngăduielii sale: daca cu știință, complice; daca din nebăgare de seamă, negligent; daca din încredere oarbă, prea din cale-afară naiv; daca din nepricepere, incapabil — în toate cazurile și dânsul e foarte vinovat. Dar numai atâta am găsit eu la teatru? Dar risipele? dar favorurile? dar incapacitatea profesională? dar trândăvia, desprețul datoriei, lipsa de disciplihă, de ordine și de autoritate, duse până la cea mai complectă anarhie?... Aș putea da interesante amănunte publicului friand de de-alde astea, dar i le rezerv pentru la vreme. O să-mi ziceți însă că nu e frumos ce fac eu acuma, că nu e bine să mai acuz pe niște oameni deja osândiți și executați, că e de prisos să mai denunț și combat o sistemă deja răsturnată. Așa ar fi, daca acea sistemă n-ar găsi încă interesați care să o regrete ... alți artiști de deosebite genuri, dar tot așa de cunoscuți ca buni, pe cari publicul dorea de mult să-i vază pe scena Teatrului Național; ...
... ceas mai am, și iată că voi ajunge-n fine Atât de sus în lumea creată pentru bine. Creată pentru bine ne spun cărțile vechi, De mii de ani ne sună legenda în urechi... Și am văzut virtutea găsind a ei răsplată, Ce nu numai de oameni  de zei e-nvidiată, Răsplată prea frumoasă: un giulgi și patru scânduri. De când văzui aceasta, am stat mereu pe gânduri: Să-mi stâmpăr lăcomia? Pe lângă dulci izvoară Să trec murind de sete pentru-o așa comoară? Pe când c-un om în lanțuri  de-i frate chiar, ce-mi pasă Dacă-l împing în laturi?  O cale luminoasă Nainte-mi se deschide? L-am dat deci la o ... Și cum cătând norocul mormântul și-l găsiră. Și pe când toți ascultă, chiar regii din firide, Cu gura-n pumn ghidușul se strâmbă și tot râde. Cu mutra lui de capră și trup schilod de faun Își târâie piciorul ținându-se de scaun. Se clatin visătorii copaci de ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... l la grad nalt; Și dacă favorează mai mult pre oarecare, Nu stă-ndelung statornic; curând îl și azvârle Departe cu piciorul și-l sfarâmă de tot, Căci fără ajutoru-i silința-i un necaz, O trudnică răbdare pentru un rod vremelnic. Din zori de zi te scoală, îmbracă-te, pornește La casă de la casă, spre a te curteni; Așteaptă-n anticameri cu slugile vorbind, Și stă tot în picioare. Să nu tușești; nici nasul Să nu cutezi să-ți sufli. Asemene viață Urmează după masă pân-ce va însera. Apoi în grijă ... vrednicie și merite înalte, Ea tot te îmbrâncește, te-oboară în sfârșit, Fără să poți ști însuți de ce ești vinovat. Ambiția în tine crescând tot cu puterea, Nu știi ce mărginire să pui dorinței tale; O dulce melodie nu bucură pre surd; Pe-un bolnav de podagră băi nu îl folosesc; Cinstirea și averea nu liniștesc pe-acela Ce se muncește vecinic de frică și nădejde. Când două sau trei veacuri viața noastră-ar fi, Nu ne-ar părea atâta oamenii de ...
