Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUCE (SPRE)

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 673 pentru DUCE (SPRE).

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... nectar este plină și îndelun­gată, la altul însă numai pentru o înghițitură. Iară legenda vea­curilor trecute ne spune că demonul atrage pe sinucigaș spre a-i răpi sufletul, că-l urmărește pretutindene până la ultimul mo­ment, măgulind și ațâțându-i plăcerea de a muri ... scăpare de dânsul, gândeam în urmă, trebuie să fie vreun sergent de poliție, care prin instinctul său practic ghicește gândul unui crimi­nal și mă duce la secția poliției. Deci fără vreo împotrivire îl ur­mai. Unde mă ducea și pe ce stradă mă aflam nu puteam ști, căci numai zgomotul ... Ramson & Simpson din Londra. Cu câteva luni mai în urmă făcusem cu el cunoștință, călătorind împreună pe un vapor ce pleca de la Ialta spre Odesa. Întâia noastră întâlnire mi-a lăsat în memorie o ciudată impresiune, pentru că tocmai în mijlocul mării a suferit vaporul ... ce încărcau în corăbii productele țării. Inima mi se zbătea, căci o mică distanță mă despărțea de a mea iubită; zburam cu gândul spre

 

Ion Luca Caragiale - Procedee electorale

... prin delegații mai multor comitete electorale județene, este mai în pozițiune astăzi de a vă da concursul de care ați putea avea trebuință spre a duce la bun sfârșit însărcinarea pusă de alegători comitetului ce președeți. Ne punem dar la dispozițiunea d-voastră, pentru orice trebuință veți simți și care ar ... Rosetti. Liniile de mai sus sunt așa de strigătoare prin ele însele, că n'avem nevoie să le mai adăugăm multe comentarie din parte-ne spre a ilustra îndeajuns istoria scandaloasă a celor din urmă alegeri. Astfel, în puține cuvinte, comitetul central din București se pune la ... cuțitul la os dela înaltele locuri, unchiul de sigur s'ar înmuia. D. C. A. Rosetti citește notița și o recomandă locurilor competente, spre cele de cuviință, după care d. X... este șters cu creion roșu. D-l Y..., nehotărît, nici liberal, nici conservator; are un cumnat, păcătos nu ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

... în picioare și se apropie de nevasta lui Cuhulea: — Zi, tot nu vrei? — Nu. Flăcăul o apucă de umeri și o întoarse bine spre el: — Uită-te la mine. Nu? — Nu. — Ei, asta-i! Și se aplecă repede și sărută femeia apăsat pe buze. Femeia nu ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... ca să luăm ajutor, fiind calea mai de-parte cu totul troienită. Aceasta vă fac cunoscut, fiindcă poate doriți a vă coborî aici spre a merge mai departe cu sania până la târgușorul megieș, distanță de doi kilometri, unde veți găsi gazdă sau la otel, sau mai ... peste două milioane ce le avuse de la un unchi bogat, în locul cărei răsări alta, îndoit de mare, de la o bunică. Mă voi duce la el, hotărâi eu, neavând timp de a mă răzgândi, și cu grăbire îmi luăi bagajul portativ de pe polița vagonului. Dar când ... văzut noaptea în vălmășagul cumplit al viscolului, care mai că nu mă răsturna de pe picioare, atunci cu părere de rău mi-am întors căutătura spre cupeul în care eram adăpostit și voiam să mă întorc îndărăt. Era însă prea târziu. Locomotiva slobozi un șuier îndelungat și neagra umbră a ... nu e departe. Să ne ferească însă Dumnezeu de altă primejdie, când vom trece colea prin pădure. — Și el arătă cu mâna în fund spre orizont. — Ce primejdie poate fi? îl întrebai cu îngrijire. — Apoi dă, mă cam tem să nu deie peste noi vreo puiniță de lupi ...

 

Cincinat Pavelescu - Ultima verba

... veacuri prin golul fără soare, Și chem și-a mea chemare e-n veci fără ecou! Dar morții înălțară obrajii lor de ceară, Spre sfânta lui fantomă ce-atât au adorat, Și lacrimi de iubire picându-le, strigară: Isuse blând, stăpâne, fii binecuvântat! Așa-i cântau în noapte virginile ... Mărire ție! pentru sublima mângâiere, C-ai fulgerat nădejdea în ochii ce se-nchid! Și dacă azi vro lume, în negurile mute, Lipsită de credință spre moarte se înclină, Aruncă-ți de pe frunte lințoliul, și du-te Să-i porți spre

 

Alecu Russo - Poetul Dăscălescu

... românului. De la ivirea broșurii dlui Dăscălescu au trecut vro șase luni, și în zadar am așteptat ca magistrații și areopagele să-și deie socotința spre a opri sau a îndemna publicul; dar areopagele au fost mute, și critica a tăcut până astăzi. Prin critică ... ce se ivește lângă tufele de buruiene străine; dorim ca d-lui să rămâie poetul celor neștiitori de franțuzie, poetul răzeșilor, "piatra ce nu se duce cu apa", și dl Dăscălescu va fi nu numai un poet, dar va fi un poet român. Au dreptate Mijloacele . Românul a avut ...

