Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DOR
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 188 pentru DOR.
Cincinat Pavelescu - Sonet (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Sonet (Pavelescu) Sonet de Cincinat Pavelescu În clipa-n care vocea ta slăbită Se mai lupta să zică: nu, eu mut, Zdrobindu-ți carnea albă, te-am avut, Statuie după soclu năruită! Dar o-ntristare-n inima-mi mâhnită Înalță un regret necunoscut: Mă doare tot ce-a fost și s-a trecut Și plâng pe năzuința mea-mplinită! Pe clipa rătăcirii noastre ceața Va coborî uitare, și, străini, Ne vom târî spre alte patimi viața. Vei trece-n seri de toamnă lângă altul, Cu suflet tulburat, cu ochi senini... Eternă-i doar iubirea, nu
Cincinat Pavelescu - Trecătorului
Cincinat Pavelescu - Trecătorului Trecătorului de Cincinat Pavelescu În fața casei mele te afli. Intră dacă Măcar o dată viața un dor ți-a sugrumat, Și-n chinuri al tău suflet de-a trebuit să tacă, Aici vei ști cât doare un țipăt nestrigat. Căci cine valul vieții nu l-a simțit într-însul Cum urlă și se zbate ca marea când e rea, Și n-a știut ce-i visul, ce-i dragostea și plânsul, Acela o să fie străin în casa mea. Dar, dacă vii la mine cu fruntea înnorată, Simțind și tu că visul e greu să-l faci cuvânt, Atunci împinge poarta și intră: o să bată O inimă de frate în oaspetele sfânt. Trecutul meu va crește din umbra ce se lasă. Îți voi întinde jețul să stai. Vei asculta Și-ți va părea o clipă că ești la tine-acasă Și versul meu că spune povești din viața
Cincinat Pavelescu - Unei rude
Cincinat Pavelescu - Unei rude Unei rude de Cincinat Pavelescu poet, epigramist și matelot Nu-i epigrama ta fără valoare, Vibrează chiar în ea ceva subtil; Ca rudă mai bătrână, ce mă doare Nu-i lipsa ta de spirit, ci de
Dimitrie Anghel - Cum cântă marea
Dimitrie Anghel - Cum cântă marea Cum cântă marea de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 24 dec. 1906 În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare Și-ascult ce straniu cântă tumultuoasa mare. Atent îmi plec urechea, și-ascult notele-i grele, Ascult, cătând pe-ncetul să mă deprind cu ele, Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură, Ce vrea să spuie marea cu-nfricoșata-i gură. Dar apele-i țin taina, schimbând a ei cântare, Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare, Și-acum, ca supt imperiul unei porunci secrete, Își părăsește jocul, și-n larmă de trompete Își trâmbiță mânia, iar miile-i de crește Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste, Că cineva ascultă și-nseamnă cu mirare Ce poate să surprindă din larga ei
Dimitrie Anghel - Himera (Anghel)
Dimitrie Anghel - Himera (Anghel) Himera de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , feb. 1909 Plin de dezgust pentru lumea aceasta banală și tristă, Tainic Himerii i-am spus: – „Du-mă pe celalt țărm ! Du-mă-într-o lume mai bună în care să nu fie oameni, Căci între mine și ei nu e nimic obștesc. Tot ce-i încîntă și-i doare pe ei mă revoltă pe mine: Toate le vede întors ochiul meu, altfel făcut. Spre a-i putea îndura și spre-a fi îndurat printre dînșii, Trec ca o mască prin bal, vesel cu lacrămi în ochi...â€� Iute, Himera și-a-ntins atunci aripele-albastre: Cerul deasupra-mi scădea tot mai îngust și mai mic. Tot mai departe de cer coboram ca o piatră-n cădere Și ca un ochi luminos soarele-abia-l mai zăream, Tot mai departe apoi, scînteia ca un fulg de jeratec: Inima-n piept mi s-a strîns cînd păn’și fulgul s-a strîns. Dară pe celalt tărîm cînd ochiul meu orb se deprinse Cu întunericul său plin de fantastice lucruri, Scumpe comori am cules din adîncuri de ...
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicişilor La fîntîna Medicișilor de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 81, 10 [23] aprilie 1911. p. 23—24. Un fragment Trecutul e o împărăție moartă. Locurile unde ai trăit mulți ani și ai putut să fii fericit nu căuta să le revezi, dacă ai o dragoste nouă în suflet, căci ele nu te vor recunoaște și-ți vor rămîne străine. Privește din depărtare la toate și închipuiește-ți că ai visat, căci numai visul poate să-ți dea mulțumire. Închipuiește-ți că după linia curbă ce închide orizontul nu mai e nimic, că nourii ce aleargă într-acolo sînt niște simple fantasme, că în sufletul tău deșirul de imagini, unele umbrite ori altele trandafirii, sînt tot ca și goana aceasta de nouri. Vîntul, acest fantastic și capricios artist, îi adună de pe fața cerului, clădește palate, zugrăvește continente imaginare, lăsînd pe alocuri spațiuri goale și senine, ca niște închipuiri de oceane, îi resfiră apoi și-i preface în turme nesfîrșite, care pasc pe nesfîrșita cîmpie a cerului, îi alungă cînd vrea într-o Fantazia nebună de cavaleri ce-aleargă pe cai năpraznici cu mantalele albe fluturînd pe umeri ; și apoi, cînd ...