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... numai în două versuri de câte cinci cuvinte, atât de simple în aparență. * Darul de a sugera e deci, în parte, coralul puterii de a găsi și de a exprima concis numai strictul necesar. Dar acest strict necesar, această parte luminată a unui tot rămas în umbră, e exprimat de-a dreptul cu toată claritatea permisă de subiect și posibilă mijloacelor artistului. Se înțelege, prin urmare, că nu e vorba aici de procedeul acelor poeți care nu exprimă nimic de-a dreptul, ci vor să sugereze totul. Aceștia, fiindcă nu pot să ne comunice, prin procedee oneste și experimentate, ceea ce simt și ... rece... Neologismul e necesar uneori și e justificat de natura subiectului sau de gen. Altminteri, neologismul e prozaic, sec, sclipitor și sonor, ca o bucată de tinichea. El poate da unui vers mai multă lapidaritate: primul sau prima e mai sonor și mai scurt decât cel dintăi , cea dintăi . Dar într-o poezie lirică, unde un singur cuvânt e destul ca să strice impresia totală și efectul țintit de autor, primul sau prima îmi aduc aminte proza presei cotidiene: prima sesiune, primele investigații, primul recensământ etc. — și ajunge această picătură de proză în cupa poeziei, ca să-i altereze tot
... fost și prost la numărat — Și n-am ce spune. N-aveam nici vreme. Tata-i mort Și mama-i cu copii, sarmana. Ei de la mine-așteaptă hrană, Și grija numai eu le-o port De-acum ei singuri să și-o poarte ! Mi-e milä de durerea lor, De ei mi-e jale, nu că mor. Dar cum e scris Că sunt dator Și eu c-o moarte. EU mă cunosc ; sunt păcătos, Că prea am dus-o-n râs și-n glume… Prea drag mi-a fost să fiu în lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos ! Pe lângă vin, voinicii roată, Și chiote pe deal în zori, Și ziua luncile cu flori, Și hora ... Mi-a fost și milä, cum plângea, Și, Doamne, ochi frumoși ce-avea — Păcat e asta ? Dac-am uitat ceva să spui, Mi-e martur Dumnezeu, părinte, C-am spus ce mi-a venit în minte Și-oi spune tot, în fața Lui! Și-acum canon... îl știu anume ! A fost așa, și n-aș cârti: Canon
... George Coşbuc - Roata morii Roata morii de George Coșbuc Stăteam pe gânduri, eu și gloata. La roata morii ne uitam Și de-n zadar ne frământam, Că de-adevăr noi tot nu dam: De ce să-nvârte roata? —"Păi, nu-nțelegi tu românește? —Vezi scocul?"—"Văd."—"Și ce-i pe scoc?" —"E apă." —"Bun! Stă apa-n loc?" —"Ba vine." —"Ei, acum cioc-poc Și roata să-nvârtește!" Moraru-și scutură luleaua Râzând. Avea ... s-o bată! Dar cum să plece dac-o legi De moară, mă! Nu mă-nțelegi? Cu voi nu mântui zile-ntregi: Ea stă, că e legată!" Să-ți faci acum, creștine, cruce! Priveam cu spaimă la morar. O legi? și stă! Dar e-n zadar! Și roata doar o legi la car, Și ea se duce, duce! —"Se duce roata? Bun, dar carul? El stă pe loc ... El fuge crezi? Ba nicidecum, Fug numai roțile pe drum"— Ei, zi: nu-i prost morarul? Și ne temeam să nu se bată, Că prea l-am zăpăcit de tot. Păi carul stă? Minciuni
George Coșbuc - Perirea dacilor
... George Coşbuc - Perirea dacilor Perirea dacilor [2] de George Coșbuc Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic și desfrâu! Veți tăia cu toții viia, Și veți duce toți la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsați pe ... Unul singur avea cizme (Primul dac ce le-a purtat) Și vorbea cu galicisme, Că-n Paris trei ani a stat De-a învățat geologie, Și-avea Takowa pe piept, Îl chema sarab [1] Ilie, De spun cronicele drept, Iar în mână-avea cravașă Semn distins, ca bulibașă. Zise el: De vrei, ne-aruncă Peste-un milion de scări, Dar cinstita ta poruncă Prea ne scoate din răbdări! Când nu-i strop de vin în țară Ce să bem noi? Petroleu? Regele cu vorba rară: Oh, Sarailie-al meu! Tu cunoști pe Leon papa, Vorba lui mereu e ... o spun, Însă dacii, ca păgânii, Nu beau apă, nici să-i pici. Zic și ei, cum zic românii Cei ce-urmându-ne pe-aici De strămoși ne-or recunoaște: Apa-n burtă face broaște! La o mie două sute După Crist! Iar noi suntem Morți de tot, când ni-