Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DEZLEGAT
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 140 pentru DEZLEGAT.
Mihai Eminescu - Cărţile Cărțile de Mihai Eminescu Shakespeare! adesea te gândesc cu jale, Prieten blând al sufletului meu; Izvorul plin al cânturilor tale Îmi sare-n gând și le repet mereu. Atât de crud ești tu, ș-atât de moale, Furtună-i azi și linu-i glasul tău; Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe Și-nveți un ev cum poate să te-nvețe. De-aș fi trăit când tu trăiai, pe tine Te-aș fi iubit atât  cât te iubesc? Căci tot ce simt, de este rău sau bine,  Destul că simt  tot ție-ți mulțumesc. Tu mi-ai deschis a ochilor lumine, M-ai învățat ca lumea s-o citesc, Greșind cu tine chiar, iubesc greșala: S-aduc cu tine mi-este toată fala. Cu tine da... căci eu am trei izvoară Din care toată mintea mi-o culeg: Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară A lumii visuri eu ca flori le leg; Mai am pe-un înțelept... cu-acela iară Problema morții lumii o dezleg; Ș-apoi mai am cu totul pentru mine Un alt maestru, care viu mă ține... Dar despre-acela, ah, nici ...
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
Mihai Eminescu - O,-nţelepciune, ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de ...
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
Mihai Eminescu - O, -nţelepciune ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte, Căci orice-ar fi ce ne așteaptă  moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul eu la el nu-mi plec, Căci glasul tău urechea noastră-o schimbă: Pierdută-i a naturii sfântă limbă. În viața mea  un rai în asfințire  Se scuturau flori albe de ...
Vasile Alecsandri - Şalga Sus pe malul Dunărei, La perdeaua cu câini răi, A Șalgăi a vădanei, Este-o turmă de cârlani Păscută de opt ciobani, Turma Șalgăi cea frumoasă Ca șoimul de inimoasă. La perdea-n miezul nopții Nimerit-au haiducii, Nimerit-au, năvălit-au, Paloșele zângnit-au, Pe ciobani legatu-mi-au, Dulăii-mpușcatu-i-au. Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei voinici. De-ai făcut vrodată bine, Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele!" Căpitanul se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum scăpa, Mâna-n sânu-și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură așa-i zicea: ,,Maică, măiculița mea! N-auziși tu buciumând Și văile răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba ...
Vasile Alecsandri - Arză-l focul de bărbat
Vasile Alecsandri - Arză-l focul de bărbat Arză-l focul de bărbat! A venit aseară beat Și de mine s-a legat. Eu i-am zis: ,,Vedea-te-aș mut! Că nu ești om priceput. Cum te-arăți, cum lenevești, De nimică nu-ngrijești. N-ai închis ocoalele, Nici ai închis vitele Ș-un buhai s-a dezlegat, Toate vitele mi-a spart, Ș-au venit lupii în sat Și pe toate le-a
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
... El desagii deșerta, Turcii toți năvală da, Și pe jos se tăvălea, Unul pe-altul se-mpingea. Iar Novac că alerga, Pe Grue mi-l dezlega, Un paloș în mână-i da Și din gură cuvânta: ,,Bate tu marginile, Eu să bat mijloacele, Că le știu soroacele." El tăia la turci ...
Vasile Alecsandri - Visul lui Tudor Vladimirescu
Vasile Alecsandri - Visul lui Tudor Vladimirescu „Tudor, Tudor, Tudorel, Dragul mamei voinicel! De când mama ți-ai lăsat Și olteni ți-ai adunat Pe ciocoi să-i prinzi în gheară Și s-alungi grecii din țară, Mult la față te-ai schimbat Și mi te-ai întunecat! Spune, maică, ce te doare Ca m-oi face vrăjitoare De alean să te descânt, Să calci vesel pe pământ.â€� „Alei, maică! alei, dragă! Curând visul mi-l dezleagă, Că știi, maică! am visat Buzduganu-mi fărâmat! Sabia-mi cea bună, nouă Am visat-o ruptă-n două, Pușca mea cea ghintuită Am visat-o ruginită! Maică! pistoalele mele Le-am visat făr' de oțele, Apoi încă-am mai văzut Șarpe galben prefăcut Ce purta coarne de țap Și creastă roșie-n cap, El avea ochi vânzător, Avea grai lingușitor Și mă tot ruga mereu Să mă duc la cuibul său.â€� „Ba, ferească Dumnezeu, Să nu te duci, fătul meu, C-acel șarpe veninos E vreun dușman ticălos, Vreun hoț volintiraș Și la inimă vrăjmaș.â€� „Maică, măiculița mea, Cum să scap de cursă rea? Căci un glas prevestitor Îmi tot spune c-am să morâ€� ...
George Coșbuc - Blăstăm de mamă
George Coşbuc - Blăstăm de mamă Blăstăm de mamă de George Coșbuc Legenda poporală din jurul Năsăudului Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Frunză verde tulburea, Avea Lena nici ca ea Trei feciori frumoși avea; Trei feciori și-o fată mare Lena cea veselă are. Trei feciori ca niște zmei, De-a dragul să cauți la ei, Iar copila râzătoare, Subțirea și-ncântătoare Ruptă dintr-un raz de soare: Mult cu mă-sa sămăna, Deci Lenuță-o boteza Pe numele maică-sa. Câți feciori au fost prin țară Toți venit-au să o ceară, Mândri și viteji feciori, Venit-au ca pețitori. Dar Lenuța, ți-e mirare, Răspundea la fiecare, Că-i prea tânără și-așa Încă nu s-a mărita. Mai la urmă s-arătară Pețitori din altă țară: Doi feciori, ca două flori. Lenuța cât ce-i vedea Mamei sale-așa zicea: Vezi, iubită maica mea! Din voinicii acești doi, Cari au venit azi la noi, Mie-mi place unul tare Și la mers și la cătare, Că-i înalt și subțirel Și m-aș duce după el! Dar Lena pe gânduri sta; Gândurile- ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii Noaptea învierii de Ion Luca Caragiale Notiță explicativă Dacă literatura este, în adevăr, o artă, atunci se întâmplă cu dânsa, în deosebire de toate celelalte arte, un lucru foarte ciudat. Să vedem. Toate artele cer de la om o strădanie mai mult sau mai puțin îndelungată. Muzica, pictura, sculptura, arhitectura, teatrul, până și călăria, trebuiesc învățate încet-încet, ani întregi. Cu cât le învață omul și le pătrunde, cu atât descoperă că-i mai rămâne încă mult de știut; așa s-a zis cu drept cuvânt că viața este prea scurtă și arta prea lungă. Toate - afară de literatură. Literatura este o artă care nu trebuie învățată; cine știe cum din litere se fac silabe și din acestea cuvinte, este destul de preparat pentru a face literatură. Deosebirea acestei nobile arte de celelalte se poate compara cu privilegiul de odinioară al claselor aristocratice; când intra copilul nobil în armată, intra dintr-o dată cu un grad înalt; nu-i trebuia, pentru ca să ajungă polcovnic, nici vechime, nici practică, numele lui era de ajuns pentru înaintare. Așa e și-n literatura; ai învățat alfabetul, poți fi literat. Aminteri, nici nu ...
... mi pe dreapta Să-mi fac cruce cu dânsa, Să-mi fac cruce, să mă-nchin Ca să mor ca un creștin." Popa dreapta-i dezlega, El în sân mâna-și băga, Dalb de paloș că scotea, De butuc că-l și trântea Și butucul deschidea: ,,Alelei! tâlhari păgâni, Cum o ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...