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel) Mama de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , UT, 749, 17 ian. 1911, p. I. Mamă ! Ce puțin am rostit numele tău și cît de vag îmi aduc aminte de tine... O negură te învăluie și parcă din neguri e urzit și conturul tău. În fața mărei, unde am stat, privind neîntrerupta goană a talazurilor, acolo m-am apropiat mai mult de tine și am căutat să te rechem. Din fundul orizontului aceluia ce-l hotărăște linia curbă a mărei, de acolo ai venit tu. Pe o noapte dulce cum e aceasta, un vas legănat, ce și-a scris pieritoarea dungă pe cer, te-a adus desigur. Și pe cheiul acesta singuratic, unde întîrzii eu, visînd uneori, au coborît pașii tăi, de bună seamă. Ca și acum, neastîmpăratele talazuri se ridicau ca niște fantome din mare și alergau de-a lungul digului de piatră sură ca să privească portul. O semilună pală, brodată pe un steag, lucea și atunci pe înaltul unui catarg, și tu desigur, cu fața întoarsă peste umăr, ai trebuit să privești tristă pe largul întinselor valuri ce te despărțeau de țara ta... ...
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
Dimitrie Bolintineanu - Căpriţa de aur Căprița de aur de Dimitrie Bolintineanu În nori cinși cu roze și cu-aur curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă, Lăsându-și fugarul, pe jos o mai urmă Sub arbori frunziți. Iar fiicele nopții pe lume cobor Și-nvăluie toate cu pletele lor. O slabă femeie cu seci oseminte, Cu fețe zbârcite, păru lui nainte Și-așa i-a vorbit: — ,,Te-nturnă,-mpărate, căci mândra căpriță A fost mai nainte frumoasă domniță Cu păr aurit. Un zmeu se răpise de chipu-i dorit, Dar juna fecioară l-a disprețuit. Atunci el îi schimbă popoarele sale În arbori ce formă dumbrava din vale, Dumbrava de chin. Domnița frumoasă cu plete leite Se schimbă-n căpriță cu coarne-aurite, Frumoase străin! Acum e căpriță cât ziua lucește Și dulce fecioară cât noaptea domnește. Acolo-i castelul în care petrece. Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece Ca spicul s-abat. Streine, te-nturnă spre locuri mai bune! Să mori când ...
Dimitrie Bolintineanu - Ziorina
Dimitrie Bolintineanu - Ziorina Ziorina de Dimitrie Bolintineanu Armia de țară de trei zile bate, Arde și fărâmă străinii-n cetate. Prin pulberea deasă vine-un cal ușor. Astfel trece-un vultur învelit în nor. Către domn se-ndreaptă... Cavalerul sare... E Ziorina, fiica-i, dulce la cătare. Ea ridică coifu-i; păru-i grațios, Ca lung fluviu d-aur se revarsă-n jos, Pe sub gene-i scântei două lăcrimele Cum sub nori lumină două dalbe stele, Și râuritoare, p-al ei chip senin, Cad din roză-n roză și din crin în crin. Bunul domn o mustră pentru ce să vie Să-și expuie viața... Să se-nturne-o-nvie. Rara-i frumusețe reunea, răpiți, Împrejuru-i bravii cei mai străluciți. Ea pricepe lesne cât era dorită. Despre-a lor simțire grațios profită. Smulge de la sânu-i o plăpândă floare Umedă d-a sale line lăcrimioare Și cu niște termeni dulci și răpitori Ea vorbește-ntr-astfel către-adoratori: — ,,Cine va purcede dup-această floare, Udă de suspine și de lăcrimioare, Îi voi da, pe viață și pe Dumnezeu, Mâna și junețea sufletului meu!" Zice, — aruncă floarea dincolo-n cetate, Dincolo ...
Duiliu Zamfirescu - Fugind de tot
Duiliu Zamfirescu - Fugind de tot Fugind de tot de Duiliu Zamfirescu Fugind de tot: de lume și de tine, Mă duc să dorm pe-ntidere de ape; Acolo groapa vântul să mi-o sape; Amurgul serii cadă peste mine. Nespus de dulcea ei singurătate Și-o poartă-n lume luna gânditoare: Mă uit la dânsa, și nu mă mai doare Viața-mi plină de pustietate. O tu, acela ce mă faci să sufăr, O suflete, întoarce-te prin astre Și lasă-mă pe apele albastre, Să dorm de veci, cu capul sub un nufăr. Bruxelles,
Duiliu Zamfirescu - O suflet!...
Duiliu Zamfirescu - O suflet!... O suflet!... de Duiliu Zamfirescu O, suflet, tu, văpaie stinsă, Cenușă-a unui dor din ceruri, De ce ți-e umbra-așa de-ntinsă Și golul plin de-așa misteruri? De ce nu știu care ți-e scrisul Și care-i vrerea ta în toate... Așa, eu parcă-s o cetate Și tu că-ntr-însa ești proscrisul. O, suflet, spune-mi ce te doare? La ce gândești? ce-ai vrea să fii? În mine stai ca la-nchisoare, Eu sunt prea mic, — tu ești prea mare, Dar cine ești? De unde vii? Zădarnic mă încerc a-l face Să-mi spuie-o vorbă... el e mut!... În trista mea formă de lut Ca orice suferă, el