 

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată

... Totodatcăzu o lovitură tâmpă și adâncă din turn. Inima cavalerului făcu o pauză cumplită... Stătu mai multă vreme neclintit, apoi voi să facă câțiva pași spre cal, dar rușinea că i-ar fi frică-l reținu; onoarea și o irezistibilă dorință de-a duce aventura la un sfârșit îl readuse la poartă. Prinse inimă, se-mbărbătă, scoase sabia cu o mână, cu cealaltă ridică clanța de la poartă. Ușa ... ea dispăru deodată, lăsând să-i cadă o cheie grea de fier. Flacăra rămase suspendată asupra aripilor unei uși mari la sfârșitul galeriei. Cavalerul înaintă spre ea, băgă cheia în broasca cea grea de fier, o întoarse cu putere, aripile ușii săriră în amândouă părțile și [se] arătă o sală mare ... giulgiu a[l]b și lung, de moartă, cu un văl negru pe față, se ridică încet din sicriu și-și întinse brațele spre el. În același moment statuele sunară din săbii și se porniră asupră-i. Cavalerul năvăli ca fulgerul asupra femeii și s-anină de gâtul ei ... a stânga lui. ― Angela! murmură el uimit. Oricât de-ncet ar fi spus-o, ea auzi, își plecă ochii cuvioși și surâse. Servitorii intrară ...

 

George Coșbuc - Dragoste învrăjbită

George Coşbuc - Dragoste învrăjbită Dragoste învrăjbită de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Fata sta la poartă, mă-sa la prilaz Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz Și umbla de colo până colo beată. O vedea și mă-sa că e supărată Și că-i joacă-n lăcrămi ochii arși de foc, O vedea prin casă că se-nvârte-n loc; Prinde-n mâini un lucru numai ca să-l prindă, Iese-n tindă, intră, iarăși iese-n tindă Și frământă casa cu nimic, așa. Ieri, cât a fost ziuă, nu s-astâmpăra Nici cât bați în palme, și-alerga silhuie, O trudea vreo taină și-ar fi vrut s-o spuie Și de multă trudă, n-a vorbit deloc. S-a culcat în urmă supărată foc Și prin somn întruna a vorbit cu șoapte. Astă-dimineață s-a sculat de noapte Și-a tors două fuse până s-au sculat Ceialalți ai casei. Și-avea plânsă fața. N-a vrut să mănânce. Toată dimineața N-a vorbit ...

 

Mihai Eminescu - Sarmis

... eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al ... o mână. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată și flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. ,,­ De câte ori, iubito, mă uit în ochii tăi, Mi-aduc aminte ceasul când te-am văzut întăi ... mâni subțiri și reci, Strângeai o mantă neagră pe sânul tău... În veci Nu voi uita cum tâmpla c-o mână netezind Și fața ta spre umăr în laturi întorcând, Știind că nimeni nu e în lume să te vadă, Ai fost lăsat în valuri frumosul păr să cadă. În orbitele ... mai deștept". Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu frunza lată, cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Ea cade în genunche sub florile ce plouă. Grumazul i-l cuprinde cu brațele-amândouă, Lăsând pe spate capul

 

George Topîrceanu - Balada corbilor

... eroi, De-a valma coborâm în stradă, — Dar nu ne ducem la război! Când geme-n vaier lung câmpia, Când stau întorși spre bolta cruntă Cei logodiți cu veșnicia Sub ploaia rece și măruntă; Când moartea seceră flămândă Făcând mormane de eroi, — În dosul frontului, la pândă ...

 

Vasile Alecsandri - Iașii în 1844

... pregătire, precum și fără scop hotărât. Adevăratul călător e acela care, când pornește la un drum, își propune să meargă unde l-a duce fantezia lui, astăzi spre răsărit, mâine spre apus, astăzi pe mare, mâine pe uscat. Iar cât pentru acela care se jertfește de bună voie unui țel întocmit după harta geografică, acela îl ... intru dar în categoria plicurilor de poștă, dă-mi voie să urmez după placul meu și să mă rătăcesc pe unde m-a duce condeiul. La aceasta mi-i zice poate că un bun călăreț trebuie să știe a stăpâni zburdările calului său; dar oi răspunde și ... vârful lui, având dinaintea ochilor în depărtare capitala Moldovei, în dreapta și în stânga munți acoperiți de vii îmbelșugate și sub picioarele noastre șoseaua ce duce spre Galați și care, șerpuind printre livezi vesele pân-în vale, se întinde ca o pânză albă pe șesul Bahluiului și merge de se pierde în ... văii. Acolo se începe acel vestit șes al Bahluiului ce se întinde cale de mai multe poște între două șiruri de dealuri, și care se duce ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>